hápca f., pl. e și hăpcĭ (bg. hápka, îmbucătură, gălătuc, înghițitură; rus. ohápka, cantitatea pe care o apucĭ dintr´o dată. V. hap 3). Undiță legată de o sfoară maĭ groasă legată și aceasta de una maĭ supțire [!] și care se aruncă în apă, apoĭ se scoate răpede [!] cu vre-un pește prins din orĭ-ce parte a corpuluĭ. Cu hapca, cu sila, răpind, jăfuind [!]: a lua cu hapca. – Și hapșa și cu japca (Bz.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
hapca (cu) adv. Mold. cu de-a sila: ia apa și smicelele cu hapca CR. [Cf. bulg. HAPKA, îmbucătură].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
HÁPCĂ, hăpci, s. f. Cârlig de undiță de 8-10 cm, folosit la pescuitul somnului. ◊ Expr. (Fam.) A lua cu hapca = a lua cu forța, cu de-a sila, pe nedrept, abuziv. – Din bg. hapka.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a hápcă s. f., g.-d. art. hắpcii; pl. hăpciSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită HÁPCĂ, hăpci, s. f. Cârlig de undiță de 8-10 cm, folosit la pescuitul somnului. ◊ Expr. (Fam.) A lua cu hapca = a lua cu forța, în mod abuziv. – Din bg. hapka.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)