O1 s. m. invar. A optsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală cu deschidere (4) mijlocie, rotunjită (2), din seria posterioară).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a O2 interj. 1. Exclamație (emfatică) folosită în invocații și în apostrofe. 2. Exclamație care exprimă diverse stări emotive: mirare, admirație, mulțumire, dorință, mâhnire etc. 3. Exclamație care precedă și întărește o afirmație, o constatare. – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
O3 art. nehot. V. un.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a O4 num. card. V. unu.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a O5 adj. nehot. V. un.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a o interj. – Oh! – Mr. uă. Creație expresivă, cf. of. Sec. XVII, întărit în limba modernă de fr. oh. Der. din sl. (Tiktin) nu e probabilă. Cf. R. Carstensen, Die Interj. im Rom., Tübingen 1936, 28-31.Sursa: Dicționarul etimologic român o pron. – Acuzativul sing. al pron. pers. f., forma atonă. Lat. illam, cf. ea. Probabil la origine se distinge de o, pron. neutru (ace(a)st(a), acela), cu care astăzi se confundă complet (cf. prin mari furtuni trecut-ai, o știu, Alecsandri; fără să mi-o ceară nimeni, Camil Petrescu) și care pare să provină din lat. hoc, cf. poitev. o (elle était belle, elle o savait, cîntec popular din Parthenay). După Hasdeu, Col. lui Traian, 1877, 461, acest pron. ar fi de origine dacică. Der. din lat. ullam (Crețu, R. pentru Istorie, VI, 72-88), nu e probabilă.Sursa: Dicționarul etimologic român
o1 (literă) s. m. / s. n., pl. o / o-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
o2 (sunet) s. m., pl. o
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
o3 interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
o4 adj. pr. v. un1
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
o5 art. v. un2
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
o6 num. v. un3
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
o7, o-, -o, -o- pr. v. ea
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
O1 s. m. invar. A șaptesprezecea[1] literă a alfabetului și sunetul corespunzător.Sursa: Dicționarul limbii române moderne O2 art. nehot. v. un.Sursa: Dicționarul limbii române moderne O3 interj. 1. Exclamație (emfatică) folosită în invocații și în apostrofări, înaintea unui vocativ. 2. Exclamație care exprimă diverse stări emotive: admirație, bucurie, uimire, nemulțumire, revoltă, regret etc.Sursa: Dicționarul limbii române moderne O1 s. m. 1. Invar. A optsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă (vocală cu deschidere mijlocie, rotunjită, din seria posterioară). 2. (LOG.) Simbol pentru propoziția categorică particular-negativă.Sursa: Dicționar enciclopedic O2 art. nehot. v. un.Sursa: Dicționar enciclopedic O3 pron. pers. v. el.Sursa: Dicționar enciclopedic O4 num. card. v. unu.Sursa: Dicționar enciclopedic
O5 interj. Exclamație care exprimă diverse stări emotive (admirație, bucurie, uimire, nemulțumire etc.) sau care se folosește în invocații și în apostrofări, înaintea unui vocativ.Sursa: Dicționar enciclopedic O6, simbol chimic pentru oxigen.
Sursa: Dicționar enciclopedic
O’7, particulă precedând numele proprii irlandeze, care semnifică „fiul lui”.
Sursa: Dicționar enciclopedic
O, FORTUNATOS NIMIUM, SUA SI BONA NORINT, AGRICOLAS! (lat.) ce fericiți ar fi țăranii de și-ar da seama de fericirea lor! – Vergiliu, „Georgica”, II, 458-459. Țăranii nu știu cât de fericit e traiul lor patriarhal în comparație cu viața agitată a cetății. P. ext. Oamenii nu apreciază binele pe care îl au.Sursa: Dicționar enciclopedic O, SANCTA SIMPLICITAS! (lat.) o, sfântă naivitate! – Exclamația lui J. Hus la vederea unei bătrâne, care în speranța unei răsplăți cerești, aruncă vreascuri pe rugul pe care el era ars. Constatare a unui act de ignoranță inconștientă sau de conformism naiv.Sursa: Dicționar enciclopedic O, TEMPORA, O, MORES! (lat.) o, vremuri! o, moravuri! – Cicero, „In Catilinam”, I, 1, 2 și „De signi”, 56. Expresie a indignării față de corupția moravurilor.Sursa: Dicționar enciclopedic O, VITAE PHILOSOPHIA DUX! (lat.) o, filozofie, călăuza vieții! – Cicero, „Tusculanae disputationes”, V, 2. În concepția anticilor, filozofia reprezenta suma cunoștințelor despre Univers și chintesența înțelepciunii omenești.Sursa: Dicționar enciclopedic
O’CASEY [oukéisi], Sean (pe numele adevărat Shaun OĆathasaigh) (1880-1964), scriitor irlandez. Piese de teatru în tonuri eroice, inspirate de lupta pentru independență („Umbra unui fractiror”, „Plugul și stelele”) sau de factură impresionistă, în care cultivă alegoria și simbolul („Cupa de argint”, „Trandafiri roșii pentru mine”). Romane autobiografice într-un stil ironico-satiric („Bat la ușă”, „Trandafiri și coroană”); eseuri despre teatru („Viespea zburătoare”).
