DADÁ s. n. (Rar) Dadaism. – Din fr. [l'école] dada.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a DADÁ s. n. inv. dadaism. (< fr. /l'école/ dada)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
DADÁ s.n. Nume adoptat de curentul cunoscut mai ales sub denumirea de dadaism (cuvântul pare împrumutat din limbajul copiilor). [< fr. (l'école) dada, cf. dada – căluț de lemn].
Sursa: Dicționar de neologisme
DADÁ (cuv. fr., în limbajul copiilor „căluț“) s. f. Denumire dată de către Tristan Tzara curentului literar artistic inițiat de el. Cuvântul a fost scos la întâmplare din „Larousse“, T. Tzara atrăgând atenția că el este numai un simbol de revoltă și negație.Sursa: Dicționar enciclopedic dadá (livr.) s. n.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită DADÁ s. n. (Livr.) Dadaism. – Din fr. [l’ecole] dada.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) DÁDĂ, dade, s. f. (Reg.) Termen de respect folosit de oamenii de la țară pentru a se adresa unei femei mai în vârstă sau unei surori mai mari; leliță, daică. – Din bg., scr. dada.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
DÁDĂ2, dádi, s. m. Tată (al unui țigan). (din țig. dad)Sursa: Dicționarul etimologic român DÁDĂ, dáde, s. f. ~ (din tc. dada = stăpână (a casei), prob. parțial prin interm. bg., sb., magh. dada; în macedorom. dadă)Sursa: Dicționarul etimologic român dádă (dáde), s. f. – Nume care se dă de obicei la țară unei surori mai mari, unei mătuși, și, în general, unei femei mai în vîrstă. – Mr. dadă. Tc. dada „stăpîna casei, gospodină”, probabil în parte prin intermediul bg., sb., mag. dada (Tiktin; Candrea; cf. Berneker 176). – Der. dădacă, s. f. (doică); dădăci, vb. (a crește; a educa, a forma, a călăuzi); dădăceală, s. f. (creștere; educație, grijă); daică, s. f. (Olt., Munt., stăpîna casei; soră mai mare), din sb. dajka, dim. de la dada; cf. dodă.Sursa: Dicționarul etimologic român dádă (-di), s. m. – Tată (al unui țigan). – Var. dadea, tetea. Țig. dad (Graur 146; Candrea); tetea, prin încrucișare cu tată.Sursa: Dicționarul etimologic român 1) dádă f., pl. e (bg. sîrb. dáda, țață, soră maĭ mare, alb. dadă, d. turc. pers. dadá, ngr. dadá [scris ntantá], dădacă; ung. dada, țață. V. dădacă, daĭcă, dodă). Vest. Țată, gagă, epitet respectuos uneĭ surorĭ maĭ marĭ saŭ uneĭ femeĭ maĭ în vîrstă, dar nu prea. V. mătușă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) dádă m., fără pl., gen al luĭ (țig. dad, tată, tetea). Nord. Iron. Tată la Țiganĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
dádă (reg.) s. f., g.-d. art. dádei; pl. dádeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
dadă f. 1. numire ce fata țărancă dă surorii mai mari: pune capul în poala dadei ISP.; 2. termen de respect dat femeilor mai bătrâne de către cele tinere: dadă Irină ! [O duzină de silabe, ca ba, da, mă, na, pa, ta, reduplicate, servă pretutindenea a reda noțiunile principale din graiul copiilor (doică sau femeie bătrână, nume de rudenie): babă și babacă, dadă și dădacă, mamă, nană, papă, tată; numele copilărești de rudenie se confundă în diferitele familii de limbi; dada, mamă (sârbește și macedo-românește), dada, tată (turcește și țigănește)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DÁDĂ, dade, s. f. (Reg.) Termen de respect folosit de oamenii de la țară pentru a se adresa unei femei mai în vârstă sau unei surori mai mari; leliță, daică. – Din bg., sb. dada.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)