Am găsit 20 de definiții pentru cuvantul/cuvintele pic:

PIC1, (I) interj., (II) picuri, s. n. I. Interj. (Adesea repetat) 1. Cuvânt care imită sunetul produs de căderea în picături a unui lichid pe un obiect tare. 2. (Rar) Cuvânt care imită zgomotul produs de ciocul păsărilor când ciugulesc. II. S. n. 1. Picătură (1), strop. 2. Cantitate, măsură, durată etc. (foarte) mică din ceva; strop, fir, fărâmă. ◊ Loc. adv. (Câte) un pic = a) puțin; b) (în construcții negative) deloc. Nici pic = deloc, câtuși de puțin. Pic cu pic = puțin câte puțin, încetul cu încetul. ◊ Loc. adv. și adj. Fără (un sau nici un) pic de... = (care e) lipsit (cu totul) de... [Var.: (reg.) pícur s. m.] – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


PIC2, picuri, s. n. Ciocan de abataj. – Din germ. Pick[hammer].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PIC3 s. n. Produs chimic folosit pentru scoaterea petelor de cerneală (albastră). – Din picătură (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

PIC1 s.n. 1. Vergă așezată oblic pe catargul de la pupă, pe care se leagă partea de sus a unei pânze. ◊ La pic scurt (despre ancoră) = cu puțin lanț la apă. 2. Compartiment etanș la extremitatea dinspre proră sau dinspre pupă a unei nave. [< fr. pic].
Sursa: Dicționar de neologisme

PIC2 s.n. Ciocan de abataj; pichamăr. [< germ. Pick(eisen), engl. peak].
Sursa: Dicționar de neologisme

PIC1 s. n. 1. vergă așezată oblic pe catargul de la pupă, pe care se leagă partea de sus a unei pânze. ♦ la ~ scurt = (despre ancoră) cu puțin lanț la apă. 2. compartiment etanș la extremitatea dinspre proră sau dinspre pupă a unei nave. (< fr. pic)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

PIC2 s. n. pichamăr. (< germ. Pick/hammer/)
Sursa: Marele dicționar de neologisme

pic interj. – Imită zgomotul produs de o picătură în cădere. Creație expresivă, cf. poc, pac, plici și rădăcina romanică picc- (Koerting 7131; REW 6494). – Der. pic, s. n. (picătură, strop; puțin, cantitate mică), cf. mr. k’ic, megl. chică, alb. pikë, calabr. picca; pica, vb. (a picura; a face să picure; a cădea; a surveni; a veni pe neașteptate), cf. alb. pikoń, mr. k’icu, k’icare, megl. pic, picare; picat, adj. (pestriț, pătat); picat, s. m. (picurat; cădere); picățea, s. f. (bulină pe stofe; nostim, atrăgător); picătoare, s. f. (Trans., vas pentru untură care se pune sub grătar); picătură, s. f. (strop; gută), format din pica ca sburătură de la sbura; picura, vb. (a cădea strop cu strop, a asuda; a dormita), de la pl. picuri, ca pica de la sing. pic; picur, s. n. (picurare); picură, s. f. (burniță); picurătoare (var. picătoare), s. f. (rar, pipetă); picuriș, s. n. (picurat; loc unde se prelinge apa); picuș, s. n. (strop; vin, băutură; cîștig neașteptat, remunerare neașteptată, a unui funcționar); picui, vb. (a picura); picoti, vb. (a dormita); picoteală, s. f. (toropeală); întrumpic, adv. (Trans., amănunțit); întrumpica, vb. refl. (a se înțelege), cf. D. Maniu, Cah. S. Pușcariu, I, 188-93.
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) pic n., pl. urĭ (imit. ca și pic 2). Picătură: picurĭ de ceară (Em.). Foarte mică cantitate de mîncare orĭ și de alt-ceva: un pic de vin, de colivă, de sare, de cerneală. Un pic (loc. adv.) puțin timp: am dormit un pic, n´am stat nicĭ un pic.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) pic, a v. intr. (imit. d. zgomotu picăturilor care cad. Cp. și cu vgr. pítylos, pleoscăit, cĭuruit). Cad picătură cu picătură, picur: apa pica pin [!] acoperemîntu [!] stricat. Cad: merele pică din pom, el a picat pe gheață. Îs foarte ostenit, nu maĭ pot: a pica de osteneală, de somn. Sosesc pe neașteptate saŭ răpede [!], îs aproape să sosesc: acuma am picat, trebuĭe să pice acuma. E frumoasă de (= în cît) pică (vest), e foarte frumoasă, vorbind de o femeĭe (V. coz). V. tr. Picur, fac să cadă picăturĭ pe cineva: nu voĭ spune chear [!] să mă picĭ cu ceară. Tel. Lovesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) pic, interj. care arată sunetu uneĭ loviturĭ maĭ delicate de cît [!] poc: o păsărică făcea „pic-pic” în geam.
Sursa: Dicționaru limbii românești

pic1 interj.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pic2 (picătură, pickhammer) s. n., pl. pícuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pic3 (cantitate mică) s. n.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

pic n. 1. picătură: în picuri cade ceara EM.; 2. foarte mică cantitate: un pic de apă. ║ adv. puțin: să ne jucăm un pic.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

PIC1, (I) interj., (II1) picuri, s. n. I. Interj. (Adesea repetat) 1. Cuvânt care imită sunetul produs de căderea în picături a unui lichid pe un obiect tare. 2. (Rar) Cuvânt care imită zgomotul produs de ciocul păsărilor când ciugulesc. II. S. n. 1. Picătură (1), strop. 2. Cantitate, măsură, durată etc. (foarte) mică din ceva; strop, fir, fărâmă. ◊ Loc. adv. (Câte) un pic = a) puțin; b) (în construcții negative) deloc. Nici pic = deloc, câtuși de puțin. Pic cu pic = puțin câte puțin, încetul cu încetul. ◊ Loc. adv. și adj. Fără (un sau niciun) pic de... = (care e) lipsit (cu totul) de... – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PIC2, picuri, s. n. Ciocan de abataj. – Din germ. Pick[hammer].
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

PIC3 s. n. Produs chimic folosit pentru scoaterea petelor de cerneală (albastră). – Din picătură (derivat regresiv).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

pîc interj.1. Imită zgomotul unui pocnet sau al unei rupturi. – 2. Imită zgomotul produs de fumatul cu pipa. Creație expresivă. – Der. pîcă, s. f. (Mold., pipă, lulea); pîcîi, vb. (a fuma din pipă).
Sursa: Dicționarul etimologic român

pîc interj. care arată huĭetu celuĭ ce fumează o țigară saŭ o lulea pe sfîrșite saŭ încearcă s´o aprindă: ĭar el „pîc-pîc” îșĭ aprinse luleaŭa. Maĭ rar. Poc: poc cu cĭomagu în capu luĭ ! Hop, na: pîc ! se rupse ața !
Sursa: Dicționaru limbii românești

Forme flexionare:

pic - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul pica

pic - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul pica