HAM1 interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită lătratul câinelui. – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a HAM2, hamuri, s. n. Ansamblu de curele (sau de frânghii) cu care se înhamă calul sau alte animale (de tracțiune) la un vehicul. ◊ Gură de ham = ham rudimentar format numai din curelele de la pieptul și gâtul calului și din cele două șleauri. ◊ Expr. A trage în (sau la) ham = a trăi o viață grea; a munci din greu. ♦ (Precedat de prepoziții) Tracțiune (cu cai). Are cai buni la ham. – Din magh. hám.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
ham1, s.n. (reg., înv.) coș de papură împletită în care se ducea mâncarea la câmp.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
ham2, s.n. (reg., înv.) casă mare, goală, nelocuită.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
ham (hámuri), s. n. – Ansamblu de curele cu care se înhamă calul. Mag. hám (Miklosich, Fremdw., 92; Lambrior 375; Cihac, II, 504; Berneker 383; DAR; Gáldi, Dict., 92), cf. sb., ceh. ham, pol., rut. hamy. Cuvîntul mag. provine din v. germ. chamo, cf. it. camo, sp. camal. – Der. hămurar, s. m. (persoană care face hamuri); hămurărie, s. f. (șelărie); înhăma, vb. (a prinde la, a uni, a împerechea; refl., a se mulțumi cu o muncă istovitoare); înhămătură, s. f. (atelaj, prindere; apăsare, durere în piept); deshăma, vb. (a desface, a dezlega); hamut, s. n. (parte a hamului), din bg. hamut sau rus. chomut.Sursa: Dicționarul etimologic român ham interj. – Exprimă lătratul cîinelui. – Mr. ham. Creație spontană, cf. fr. (Cotes-du-Nord) „hamer” „a lătra” (Șeineanu, Chien, 113). – Der. hămăi, vb. (a lătra); hămăială, s. f. (lătrat); hămăit, s. f. (lătrat); hămui, vb. (a lătra).Sursa: Dicționarul etimologic român ham, hamuri s. n. sutien.Sursa: Dicționar de argou al limbii române
HAMᾹDET el-HAMRA (al-Hammādah al Hamrā’), podiș deșertic și pietros, nepopulat, în NV Libiei; c. 100 mii km2. Se întinde de la E la V, pe 700 km și de la N la S, pe 200 km. Alt. med.: 500 m. Alt. max.: 968 m.Sursa: Dicționar enciclopedic HAMᾹH v. Hama.Sursa: Dicționar enciclopedic 1) ham n., pl. urĭ (ung. hám, ham [d. vgerm. hamo, căpăstru], de unde și sîrb. ham, rut. hamy, hamurĭ). Toate curelele care se pun pe calu de căruță. Cal de ham, cal de căruță, de trăsură (în opoz. cu cal de călărie).
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) ham interj. V. ham-ham.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ham1/ham-hám interj.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ham2 s. n., pl. hámuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ham n. (mai ales la pl. hamuri), toate curelele trebuincioase pentru înhămarea cailor, tacâm de cal: cal de ham, de trăsură, în opozițiune cu cal de șea, sau de călărie. [Ung. HÁM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ham ! int. prin care se imită lătratul câinilor: ham ! ham !
