Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele sula:

SÚLĂ, sule, s. f. 1. Unealtă (folosită de cizmari și de cojocari) formată dintr-un ac lung și gros de oțel, drept sau curb, fixat într-un mâner, cu care se găurește pielea, talpa etc. spre a putea petrece acul sau ața prin ele. 2. (Reg.) Pește mic cu corpul foarte subțire și alungit (Syngnatus nigrolineatus).Lat. subula.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



súlă (-le), s. f.1. Dorn, priboi. – 2. (Înv.) Lance. – 3. Organ genital masculin. – Mr., megl. sulă, istr. sule. Lat. sūbŭla (Cipariu, Gram., 95; Cihac, I, 265; Pușcariu 1689; REW 8403), cf. logud. sula, it. suggia, friul. suble, gal. solla, ngr. σοῦβλα „vătrai”; în celelalte cazuri ar urma să ne referim la lat. subella (REW 8356). Sensul 3 este un eufemism, în loc de pulă. Der. sulac, s. n. (Arg., penis; organ genital al calului); sulhac (var. suhac, suvac), s. m. (dorn; vargă), în Trans. și Mold., contaminat cu rut. suvac „par” (Candrea; după Philippide, Principii, 149, suvac ar fi ngr. σουβλάϰι „vătrai”); sulac (var. sulă, suloi, sulinar), s. m. (varietate de crap, Cyprinus carpio hungaricus), probabil datorită formei sale lunguiețe (după Candrea în legătură cu rut. sulá „șalău”, sb. sulac „grindel”); sular, s. m. (pește, Aspro streber), cf. celălalt nume al său fusar; sulhar (var. sulhariu), s. m. (Trans., Mold., băț, buștean); sulastru, s. m. (grindel, Lota vulgaris); sulatic (var. suletic), adj. (subțire, lunguieț); sulea, s. m. (nimeni); sulednic, adj. (ascuțit, se zice despre o varietate de crap); suleget (var. suleged, suleagăn), adj. (înv., zvelt, delicat), a cărui der. este puțin clară (der. din lat. *sublicĭdus, de la sublicĭus „de băț” propus de Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 618, Pușcariu 1690, Tiktin este improbabilă, cf. REW 8376), probabil de la suletic, sulednic, prin intermediul unei forme *sulejnic și prin asociație cu deget; suli, vb. (a coase prost, a însăila).
Sursa: Dicționarul etimologic român

súlă s. f., g.-d. art. súlei; pl. súle
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

sulă f. 1. ac lung și gros de care se servesc cismarii; a pune cuiva sula în coaste, a-l sili de a face ceva; 2. Zool. pietrar (după conformațiunea-i). [Lat. SUBULA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

súlă f., pl. e (lat. sûbŭla, sulă, d. súere, a coase [că sula a fost primu ac]. Din súbula s’a făcut subla, *suulă, sulă; it. subbia, sard. sula. V. cos și suvac. Cp. cu sul, staul, fiulă, creĭer, cĭur, lăuruscă). Ac gros cu care se împunge (hîrtia, pelea) și apoĭ se bagă sfoara și se coase. Fig. A pune cuĭva sula (saŭ sulița) în coastă, a-l sili să facă ceva amenințîndu-l. Un fel de crap supțiratic (cyprinus hungáricus). Un fel de peștișor numit și pitrar. V. petrar.
Sursa: Dicționaru limbii românești

SÚLĂ, sule, s. f. 1. Unealtă (folosită de cizmari și de cojocari) formată dintr-un ac lung și gros de oțel, drept sau curb, fixat într-un mâner, cu care se găurește pielea, talpa etc. spre a putea petrece acul sau ața prin ele. 2. (Reg.) Pește mic cu corpul foarte subțire și alungit (Syngnatus nigrolineatus). – Lat. subula.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)