Cautam colaborator matematica

Am găsit 15 definiții pentru cuvantul/cuvintele hap:

HAP1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de apucarea sau de înghițirea rapidă a ceva. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

HAP2, hapuri, s. n. (Pop. și fam.) Medicament preparat în formă de pastilă sau de cașetă, pentru a putea fi înghițit ușor. ◊ Expr. A înghiți (sau a face pe cineva să înghită) un hap (ori hapul) = a suporta (sau a face pe cineva să suporte) ceva neplăcut. – Din tc. hap.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


hap2, hápuri, s.n. (reg.) măcinătura de piatră din mine care se pune într-o ladă mare.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

hap interj. – Exprimă ideea de a apuca repede, sau de a înghiți. Creație expresivă, cf. sl. chapati „a mușca”, rut. chapati „a apuca”, mag. happolni „a înghiți”, germ. happen, schnappen „a apuca”, fr. happer „a înhăța, a prinde”, ngr. χάπτω „a înghiți”. – Der. hăpăi, vb. (a înghiți); hălpăi (var. hălpăcăi), vb. (a înghiți) cu l expresiv; hălpi, vb. (a se apleca grîul); hîlpav (var. hulpav, hlupav, glupav), adj. (mîncău, lacom); înhăpa, vb. (a prinde, a înghiți); înhulpa, vb. (a înghiți); hăpui, vb. (înv., a supune, a subjuga), plecînd de la ideea de „a fi prins”; hapcă, s. f. (cîrlig de undiță; forță, violență), în Trans. hábocă, format ca japcă și poate influențat de hreabcă (der. din sl., bg. hapka „îmbucătură, mușcătură” sau rut. chapka „cursă de șoareci”, propusă de Cihac, II, 135; DAR; Candrea; Iordan, BL, IV, 54, este posibilă fără a fi necesară dată fiind sursa expresivă comună); haple(a), s. m. (prost, bleg), pe care Șeineanu, Semasiol., 229, îl deriva din gr. ἀπλός „simplu”, iar Cihac, II, 135, urmat de DAR, din bg. hapljo; hăpși, vb. (Olt., a înghiți); hopși, vb. (Basar., a nu scoate o vorbă); hapuc (var. habuc, ha(r)puce), s. n. (Trans., Bucov., minge), pe care DAR îl pune în legătură cu mag. hapkalkodni „a apuca”; hapucă, s. f. (joc cu mingea); hăbucos, adj. (încîlcit, se spune mai ales despre lînă); hăbui, vb. (Mold., a se juca, a se zbengui). Nu este clar, dacă aparține aceleiași rădăcini expresive hăbuc, s. m. (bucată, ciob), pe care DAR, urmîndu-l pe Cihac, II, 133, îl pune în legătură cu sl. chabiti „a strica”, și cu hăbuc, s. n. (Olt., zăduf), cu der. săi hăbuci, vb. (Trans., a rupe, a desface, a strica), hăbuceală, s. f. (Olt., zăduf). – Cf. horp.
Sursa: Dicționarul etimologic român

hap (hápuri), s. n. – Pilulă. – Mr. hapă. Tc. hap (Șeineanu, II, 205; Röesler 606; Ronzevalle 80), cf. ngr. χάπι, alb., bg. hap.
Sursa: Dicționarul etimologic român

hap (hápuri), s. n. – Minereu mărunt spălat. Mag. háp (DAR). În Trans.
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) hap n., pl. urĭ (turc. hap, d. ar. habb; ngr. hápi, alb. bg. hap). Pilulă, medicament în formă de bobiță. Fig. A înghiți hapu, a suferi o neplăcere, o păcăleală. V. bulin.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) hap interj. care arată huĭetu apucăriĭ saŭ înghițiriĭ răpezĭ [!]: Cînele [!], cum văzu carnea, hap! o și înghiți! Gardistu, cum văzu hoțu, hap! îl și prinse! (E și nsl. hap și germ. schnapp, tot cu acest înț. V. hap 3, jap, clanț și zăpsesc).
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) hap, a hăpá v. tr. (d. hap 2 și rudă cu vsl. hapati, bg. hapĭy, rus. hápatĭ, a apuca, ohápatĭ, a șterpeli, a fura; ngr. hápto, háfto, ung. happolni, germ. ol. happen, fr. happer, a apuca răpede [!]. V. hapca, înhap, zăpsesc). Fam. Apuc și înghit răpede [!]: cînele [!] a hăpat carnea.
Sursa: Dicționaru limbii românești

hap1 interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

hap2 (pop., fam.) s. n., pl. hápuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

hap n. 1. globuleț de substanțe farmaceutice de înghițit; 2. fig. lucru foarte neplăcut: a înghiți hapul. [Turc. HAP].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

hap ! int. exprimă repeziciunea apucării și a înghițirii: el îmbuca iute, hap! hap! ISP. [Onomatopee].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

HAP1 interj. Cuvânt care imită zgomotul produs de apucarea sau de înghițirea rapidă a ceva. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

HAP2, hapuri, s. n. (Pop. și fam.) Medicament preparat în formă de pastilă sau de cașetă, pentru a putea fi înghițit ușor. ◊ Expr. A înghiți (sau a face pe cineva să înghită) un hap (ori hapul) = a suporta (sau a face pe cineva să suporte) ceva neplăcut. – Din tc. hap.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)