LIȚA, com. în jud. Teleorman, situată în C. Boian, pe râul Sâi; 3.484 loc. (2000). Stație de c. f. Moară de cereale (1900). Biserica Sf. Gheorghe (1870).Sursa: Dicționar enciclopedic LÍȚĂ s. f. conductor electric dintr-un fascicul de fire metalice subțiri, înfășurate împreună în același sens. (< germ. Litze)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
LÍȚĂ1, lițe, s. f. Fascicul de fire subțiri de metal, răsucite sau nerăsucite, folosit drept conductor electric. – Din germ. Litze.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a LÍȚĂ2 s. f. v. leliță.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a líță, líțe, s.f. (reg.) 1. epitet pentru fete, femei tinere. 2. față, chip. 3. țurcă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
LÍȚĂ s.f. Conductor electric format dintr-un grup de fire metalice subțiri, înfășurate împreună în același sens. [< germ. Litze].
Sursa: Dicționar de neologisme
líță (líțe), s. f. – Cablu electric. Germ. Litze (Candrea). Sec. XX.Sursa: Dicționarul etimologic român
líță s. f., g.-d. art. líței; pl. líțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită LÍȚĂ1, lițe, s. f. Fascicul de fire subțiri de metal, răsucite sau nerăsucite, folosit drept conductor electric. – Din germ. Litze.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) LÍȚĂ2 s. f. v. leliță.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)