Sursa: Dicționar enciclopedic
O’CONNOR [oukónə], Feargus Edward (1796-1855), ziarist și om politic britanic. Unul dintre conducătorii mișcării chartiste. Adept al curentului „forței fizice”, care preconiza folosirea metodelor violente de protest. Orator foarte popular, a fondat (1837) și condus ziarul de mare tiraj „Steaua Nordului”.
Sursa: Dicționar enciclopedic
O’CONNOR [oukónə], Frank (pe numele adevărat Michael O’Donovan) (1903-1966), scriitor irlandez. Piese de teatru („Desaga timpului”), versuri în manieră („Trei frați în vârstă”), subtil și original povestitor umoristic (vol. de schițe „Noaptea nunții”). Studii critice („Arta teatrului”).Sursa: Dicționar enciclopedic O’CONNOR [oukónə], Mary Flannery (1925-1964), scriitoare americană. Nuvele și romane de un umor grotesc, inspirate din viața Sudului rural, prezentând raporturile omului cu divinitatea, într-o manieră dualistă și violentă („Glasul sângelui”, „Un om bun este greu de găsit”).
Sursa: Dicționar enciclopedic
O’CONNOR, Roderic (1860-1940), pictor și gravor olandez. Stabilit la Paris (1883). Influențat de Van Gogh și Gaugain, a devenit unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai postimpresionismului („Stânci roșii și marea”, „Cupă cu trandafiri”).
Sursa: Dicționar enciclopedic
O’CONNOR, Sinead (n. 1966), cântăreață rock irlandeză. Voce translucidă și energică, instrumentație pop-rock eroică. Discografie selectivă: „The lion and the Cobra”, „Universal Mother”.Sursa: Dicționar enciclopedic 1) o m. A cin-spre-zecea literă a alfabetuluĭ latin și care, cînd n´are accent, reprezentă [!] un sunet vecin cu ă (de ex., nămol și nomol) saŭ cu u (marmură și marmoră).
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) o, interj. care arată chemarea, invocațiunea, mirarea, bucuria, durerea ș. a.: O, Doamne! O, ce-ĭ asta? V. of, oh.
Sursa: Dicționaru limbii românești
3) o, num. cardinal și pron. indefinit care se pune îld. una (din care se și derivă) cînd e în unire cu substantivu, ca: o carte.
Sursa: Dicționaru limbii românești
4) o (lat. ĭllam, *ellam, „pe ĭa [!]”, care, pin [!] disparițiunea luĭ ll [ca în stea, nuĭa, purcea, din stella, novella, porcella], s´a redus la ă: rugatu ă am s´a prefăcut în rugatu-ŭă-am [ca și în nuiaŭa îld. nuĭaa]. Apoĭ ŭă s´a redus la o și s´a zis rugat-o-am, apoĭ o am rugat [ca l-am rugat], apoĭ am rugat-o) pron. pers. f. sing. pentru acuzativ fără accent îld. pe ĭa, pe dînsa, ca: o văd, am văzut-o, las´o (din lasă-o), bate-o, n´o lăsa, auzind-o. Masc. îl, l-.
Sursa: Dicționaru limbii românești
5) o (vest), particulă îld. va (din care se și derivă) în: o fi îld. a fi, va fi (Fam.) și a să fie îld. a să fie, va să fie, va fi.
Sursa: Dicționaru limbii românești
6) o (est) var. din a 2, ca: o fost, îld. a fost.
Sursa: Dicționaru limbii românești
o1, interj. – Exclamație care exprimă o stare emotivă (mirare, admirație, dorință, mâhnire etc.): „O mine, vărucule!” (Brediceanu 1957: 171). – Onomatopee.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
o2, conj. – Ori, sau: „O să-l taie, o să-l puște, / O să-l puie-ntre țepuște” (Bártok 1923: 187).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
O m. a 15-a literă a alfabetului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
o ! int. arată o surprindere, mirare, bucurie, întristare, rugăminte: o, Doamne!
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
o num. feminin dela unu: o femeie. ║ pr. în loc de pe ea: am văzut-o. [Lat. ULLAM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
O1 o, s. m. 1. A optsprezecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (vocală cu deschidere mijlocie, rotunjită, din seria posterioară). [PI. și: (1, n.) o-uri],Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) O2 interj. 1. Exclamație (emfatică) folosită în invocații și în apostrofe. 2. Exclamație care exprimă diverse stări emotive: mirare, admirație, mulțumire, dorință, mâhnire etc. 3. Exclamație care precedă și întărește o afirmație, o constatare. – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) O3 art. nehot. v. un.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) O4 num. card. v. unu.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
O5 adj. nehot. v. un2.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
o - Pronume, Nominativ-Acuzativ, singular, feminin - pentru cuvantul el
o - Pronume, Nominativ-Acuzativ, singular, feminin - pentru cuvantul un
o - Verb, Indicativ, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul vrea