B s. m. invar. A patra literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană oclusivă bilabială sonoră (4)). [Pr.: be].Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a BᾹRISᾹL, oraș în S Rep. Bangladesh, la S de Dhaka, port în delta Gangelui și Brahmaputrei; 172,9 mii loc. (1981). Constr. de mașini; șantier naval. Ind. alim. și a chibriturilor. Piață pentru orez. Export de iută, pește și ceai.Sursa: Dicționar enciclopedic
B’ARG (pseud. lui Ion Bărbulescu) (1887-1969, n. Odobești), grafician și pictor român. Desene satirice și caricaturi antirăzboinice, antimonarhice și antifasciste („Șomerii”, „Propagandă țărănistă”).Sursa: Dicționar enciclopedic b1 (literă) [cit be / bî] s. m. / s. n., pl. b / b-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
b2 (sunet) [cit. bî] s. m., pl. b
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
B s. m. invar. A treia[1] literă a alfabetului, numită „be”, și sunetul corespunzător.Sursa: Dicționarul limbii române moderne B s. m. invar. 1. A patra literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană oclusivă bilabială sonoră). 2. (MUZ.) Notație literală pentru sunetul si; bemol. 3. Simbol chimic pentru bor. 4. (METR.) Simbol pentru bel.Sursa: Dicționar enciclopedic
b m. A doŭa literă a alfabetului latin. Reprezintă un sunet labial sonor care corespunde cu p cînd e șoptit (ca în beltea, peltea) și cu n cînd e emis pe nas (ca în grabnic, gramnic). Grecii moderni l-aŭ prefăcut în v (ca’n varvar, barbar). Se pron. be.
Sursa: Dicționaru limbii românești
B m. a doua literă a alfabetului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
B, b, s. m. 1. A patra literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană oclusivă bilabială sonoră). [Pl. și: (1, n.) b-uri].Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)