PAS1 interj. Cuvânt folosit de un jucător de cărți pentru a arăta că nu vrea sau nu poate să deschidă jocul, să participe la joc (în turul respectiv). – Din fr. [je] passe.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PAS2, pasuri, s. n. 1. Drum, loc îngust și mai coborât, de-a lungul unei văi, între munți sau dealuri, prin care se trece dintr-o parte în alta; trecătoare. 2. (Înv.) Pașaport. – Din germ. Pass, fr. pas.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
PAS3, (1) pași, s. m., (II) pasuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre mișcările alternative pe care le fac picioarele în mers obișnuit; p. ext. distanță astfel parcursă: p. gener. distanță mică. ◊ Loc. adv. Pas cu pas = a) încetul cu încetul, treptat; b) mereu, neîncetat. La tot pasul sau la fiecare pas = la orice mișcare; pretutindeni, necontenit. Nici (un) pas = deloc, nicidecum. ◊ Expr. (A face) primul pas = (a face) începutul, primele încercări; (a avea) inițiativa. A avea (sau a da cuiva) pas (să...) = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea, îngăduința să facă ceva. A face un pas greșit = a) a se poticni în mers; b) a săvârși o greșeală. A ceda pasul = a lăsa pe altul să treacă înainte; a se lăsa depășit (în mers, în acțiuni, în realizări). ♦ Zgomot produs de cel care merge pe jos. Se aud pași. ♦ Fig. Stadiu, etapă. ♦ Fig. Înaintare, propășire, progres. ♦ Fig. Acțiune, act, faptă; hotărâre. 2. Mod de a umbla pe jos; mers, umblet, călcătură. ◊ Pas alergător = mers în fugă. Pas de front (sau de defilare) = mers ostășesc de paradă, cu cadență bine marcată. Pas de marș (sau de voie, de manevră) = mers ostășesc obișnuit, fără efortul de a păși energic. ◊ Loc. adv. În pasul calului sau la pas = în ritm de mers obișnuit; fără să fugă. ◊ Expr. A ține pasul = a) a păstra cadența, ritmul de mers cu cineva; b) a se menține la același nivel cu cineva sau cu ceva. A merge în pas (cu cineva) = a avea aceeași cadență (cu cineva). (Rar) A se ține de pasul cuiva = a urmări pe cineva. (Rar) A da pas = a se grăbi. A-și iuți pasul = a-și mări viteza de deplasare pe jos; a fugi. ♦ Mișcare ritmică a picioarelor, caracteristică pentru fiecare dans. 3. Unitate de măsură de lungime egală cu distanța dintre cele două picioare ale omului depărtate în cursul mersului obișnuit; p. ext. distanță reprezentată de această unitate de măsură. 4. Urma lăsată de talpa piciorului sau a încălțămintei în mers. ◊ Expr. (Înv.) A călca (sau a urma, a merge) pe pașii cuiva = a urma exemplul cuiva, a continua activitatea cuiva. 5. (Biol.; în sintagma) Pas genetic = distanță creată între unul dintre părinții și unul dintre copiii lui, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. II. S. n. 1. Distanță între două elemente alăturate identice ale unui sistem tehnic, măsurată în direcția în care se repetă elementele. ◊ Pas de filet sau pasul filetului = distanța dintre laturile paralele a două spire consecutive, măsurată de-a lungul axei filetului. ♦ Distanță dintre doi dinți consecutivi ai unei roți dințate. 2. (Înv. și reg.) Unealtă de lemn asemănătoare cu un compas, folosită în dulgherie, dogărie etc. – Lat. passus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PAS4 subst. Substanță medicamentoasă antibiotică, cu aspect de pulbere albă, puțin solubilă în apă, folosită în tratamentul tuberculozei. – Din fr. P.A.S. (formă abreviată din acide para-aminosalicylique).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PAS1 s.n. Porțiune de lungime constantă care se repetă în lungul sau în latul unui sistem tehnic. ♦ Pas de dințare = distanța dintre elementele de același fel a doi dinți consecutivi ai unui angrenaj cilindric sau ai unei freze; pas de filet = distanța dintre două puncte consecutive ale unei spire de filet. [Pl. -suri. / < fr. pas].
Sursa: Dicționar de neologisme
PAS2 s.n. Drum îngust între munți; trecătoare. V. defileu. [Pl. -suri. / < germ. Pass, fr. pas].
Sursa: Dicționar de neologisme
PAS2 s. n. 1. distanță care separă două spire consecutive ale unei elice sau două filete ale unui șurub, măsurată paralel cu axa de rotație. ♦ ~ de dințare = distanța cuprinsă între planurile mediane a doi dinți consecutivi ai unui pinion sau ai unei roți dințate. 2. (inform.) operație unitară într-o rutină de calculator sau suboperație în executarea unei instrucțiuni. 3. (mar.) document personal cu valabilitate temporară dat persoanelor pe timpul escalei; permis de debarcare. 4. ~ genetic = distanță creată între un părinte și unul dintre copiii lui, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. (< fr. pas)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
PAS3 s. n. 1. drum îngust între munți; trecătoare. 2. șenal navigabil. (< fr. pas, germ. Pass)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
PAS1 interj. (la diferite jocuri de cărți) cuvânt care arată că un jucător nu vrea sau nu poate să deschidă jocul. ♦ ~ parol = formulă rostită de un jucător care nu vrea sau nu poate să participe la joc în turul respectiv. (< fr. /je/ passe)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
pas (páși), s. m. – 1. Distanța dintre piciorul din față și cel din spate în mers. – 2. Posibilitate, mijloc de a obține ceva. Lat. passus (Pușcariu 1276; Candrea-Dens., 1345; REW 6271), cf. it., port. passo, fr., prov., cat. pas, sp. paso, alb. pas (Philippide, II, 650). – Der. păsa, vb. (înv., a merge), probabil direct din lat. passare (Pușcariu 1278; Candrea-Dens., 1346), cf. it. passare, prov., sp. pasar, fr. passer, port. passar, azi doar în expresia pas(ă) de „în nici un fel, în nici un chip”, cf. fr. pas negativ; păsui, vb. (a da răgaz, a amîna); păsuială, s. f. (așteptare, amînare); păși, vb. (a face pași, a merge; a avansa, a progresa); propăși, vb. (a progresa), format după lat. progredi; propășire, s. f. (progres); propășitor, adj. (progresiv); depăși, vb. (a trece, a exceda), după fr. dèpasser. Der. neol. pas, s. n. (trecătoare), din fr. pas; pasă, s. f., din fr. passe; pasaj, s. n., din fr. passage; pasa, vb., din fr. passer; pasager (var. pasajer), s. m.; paspoal, s. n., din fr. passe-poil; pașaport, s. n., din fr. passeport, cf. mr. pasaporte (‹ it.), ngr. πασαπόρτο, tc. pasaport (ș nu e clar; influența rus. pášport nu e sigură, avînd în vedere accentul); pașaportar, s. m. (supus străin); pașuș, s. n. (Trans., Olt., înv., pașaport), din mag. passzus (Gáldi, Dict., 150). – Cf. răspas.Sursa: Dicționarul etimologic român pas (pasuri), s. n. – Compas de dogar sau de zidar. Origine incertă. Tiktin crede că-i vorba de o abreviere a it. compasso sau de sb. pas „centură” sau de ambele în același timp. Cea de a doua explicație este mai probabilă, avînd în vedere pe pașnic, s. n. (compas), din sb. pasnik „compas”. – Der. păsui, vb. (a trasa cercuri).Sursa: Dicționarul etimologic român pas! interj. 1. (cart.) tura asta nu joc!; mă retrag! 2. lasă-mă-n pace!; pleacă! 3. renunț!Sursa: Dicționar de argou al limbii române 2) pas n., pl. urĭ (probabil, prescurtare din it. compasso). Rar. Pop. Compas. – Și pásnic, pl. e, V. paznic 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești
3) pas n., pl. urĭ (fr. pas. V. pas 1). Barb. Trecătoare în munțĭ orĭ pe apă: pasu Calais-uluĭ (greșit de Calais!).
Sursa: Dicționaru limbii românești
4) pas, a păsá v. intr. (lat. passare, d. passus, pas; it. passare, pv. sp. pasar, fr. passer, pg. passar, a trece. V. pășesc). Vechĭ. Numaĭ pasă, păsăm, păsațĭ, mergĭ, să mergem, mergeți (du-te, să ne ducem, duceți-vă). Azĭ numaĭ pasă (prescurtat și pas): Pasă, ceată călătoare (Al.), mergĭ, du-te, trecĭ, ceată călătoare; pas´ de zi o vorbă, pas´ de te du (încearcă să zicĭ o vorbă, să te ducĭ [dacă îndrăzneștĭ, dacă poțĭ]): pas´ să țĭ-o plătească (Nec. 2, 186). V. pasă-mi-te.
