hir s. n. – Știre, veste, noutate. – Var. hiriu. Mag. hir (DAR). În Trans. – Der. hireș, adj. (faimos, celebru), din mag. hires.Sursa: Dicționarul etimologic român hir1, -e, s.n. – Fir, tulpină: „P-on hiruț de iarbă mare” (Calendar 1980: 86). – Cf. fir (< lat. filum).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
hir2, -i, s.n. – Veste, știre, noutate: „Ce hir i la mamă-mea?” (Țiplea 1906: 189). – Din magh. hir „veste„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș