M s. m. invar. A șaisprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană sonantă oclusivă nazală (2) bilabială). [Pr.: me].Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a M (Scris cu majusculă) Simbol matematic pentru numărul 1000, în sistemul roman de scriere a numerelor.
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare
m1 (literă) [cit. em / me / mî] s. m. / s. n., pl.m / m-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
m2 (sunet) [cit. mî] s. m., pl. m
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
m-, -m- pr. v. eu
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
M s. m. invar. A cincisprezecea[1] literă a alfabetului, numită „me”, și sunetul care îi corespunde.Sursa: Dicționarul limbii române moderne M s. m. invar. 1. A șaisprezecea literă a alfabetului limbii române; sunetul notat prin această literă (consoană sonantă ocluzivă nazală bilabială). 2. (METR.) Simbol pentru prefixul mega-. 3. (FIZ.) Simbol pentru mach. 4. Simbol pentru cifra romană cu valoarea 1.000. 5. Simbol prin care se exprimă magnitudinea unui cutremur. 6. (LOG.) Simbol pentru termen mediu.Sursa: Dicționar enciclopedic
m (METR.) 1. Simbol pentru metru. 2. Simbol pentru mili-.Sursa: Dicționar enciclopedic m (FIZ.), simbol pentru masă.Sursa: Dicționar enciclopedic MᾹDHYAMIKA (cuv. sanscrit „cale de mijloc”) subst. Școală filozofică budistă întemeiată de Nāgārjuna. Promovează detașarea de lumea reală, care este doar deșertăciune, considerând că adevărul se află dincolo de toate distincțiile și opozițiile dintre lucruri. A cunoscut o evoluție îndelungată semnificativă.Sursa: Dicționar enciclopedic MᾹHᾹYANA (‹ fr.; cuv. sanscrit „calea lungă a mântuirii”) s. f. (REL.) Orientare preponderentă în sânul budismului, apărută în NV Indiei în sec. 1 d. Hr. și răspândită mai ales în China, Coreea, Japonia, Nepal, Mongolia. A introdus dogma mântuirii, a răsplătit după moarte (rai și iad) și un ritual fastuos prin ceremonial și prin arhitectura, sculptura și muzica auxiliare. V. hῑnayāna.Sursa: Dicționar enciclopedic MᾹLEGAON, oraș în partea central-vestică a Indiei, pe râul Girna, la 257 km NE de Bombay; 342,4 mii loc. (1991). Ind. textilă (produse din bumbac și mătase). Centru agricol.Sursa: Dicționar enciclopedic MᾹLIK ibn Anas (pe numele întreg Abū ’Abn Allāh Mālik ibn Anas ibn al-Hārith al Asbahῑ) (c. 715-795), teolog musulman. Fondator al școlii malikite. Autor al primului compendiu de legi islamice privind probleme civile și religioase („Drumul netezit”), cel mai vechi tratat de drept musulman.Sursa: Dicționar enciclopedic MᾹNASA (în mitologia vedică), zeița ocrotitoare a șerpilor, dar și vindecătoare a mușcăturilor de șarpe. Potrivit tradiției, este fiica lui Șiva, născută de gândul acestuia (în sanscrită, mānasa „spirit, gând”).
Sursa: Dicționar enciclopedic
m m. A treĭ-spre-zecea literă a alfabetuluĭ. Reprezentă [!] acelașĭ sunet labial ca și b, dar emis și pe nas. La Romanĭ reprezenta și numărul 1000, și (în acest caz) se născuse din CIC.
Sursa: Dicționaru limbii românești
MᾹYᾹ2 (‹ fr.; cuv. sanscrit „iluzie”) subst. (În filozofia indiană) Forță miraculoasă; uneori, aparență înșelătoare, iluzie.Sursa: Dicționar enciclopedic MᾹYᾹ (în brahmanism), zeiță creată de Vișnu, ca forță primordială feminină din care se naște lumea.
Sursa: Dicționar enciclopedic
MῙMᾹNSᾹ (‹ fr.; cuv. sanscrit „cercetare”) s. f. Unul din cele șase sisteme ale filozofiei indiene sistematizate (înainte de sec. 2 î. Hr.) de semilegendarul Jaimini, în lucrarea „Mῑmāmsa-Sūtra”, care cuprinde două părți: purva-mῑmāmsa și uttara-mῑmāmsa. A promovat atomismul în cadrul unei concepții dualiste și a abordat probleme ale teoriei cunoașterii.Sursa: Dicționar enciclopedic MŪSA IBN NUSAYR (c. 640-718), general arab. Numit de califul al-Walῑd I guvernator (708) al Ifrikiyei (Tunisia de azi). A cucerit Maghrebul până la Maroc (708) și a supus (711-713) o parte din Pen. Iberică (Mérida, Toledo, Saragosa) cu ajutorul generalului Tarig ibn Ziyad.Sursa: Dicționar enciclopedic M m. 1. a treisprezecea literă a alfabetului; 2. cifră romană în valoare de 1000.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
M, m, s. m. 1. A șaisprezecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană sonantă ocluzivă nazală bilabială). [Pr.: em, me, mi – Pl. și: (1, n.) m-uri].Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)