Sursa: Dicționaru limbii românești
pas1 interj.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită 1) pas m., pl. pașĭ (lat. pássus, pas, d. pándere, a desfășura; it. pg. passo, pv. fr. pas, sp. paso. V. pas 4 și ex-pansiune). Mișcarea picĭoruluĭ p. a merge: am făcut treĭ pașĭ în ainte [!], în apoĭ [!], în lăturĭ. Urmă de pașĭ: am văzut niște pașĭ pe nisip. Mod de a merge (vorbind de oamenĭ, de trupe): pas greŭ, pas ușor, pas accelerat. Mersu cel maĭ încet al caluluĭ (100 m. pe minut în cavalerie) și al altor cŭadrupede: a trece din trap în pas. Măsură de distanță de la o talpă la alta în marș (la Romanĭ considerată duplu [!], adică un metru ½): s´a oprit la 30 de pașĭ. Fig. Deciziune gravă: căsătoria e un mare pas. Progres: acest pod e un mare pas. A face pașĭ pentru (fr. faire des pas pour), a face demersurĭ: el a făcut primiĭ pașĭ pentru împăcare. A da pas cuĭva, a-ĭ permite să, a-l lăsa să, a-ĭ da ocaziune: a nu-ĭ da pas să intervie, a nu-ĭ da pas de vorbă saŭ să vorbească. A da pasu cuĭva, a-ĭ da preferență [!], a-ĭ ceda în semn de stimă. A avea pas orĭ pasu (fr. avoir le pas), a fi superior, a avea maĭ mare drept la: la repaus, bătrînu are pas înaintea tînăruluĭ. A face un pas fals orĭ greșit (fr. faire un faux pas), a face o greșală [!], a cădea saŭ a fi aproape să cazĭ. A marca pasu, a bate pămîntu în cadență cu picĭoarele alternativ fără să înaintezĭ. A merge pe (saŭ după) pașiĭ cuĭva, a-l imita. A pune pe cineva la pas saŭ a-l face să meargă la pas, a-l îmblînzi, a-l învăța minte. Pas cadențat, care e acelașĭ p. o întreagă trupă în marș. Pas accelerat saŭ ĭute, pas de 75 c.m. Pas alergător saŭ pas gimnastic (rom. curat fugă orĭ alergare), pas de fugă, trapu omuluĭ (90 de c.m.). Pas de șarjă, pasu cel maĭ accelerat pe care-l ĭa infanteria imediat în aintea [!] ataculuĭ. Pas cu pas, 1. încet, cu atențiune: a înainta pas cu pas, 2. în tot momentu, la orĭ-ce mișcare: l-a urmărit pas cu pas. La tot pasu, la fie-care pas, în tot momentu, la orĭ-ce mișcare: la tot pasu mă împedic [!] de el. Cu pașĭ giganticĭ, foarte răpede [!]: a înainta, a progresa cu pașĭ giganticĭ. Cu pașĭ de lup (fr. à pas de loup), tiptil fără huĭet: tîlhariĭ veneaŭ cu pașĭ de lup.
Sursa: Dicționaru limbii românești
PAS2 (‹ germ., fr.) s. n. 1. (GEOGR.) Loc mai coborât, care permite trecerea peste o culme muntoasă sau deluroasă, frecvent situat chiar pe cumpăna apelor. Printre p., care din vechi timpuri au fost străbătute dec drumuri, care făceau legătura între ținuturile românești situate de-o parte și de alta a m-ților Carpați se numără: în Carpații Orientali, p. Prislop (1.416 m alt.), Șetref, Mestecăniș, Tihuța, Oituz, Predeal; în culoarul Rucăr-Bran, p. Giuvala (1.240 m alt.); în Carpații Meridionali, p. Vâlcan (1.621 m alt.); între culoarul Bistrei și depr. Hațeg, Poarta de Fier a Transilvaniei; în culoarul Tmiș-Cerna p. Domașnea. 2. (NAV.) Șenal navigabil.Sursa: Dicționar enciclopedic pas2 (mișcare) s. m., pl. pașiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită pas3 (trecătoare, spațiu între spire) s. n., pl. pásuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită pas m. 1. mișcare ce se face când punem un picior înaintea altuia spre a umbla: a face trei pași; 2. diferite moduri de a umbla ce au fost regulate pentru trupe: pas accelerat, pas forțat; 3. mers natural al calului: a lăsa calul să meargă la pas; 4. urmă lăsată de picior când mergem: la tot pasul; 5. fig. îngăduință, ocaziune: nu-ți dă pas de vorbă PANN; dete pas Turcilor a se amesteca BĂLC.; 6. măsură de distanță: 120 de pași fac 100 de metri; 7. pl. demersuri pentru reușita unui lucru: a face pașii cuveniți. [Lat. PASSUS: sensul 7 după fr. pas].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
pas n. trecătoare îngustă, printr’un lanț de munți sau mare: Pasul de Calais, Pasul Turnului Roșu (= fr. pas).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
pas v. (întrebuințat numai la imperativ) 1. a păși: pasă cu D-zeu fiica mea ! ISP.; 2. a căuta: pasă de te du acolo CR. [Lit. a face un pas].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PAS1 interj. Cuvânt folosit de un jucător de cărți pentru a arăta că nu vrea sau nu poate să deschidă jocul, să participe la joc (în turul respectiv). – Din fr. [je] passe.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PAS2, păsuri, s. n. 1. Drum, loc îngust și mai coborât, de-a lungul unei văi, între munți sau dealuri, prin care se trece dintr-o parte în alta; trecătoare. 2. (înv.) Pașaport. – Din germ. Pass, fr. pas.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PAS4 subst. Substanță medicamentoasă antibiotică, cu aspect de pulbere albă, puțin solubilă în apă, folosită în tratamentul tuberculozei. – Din fr. P.A.S. (abr. din acide para-aminosalicylique).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PAS3, (I) pași, s. m., (II) păsuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre mișcările alternative pe care le fac picioarele în mers obișnuit; p. ext. distanță astfel parcursă; p. gener. distanță mică. ◊ Loc. adv. Pas cu pas = a) încetul cu încetul, treptat; b) mereu, neîncetat. La tot pasul sau la fiecare pas = la orice mișcare; pretutindeni, necontenit. Nici (un) pas = deloc, nicidecum. ◊ Expr. (A face) primul pas = (a face) începutul, primele încercări; (a avea) inițiativa. A avea (sau a da cuiva)pas (să...) = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea, îngăduința să facă ceva. A face un pas greșit =a se poticni în mers; b) a săvârși o greșeală. A ceda pasul = a lăsa pe altul să treacă înainte; a se lăsa depășit (în mers, în acțiuni, în realizări). ♦ Zgomot produs de cel care merge pe jos. Se aud pași. ♦ Fig. Stadiu, etapă. ♦ Fig. înaintare, propășire, progres. ♦ Fig. Acțiune, act, faptă; hotărâre. 2. Mod de a umbla pe jos; mers, umblet, călcătură. ◊ Pas alergător = mers în fugă. Pas de front (sau de defilare) = mers ostășesc de paradă, cu cadență bine marcată. Pas de marș (sau de voie, de manevră) = mers ostășesc obișnuit, fără efortul de a păși energic. ◊ Loc. adv. În pasul calului sau la pas = în ritm de mers obișnuit; fără să fugă. ◊ Expr. A ține pasul = a) a păstra cadența, ritmul de mers cu cineva; b) a se menține Ia același nivel cu cineva sau cu ceva. A merge în pas (cu cineva) = a avea aceeași cadență (cu cineva). (Rar) A se ține de pasul cuiva = a urmări pe cineva. (Rar) A da pas = a se grăbi. A-și iuți pasul = a-și mări viteza de deplasare pe jos; a fugi. ♦ Mișcare ritmică a picioarelor, caracteristică pentru fiecare dans. 3. Unitate de măsură de lungime egală cu distanța dintre cele două picioare ale omului depărtate în cursul mersului obișnuit; p. ext. distanță reprezentată de această unitate de măsură. 4. Urma lăsată de talpa piciorului sau a încălțămintei în mers. ◊ Expr. (înv.) A călca (sau a urma, a merge) pe pașii cuiva = a urma exemplul cuiva, a continua activitatea cuiva. 5. (Biol.; în sintagma) Pas genetic = distanță creată între unul dintre părinți și unul dintre copii, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. II. S. n. 1. Distanță între două elemente alăturate identice ale unui sistem tehnic, măsurată în direcția în care se repetă elementele. ◊ Pas de filet sau pasul filetului = distanța dintre laturile paralele a două spire consecutive, măsurată de-a lungul axei filetului. ♦ Distanță dintre doi dinți consecutivi ai unei roți dințate. 2. (înv. și reg.) Unealtă de lemn asemănătoare cu un compas, folosită în dulgherie, dogărie etc. – Lat. passus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PAS1 interj. Cuvânt folosit de un jucător de cărți pentru a arăta că nu vrea sau nu poate să deschidă jocul, să participe la joc (în turul respectiv). – Din fr. [je] passe.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
