tárcă s.f. (reg.) tort subțire.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
TĂRCÁ, tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (și nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălța. – Din tărcat (derivat regresiv).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
tărcá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 tărcheázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită TĂRCÁ, tărchez, vb. I. Tranz. (Reg.) A vopsi în culori variate (și nearmonizate), a trage dungi colorate; a dunga; a vărga, a bălța. – Din tărcat (derivat regresiv).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ȚÁRCĂ, țărci, s. f. 1. (Ornit.) Coțofană. ◊ Expr. A-i umbla (cuiva) gura ca la (o) țarcă = a fi limbut, a vorbi mult și fără rost. A sta ca țarca în par = a fi gata de plecare. 2. Fig. (Depr.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 3. Epitet depreciativ dat unei femei care vorbește mult. – Din magh. szarka.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a țárcă (-țắrci), s. f. – Coțofană (Pica caudata). Mag. szarka, din sl. svraka (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 429; Gáldi, Dict., 165), cf. slov. sraka, rus. soroka. În Trans. și Mold.Sursa: Dicționarul etimologic român țarcă, țărci s. f. (peior.) 1. gură 2. femeie care se mișcă și vorbește multSursa: Dicționar de argou al limbii române
țárcă, s.f. – 1. Sarcă, coțofană (Pica caudata). 2. (Ref. la capre) Negru cu alb (Precup 1926). – Din magh. szarka (< sl. svraka).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
țárcă (pop., reg.) s. f., g.-d. art. țắrcii; pl. țărciSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită țárcă f., pl. e și țărcĭ (din sarcă [Trans. Maram.], d. ung. szarka, țarcă [ca țarțam d. ung. szerszám], d. vsl. svraka, țarcă, de unde vine și sîrb. staka, svraka, švraka, bg. svraka, rus. soróka. V. tarcat, sfrancĭoc, știrică). Mold. nord. Trans. Coțofană.
Sursa: Dicționaru limbii românești
țarcă f. Zool. Mold. coțofană. [Și sarcă Tr. = ung. SZARKA (printr’un intermediar săsesc)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ȚÁRCĂ, țărci, s. f. 1. (Ornit.; pop. și reg.) Coțofană. ◊ Expr. A-i umbla (cuiva) gura ca la (o) țarcă = a fi limbut, a vorbi mult și fără rost. A sta ca țarca în par = a fi gata de plecare. 2. Fig. (Depr.) Gură (considerată ca organ al vorbirii). 3. Epitet depreciativ dat unei femei care vorbește mult. – Din magh. szarka.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) țârcă f. un joc de copii: neobosiți la puiu-gaia, la poarca, la țârca GHICA. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a