SUMÁ, sumez, vb. I. Tranz. (Livr.) A efectua o operație de adunare sau a calcula serii convergente. – Din fr. sommer (după sumă).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SUMÁ vb. I. tr. (Liv.) A face suma unor termeni; a totaliza. [Cf. fr. sommer, lat. summare].
Sursa: Dicționar de neologisme
SUMÁ vb. tr. a face o adunare, a totaliza, a calcula limita unei serii convergente. (după fr. sommer, lat. summare)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
sumá (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sumeázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită SUMÁ, sumez, vb, I. Tranz. (înv.) A efectua o operație de adunare sau a calcula serii convergente. – Din fr. sommer (după sumă).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) SÚMĂ, sume, s. f. 1. Rezultatul operației de adunare a unor numere, a unor cantități sau a unor lucruri de același fel; total. ◊ Sumă aritmetică = rezultatul adunării unui șir de numere luate în valoare absolută. Sumă algebrică = rezultatul adunării unor cantități de același fel, ținând seama de semnul lor. ♦ Cantitate totală, totalitate. 2. Cantitate de bani. ◊ Expr. A-și face suma = a agonisi atât cât crede că îi trebuie. 3. Număr (mare); mulțime, sumedenie. – Din lat. summa, pol. suma.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SÚMĂ s. f. 1. (mat.) rezultatul adunării a doi sau mai mulți termeni; total. 2. anumită cantitate de bani. 3. număr (mare); mulțime. (< lat. summa, germ. Summe, după fr. somme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
súmă (-me), s. f. – 1. Cantitate, mulțime. – 2. Cantitate de bani. – 3. Rezultatul adunării. – Var. înv. somă, șumă. Lat. summa (Pușcariu 1691). Se consideră drept împrumut tîrziu (Tiktin), prin intermediul pol. suma (Candrea); dar existența alb. sumë (Philippide, II, 656), caracterul popular al der. sumedenie și prezența lui somă din textele sec. XVI pledează în favoarea transmiterii directe din lat. Este sigură, pe de altă parte, că acest cuvînt a dispărut din uzul popular și că azi circulă ca un cuvînt cult. Var. somă nu poate fi it. somma, dacă se are în vedere datarea lui; șumă reprezintă pron. din mag. Der. sumuliță (var. sumușoară), s. f. (cantitate mică); sumenenie, s. f. (cantitate, mulțime, grămadă), cu un suf. rar, dar cf. prăpădenie (Șeineanu), fumedenie (Pușcariu, Conv. lit., XXXV, 821), rubedenie (Tiktin; după Petrovici, Dacor., VI, 338, în loc de *sudumenie, din sudum, sodom, explicație care apare ca insuficientă); sumar, s. n., după fr. sommaire; sumarisi, vb. (înv., a aduna); însuma, vb. (înv., a culege, a aduna; a totatiza; a încorpora).Sursa: Dicționarul etimologic român súmă (operație de adunare, total) s. f., g.-d. art. súmei; pl. súmeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită sumă f. 1. total ce rezultă dintr’o adunare; 2. cantitate de bani: sumă mare; 3. totalitate: suma bunurilor și a relelor; 4. mare număr, mulțime: o sumă de oameni. Lat. SUMMA, printr’un intermediar slav; sensul 4 e familiar și vechii limbi (v. sumedenie)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
*súmă f., pl. e, rar ĭ (neol. din sec. 17 luat de cronicariĭ Moldovenĭ, care știaŭ lat. it. pol., de la lat. summa, totalitate: it. somma, fr. somme; pol. suma, rus. bg. súmma, ngr. súma. V. consum 2). Total, rezultatu adunăriĭ maĭ multor numere: am adunat și mi-a ĭeșit suma cutare. Totalitate: suma bunurilor și relelor. Mare număr, mulțime: o sumă de oamenĭ (V. samă). Cantitate de banĭ: lipsea o mare gumă. – L. V. și azĭ pop. somă (după it.): s’aŭ strîns cîtăva somă de oștĭ (Cost I, 254, 271, 315, 319, și N. Cost. I. 472 și 490), soma de banĭ (Nec. 2, 360), și șumă (ung. summa, pron. ș-). Si m. som, pl. somĭ, sumă de banĭ, talent (talant).
Sursa: Dicționaru limbii românești
SÚMĂ, sume, s. f. 1. Rezultatul operației de adunare a unor numere, a unor cantități sau a unor lucruri de același fel; total. ◊ Sumă aritmetică = rezultatul adunării unui șir de numere luate în valoare absolută. Sumă algebrică = rezultatul adunării unor cantități de același fel, ținând seama de semnul lor. ♦ Cantitate totală, totalitate. 2. Cantitate de bani. ◊ Expr. A-și face suma = a agonisi atât cât crede că îi trebuie. 3. Număr (mare); mulțime, sumedenie. – Din lat. summa, pol. suma.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) șúmă, V. somă.
Sursa: Dicționaru limbii românești