Am găsit 8 definiții pentru cuvantul/cuvintele harca:

harcá s.f. (reg.) zidul din piatră și var, ca un brâu, de la temelia casei țărănești.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme



harcà f. zidul înalt până la un metru ce se face din pământ până în tălpile unei case țărănești. [Turc. ARKA, spate, sprijin].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

hárcă, (hârcă), s.f. – (mit.) Pește uriaș; balenă; „tata peștilor” (Papahagi 1925): „O mărs o fată cu boii la râu și s-o băgat în marginea râului să adape boii. Și odată o vinit harca și-o prins-o pă fată de picior” (Bilțiu 1999: 138): „În Maramureș, deși lipsesc apele mari, întâlnim totuși mitocredințe ale apelor, unele născocite din rațiuni de ordin practic, având drept scop îndepărtarea copiilor de la apele curgătoare” (Bilțiu 1999: 26-27). – Probabil din hârca (< ucr. hyrka).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

HẤRCĂ, hârci, s. f. 1. Craniu (de mort); țeastă. 2. Epitet depreciativ dat unei femei bătrâne, urâte și rele. – Din ucr. hyrka.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

hấrcă, hârce, s.f. – 1. Femeie bătrână, urâtă și rea. 2. Vechitură, hârb: „Hârcă de babă săraca, / Unde ți-e fata cea dragă?” (Antologie 1980: 285). Vezi și harcă. – Din ucr. hyrka (DEX); Formație regresivă de la hârcâi, cf. horcăi (DER).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

hấrcă s. f., g.-d. art. hấrcii; pl. hârci
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

hârcă f. 1. craniu; 2. fam. băborniță: hârca dela bucătărie CR. [Origină necunoscută]. V. babă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

HẤRCĂ, hârci, s. f. 1. Craniu (de mort); țeastă. 2. Epitet depreciativ dat unei femei bătrâne, urâte și rele. – Din ucr. hyrka.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)