HAZ, (rar) hazuri, s. n. 1. Stare de bună dispoziție, de voioșie; veselie. ◊ Vorbe de haz = vorbe spirituale, glume. ◊ Expr. A face haz = a se veseli, a petrece glumind; (cu determinări introduse prin prep. „de”) a face glume pe seama cuiva, a-și bate joc, a râde de cineva sau de ceva. A face haz de necaz = a-și ascunde necazul, făcând glume sau simulând voia bună. ♦ Calitatea cuiva de a înveseli pe cei din jur prin firea sa veselă, prin glume sau prin vorbe spirituale. ◊ Expr. A fi cu haz = a fi plin de duh, a avea umor. 2. (Înv.) Plăcere, bucurie (pe care o simte cineva sau pe care o faci cuiva). ◊ Expr. A face haz (de cineva sau de ceva) = a-i plăcea de cineva sau de ceva. A nu face haz de cineva (sau de ceva) = a nu da importanță cuiva (sau unui lucru), a nu lua în seamă. 3. Calitatea cuiva de a plăcea (prin veselie, spirit, farmec, grație etc.). ◊ Loc. adj. și adv. Cu haz = plăcut, nostim. ◊ Expr. (Ir.) Știi că ai (sau are) haz? = știi că-mi placi (sau că-mi place)? știi că ești (sau că e) bine? – Din tc. haz.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a haz (házuri), s. n. – 1. Stare de bună dispoziție, plăcere, veselie. – 2. Farmec, lipici. – 3. Vorbă de duh, nostimadă. – Mr. haze. Tc. haz (Șeineanu, II, 213; Lokotsch 856; Ronzevalle 80), cf. ngr. χάζι. – Der. hazliu, adj. (nostim); hazos, adj. (nostim; plin de haz, spiritual).Sursa: Dicționarul etimologic român
haz n., pl. urĭ (turc. [d. ar.] hazz; ngr. házi). Farmec, atracțiune: această fată, această glumă are mult haz, n´are nicĭ un haz. A face haz de cineva, de ceva, a-țĭ plăcea cineva, ceva: nu fac eŭ haz de acest actor, de acest teatru, de această mîncare.
Sursa: Dicționaru limbii românești
!haz s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită haz n. 1. grație, plăcere: jucării pline de hazul și farmecul copilăresc CR.; 2. glumă, petrecere: să vedeți haz acuș AL.; cu haz, nostim; a avea haz, a fi nostim; a face haz (de ceva, de cineva), a râde petrecând: fiecare la rândul său povestia câte-o batjocură... și făcea un haz nespus GHICA; 3. a face haz (pe cineva), a ținea la dânsul, a-i plăcea mult: mă face haz Ministru AL. [Turc. HAZZ, plăcere, mulțumire].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
HAZ s. n. 1. Stare de bună dispoziție, de voioșie; veselie. ◊ Vorbe de haz = vorbe spirituale, glume. ◊ Expr. A face haz = a se veseli, a petrece glumind; (cu determinări introduse prin prep. „de”) a face glume pe seama cuiva, a-și bate joc, a râde de cineva sau de ceva. A face haz de necaz = a-și ascunde necazul, făcând glume sau simulând voia bună. ♦ Calitatea cuiva de a înveseli pe cei din jur prin firea sa veselă, prin glume sau prin vorbe spirituale. ◊ Expr. A fi cu haz = a fi plin de duh, a avea umor. 2. (Înv.) Plăcere, bucurie (pe care o simte cineva sau pe care o faci cuiva). ◊ Expr. A face haz (de cineva sau de ceva) = a-i plăcea de cineva sau de ceva. A nu face haz de cineva (sau de ceva) = a nu da importanță cuiva (sau unui lucru), a nu lua în seamă. 3. Calitatea cuiva de a plăcea (prin veselie, spirit, farmec etc.). ◊ Loc. adj. și adv. Cu haz = plăcut, nostim. ◊ Expr. (Ir.) Știi că ai (sau are) haz? = știi că-mi placi (sau că-mi place)? știi că ești (sau că e) bine? – Din tc. haz.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)