ȘAPCĂ, șepci, s. f. Acoperământ de cap (pentru bărbați) confecționat din pânză, piele sau postav, cu o calotă rotundă sau plată și prevăzut cu cozoroc, purtat, în general, de militari, elevi, muncitori etc. și având uneori semnele distinctive corespunzătoare ocupației. – Din bg., rus. šapka „căciulă”.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a șápcă (șépci), s. f. – Capelă, caschetă. – Mr., megl. șapcă. Sl. šapŭka, bg., sb., cr., rus. šapka (Miklosich, Fremdw., 128; Cihac, II, 385; Conev 84; Ivănescu, BF, VI, 104), cf. pol. czapka (› ceapcă, s. f., înv., coif, cască), mag. csapka (Treml, Hung. Jb., IX, 302), tc. șabka. – Der. șepcar, s. m. (cel care confecționează șepci); șepcărie, s. f. (fabrică, magazin de șepci); șapcaliu, s. m. (persoană care poartă capelă), din tc. șapkali (Graur, Rom., LIII, 384; Scriban).Sursa: Dicționarul etimologic român
șápcă f., pl. șăpcĭ. În Munt. șepcĭ (rus. bg. šapka, șapcă, d. vsl. šapŭka, glugă, care e rudă cu fr. chape și cape [lat. pop. cappa], glugă, și cu chapeau, capelă; ung. sapka, csapka, sipka, turc. șapka. V. capelă, capișon, capot, ceapcă, ceapsă, chepeneag, chipiŭ, scap). Un fel de chipiŭ turtit așa cum poartă ofițeriĭ de marină, ofițeriĭ germanĭ, englezeștĭ, americanĭ, ruseștĭ, bulgăreștĭ, ĭar azĭ și ceĭ româneștĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
șápcă s. f., g.-d. art. șépcii; pl. șepciSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită șapcă f. un fel de acoperemânt al capului. [Rus. ȘAPKA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ȘÁPCĂ, șepci, s. f. Acoperământ de cap (pentru bărbați) confecționat din pânză, piele sau postav, cu o calotă rotundă sau plată și prevăzut cu cozoroc, purtat, în general, de militari, elevi, muncitori etc. și având uneori semne distinctive corespunzătoare. – Din bg., rus. šapka „căciulă”.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)