MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a mocăí (mocăiésc, mocăít), vb. – 1. A da din cap. – 2. A munci din greu. – 3. A lucra încet și fără spor. – Var. mogăi. Creație expresivă, pornind de la rădăcina moc-, cf. moacă. – Der. mocoși, vb. (a se speti; a munci fără spor), cu suf. expresiv -și (după Tiktin, legat de sl. mąka, cf. muncă; după Bogrea, Dacor., IV, 834, din rut. Makoša „zeița odihnei”); morcoși, vb. (Trans., a pune buceaua la butucul roții), cu r epentetic; morcoașe, s. f. (Trans., bucea); morcoti, vb. (înv., a bolborosi), cf. Iordan, BF, 194 (după Tiktin, din pol. markotač; după Candrea, din rut. morkotati; după Scriban, din rut. morkotiti); mogoroji (var. mogorogi), vb. (a căra; a bolborosi, a mormăi), pe care Cihac, II, 516 îl pune în legătură cu mag. mocorogni „a se bîlbîi” și Scriban cu mag. megmorogni „a grohăi”; mogorog, s. m. (Mold., persoană nemulțumită); morocăni, vb. (a bombăni, a dojeni), pe care Cihac, II, 516 îl lega de mag. morgolodni, Tiktin cu sl. mrŭknąti „a întuneca” și Scriban cu mag. morogni; morocăneală, s. f. (bombănit); morocănos, adj. (nemulțumit; ursuz, posac); modoși, vb. (Banat, a lenevi).Sursa: Dicționarul etimologic român
mocăi, mocăi v. r. 1. a lucra încet / fără spor; a se mișca încet 2. a pierde vremea cu nimicuriSursa: Dicționar de argou al limbii române mócăĭ și -ĭésc, V. mocoșesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești
!mocăí (a ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 3 mócăie, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 să mócăieSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită mocăì v. Mold. Tr. a migăi, a moțăi. [V. mocan].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a mocăí (mocăiésc, mocăít), vb. – 1. A da din cap. – 2. A munci din greu. – 3. A lucra încet și fără spor. – Var. mogăi. Creație expresivă, pornind de la rădăcina moc-, cf. moacă. – Der. mocoși, vb. (a se speti; a munci fără spor), cu suf. expresiv -și (după Tiktin, legat de sl. mąka, cf. muncă; după Bogrea, Dacor., IV, 834, din rut. Makoša „zeița odihnei”); morcoși, vb. (Trans., a pune buceaua la butucul roții), cu r epentetic; morcoașe, s. f. (Trans., bucea); morcoti, vb. (înv., a bolborosi), cf. Iordan, BF, 194 (după Tiktin, din pol. markotač; după Candrea, din rut. morkotati; după Scriban, din rut. morkotiti); mogoroji (var. mogorogi), vb. (a căra; a bolborosi, a mormăi), pe care Cihac, II, 516 îl pune în legătură cu mag. mocorogni „a se bîlbîi” și Scriban cu mag. megmorogni „a grohăi”; mogorog, s. m. (Mold., persoană nemulțumită); morocăni, vb. (a bombăni, a dojeni), pe care Cihac, II, 516 îl lega de mag. morgolodni, Tiktin cu sl. mrŭknąti „a întuneca” și Scriban cu mag. morogni; morocăneală, s. f. (bombănit); morocănos, adj. (nemulțumit; ursuz, posac); modoși, vb. (Banat, a lenevi).Sursa: Dicționarul etimologic român mocăi, mocăi v. r. 1. a lucra încet / fără spor; a se mișca încet 2. a pierde vremea cu nimicuriSursa: Dicționar de argou al limbii române mócăĭ și -ĭésc, V. mocoșesc.
Sursa: Dicționaru limbii românești
!mocăí (a ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 3 mócăie, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 să mócăieSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită mocăì v. Mold. Tr. a migăi, a moțăi. [V. mocan].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)