PAS2, pasuri, s. n. 1. Drum, loc îngust și mai coborât, de-a lungul unei văi, între munți sau dealuri, prin care se trece dintr-o parte în alta; trecătoare. 2. (Înv.) Pașaport. – Din germ. Pass, fr. pas.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PAS3, (1) pași, s. m., (II) pasuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre mișcările alternative pe care le fac picioarele în mers obișnuit; p. ext. distanță astfel parcursă: p. gener. distanță mică. ◊ Loc. adv. Pas cu pas = a) încetul cu încetul, treptat; b) mereu, neîncetat. La tot pasul sau la fiecare pas = la orice mișcare; pretutindeni, necontenit. Nici (un) pas = deloc, nicidecum. ◊ Expr. (A face) primul pas = (a face) începutul, primele încercări; (a avea) inițiativa. A avea (sau a da cuiva) pas (să...) = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea, îngăduința să facă ceva. A face un pas greșit = a) a se poticni în mers; b) a săvârși o greșeală. A ceda pasul = a lăsa pe altul să treacă înainte; a se lăsa depășit (în mers, în acțiuni, în realizări). ♦ Zgomot produs de cel care merge pe jos. Se aud pași. ♦ Fig. Stadiu, etapă. ♦ Fig. Înaintare, propășire, progres. ♦ Fig. Acțiune, act, faptă; hotărâre. 2. Mod de a umbla pe jos; mers, umblet, călcătură. ◊ Pas alergător = mers în fugă. Pas de front (sau de defilare) = mers ostășesc de paradă, cu cadență bine marcată. Pas de marș (sau de voie, de manevră) = mers ostășesc obișnuit, fără efortul de a păși energic. ◊ Loc. adv. În pasul calului sau la pas = în ritm de mers obișnuit; fără să fugă. ◊ Expr. A ține pasul = a) a păstra cadența, ritmul de mers cu cineva; b) a se menține la același nivel cu cineva sau cu ceva. A merge în pas (cu cineva) = a avea aceeași cadență (cu cineva). (Rar) A se ține de pasul cuiva = a urmări pe cineva. (Rar) A da pas = a se grăbi. A-și iuți pasul = a-și mări viteza de deplasare pe jos; a fugi. ♦ Mișcare ritmică a picioarelor, caracteristică pentru fiecare dans. 3. Unitate de măsură de lungime egală cu distanța dintre cele două picioare ale omului depărtate în cursul mersului obișnuit; p. ext. distanță reprezentată de această unitate de măsură. 4. Urma lăsată de talpa piciorului sau a încălțămintei în mers. ◊ Expr. (Înv.) A călca (sau a urma, a merge) pe pașii cuiva = a urma exemplul cuiva, a continua activitatea cuiva. 5. (Biol.; în sintagma) Pas genetic = distanță creată între unul dintre părinții și unul dintre copiii lui, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. II. S. n. 1. Distanță între două elemente alăturate identice ale unui sistem tehnic, măsurată în direcția în care se repetă elementele. ◊ Pas de filet sau pasul filetului = distanța dintre laturile paralele a două spire consecutive, măsurată de-a lungul axei filetului. ♦ Distanță dintre doi dinți consecutivi ai unei roți dințate. 2. (Înv. și reg.) Unealtă de lemn asemănătoare cu un compas, folosită în dulgherie, dogărie etc. – Lat. passus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PAS4 subst. Substanță medicamentoasă antibiotică, cu aspect de pulbere albă, puțin solubilă în apă, folosită în tratamentul tuberculozei. – Din fr. P.A.S. (formă abreviată din acide para-aminosalicylique).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PAS1 s.n. Porțiune de lungime constantă care se repetă în lungul sau în latul unui sistem tehnic. ♦ Pas de dințare = distanța dintre elementele de același fel a doi dinți consecutivi ai unui angrenaj cilindric sau ai unei freze; pas de filet = distanța dintre două puncte consecutive ale unei spire de filet. [Pl. -suri. / < fr. pas].
Sursa: Dicționar de neologisme
PAS2 s.n. Drum îngust între munți; trecătoare. V. defileu. [Pl. -suri. / < germ. Pass, fr. pas].
Sursa: Dicționar de neologisme
PAS2 s. n. 1. distanță care separă două spire consecutive ale unei elice sau două filete ale unui șurub, măsurată paralel cu axa de rotație. ♦ ~ de dințare = distanța cuprinsă între planurile mediane a doi dinți consecutivi ai unui pinion sau ai unei roți dințate. 2. (inform.) operație unitară într-o rutină de calculator sau suboperație în executarea unei instrucțiuni. 3. (mar.) document personal cu valabilitate temporară dat persoanelor pe timpul escalei; permis de debarcare. 4. ~ genetic = distanță creată între un părinte și unul dintre copiii lui, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. (< fr. pas)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
PAS3 s. n. 1. drum îngust între munți; trecătoare. 2. șenal navigabil. (< fr. pas, germ. Pass)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
PAS1 interj. (la diferite jocuri de cărți) cuvânt care arată că un jucător nu vrea sau nu poate să deschidă jocul. ♦ ~ parol = formulă rostită de un jucător care nu vrea sau nu poate să participe la joc în turul respectiv. (< fr. /je/ passe)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
pas (páși), s. m. – 1. Distanța dintre piciorul din față și cel din spate în mers. – 2. Posibilitate, mijloc de a obține ceva. Lat. passus (Pușcariu 1276; Candrea-Dens., 1345; REW 6271), cf. it., port. passo, fr., prov., cat. pas, sp. paso, alb. pas (Philippide, II, 650). – Der. păsa, vb. (înv., a merge), probabil direct din lat. passare (Pușcariu 1278; Candrea-Dens., 1346), cf. it. passare, prov., sp. pasar, fr. passer, port. passar, azi doar în expresia pas(ă) de „în nici un fel, în nici un chip”, cf. fr. pas negativ; păsui, vb. (a da răgaz, a amîna); păsuială, s. f. (așteptare, amînare); păși, vb. (a face pași, a merge; a avansa, a progresa); propăși, vb. (a progresa), format după lat. progredi; propășire, s. f. (progres); propășitor, adj. (progresiv); depăși, vb. (a trece, a exceda), după fr. dèpasser. Der. neol. pas, s. n. (trecătoare), din fr. pas; pasă, s. f., din fr. passe; pasaj, s. n., din fr. passage; pasa, vb., din fr. passer; pasager (var. pasajer), s. m.; paspoal, s. n., din fr. passe-poil; pașaport, s. n., din fr. passeport, cf. mr. pasaporte (‹ it.), ngr. πασαπόρτο, tc. pasaport (ș nu e clar; influența rus. pášport nu e sigură, avînd în vedere accentul); pașaportar, s. m. (supus străin); pașuș, s. n. (Trans., Olt., înv., pașaport), din mag. passzus (Gáldi, Dict., 150). – Cf. răspas.Sursa: Dicționarul etimologic român pas (pasuri), s. n. – Compas de dogar sau de zidar. Origine incertă. Tiktin crede că-i vorba de o abreviere a it. compasso sau de sb. pas „centură” sau de ambele în același timp. Cea de a doua explicație este mai probabilă, avînd în vedere pe pașnic, s. n. (compas), din sb. pasnik „compas”. – Der. păsui, vb. (a trasa cercuri).Sursa: Dicționarul etimologic român pas! interj. 1. (cart.) tura asta nu joc!; mă retrag! 2. lasă-mă-n pace!; pleacă! 3. renunț!Sursa: Dicționar de argou al limbii române 2) pas n., pl. urĭ (probabil, prescurtare din it. compasso). Rar. Pop. Compas. – Și pásnic, pl. e, V. paznic 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești
3) pas n., pl. urĭ (fr. pas. V. pas 1). Barb. Trecătoare în munțĭ orĭ pe apă: pasu Calais-uluĭ (greșit de Calais!).
Sursa: Dicționaru limbii românești
4) pas, a păsá v. intr. (lat. passare, d. passus, pas; it. passare, pv. sp. pasar, fr. passer, pg. passar, a trece. V. pășesc). Vechĭ. Numaĭ pasă, păsăm, păsațĭ, mergĭ, să mergem, mergeți (du-te, să ne ducem, duceți-vă). Azĭ numaĭ pasă (prescurtat și pas): Pasă, ceată călătoare (Al.), mergĭ, du-te, trecĭ, ceată călătoare; pas´ de zi o vorbă, pas´ de te du (încearcă să zicĭ o vorbă, să te ducĭ [dacă îndrăzneștĭ, dacă poțĭ]): pas´ să țĭ-o plătească (Nec. 2, 186). V. pasă-mi-te.
Sursa: Dicționaru limbii românești
1) pas m., pl. pașĭ (lat. pássus, pas, d. pándere, a desfășura; it. pg. passo, pv. fr. pas, sp. paso. V. pas 4 și ex-pansiune). Mișcarea picĭoruluĭ p. a merge: am făcut treĭ pașĭ în ainte [!], în apoĭ [!], în lăturĭ. Urmă de pașĭ: am văzut niște pașĭ pe nisip. Mod de a merge (vorbind de oamenĭ, de trupe): pas greŭ, pas ușor, pas accelerat. Mersu cel maĭ încet al caluluĭ (100 m. pe minut în cavalerie) și al altor cŭadrupede: a trece din trap în pas. Măsură de distanță de la o talpă la alta în marș (la Romanĭ considerată duplu [!], adică un metru ½): s´a oprit la 30 de pașĭ. Fig. Deciziune gravă: căsătoria e un mare pas. Progres: acest pod e un mare pas. A face pașĭ pentru (fr. faire des pas pour), a face demersurĭ: el a făcut primiĭ pașĭ pentru împăcare. A da pas cuĭva, a-ĭ permite să, a-l lăsa să, a-ĭ da ocaziune: a nu-ĭ da pas să intervie, a nu-ĭ da pas de vorbă saŭ să vorbească. A da pasu cuĭva, a-ĭ da preferență [!], a-ĭ ceda în semn de stimă. A avea pas orĭ pasu (fr. avoir le pas), a fi superior, a avea maĭ mare drept la: la repaus, bătrînu are pas înaintea tînăruluĭ. A face un pas fals orĭ greșit (fr. faire un faux pas), a face o greșală [!], a cădea saŭ a fi aproape să cazĭ. A marca pasu, a bate pămîntu în cadență cu picĭoarele alternativ fără să înaintezĭ. A merge pe (saŭ după) pașiĭ cuĭva, a-l imita. A pune pe cineva la pas saŭ a-l face să meargă la pas, a-l îmblînzi, a-l învăța minte. Pas cadențat, care e acelașĭ p. o întreagă trupă în marș. Pas accelerat saŭ ĭute, pas de 75 c.m. Pas alergător saŭ pas gimnastic (rom. curat fugă orĭ alergare), pas de fugă, trapu omuluĭ (90 de c.m.). Pas de șarjă, pasu cel maĭ accelerat pe care-l ĭa infanteria imediat în aintea [!] ataculuĭ. Pas cu pas, 1. încet, cu atențiune: a înainta pas cu pas, 2. în tot momentu, la orĭ-ce mișcare: l-a urmărit pas cu pas. La tot pasu, la fie-care pas, în tot momentu, la orĭ-ce mișcare: la tot pasu mă împedic [!] de el. Cu pașĭ giganticĭ, foarte răpede [!]: a înainta, a progresa cu pașĭ giganticĭ. Cu pașĭ de lup (fr. à pas de loup), tiptil fără huĭet: tîlhariĭ veneaŭ cu pașĭ de lup.
