PIR s. m. Plantă erbacee perenă din familia gramineelor, cu rizom târâtor, cu frunze liniare aspre și cu flori verzi, grupate în spice, care crește spontan, împiedicând dezvoltarea plantelor de cultură (Agropyrum repens). ◊ Pir pădureț = specie înaltă de pir, care ajunge până la 1 m, cu frunzele aspre, cenușii-verzui și cu spicul lung și subțire (Agropyrum caninum). – Din bg. pir.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PIR- v. piro-.
Sursa: Dicționar de neologisme
pir s. m. – Plantă (Agropyrum repens). Sl. pyro „alac” (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 257; Conev 47), cf. sb., cr. pir „secară”.Sursa: Dicționarul etimologic român Pir = Pyrrhus.
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman
pir m. (vsl. pyro, alac, rus. pyréĭ, sîrb. pir, d. vgr. pyrós, grîŭ). Costeĭ, păru porculuĭ, porcie, o plantă graminee cu rizoma tîrîtoare care cauzează marĭ pagube în semănăturĭ (triticum [saŭ agropýrum] répens). – Ca să stîrpeștĭ piru, trebuĭe săpăturĭ adîncĭ. Din rizoma luĭ se face o băutură răcoritoare și diuretică. – Mold. Pop. chir.
Sursa: Dicționaru limbii românești
PIR (‹ bg.) s. m. Graminee perenă, cu rizom târâtor și frunze liniare, cu flori verzi, grupate în spic, răspândită ca buruiană în culturi (Agropyron repens). Rizomul are proprietăți diuretice, antimicrobiene, tonice, depurative și febrifuge. ◊ Pir gros = graminee perenă scundă (10-50 cm), cu stoloni, cu spiculețe sesile, uniflore, dispuse în două șiruri longitudinale pe axa spicelor; spicele (4-5) sunt așezate digitat la vârful tulpinii
(Cynodon dactylon). Comună în regiuni de câmpie și dealuri joase, adesea în locuri bătătorite, pajiști, pârloage, vii, terenuri nisipoase. În culturile irigate este dăunător.Sursa: Dicționar enciclopedic PIR, com. în jud. Satu Mare, situată în C. Tășnadului, pe râul Ier; 1.673 loc. (2003). Viticultură. În satul P., menționat documentar în 1474, se află o biserică din sec. 15.Sursa: Dicționar enciclopedic
pir, s.m. – (bot.) Planta erbacee perenă din familia graminaceelor (Agropyrum repens). – Din bg. pir (DEX); Din sl. pyro „alac” (Miklosich, Cihac cf. DER).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
pir s. m.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită pir n. plantă din fam. gramineelor, flagelul țarinilor, se întinde mult pe pământ (Triticum repens). [Slav. PYRO].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PIR s. m. Plantă erbacee perenă din familia gramineelor, cu rizom târâtor, cu frunze aspre și cu flori verzi, grupate în spice, care crește spontan, împiedicând dezvoltarea plantelor de cultură (Agropyrum repens). ◊ Pir pădureț = specie înaltă de pir, care ajunge până la 1 m, cu frunzele aspre, cenușii-verzui și cu spicul lung și subțire (Agropyrum caninum). – Din bg. pir.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) pîr interj. – Imită trosnetul, zgomotul unei lovituri, pocnitura unui lemn uscat etc. Creație expresivă, cf. hîr, mîr, bîr, cîr, pîrț. – Der. pîrîi, vb. (a pocni, a trosni, a arde cu scîntei); pîrîit, s. n. (pocnet, trosnet); pîrîitoare, s. f. (morișcă; specie de lăcustă, Psophus stridulus), cf. cîrîitoare; pîrîitură, s. f. (trosnet); pîrîi, vb. (a trosni, a pocni).Sursa: Dicționarul etimologic român pîr, interj. care arată huĭetu frîngeriĭ saŭ spargeriĭ. V. pîrîĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești