liná vb. I (pop.) 1. a potoli, a alina. 2. a se adăposti.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
lînă (lấnuri), s. f. – 1. Păr de animal. – 2. Lînă de oaie (tunsă). – 3. (Arg.) Păr (încălcit). – Mr. lînă, megl. lǫnă, istr. lărę. Lat. lana (Pușcariu 974; Candrea-Dens., 991; REW 4875; DAR), cf. it., prov., sp. lana, fr. laine, port. lãa. Pl. are valoare colectivă. Der. lîneață, s. f. (lînă de proastă calitate); lînică, s. f. (lînă colorată pentru brodat); lînar, s. m. (negustor de lînă); lînărie, s. f. (magazin și marfă); lînărică (var. lînăriță), s. f. (plantă, Filago germanica); lînos, adj. (cu aspect de lînă, păros); lînoși, vb. refl. (a se jumuli plușul sau o țesătură de lînă); deslînat, adj. (scămoșat; rău redactat).Sursa: Dicționarul etimologic român
lî́nă f. (lat. lana, it. pv. sp. lana, fr. laine, cat. llana, pg. lâa). Păr moale, des și lung al unor animale, maĭ ales al oilor, și întrebuințat la facerea postavuluĭ și altor stofe. Pl. Lînurĭ, 1. felu de lînă, 2. stofe de lînă. Stofă lînă´n lînă, țesută numaĭ din lînă. Lîna (saŭ matasa) broașteĭ, numele maĭ multor felurĭ de alge care formează mase plutitoare la suprafața apelor dulcĭ stătătoare, ca conferva, mătreața ș. a.
Sursa: Dicționaru limbii românești
Forme flexionare:
lina - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul lin
lină - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul lin