Sursa: Dicționaru limbii românești
PAS2 (‹ germ., fr.) s. n. 1. (GEOGR.) Loc mai coborât, care permite trecerea peste o culme muntoasă sau deluroasă, frecvent situat chiar pe cumpăna apelor. Printre p., care din vechi timpuri au fost străbătute dec drumuri, care făceau legătura între ținuturile românești situate de-o parte și de alta a m-ților Carpați se numără: în Carpații Orientali, p. Prislop (1.416 m alt.), Șetref, Mestecăniș, Tihuța, Oituz, Predeal; în culoarul Rucăr-Bran, p. Giuvala (1.240 m alt.); în Carpații Meridionali, p. Vâlcan (1.621 m alt.); între culoarul Bistrei și depr. Hațeg, Poarta de Fier a Transilvaniei; în culoarul Tmiș-Cerna p. Domașnea. 2. (NAV.) Șenal navigabil.Sursa: Dicționar enciclopedic pas1 interj.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită pas2 (mișcare) s. m., pl. pașiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită pas3 (trecătoare, spațiu între spire) s. n., pl. pásuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită pas m. 1. mișcare ce se face când punem un picior înaintea altuia spre a umbla: a face trei pași; 2. diferite moduri de a umbla ce au fost regulate pentru trupe: pas accelerat, pas forțat; 3. mers natural al calului: a lăsa calul să meargă la pas; 4. urmă lăsată de picior când mergem: la tot pasul; 5. fig. îngăduință, ocaziune: nu-ți dă pas de vorbă PANN; dete pas Turcilor a se amesteca BĂLC.; 6. măsură de distanță: 120 de pași fac 100 de metri; 7. pl. demersuri pentru reușita unui lucru: a face pașii cuveniți. [Lat. PASSUS: sensul 7 după fr. pas].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
pas n. trecătoare îngustă, printr’un lanț de munți sau mare: Pasul de Calais, Pasul Turnului Roșu (= fr. pas).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
pas v. (întrebuințat numai la imperativ) 1. a păși: pasă cu D-zeu fiica mea ! ISP.; 2. a căuta: pasă de te du acolo CR. [Lit. a face un pas].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PAS1 interj. Cuvânt folosit de un jucător de cărți pentru a arăta că nu vrea sau nu poate să deschidă jocul, să participe la joc (în turul respectiv). – Din fr. [je] passe.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PAS2, păsuri, s. n. 1. Drum, loc îngust și mai coborât, de-a lungul unei văi, între munți sau dealuri, prin care se trece dintr-o parte în alta; trecătoare. 2. (înv.) Pașaport. – Din germ. Pass, fr. pas.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PAS4 subst. Substanță medicamentoasă antibiotică, cu aspect de pulbere albă, puțin solubilă în apă, folosită în tratamentul tuberculozei. – Din fr. P.A.S. (abr. din acide para-aminosalicylique).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PAS3, (I) pași, s. m., (II) păsuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre mișcările alternative pe care le fac picioarele în mers obișnuit; p. ext. distanță astfel parcursă; p. gener. distanță mică. ◊ Loc. adv. Pas cu pas = a) încetul cu încetul, treptat; b) mereu, neîncetat. La tot pasul sau la fiecare pas = la orice mișcare; pretutindeni, necontenit. Nici (un) pas = deloc, nicidecum. ◊ Expr. (A face) primul pas = (a face) începutul, primele încercări; (a avea) inițiativa. A avea (sau a da cuiva)pas (să...) = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea, îngăduința să facă ceva. A face un pas greșit =a se poticni în mers; b) a săvârși o greșeală. A ceda pasul = a lăsa pe altul să treacă înainte; a se lăsa depășit (în mers, în acțiuni, în realizări). ♦ Zgomot produs de cel care merge pe jos. Se aud pași. ♦ Fig. Stadiu, etapă. ♦ Fig. înaintare, propășire, progres. ♦ Fig. Acțiune, act, faptă; hotărâre. 2. Mod de a umbla pe jos; mers, umblet, călcătură. ◊ Pas alergător = mers în fugă. Pas de front (sau de defilare) = mers ostășesc de paradă, cu cadență bine marcată. Pas de marș (sau de voie, de manevră) = mers ostășesc obișnuit, fără efortul de a păși energic. ◊ Loc. adv. În pasul calului sau la pas = în ritm de mers obișnuit; fără să fugă. ◊ Expr. A ține pasul = a) a păstra cadența, ritmul de mers cu cineva; b) a se menține Ia același nivel cu cineva sau cu ceva. A merge în pas (cu cineva) = a avea aceeași cadență (cu cineva). (Rar) A se ține de pasul cuiva = a urmări pe cineva. (Rar) A da pas = a se grăbi. A-și iuți pasul = a-și mări viteza de deplasare pe jos; a fugi. ♦ Mișcare ritmică a picioarelor, caracteristică pentru fiecare dans. 3. Unitate de măsură de lungime egală cu distanța dintre cele două picioare ale omului depărtate în cursul mersului obișnuit; p. ext. distanță reprezentată de această unitate de măsură. 4. Urma lăsată de talpa piciorului sau a încălțămintei în mers. ◊ Expr. (înv.) A călca (sau a urma, a merge) pe pașii cuiva = a urma exemplul cuiva, a continua activitatea cuiva. 5. (Biol.; în sintagma) Pas genetic = distanță creată între unul dintre părinți și unul dintre copii, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. II. S. n. 1. Distanță între două elemente alăturate identice ale unui sistem tehnic, măsurată în direcția în care se repetă elementele. ◊ Pas de filet sau pasul filetului = distanța dintre laturile paralele a două spire consecutive, măsurată de-a lungul axei filetului. ♦ Distanță dintre doi dinți consecutivi ai unei roți dințate. 2. (înv. și reg.) Unealtă de lemn asemănătoare cu un compas, folosită în dulgherie, dogărie etc. – Lat. passus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PAS1 interj. Cuvânt folosit de un jucător de cărți pentru a arăta că nu vrea sau nu poate să deschidă jocul, să participe la joc (în turul respectiv). – Din fr. [je] passe.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PAS2, pasuri, s. n. 1. Drum, loc îngust și mai coborât, de-a lungul unei văi, între munți sau dealuri, prin care se trece dintr-o parte în alta; trecătoare. 2. (Înv.) Pașaport. – Din germ. Pass, fr. pas.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
PAS4 subst. Substanță medicamentoasă antibiotică, cu aspect de pulbere albă, puțin solubilă în apă, folosită în tratamentul tuberculozei. – Din fr. P.A.S. (formă abreviată din acide para-aminosalicylique).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PAS1 s.n. Porțiune de lungime constantă care se repetă în lungul sau în latul unui sistem tehnic. ♦ Pas de dințare = distanța dintre elementele de același fel a doi dinți consecutivi ai unui angrenaj cilindric sau ai unei freze; pas de filet = distanța dintre două puncte consecutive ale unei spire de filet. [Pl. -suri. / < fr. pas].
Sursa: Dicționar de neologisme
PAS2 s.n. Drum îngust între munți; trecătoare. V. defileu. [Pl. -suri. / < germ. Pass, fr. pas].
Sursa: Dicționar de neologisme
PAS2 s. n. 1. distanță care separă două spire consecutive ale unei elice sau două filete ale unui șurub, măsurată paralel cu axa de rotație. ♦ ~ de dințare = distanța cuprinsă între planurile mediane a doi dinți consecutivi ai unui pinion sau ai unei roți dințate. 2. (inform.) operație unitară într-o rutină de calculator sau suboperație în executarea unei instrucțiuni. 3. (mar.) document personal cu valabilitate temporară dat persoanelor pe timpul escalei; permis de debarcare. 4. ~ genetic = distanță creată între un părinte și unul dintre copiii lui, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. (< fr. pas)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
PAS3 s. n. 1. drum îngust între munți; trecătoare. 2. șenal navigabil. (< fr. pas, germ. Pass)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
PAS1 interj. (la diferite jocuri de cărți) cuvânt care arată că un jucător nu vrea sau nu poate să deschidă jocul. ♦ ~ parol = formulă rostită de un jucător care nu vrea sau nu poate să participe la joc în turul respectiv. (< fr. /je/ passe)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
pas (pasuri), s. n. – Compas de dogar sau de zidar. Origine incertă. Tiktin crede că-i vorba de o abreviere a it. compasso sau de sb. pas „centură” sau de ambele în același timp. Cea de a doua explicație este mai probabilă, avînd în vedere pe pașnic, s. n. (compas), din sb. pasnik „compas”. – Der. păsui, vb. (a trasa cercuri).Sursa: Dicționarul etimologic român
pas! interj. 1. (cart.) tura asta nu joc!; mă retrag! 2. lasă-mă-n pace!; pleacă! 3. renunț!Sursa: Dicționar de argou al limbii române 2) pas n., pl. urĭ (probabil, prescurtare din it. compasso). Rar. Pop. Compas. – Și pásnic, pl. e, V. paznic 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești
3) pas n., pl. urĭ (fr. pas. V. pas 1). Barb. Trecătoare în munțĭ orĭ pe apă: pasu Calais-uluĭ (greșit de Calais!).
