I1 s. m. invar. A unsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (cea mai închisă (8) vocală, nerotunjită (2), din seria anterioară (3)). ◊ Expr. A (nu) pune punctul pe i = a (nu) reda esențialul într-o discuție, a (nu) sublinia faptele semnificative.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a I2 interj. (Adesea prelungit sau repetat) Exclamație care exprimă surprindere, mulțumire, admirație, dezaprobare etc. – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
I- elem. in1-.
Sursa: Marele dicționar de neologisme
I num. card. (Scris cu majusculă) Simbol matematic pentru numărul 1 în sistemul roman de scriere a numerelor.
Sursa: Definiții ale unor cuvinte care nu există în alte dicționare
i conj. – Și. Sl. i. Slavism cultural, fără circulație reală, sec. XVI. – Comp. iproci, conj. (și așa mai departe), din sl. i proče, înv.Sursa: Dicționarul etimologic român i interj. – Exprimă surpriza sau uimirea. Creație expresivă, cf. hi. Se folosește și în formele iha, ihi, iho, ii, cf. tii.Sursa: Dicționarul etimologic român i1 (literă) s. m. / s. n., pl. i / i-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
i2 (sunet) s. m. pl. i
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
i3 / ii interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
i4, -i, i-, -i- pr. v. ea, el
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
i-, -i, -i- vb. v. fi
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
I s. m. invar. 1. A unsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă (vocala cea mai închisă, nerotunjită, din seria anterioară). ◊ Expr. A pune punctul pe i = a reda esențialul într-o discuție, a sublinia concluzia, faptele semnificative. 2. (LOG.) Simbol pentru judecata particular-afirmativă. 3. Cifră romană având valoarea unu (1). 4. Simbol chimic pentru iod.Sursa: Dicționar enciclopedic i-, prefix cu valoare negativă (ex. ilogic, ilegitim).Sursa: Dicționar enciclopedic i (MAT.), simbol pentru rădăcina pătrată a lui -1 (unitatea imaginară).Sursa: Dicționar enciclopedic
1) i m. A noŭa literă a alfabetuluĭ și care reprezentă [!] a treĭa vocală, care are sunetu cel maĭ înalt: un i, doĭ i saŭ doĭ de i. Fig. A pune punctu pe i, a te explica exact și fără considerațiunĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) i, pron. personal de pers. III sing. m. și f. la dativ în ainte [!] de le, -l, se: i le dă luĭ saŭ eĭ, i-l dă luĭ saŭ eĭ, i se dă luĭ saŭ eĭ. V. mi, ți, și.
Sursa: Dicționaru limbii românești
3) i, interj. de bucurie: i! (saŭ, maĭ bine, iiii!) ce noroc!
Sursa: Dicționaru limbii românești
i, ha și i, haĭ, interj. care arată o bucurie care ar putea veni: i, haĭ! ce bine ar fi să vie!
Sursa: Dicționaru limbii românești
I m. a noua literă a alfabetului.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
i conj. pop. și (în vechiul stil de cancelarie): dovezi i mărturii AL. [Slav. I].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
i int. exprimând o mulțumire deplină: i ! tare îmi pare bine !
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
I1, i, s. m. 1. A unsprezecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (cea mai închisă vocală, nerotunjită, din seria anterioară). ◊ Expr. A (nu) pune punctul pe i = a (nu) reda esențialul într-o discuție, a (nu) sublinia faptele semnificative. [Pl. și: (1, n.) i-uri].Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) I2 interj. (Adesea prelungit sau repetat) Exclamație care exprimă surprindere, mulțumire, admirație, dezaprobare etc. – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Î s. m. invar. A douăsprezecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (vocală închisă (8), nerotunjită (2), din seria medială).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a î1 (literă) s. m. / s. n., pl. î / î-uri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
î2 (sunet) s. m., pl. îSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită î m. Un sunet între i și u, ca´n rîdic, amîndoĭ, față de ridic, amundoĭ. Îl aŭ și Francejiĭ și Portughejiĭ, dar nu-l scriŭ (pg. chavena, ceașcă, pron. șávînî). Noĭ îl avem și´n cuv. latine, și´n cuv. străine (V. hîră, satîr). Litera î s´a dezvoltat din î cirilic (§ 62).
Sursa: Dicționaru limbii românești
Î, î, s. m. 1. A douăsprezecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (vocală închisă, nerotunjită, din seria medială). [Pl. și: (1, n) î-uri].Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
Forme flexionare:
i - Pronume, Genitiv-Dativ, singular, feminin - pentru cuvantul el
i - Pronume, Nominativ-Acuzativ, plural, masculin - pentru cuvantul el
i - Pronume, Genitiv-Dativ, singular, masculin - pentru cuvantul el