PIL interj. Strigăt cu care vânătorii îndeamnă câinele să se arunce asupra vânatului. – Din fr. pille.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a pil1, píluri, s.n. (reg.) 1. cravașă făcută din nuiele subțiri de salcie împletite. 2. bici cu coadă scurtă, făcut din curele împletite sau din vână de bou; gârbaci, biciușcă, cravașă, harapnic; lovitură dată cu acest bici. 3. pisălog.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
pil2, píluri, s.n. (înv.) pilulă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
PIL interj. Strigăt adresat de vânător câinelui pentru a-l îndemna să se arunce asupra vânatului. [< fr. pille].
Sursa: Dicționar de neologisme
-PÍL2 elem. „rețea”. (< fr. -pile, cf. gr. pilos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
-PÍL3 elem. pile-.
Sursa: Marele dicționar de neologisme
PIL1 interj. (strigăt adresat de vânător câinelui pentru a-l îndemna să se arunce asupra vânatului) apucă! prinde! (< fr. pille)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
pil interj. – Cuvînt cu care se indeamnă cîinii de vînătoare. Fr. pille ‹ it. piglia.Sursa: Dicționarul etimologic român pil (píluri), s. n. – 1. Vargă, băț. – 2. (Olt.) Bici, cravașă. Origine incertă. Ar putea fi vorba de un lat. *pillum, cf. pilla › piuă, în loc de pila „stîlp” și pilum „suliță”; în acest caz ar fi însemnat la început „piuă”. Nu e o constatată o pronunțare patalizată, care ar proba acest etimon; în plus, se mai consideră ca der. de la pil, cuvintele pilos (var. chilos), adj. (puternic, rezistent; încăpățînat, îndărătnic) și pilug (var. chilug, v. aici).Sursa: Dicționarul etimologic român PIL1 interj. Strigăt cu care vânătorul asmute câinele asupra vânatului. – Fr. pille.Sursa: Dicționarul limbii române moderne PIL2, piluri, s. n. Bici cu codiriștea scurtă, făcut din curelușe împletite. ♦ Lovitură aplicată cu acest bici.Sursa: Dicționarul limbii române moderne 1) pil m., pl. lĭ (var. din turc. fil, elefant, turc. nord pel, ossetic pil, v. ind. pîlu. V. fil). L. V. Elefant. S. n. Fildeș.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) pil n., pl. urĭ (orig. neșt.). Vest. Bicĭ lung împletit cu codorișca scurtă și care servește la mînat boiĭ ș. a.: sta călare cu pilu (Gr. N. 1, 77), avea un bicĭ cu el, un pil cu coderia scurtă (VR. 1911, 10, 5), Hristos ĭ-a luat la goană cu pilu (Smara, Univ. 20 Aug. 1912), plesni din pil (ChN. I, 14, 17 și 61). V. nagaĭcă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
pil interj.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
pil n. Tr. pisălog: bate Turcii cu pilul POP. [Cf. pilă].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
pil n. biciu cu coada scurtă (în Oltenia). [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PIL interj. Strigăt cu care vânătorii îndeamnă câinele să se arunce asupra vânatului. – Din fr. pille.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)