Am găsit 13 definiții pentru cuvantul/cuvintele halca:

HALCÁ, halcale, s. f. (Înv.) 1. Verigă, cerc (de metal). ♦ Scoabă sau legătură de fier la ziduri. 2. Cerc de fier prin care se arunca, din galop, sulița la jocul oriental numit gerid; p. ext. jocul însuși. – Din tc. halka.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



halcá (halcále), s. f.1. Inel, belciug. – 2. Joc vechi, asemănător cu jocul de arșice din Spania. – Mr. hălcă. Tc. (h)alka (Șeineanu, II, 199; Lokotsch 801; Ronzevalle 82), cf. ngr. χαλϰᾶς, alb. halkë, bg., sb. halká.
Sursa: Dicționarul etimologic român

halcá și alcá f. (turc. [d. ar.] halka; ngr. halkâs). Verigă. Un joc turcesc (obișnuit odinioară și în țările româneștĭ) și care consista [!] în aruncarea uneĭ sulițe printr´o verigă. V. gerid.
Sursa: Dicționaru limbii românești

halcá (înv.) s. f., art. halcáua, g.-d. art. halcálei; pl. halcále, art. halcálele
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

halcà f. od. joc oriental care consta în aruncarea și petrecerea suliței printr’un cerc de fier (numit halca): mâini ies Turcii la halca POP. [Turc. HALKA, inel]. V. gerid.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

HÁLCĂ, hălci, s. f. Bucată mare de carne sau (mai rar) din alt aliment; hartan. – Din magh. halk.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

hálcă (hắlci), s. f. – Bucată, porțiune, mai ales de carne. Mag. halk „așchie” (DAR). – Der. halcată, s. f. (Munt., bucată), probabil prin încrucișare cu bucată (după DAR, de la un mag. *halkott); hălcui (var. hălci), vb. (a ciopli; a șlefui); hălcitor, s. n. (rindea).
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) hálcă f., pl. hălcĭ (rudă cu harchină și jarcă și poate și cu hartan. Ung. halk, așchie, nu e la Ballagi. Cp. cu șușalcă). Fam. Mare bucată orĭ felie de pîne [!], carne, cașcaval ș. a. V. codru.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) halcă f., pl. halcĭ. Trans. Mold. Tărăboĭ, tumult. Vs. De halcă, de distracțiune, de amuzament: copiiĭ se duc la denie de halcă, nu ca să se închine.
Sursa: Dicționaru limbii românești

hálcă s. f., g.-d. art. hắlcii; pl. hălci
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

halcă f. codru de mămăligă, carne etc.: o halcă de pastramă CAR. [Cf. Ung. HALOK, așchie].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

HÁLCĂ, halcale, s. f. (Înv.) 1. Verigă, cerc (de metal). ♦ Scoabă sau legătură de fier la ziduri. 2. Cerc de fier prin care se arunca, din galop, sulița la jocul oriental numit gerid; p. ext. jocul însuși. – Din tc. halka.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

HÁLCĂ, hălci, s. f. Bucată mare de carne sau (mai rar) din alt aliment; hartan. – Din magh. halk.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)