DOP, dopuri, s. n. 1. Bucată de plută, de cauciuc, de sticlă etc. cu care se astupă deschizătura unei sticle, a unui vas îngust etc.; astupuș. ◊ Expr. (Mare) cât un dop sau dop de saca = (despre oameni; glumeț) mic și îndesat; bondoc. 2. Bucată de lemn care astupă deschizătura de sus a fluierului, a cavalului etc., lăsând o gaură mică prin care se suflă. 3. Piesă de metal cu care se închide o conductă. 4. Cerumen adunat în canalul auditiv extern al urechii, care împiedică auzul. – Cf. săs. dop.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a dop, dopuri s. n. 1. penis. 2. bărbat scund și gras.Sursa: Dicționar de argou al limbii române
1) dop n., pl. urĭ (sas. dop [Dac. 3, 744]. Cp. și cu top). Astupătoare, obĭect de astupat gîtu uneĭ gărăfĭ, unuĭ urcĭor, o țeavă ș.a.: dop de plută, de sticlă, de lemn. Fig. Iron. Om prea scund și gras (ca turc. top, topuz), numit și dop de saca, deși sacaŭa are cep, și numaĭ sus, la vrană, dop orĭ capac.
Sursa: Dicționaru limbii românești
2) dop, doápă adj. (d. dop 1). Mold. Fam. Îndesat, scurt și gras: femeĭe doapă. Berc din natură: găină doapă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
dop s. n., pl. dópuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită dop n. bucată de lemn sau de metal cu care se astupă o gaură: dop de plută; a se face dop, a se îngrășa: dop de saca, despre o persoană scurtă groasă. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
dop a. Mold. se zice de cocoșul sau de găina fără coadă. [Lit. rotund(ă) ca un dop].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
DOP, dopuri, s. n. 1. Bucată de plută, de cauciuc, de sticlă etc. cu care se astupă deschizătura unei sticle, a unui vas îngust etc.; astupuș. ◊ Expr. (Mare) cât un dop sau dop de saca = (despre oameni; glumeț) mic și îndesat; bondoc. 2. Bucată de lemn care astupă deschizătura de sus a fluierului, a cavalului etc., lăsând o gaură mică prin care se suflă. 3. Piesă de metal cu care se închide o conductă. 4. Cerumen adunat în canalul auditiv extern al urechii, care împiedică auzul. – Cf. săs. dop.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)