NÁDĂ, nade, s. f. 1. Hrană naturală sau imitație de hrană care se pune într-o unealtă de pescuit sau într-o cursă pentru a ademeni și a prinde peștii sau alte animale; momeală. ♦ Fig. Ispită, tentație; cursă. 2. Parte înnădită, adăugată la un obiect; înnăditură. [Pl. și: (2) năzi] – Din bg. nada.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a nádă (náde), s. f. – 1. Momeală, hrană pentru animale. – 2. Atracție, imbold, stimulent. – 3. Adaos, adăugare. – 4. Coc artificial. – 5. Legătură, pretext. – Var. (pl.) năzi. Sl. *nada, cf. sl. prinada „înnăditură”, prinaditi „a înnădi”, bg. nadam „a lungi”, sb. nada „așteptare” (Miklosich, Slaw. Elem., 31). Der. din mag. nád (Gáldi, Dict., 147) este și ea posibilă. DAR, s.v. înnădi face din nadă două cuvinte diferite. Der. (î)nădi, vb. (a adăuga; a alungi; refl., a răspunde la apel; refl., a fi atras, sedus; refl., a se obișnui, a se vicia); (î)nnăditură, s. f. (adaos).Sursa: Dicționarul etimologic român
nádă f., pl. e (vsl. nada [rut. rus. prináda] nadă, d. na-dĭeti, a aplica, dĭeti, a pune, sîrb. náda, speranță, naditi, a înădi. V. nădăĭesc). Momeală, ceĭa ce se pune în undiță saŭ în capcană ca să tragă animalu. Bucată de fer, de lemn care fixează, împreună alte două bucățĭ. Înăditură, bucată de fer, de lemn adăugată alteĭa maĭ marĭ. Fig. Atracțiune, farmec, mijloc de a atrage. A nu avea nicĭ o nadă, a nu avea nicĭ o legătură cu alte persoane. Nu mĭ-e de dat, ci mĭ-e de nadă, nu mă îngrijesc că-ĭ voĭ da astăzĭ, ci că se va înădi să-ĭ daŭ mereŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
nádă, -e, s.f. – (bot.) 1. Trestie. 2. Papură. – Din magh. nád.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
nádă1 (momeală) s. f., g.-d. art. nádei; pl. nádeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită !nádă2 (înnăditură) s. f., g.-d. art. nắzii; pl. năziSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită nadă f. 1. ceeace se pune într-o cursă, mreajă de undiță spre a momi; 2. mijloc de momit: aici am întins nadă AL.; 3. fig. atracțiune: are mii de nade a scumpelor plăceri AL.; 4. parte adaosă. [Bulg. NADĬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
NÁDĂ, (1) nade, (2) năzi, s. f. 1. Hrană naturală sau artificială care se pune într-o unealtă de pescuit sau într-o cursă pentru a atrage peștii sau alte animale; momeală. ♦ Fig. Ispită, tentație; cursă. 2. Parte înnădită, adăugată la un obiect; înnăditură. [PI. și: (2) nade] – Din bg. nada.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) NÁDĂ, nade, s. f. 1. Hrană naturală sau imitație de hrană care se pune într-o unealtă de pescuit sau într-o cursă pentru a ademeni și a prinde peștii sau alte animale; momeală. ♦ Fig. Ispită, tentație; cursă. 2. Parte înnădită, adăugată la un obiect; înnăditură. [Pl. și: (2) năzi] – Din bg. nada.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a nádă f., pl. e (vsl. nada [rut. rus. prináda] nadă, d. na-dĭeti, a aplica, dĭeti, a pune, sîrb. náda, speranță, naditi, a înădi. V. nădăĭesc). Momeală, ceĭa ce se pune în undiță saŭ în capcană ca să tragă animalu. Bucată de fer, de lemn care fixează, împreună alte două bucățĭ. Înăditură, bucată de fer, de lemn adăugată alteĭa maĭ marĭ. Fig. Atracțiune, farmec, mijloc de a atrage. A nu avea nicĭ o nadă, a nu avea nicĭ o legătură cu alte persoane. Nu mĭ-e de dat, ci mĭ-e de nadă, nu mă îngrijesc că-ĭ voĭ da astăzĭ, ci că se va înădi să-ĭ daŭ mereŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
nádă, -e, s.f. – (bot.) 1. Trestie. 2. Papură. – Din magh. nád.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
nádă1 (momeală) s. f., g.-d. art. nádei; pl. nádeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită !nádă2 (înnăditură) s. f., g.-d. art. nắzii; pl. năziSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită nádă (náde), s. f. – 1. Momeală, hrană pentru animale. – 2. Atracție, imbold, stimulent. – 3. Adaos, adăugare. – 4. Coc artificial. – 5. Legătură, pretext. – Var. (pl.) năzi. Sl. *nada, cf. sl. prinada „înnăditură”, prinaditi „a înnădi”, bg. nadam „a lungi”, sb. nada „așteptare” (Miklosich, Slaw. Elem., 31). Der. din mag. nád (Gáldi, Dict., 147) este și ea posibilă. DAR, s.v. înnădi face din nadă două cuvinte diferite. Der. (î)nădi, vb. (a adăuga; a alungi; refl., a răspunde la apel; refl., a fi atras, sedus; refl., a se obișnui, a se vicia); (î)nnăditură, s. f. (adaos).Sursa: Dicționarul etimologic român
nadă f. 1. ceeace se pune într-o cursă, mreajă de undiță spre a momi; 2. mijloc de momit: aici am întins nadă AL.; 3. fig. atracțiune: are mii de nade a scumpelor plăceri AL.; 4. parte adaosă. [Bulg. NADĬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
NÁDĂ, (1) nade, (2) năzi, s. f. 1. Hrană naturală sau artificială care se pune într-o unealtă de pescuit sau într-o cursă pentru a atrage peștii sau alte animale; momeală. ♦ Fig. Ispită, tentație; cursă. 2. Parte înnădită, adăugată la un obiect; înnăditură. [PI. și: (2) nade] – Din bg. nada.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)