Sursa: Dicționaru limbii românești
4) pas, a păsá v. intr. (lat. passare, d. passus, pas; it. passare, pv. sp. pasar, fr. passer, pg. passar, a trece. V. pășesc). Vechĭ. Numaĭ pasă, păsăm, păsațĭ, mergĭ, să mergem, mergeți (du-te, să ne ducem, duceți-vă). Azĭ numaĭ pasă (prescurtat și pas): Pasă, ceată călătoare (Al.), mergĭ, du-te, trecĭ, ceată călătoare; pas´ de zi o vorbă, pas´ de te du (încearcă să zicĭ o vorbă, să te ducĭ [dacă îndrăzneștĭ, dacă poțĭ]): pas´ să țĭ-o plătească (Nec. 2, 186). V. pasă-mi-te.
Sursa: Dicționaru limbii românești
PAS3, (1) pași, s. m., (II) pasuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre mișcările alternative pe care le fac picioarele în mers obișnuit; p. ext. distanță astfel parcursă: p. gener. distanță mică. ◊ Loc. adv. Pas cu pas = a) încetul cu încetul, treptat; b) mereu, neîncetat. La tot pasul sau la fiecare pas = la orice mișcare; pretutindeni, necontenit. Nici (un) pas = deloc, nicidecum. ◊ Expr. (A face) primul pas = (a face) începutul, primele încercări; (a avea) inițiativa. A avea (sau a da cuiva) pas (să...) = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea, îngăduința să facă ceva. A face un pas greșit = a) a se poticni în mers; b) a săvârși o greșeală. A ceda pasul = a lăsa pe altul să treacă înainte; a se lăsa depășit (în mers, în acțiuni, în realizări). ♦ Zgomot produs de cel care merge pe jos. Se aud pași. ♦ Fig. Stadiu, etapă. ♦ Fig. Înaintare, propășire, progres. ♦ Fig. Acțiune, act, faptă; hotărâre. 2. Mod de a umbla pe jos; mers, umblet, călcătură. ◊ Pas alergător = mers în fugă. Pas de front (sau de defilare) = mers ostășesc de paradă, cu cadență bine marcată. Pas de marș (sau de voie, de manevră) = mers ostășesc obișnuit, fără efortul de a păși energic. ◊ Loc. adv. În pasul calului sau la pas = în ritm de mers obișnuit; fără să fugă. ◊ Expr. A ține pasul = a) a păstra cadența, ritmul de mers cu cineva; b) a se menține la același nivel cu cineva sau cu ceva. A merge în pas (cu cineva) = a avea aceeași cadență (cu cineva). (Rar) A se ține de pasul cuiva = a urmări pe cineva. (Rar) A da pas = a se grăbi. A-și iuți pasul = a-și mări viteza de deplasare pe jos; a fugi. ♦ Mișcare ritmică a picioarelor, caracteristică pentru fiecare dans. 3. Unitate de măsură de lungime egală cu distanța dintre cele două picioare ale omului depărtate în cursul mersului obișnuit; p. ext. distanță reprezentată de această unitate de măsură. 4. Urma lăsată de talpa piciorului sau a încălțămintei în mers. ◊ Expr. (Înv.) A călca (sau a urma, a merge) pe pașii cuiva = a urma exemplul cuiva, a continua activitatea cuiva. 5. (Biol.; în sintagma) Pas genetic = distanță creată între unul dintre părinții și unul dintre copiii lui, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. II. S. n. 1. Distanță între două elemente alăturate identice ale unui sistem tehnic, măsurată în direcția în care se repetă elementele. ◊ Pas de filet sau pasul filetului = distanța dintre laturile paralele a două spire consecutive, măsurată de-a lungul axei filetului. ♦ Distanță dintre doi dinți consecutivi ai unei roți dințate. 2. (Înv. și reg.) Unealtă de lemn asemănătoare cu un compas, folosită în dulgherie, dogărie etc. – Lat. passus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a 1) pas m., pl. pașĭ (lat. pássus, pas, d. pándere, a desfășura; it. pg. passo, pv. fr. pas, sp. paso. V. pas 4 și ex-pansiune). Mișcarea picĭoruluĭ p. a merge: am făcut treĭ pașĭ în ainte [!], în apoĭ [!], în lăturĭ. Urmă de pașĭ: am văzut niște pașĭ pe nisip. Mod de a merge (vorbind de oamenĭ, de trupe): pas greŭ, pas ușor, pas accelerat. Mersu cel maĭ încet al caluluĭ (100 m. pe minut în cavalerie) și al altor cŭadrupede: a trece din trap în pas. Măsură de distanță de la o talpă la alta în marș (la Romanĭ considerată duplu [!], adică un metru ½): s´a oprit la 30 de pașĭ. Fig. Deciziune gravă: căsătoria e un mare pas. Progres: acest pod e un mare pas. A face pașĭ pentru (fr. faire des pas pour), a face demersurĭ: el a făcut primiĭ pașĭ pentru împăcare. A da pas cuĭva, a-ĭ permite să, a-l lăsa să, a-ĭ da ocaziune: a nu-ĭ da pas să intervie, a nu-ĭ da pas de vorbă saŭ să vorbească. A da pasu cuĭva, a-ĭ da preferență [!], a-ĭ ceda în semn de stimă. A avea pas orĭ pasu (fr. avoir le pas), a fi superior, a avea maĭ mare drept la: la repaus, bătrînu are pas înaintea tînăruluĭ. A face un pas fals orĭ greșit (fr. faire un faux pas), a face o greșală [!], a cădea saŭ a fi aproape să cazĭ. A marca pasu, a bate pămîntu în cadență cu picĭoarele alternativ fără să înaintezĭ. A merge pe (saŭ după) pașiĭ cuĭva, a-l imita. A pune pe cineva la pas saŭ a-l face să meargă la pas, a-l îmblînzi, a-l învăța minte. Pas cadențat, care e acelașĭ p. o întreagă trupă în marș. Pas accelerat saŭ ĭute, pas de 75 c.m. Pas alergător saŭ pas gimnastic (rom. curat fugă orĭ alergare), pas de fugă, trapu omuluĭ (90 de c.m.). Pas de șarjă, pasu cel maĭ accelerat pe care-l ĭa infanteria imediat în aintea [!] ataculuĭ. Pas cu pas, 1. încet, cu atențiune: a înainta pas cu pas, 2. în tot momentu, la orĭ-ce mișcare: l-a urmărit pas cu pas. La tot pasu, la fie-care pas, în tot momentu, la orĭ-ce mișcare: la tot pasu mă împedic [!] de el. Cu pașĭ giganticĭ, foarte răpede [!]: a înainta, a progresa cu pașĭ giganticĭ. Cu pașĭ de lup (fr. à pas de loup), tiptil fără huĭet: tîlhariĭ veneaŭ cu pașĭ de lup.
