Y s. m. invar. A treizecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă, având în general diverse valori ale lui i, care apare în neologisme internaționale și în nume proprii străine. [Pr.: igrec].Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a y [cit. ígrec]
s. m. / s. n.,
pl. y / ý-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
Y s. m. invar. 1. A treizecea literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă (având în general diversele valori ale lui „i”); se folosește în neologisme cu caracter internațional și în nume proprii. 2. (MAT.) Simbol literal pentru necunoscuta unei ecuații sau a unui sistem de ecuații și pentru variabila independentă a unei funcții. 3. (GENET.) Cromozomul Y = cromozom care intervine în determinarea sexului. La om și la mai multe specii de animale combinația XY determină sexul masculin; în lipsa cromozomului X (cariotip OY) organismul nu este viabil. Are dimensiuni mai mici decât majoritatea celorlalți cromozomi. 4. Simbol chimic pentru ytriu.Sursa: Dicționar enciclopedic y m. (pron. igrec). O literă de origine grecească adoptată de Romanĭ și transmisă noŭă. Vechiĭ Grecĭ o pronunțaŭ ca u (cum se vede din cuvinte româneștĭ ca martur, papură ș. a.), apoĭ ca ü, apoĭ ca i. Nu se întrebuințează de cît [!] în nume și cuvinte străine. În transcripțiunea cuvintelor slave ș. a. are sunetu luĭ î, precum vydra (vîdra), vidră. Une-orĭ ține loc de ĭ, că la Spaniolĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
Y m. a 24-a literă a alfabetului, figurează numai în câteva nume proprii engleze.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Y, y, s. m. 1. A treizecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă, având în general diverse valori ale lui i, care apare în neologisme internaționale și în nume proprii străine. [Pr.: igrec. – Pl. și (1, n.) y-uri].Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)