HAU interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită lătratul câinelui sau urletul lupului. – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a háu interj. – Redă strigătele de chemare sau de bucurie, ca și lătratul. – Var. hău, hu. Creație expresivă, cf. aui. – Der. hăui (var. hăuli, hăuni, aoli), vb. (a țipa; a chema în gura mare; a cînta; a urla); hăucăi, vb. (a lătra), cf. rut. kaukati; haulă, s. f. (casă mare pustie), numită astfel datorită ecoului pereților săi; haot, s. n. (Munt., zgomot, larmă); hău, s. n. (abis, prăpastie), din pricina ecoului (Cihac, II, 663 și Philippide, Principii, 154 se gîndesc la o posibilă der. din ngr. χάος; DAR consideră etimonul necunoscut; Scriban pornește de la mag. hó „zăpadă”).Sursa: Dicționarul etimologic român
hau/hau-háu interj.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită HAU interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită lătratul câinelui sau urletul lupului. – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) HĂU1, hăuri, s. n. Prăpastie adâncă; abis, genune, adânc (II). ◊ Expr. (Pop.) Cât (e) hăul = niciodată; cu nici un preț. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a HĂU2, hăuri, s. n. (Rar) Hăuit. – Din hăui (derivat regresiv).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a hău, hăuri, s.n. (pop.) 1. abis, genune, prăpastie. 2. greutate, sarcină.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
hăŭ n., pl. urĭ (cp. cu ung. hó, zăpadă, și loc. cît e hău și dudău saŭ pîrău). Haos, abis (exemple numaĭ la scriitoriĭ din sec. XIX încoace). Fig. Greutate, sarcină: hău și greu caseĭ. Cît e hău saŭ cît hău și dudău (saŭ pîrău), cît e lumea și pămîntu, nicĭodată.
Sursa: Dicționaru limbii românești
hău s. n., art. hắul; pl. hắuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită hău n. 1. prăpastie: gura ei [a mamei pădurii] un hău căscat EM.; fig. tiranul să dispară în hăul nimicirii AL.; 2. greutate, sarcină: duce hăul casei fără să cârtească ISP. [Gr. mod. HÁOS (cf. clir, disc = cliros, discos)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
HĂU1, hăuri, s. n. Prăpastie adâncă; abis, genune, adânc (II). ◊ Expr. (Pop.) Cât (e) hăul = niciodată; cu nici un preț. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) HĂU2, hăuri, s. n. Hăuit. – Din hăui (derivat regresiv).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)