Sursa: Dicționaru limbii românești
pas1 interj.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
pas2 (mișcare) s. m., pl. pașiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită pas (páși), s. m. – 1. Distanța dintre piciorul din față și cel din spate în mers. – 2. Posibilitate, mijloc de a obține ceva. Lat. passus (Pușcariu 1276; Candrea-Dens., 1345; REW 6271), cf. it., port. passo, fr., prov., cat. pas, sp. paso, alb. pas (Philippide, II, 650). – Der. păsa, vb. (înv., a merge), probabil direct din lat. passare (Pușcariu 1278; Candrea-Dens., 1346), cf. it. passare, prov., sp. pasar, fr. passer, port. passar, azi doar în expresia pas(ă) de „în nici un fel, în nici un chip”, cf. fr. pas negativ; păsui, vb. (a da răgaz, a amîna); păsuială, s. f. (așteptare, amînare); păși, vb. (a face pași, a merge; a avansa, a progresa); propăși, vb. (a progresa), format după lat. progredi; propășire, s. f. (progres); propășitor, adj. (progresiv); depăși, vb. (a trece, a exceda), după fr. dèpasser. Der. neol. pas, s. n. (trecătoare), din fr. pas; pasă, s. f., din fr. passe; pasaj, s. n., din fr. passage; pasa, vb., din fr. passer; pasager (var. pasajer), s. m.; paspoal, s. n., din fr. passe-poil; pașaport, s. n., din fr. passeport, cf. mr. pasaporte (‹ it.), ngr. πασαπόρτο, tc. pasaport (ș nu e clar; influența rus. pášport nu e sigură, avînd în vedere accentul); pașaportar, s. m. (supus străin); pașuș, s. n. (Trans., Olt., înv., pașaport), din mag. passzus (Gáldi, Dict., 150). – Cf. răspas.Sursa: Dicționarul etimologic român PAS2 (‹ germ., fr.) s. n. 1. (GEOGR.) Loc mai coborât, care permite trecerea peste o culme muntoasă sau deluroasă, frecvent situat chiar pe cumpăna apelor. Printre p., care din vechi timpuri au fost străbătute dec drumuri, care făceau legătura între ținuturile românești situate de-o parte și de alta a m-ților Carpați se numără: în Carpații Orientali, p. Prislop (1.416 m alt.), Șetref, Mestecăniș, Tihuța, Oituz, Predeal; în culoarul Rucăr-Bran, p. Giuvala (1.240 m alt.); în Carpații Meridionali, p. Vâlcan (1.621 m alt.); între culoarul Bistrei și depr. Hațeg, Poarta de Fier a Transilvaniei; în culoarul Tmiș-Cerna p. Domașnea. 2. (NAV.) Șenal navigabil.Sursa: Dicționar enciclopedic pas3 (trecătoare, spațiu între spire) s. n., pl. pásuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită pas m. 1. mișcare ce se face când punem un picior înaintea altuia spre a umbla: a face trei pași; 2. diferite moduri de a umbla ce au fost regulate pentru trupe: pas accelerat, pas forțat; 3. mers natural al calului: a lăsa calul să meargă la pas; 4. urmă lăsată de picior când mergem: la tot pasul; 5. fig. îngăduință, ocaziune: nu-ți dă pas de vorbă PANN; dete pas Turcilor a se amesteca BĂLC.; 6. măsură de distanță: 120 de pași fac 100 de metri; 7. pl. demersuri pentru reușita unui lucru: a face pașii cuveniți. [Lat. PASSUS: sensul 7 după fr. pas].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
pas n. trecătoare îngustă, printr’un lanț de munți sau mare: Pasul de Calais, Pasul Turnului Roșu (= fr. pas).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
pas v. (întrebuințat numai la imperativ) 1. a păși: pasă cu D-zeu fiica mea ! ISP.; 2. a căuta: pasă de te du acolo CR. [Lit. a face un pas].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PAS1 interj. Cuvânt folosit de un jucător de cărți pentru a arăta că nu vrea sau nu poate să deschidă jocul, să participe la joc (în turul respectiv). – Din fr. [je] passe.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PAS2, păsuri, s. n. 1. Drum, loc îngust și mai coborât, de-a lungul unei văi, între munți sau dealuri, prin care se trece dintr-o parte în alta; trecătoare. 2. (înv.) Pașaport. – Din germ. Pass, fr. pas.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PAS3, (I) pași, s. m., (II) păsuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre mișcările alternative pe care le fac picioarele în mers obișnuit; p. ext. distanță astfel parcursă; p. gener. distanță mică. ◊ Loc. adv. Pas cu pas = a) încetul cu încetul, treptat; b) mereu, neîncetat. La tot pasul sau la fiecare pas = la orice mișcare; pretutindeni, necontenit. Nici (un) pas = deloc, nicidecum. ◊ Expr. (A face) primul pas = (a face) începutul, primele încercări; (a avea) inițiativa. A avea (sau a da cuiva)pas (să...) = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea, îngăduința să facă ceva. A face un pas greșit =a se poticni în mers; b) a săvârși o greșeală. A ceda pasul = a lăsa pe altul să treacă înainte; a se lăsa depășit (în mers, în acțiuni, în realizări). ♦ Zgomot produs de cel care merge pe jos. Se aud pași. ♦ Fig. Stadiu, etapă. ♦ Fig. înaintare, propășire, progres. ♦ Fig. Acțiune, act, faptă; hotărâre. 2. Mod de a umbla pe jos; mers, umblet, călcătură. ◊ Pas alergător = mers în fugă. Pas de front (sau de defilare) = mers ostășesc de paradă, cu cadență bine marcată. Pas de marș (sau de voie, de manevră) = mers ostășesc obișnuit, fără efortul de a păși energic. ◊ Loc. adv. În pasul calului sau la pas = în ritm de mers obișnuit; fără să fugă. ◊ Expr. A ține pasul = a) a păstra cadența, ritmul de mers cu cineva; b) a se menține Ia același nivel cu cineva sau cu ceva. A merge în pas (cu cineva) = a avea aceeași cadență (cu cineva). (Rar) A se ține de pasul cuiva = a urmări pe cineva. (Rar) A da pas = a se grăbi. A-și iuți pasul = a-și mări viteza de deplasare pe jos; a fugi. ♦ Mișcare ritmică a picioarelor, caracteristică pentru fiecare dans. 3. Unitate de măsură de lungime egală cu distanța dintre cele două picioare ale omului depărtate în cursul mersului obișnuit; p. ext. distanță reprezentată de această unitate de măsură. 4. Urma lăsată de talpa piciorului sau a încălțămintei în mers. ◊ Expr. (înv.) A călca (sau a urma, a merge) pe pașii cuiva = a urma exemplul cuiva, a continua activitatea cuiva. 5. (Biol.; în sintagma) Pas genetic = distanță creată între unul dintre părinți și unul dintre copii, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. II. S. n. 1. Distanță între două elemente alăturate identice ale unui sistem tehnic, măsurată în direcția în care se repetă elementele. ◊ Pas de filet sau pasul filetului = distanța dintre laturile paralele a două spire consecutive, măsurată de-a lungul axei filetului. ♦ Distanță dintre doi dinți consecutivi ai unei roți dințate. 2. (înv. și reg.) Unealtă de lemn asemănătoare cu un compas, folosită în dulgherie, dogărie etc. – Lat. passus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PAS4 subst. Substanță medicamentoasă antibiotică, cu aspect de pulbere albă, puțin solubilă în apă, folosită în tratamentul tuberculozei. – Din fr. P.A.S. (abr. din acide para-aminosalicylique).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PAS1 interj. Cuvânt folosit de un jucător de cărți pentru a arăta că nu vrea sau nu poate să deschidă jocul, să participe la joc (în turul respectiv). – Din fr. [je] passe.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PAS2, pasuri, s. n. 1. Drum, loc îngust și mai coborât, de-a lungul unei văi, între munți sau dealuri, prin care se trece dintr-o parte în alta; trecătoare. 2. (Înv.) Pașaport. – Din germ. Pass, fr. pas.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PAS4 subst. Substanță medicamentoasă antibiotică, cu aspect de pulbere albă, puțin solubilă în apă, folosită în tratamentul tuberculozei. – Din fr. P.A.S. (formă abreviată din acide para-aminosalicylique).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
PAS1 s.n. Porțiune de lungime constantă care se repetă în lungul sau în latul unui sistem tehnic. ♦ Pas de dințare = distanța dintre elementele de același fel a doi dinți consecutivi ai unui angrenaj cilindric sau ai unei freze; pas de filet = distanța dintre două puncte consecutive ale unei spire de filet. [Pl. -suri. / < fr. pas].
Sursa: Dicționar de neologisme
PAS3, (1) pași, s. m., (II) pasuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre mișcările alternative pe care le fac picioarele în mers obișnuit; p. ext. distanță astfel parcursă: p. gener. distanță mică. ◊ Loc. adv. Pas cu pas = a) încetul cu încetul, treptat; b) mereu, neîncetat. La tot pasul sau la fiecare pas = la orice mișcare; pretutindeni, necontenit. Nici (un) pas = deloc, nicidecum. ◊ Expr. (A face) primul pas = (a face) începutul, primele încercări; (a avea) inițiativa. A avea (sau a da cuiva) pas (să...) = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea, îngăduința să facă ceva. A face un pas greșit = a) a se poticni în mers; b) a săvârși o greșeală. A ceda pasul = a lăsa pe altul să treacă înainte; a se lăsa depășit (în mers, în acțiuni, în realizări). ♦ Zgomot produs de cel care merge pe jos. Se aud pași. ♦ Fig. Stadiu, etapă. ♦ Fig. Înaintare, propășire, progres. ♦ Fig. Acțiune, act, faptă; hotărâre. 2. Mod de a umbla pe jos; mers, umblet, călcătură. ◊ Pas alergător = mers în fugă. Pas de front (sau de defilare) = mers ostășesc de paradă, cu cadență bine marcată. Pas de marș (sau de voie, de manevră) = mers ostășesc obișnuit, fără efortul de a păși energic. ◊ Loc. adv. În pasul calului sau la pas = în ritm de mers obișnuit; fără să fugă. ◊ Expr. A ține pasul = a) a păstra cadența, ritmul de mers cu cineva; b) a se menține la același nivel cu cineva sau cu ceva. A merge în pas (cu cineva) = a avea aceeași cadență (cu cineva). (Rar) A se ține de pasul cuiva = a urmări pe cineva. (Rar) A da pas = a se grăbi. A-și iuți pasul = a-și mări viteza de deplasare pe jos; a fugi. ♦ Mișcare ritmică a picioarelor, caracteristică pentru fiecare dans. 3. Unitate de măsură de lungime egală cu distanța dintre cele două picioare ale omului depărtate în cursul mersului obișnuit; p. ext. distanță reprezentată de această unitate de măsură. 4. Urma lăsată de talpa piciorului sau a încălțămintei în mers. ◊ Expr. (Înv.) A călca (sau a urma, a merge) pe pașii cuiva = a urma exemplul cuiva, a continua activitatea cuiva. 5. (Biol.; în sintagma) Pas genetic = distanță creată între unul dintre părinții și unul dintre copiii lui, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. II. S. n. 1. Distanță între două elemente alăturate identice ale unui sistem tehnic, măsurată în direcția în care se repetă elementele. ◊ Pas de filet sau pasul filetului = distanța dintre laturile paralele a două spire consecutive, măsurată de-a lungul axei filetului. ♦ Distanță dintre doi dinți consecutivi ai unei roți dințate. 2. (Înv. și reg.) Unealtă de lemn asemănătoare cu un compas, folosită în dulgherie, dogărie etc. – Lat. passus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PAS2 s.n. Drum îngust între munți; trecătoare. V. defileu. [Pl. -suri. / < germ. Pass, fr. pas].