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Ham m. al doilea fiu al lui Noe, ai cărui descendenți (ne spune Biblia) populară Africa.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
HAM1 interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită lătratul câinelui. – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) HAM2, hamuri, s. n. Ansamblu de curele (sau de frânghii) cu care se înhamă calul sau alte animale (de tracțiune) la un vehicul. ◊ Gură de ham = ham rudimentar format numai din curelele de la pieptul și gâtul calului și din cele două șleauri. ◊ Expr. A trage în (sau la) ham = a trăi o viață grea; a munci din greu. ♦ (Precedat de prepoziții) Tracțiune (cu cai). Are cai buni la ham. – Din magh. hám.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) HAM1 interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită lătratul câinelui. – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a HAM2, hamuri, s. n. Ansamblu de curele (sau de frânghii) cu care se înhamă calul sau alte animale (de tracțiune) la un vehicul. ◊ Gură de ham = ham rudimentar format numai din curelele de la pieptul și gâtul calului și din cele două șleauri. ◊ Expr. A trage în (sau la) ham = a trăi o viață grea; a munci din greu. ♦ (Precedat de prepoziții) Tracțiune (cu cai). Are cai buni la ham. – Din magh. hám.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ham1, s.n. (reg., înv.) coș de papură împletită în care se ducea mâncarea la câmp.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
ham2, s.n. (reg., înv.) casă mare, goală, nelocuită.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
ham (hámuri), s. n. – Ansamblu de curele cu care se înhamă calul. Mag. hám (Miklosich, Fremdw., 92; Lambrior 375; Cihac, II, 504; Berneker 383; DAR; Gáldi, Dict., 92), cf. sb., ceh. ham, pol., rut. hamy. Cuvîntul mag. provine din v. germ. chamo, cf. it. camo, sp. camal. – Der. hămurar, s. m. (persoană care face hamuri); hămurărie, s. f. (șelărie); înhăma, vb. (a prinde la, a uni, a împerechea; refl., a se mulțumi cu o muncă istovitoare); înhămătură, s. f. (atelaj, prindere; apăsare, durere în piept); deshăma, vb. (a desface, a dezlega); hamut, s. n. (parte a hamului), din bg. hamut sau rus. chomut.Sursa: Dicționarul etimologic român ham interj. – Exprimă lătratul cîinelui. – Mr. ham. Creație spontană, cf. fr. (Cotes-du-Nord) „hamer” „a lătra” (Șeineanu, Chien, 113). – Der. hămăi, vb. (a lătra); hămăială, s. f. (lătrat); hămăit, s. f. (lătrat); hămui, vb. (a lătra).Sursa: Dicționarul etimologic român ham, hamuri s. n. sutien.Sursa: Dicționar de argou al limbii române HAMᾹDET el-HAMRA (al-Hammādah al Hamrā’), podiș deșertic și pietros, nepopulat, în NV Libiei; c. 100 mii km2. Se întinde de la E la V, pe 700 km și de la N la S, pe 200 km. Alt. med.: 500 m. Alt. max.: 968 m.Sursa: Dicționar enciclopedic HAMᾹH v. Hama.Sursa: Dicționar enciclopedic 1) ham n., pl. urĭ (ung. hám, ham [d. vgerm. hamo, căpăstru], de unde și sîrb. ham, rut. hamy, hamurĭ). Toate curelele care se pun pe calu de căruță. Cal de ham, cal de căruță, de trăsură (în opoz. cu cal de călărie).
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) ham interj. V. ham-ham.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ham1/ham-hám interj.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ham2 s. n., pl. hámuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ham n. (mai ales la pl. hamuri), toate curelele trebuincioase pentru înhămarea cailor, tacâm de cal: cal de ham, de trăsură, în opozițiune cu cal de șea, sau de călărie. [Ung. HÁM].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ham ! int. prin care se imită lătratul câinilor: ham ! ham !
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Ham m. al doilea fiu al lui Noe, ai cărui descendenți (ne spune Biblia) populară Africa.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
HAM1 interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită lătratul câinelui. – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
HAM2, hamuri, s. n. Ansamblu de curele (sau de frânghii) cu care se înhamă calul sau alte animale (de tracțiune) la un vehicul. ◊ Gură de ham = ham rudimentar format numai din curelele de la pieptul și gâtul calului și din cele două șleauri. ◊ Expr. A trage în (sau la) ham = a trăi o viață grea; a munci din greu. ♦ (Precedat de prepoziții) Tracțiune (cu cai). Are cai buni la ham. – Din magh. hám.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) hăm ! int. exprimă o îndoială sau neîncredere: ce poftesc?... hăm ! AL.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a