Sursa: Dicționar de neologisme
PAS2 s. n. 1. distanță care separă două spire consecutive ale unei elice sau două filete ale unui șurub, măsurată paralel cu axa de rotație. ♦ ~ de dințare = distanța cuprinsă între planurile mediane a doi dinți consecutivi ai unui pinion sau ai unei roți dințate. 2. (inform.) operație unitară într-o rutină de calculator sau suboperație în executarea unei instrucțiuni. 3. (mar.) document personal cu valabilitate temporară dat persoanelor pe timpul escalei; permis de debarcare. 4. ~ genetic = distanță creată între un părinte și unul dintre copiii lui, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. (< fr. pas)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
PAS3 s. n. 1. drum îngust între munți; trecătoare. 2. șenal navigabil. (< fr. pas, germ. Pass)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
PAS1 interj. (la diferite jocuri de cărți) cuvânt care arată că un jucător nu vrea sau nu poate să deschidă jocul. ♦ ~ parol = formulă rostită de un jucător care nu vrea sau nu poate să participe la joc în turul respectiv. (< fr. /je/ passe)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
pas (pasuri), s. n. – Compas de dogar sau de zidar. Origine incertă. Tiktin crede că-i vorba de o abreviere a it. compasso sau de sb. pas „centură” sau de ambele în același timp. Cea de a doua explicație este mai probabilă, avînd în vedere pe pașnic, s. n. (compas), din sb. pasnik „compas”. – Der. păsui, vb. (a trasa cercuri).Sursa: Dicționarul etimologic român
pas! interj. 1. (cart.) tura asta nu joc!; mă retrag! 2. lasă-mă-n pace!; pleacă! 3. renunț!Sursa: Dicționar de argou al limbii române 2) pas n., pl. urĭ (probabil, prescurtare din it. compasso). Rar. Pop. Compas. – Și pásnic, pl. e, V. paznic 2.
Sursa: Dicționaru limbii românești
3) pas n., pl. urĭ (fr. pas. V. pas 1). Barb. Trecătoare în munțĭ orĭ pe apă: pasu Calais-uluĭ (greșit de Calais!).
Sursa: Dicționaru limbii românești
pas (páși), s. m. – 1. Distanța dintre piciorul din față și cel din spate în mers. – 2. Posibilitate, mijloc de a obține ceva. Lat. passus (Pușcariu 1276; Candrea-Dens., 1345; REW 6271), cf. it., port. passo, fr., prov., cat. pas, sp. paso, alb. pas (Philippide, II, 650). – Der. păsa, vb. (înv., a merge), probabil direct din lat. passare (Pușcariu 1278; Candrea-Dens., 1346), cf. it. passare, prov., sp. pasar, fr. passer, port. passar, azi doar în expresia pas(ă) de „în nici un fel, în nici un chip”, cf. fr. pas negativ; păsui, vb. (a da răgaz, a amîna); păsuială, s. f. (așteptare, amînare); păși, vb. (a face pași, a merge; a avansa, a progresa); propăși, vb. (a progresa), format după lat. progredi; propășire, s. f. (progres); propășitor, adj. (progresiv); depăși, vb. (a trece, a exceda), după fr. dèpasser. Der. neol. pas, s. n. (trecătoare), din fr. pas; pasă, s. f., din fr. passe; pasaj, s. n., din fr. passage; pasa, vb., din fr. passer; pasager (var. pasajer), s. m.; paspoal, s. n., din fr. passe-poil; pașaport, s. n., din fr. passeport, cf. mr. pasaporte (‹ it.), ngr. πασαπόρτο, tc. pasaport (ș nu e clar; influența rus. pášport nu e sigură, avînd în vedere accentul); pașaportar, s. m. (supus străin); pașuș, s. n. (Trans., Olt., înv., pașaport), din mag. passzus (Gáldi, Dict., 150). – Cf. răspas.Sursa: Dicționarul etimologic român 1) pas m., pl. pașĭ (lat. pássus, pas, d. pándere, a desfășura; it. pg. passo, pv. fr. pas, sp. paso. V. pas 4 și ex-pansiune). Mișcarea picĭoruluĭ p. a merge: am făcut treĭ pașĭ în ainte [!], în apoĭ [!], în lăturĭ. Urmă de pașĭ: am văzut niște pașĭ pe nisip. Mod de a merge (vorbind de oamenĭ, de trupe): pas greŭ, pas ușor, pas accelerat. Mersu cel maĭ încet al caluluĭ (100 m. pe minut în cavalerie) și al altor cŭadrupede: a trece din trap în pas. Măsură de distanță de la o talpă la alta în marș (la Romanĭ considerată duplu [!], adică un metru ½): s´a oprit la 30 de pașĭ. Fig. Deciziune gravă: căsătoria e un mare pas. Progres: acest pod e un mare pas. A face pașĭ pentru (fr. faire des pas pour), a face demersurĭ: el a făcut primiĭ pașĭ pentru împăcare. A da pas cuĭva, a-ĭ permite să, a-l lăsa să, a-ĭ da ocaziune: a nu-ĭ da pas să intervie, a nu-ĭ da pas de vorbă saŭ să vorbească. A da pasu cuĭva, a-ĭ da preferență [!], a-ĭ ceda în semn de stimă. A avea pas orĭ pasu (fr. avoir le pas), a fi superior, a avea maĭ mare drept la: la repaus, bătrînu are pas înaintea tînăruluĭ. A face un pas fals orĭ greșit (fr. faire un faux pas), a face o greșală [!], a cădea saŭ a fi aproape să cazĭ. A marca pasu, a bate pămîntu în cadență cu picĭoarele alternativ fără să înaintezĭ. A merge pe (saŭ după) pașiĭ cuĭva, a-l imita. A pune pe cineva la pas saŭ a-l face să meargă la pas, a-l îmblînzi, a-l învăța minte. Pas cadențat, care e acelașĭ p. o întreagă trupă în marș. Pas accelerat saŭ ĭute, pas de 75 c.m. Pas alergător saŭ pas gimnastic (rom. curat fugă orĭ alergare), pas de fugă, trapu omuluĭ (90 de c.m.). Pas de șarjă, pasu cel maĭ accelerat pe care-l ĭa infanteria imediat în aintea [!] ataculuĭ. Pas cu pas, 1. încet, cu atențiune: a înainta pas cu pas, 2. în tot momentu, la orĭ-ce mișcare: l-a urmărit pas cu pas. La tot pasu, la fie-care pas, în tot momentu, la orĭ-ce mișcare: la tot pasu mă împedic [!] de el. Cu pașĭ giganticĭ, foarte răpede [!]: a înainta, a progresa cu pașĭ giganticĭ. Cu pașĭ de lup (fr. à pas de loup), tiptil fără huĭet: tîlhariĭ veneaŭ cu pașĭ de lup.
Sursa: Dicționaru limbii românești
4) pas, a păsá v. intr. (lat. passare, d. passus, pas; it. passare, pv. sp. pasar, fr. passer, pg. passar, a trece. V. pășesc). Vechĭ. Numaĭ pasă, păsăm, păsațĭ, mergĭ, să mergem, mergeți (du-te, să ne ducem, duceți-vă). Azĭ numaĭ pasă (prescurtat și pas): Pasă, ceată călătoare (Al.), mergĭ, du-te, trecĭ, ceată călătoare; pas´ de zi o vorbă, pas´ de te du (încearcă să zicĭ o vorbă, să te ducĭ [dacă îndrăzneștĭ, dacă poțĭ]): pas´ să țĭ-o plătească (Nec. 2, 186). V. pasă-mi-te.
Sursa: Dicționaru limbii românești
PAS2 (‹ germ., fr.) s. n. 1. (GEOGR.) Loc mai coborât, care permite trecerea peste o culme muntoasă sau deluroasă, frecvent situat chiar pe cumpăna apelor. Printre p., care din vechi timpuri au fost străbătute dec drumuri, care făceau legătura între ținuturile românești situate de-o parte și de alta a m-ților Carpați se numără: în Carpații Orientali, p. Prislop (1.416 m alt.), Șetref, Mestecăniș, Tihuța, Oituz, Predeal; în culoarul Rucăr-Bran, p. Giuvala (1.240 m alt.); în Carpații Meridionali, p. Vâlcan (1.621 m alt.); între culoarul Bistrei și depr. Hațeg, Poarta de Fier a Transilvaniei; în culoarul Tmiș-Cerna p. Domașnea. 2. (NAV.) Șenal navigabil.Sursa: Dicționar enciclopedic
pas1 interj.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită pas2 (mișcare) s. m., pl. pașiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită pas3 (trecătoare, spațiu între spire) s. n., pl. pásuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită pas m. 1. mișcare ce se face când punem un picior înaintea altuia spre a umbla: a face trei pași; 2. diferite moduri de a umbla ce au fost regulate pentru trupe: pas accelerat, pas forțat; 3. mers natural al calului: a lăsa calul să meargă la pas; 4. urmă lăsată de picior când mergem: la tot pasul; 5. fig. îngăduință, ocaziune: nu-ți dă pas de vorbă PANN; dete pas Turcilor a se amesteca BĂLC.; 6. măsură de distanță: 120 de pași fac 100 de metri; 7. pl. demersuri pentru reușita unui lucru: a face pașii cuveniți. [Lat. PASSUS: sensul 7 după fr. pas].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
pas n. trecătoare îngustă, printr’un lanț de munți sau mare: Pasul de Calais, Pasul Turnului Roșu (= fr. pas).
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
pas v. (întrebuințat numai la imperativ) 1. a păși: pasă cu D-zeu fiica mea ! ISP.; 2. a căuta: pasă de te du acolo CR. [Lit. a face un pas].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PAS1 interj. Cuvânt folosit de un jucător de cărți pentru a arăta că nu vrea sau nu poate să deschidă jocul, să participe la joc (în turul respectiv). – Din fr. [je] passe.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
PAS2, păsuri, s. n. 1. Drum, loc îngust și mai coborât, de-a lungul unei văi, între munți sau dealuri, prin care se trece dintr-o parte în alta; trecătoare. 2. (înv.) Pașaport. – Din germ. Pass, fr. pas.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PAS4 subst. Substanță medicamentoasă antibiotică, cu aspect de pulbere albă, puțin solubilă în apă, folosită în tratamentul tuberculozei. – Din fr. P.A.S. (abr. din acide para-aminosalicylique).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PAS3, (I) pași, s. m., (II) păsuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre mișcările alternative pe care le fac picioarele în mers obișnuit; p. ext. distanță astfel parcursă; p. gener. distanță mică. ◊ Loc. adv. Pas cu pas = a) încetul cu încetul, treptat; b) mereu, neîncetat. La tot pasul sau la fiecare pas = la orice mișcare; pretutindeni, necontenit. Nici (un) pas = deloc, nicidecum. ◊ Expr. (A face) primul pas = (a face) începutul, primele încercări; (a avea) inițiativa. A avea (sau a da cuiva)pas (să...) = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea, îngăduința să facă ceva. A face un pas greșit =a se poticni în mers; b) a săvârși o greșeală. A ceda pasul = a lăsa pe altul să treacă înainte; a se lăsa depășit (în mers, în acțiuni, în realizări). ♦ Zgomot produs de cel care merge pe jos. Se aud pași. ♦ Fig. Stadiu, etapă. ♦ Fig. înaintare, propășire, progres. ♦ Fig. Acțiune, act, faptă; hotărâre. 2. Mod de a umbla pe jos; mers, umblet, călcătură. ◊ Pas alergător = mers în fugă. Pas de front (sau de defilare) = mers ostășesc de paradă, cu cadență bine marcată. Pas de marș (sau de voie, de manevră) = mers ostășesc obișnuit, fără efortul de a păși energic. ◊ Loc. adv. În pasul calului sau la pas = în ritm de mers obișnuit; fără să fugă. ◊ Expr. A ține pasul = a) a păstra cadența, ritmul de mers cu cineva; b) a se menține Ia același nivel cu cineva sau cu ceva. A merge în pas (cu cineva) = a avea aceeași cadență (cu cineva). (Rar) A se ține de pasul cuiva = a urmări pe cineva. (Rar) A da pas = a se grăbi. A-și iuți pasul = a-și mări viteza de deplasare pe jos; a fugi. ♦ Mișcare ritmică a picioarelor, caracteristică pentru fiecare dans. 3. Unitate de măsură de lungime egală cu distanța dintre cele două picioare ale omului depărtate în cursul mersului obișnuit; p. ext. distanță reprezentată de această unitate de măsură. 4. Urma lăsată de talpa piciorului sau a încălțămintei în mers. ◊ Expr. (înv.) A călca (sau a urma, a merge) pe pașii cuiva = a urma exemplul cuiva, a continua activitatea cuiva. 5. (Biol.; în sintagma) Pas genetic = distanță creată între unul dintre părinți și unul dintre copii, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei. II. S. n. 1. Distanță între două elemente alăturate identice ale unui sistem tehnic, măsurată în direcția în care se repetă elementele. ◊ Pas de filet sau pasul filetului = distanța dintre laturile paralele a două spire consecutive, măsurată de-a lungul axei filetului. ♦ Distanță dintre doi dinți consecutivi ai unei roți dințate. 2. (înv. și reg.) Unealtă de lemn asemănătoare cu un compas, folosită în dulgherie, dogărie etc. – Lat. passus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PĂS, păsuri, s. n. Durere (sufletească) greu de suportat; suferință, chin; necaz, supărare; grijă; împrejurare dificilă, impas. ◊ Loc. adv. Fără păs = nepăsător; indiferent. – Lat. pensum.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a păs, pắsuri, s.n. (reg.) 1. greutate pentru apăsat brânza sau varza din putină. 2. durere sufletească, suferință, chin; necaz, supărare, nemulțumire; grijă, împrejurare dificilă, impas. 3. boală; astmă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
1) păs n., pl. urĭ (lat. pensum, greutate cîntărită; it. sp. pg. peso, pv. pes, fr. pois [scris azĭ poids]. V. păs 2). Hațeg. Greutate: după ce aĭ zmicurat cașu, îl așezĭ într´un cĭubăr, puĭ frunze pe el, și pe frunze un păs greŭ (BSG. 1937, 96). Fig. Toată țara. Grijă, suferință morală: ascultă păsurile mele!
Sursa: Dicționaru limbii românești
păs (pop.) s. n., pl. pắsuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
păs n. greutate ce apasă inima, necaz însoțit de neliniște: fiecare își știe păsul său. [Lat. PENSUM, greutate, lucru greu (ce apasă asupră-ne), luat la figurat (v. apăsà)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PĂS, păsuri, s. n. (Pop.) Supărare, necaz; suferință, durere; împrejurare dificilă, impas. ◊ Loc. adv. Fără păs = nepăsător; indiferent. – Lat. pensum.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) păs (pắsuri), s. n. – Greutate, neliniște, povară. Lat. pensum „povară” (Pușcariu 1279; Candrea-Dens., 1348; REW 6394), cf. it., sp., port. peso, prov., cat. pes. Semantismul este normal, cf. sp. și Bogrea, Dacor., IV, 411. – Der. păsa, vb. (a cîntări, a împovăra, a copleși; a durea, a supăra; a avea importanță, a îngrijora), direct din lat. pensare (Pușcariu 1277; Candrea-Dens., 1347; REW 6391), cf. it. pesare, prov., sp., port. pesar, fr. peser (pentru ultimul sens, cf. calabr. mi pisa „îmi displace”); nepăsare, s. f. (indiferență, apatie); nepăsător, adj. (indiferent, impasibil); pasă-mi-te, adv. (după cîte se vede), formație obscură, pe care Candrea o deduce din îmi pasă „mă privește”, cu suf. bg. -mi-te, explicație aparent insufientă. – Cf. apasa.Sursa: Dicționarul etimologic român 2) păs orĭ pes (ca apes), a-țĭ păsa v. intr. (lat. pensare, a cîntări, a aprecia, d. péndere, pensum, a cîntări, a plăti, din răd. pend, pond [de unde și apes [!], pansez, pensiune, ponderabil; dispensez, speze]; it. pesare, a cîntări, și pensare, a cugeta; pv. pezar; fr. peser, a cîntări, și penser, a cugeta; sp. pg. pesar și pensar). Ob. numaĭ la pers. III sg. îmĭ pasă, îmĭ păsa, mĭ-a păsat, îmĭ păsase, îmĭ va păsa saŭ a să-mĭ pese, mĭ-ar păsa, a-țĭ păsa. Vechĭ. (Ps. S.). Pasă, apeasă [!]. Azĭ. A-țĭ păsa de, a avea grijă, a te incomoda ceva, a te teme: nu-mĭ pasă de nimica, nu-mĭ pasă că vine dușmanu. – Part. și păsut (după durut).
Sursa: Dicționaru limbii românești
PÂS interj. v. pis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PÂS interj. v. pis.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PÂȘ1 interj. (De obicei repetat) Cuvânt care redă zgomotul ușor produs de pașii cuiva, de mersul în vârful picioarelor etc. – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
PÂȘ2 interj. v. piș1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a PÂȘ3 s. m. v. pârș.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a pâș1, pâși, s.m. (reg.) om tăcut și rău, care privește pe sub sprâncene.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
pâș2, pâși și pâșuri, s.n., s.m. (reg.) 1. snop (de paie, de grâu, de secarâ). 2. cocean de porumb.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
pâș3, pâșuri, s.n. (reg.) 1. adaos făcut la un dulap care e prea scurt. 2. tip de încheietură la tocurile ferestrelor sau ale ușilor. 3. crestătură ornamentală la piciorul de sus al prispei.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
pâș4, pâșuri, s.n. (reg.) unealtă de pescuit formată din nuiele de mesteacăn care alcătuiesc un fel de stavilă mobilă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
pâș/pâș-pấș interj.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
pâș ! int. imitând sgomotul umbletului în vârful degetelor.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
PÂȘ1 interj. (De obicei repetat) Cuvânt care redă zgomotul ușor produs de pașii cuiva, de mersul în vârful picioarelor etc. – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PÂȘ2 interj. v. piș1.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) PÂȘ3 s. m. v. pârș.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) Forme flexionare:
păs - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul păsa
păs - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul păsa