TIST, tisturi, s. n. (Înv. și reg.) Ofițer; comandant, căpetenie. – Din magh. tiszt.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a tist interj. – 1. Pst, ei: servește pentru a impune tăcerea. – 2. Stai, ascultă: servește pentru a atrage atenția. – Var. țîșt, sst. Creație expresivă, cf. țîști. – Der. țistui, vb. (a impune liniște, a face pe cineva să tacă; a chema); țistuitură, s. f. (acțiunea de a face pe cineva să tacă).Sursa: Dicționarul etimologic român
tist, -uri, s.n. – (mil.) 1. Ofițer, comandant. 2. Funcționar public (Bud 1908): „Să-mpușcăm tisturile” (Bârlea 1924: 13). – Din magh. tiszt „ofițer„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
tist m., pl. tiștĭ (ung. tiszt, funcționar, ofițer, tisztes, onest, d. vsl. čistĭ, onoare. V. cinste). Vechĭ. Munt. Comandant de dorobanțĭ, supt ascultarea ispravniculuĭ și a mareluĭ vornic în Țara Românească, în timpu Regulamentuluĭ Organic. Azĭ. Pop. Ofițer de gardiștĭ, comandir. – Pl. și tisturĭ, ca și plantoane, considerînd funcțiunea saŭ gradu.
Sursa: Dicționaru limbii românești
tist (înv., reg.) s. m./s. n., pl. tiști/tísturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită tist m. ofițer de gardiști (CAR.). [Ung. TISZT, ofițer].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TIST, (1) tiști, s. m., (2) tisturi, s. n. (înv. și reg.) 1. S. m. înalt funcționar de stat. 2. S. n. Ofițer; comandant, căpetenie. – Din magh. tiszt.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
TIST, tisturi, s. n. (Înv. și reg.) Ofițer; comandant, căpetenie. – Din magh. tiszt.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a tist interj. – 1. Pst, ei: servește pentru a impune tăcerea. – 2. Stai, ascultă: servește pentru a atrage atenția. – Var. țîșt, sst. Creație expresivă, cf. țîști. – Der. țistui, vb. (a impune liniște, a face pe cineva să tacă; a chema); țistuitură, s. f. (acțiunea de a face pe cineva să tacă).Sursa: Dicționarul etimologic român tist, -uri, s.n. – (mil.) 1. Ofițer, comandant. 2. Funcționar public (Bud 1908): „Să-mpușcăm tisturile” (Bârlea 1924: 13). – Din magh. tiszt „ofițer„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
tist m., pl. tiștĭ (ung. tiszt, funcționar, ofițer, tisztes, onest, d. vsl. čistĭ, onoare. V. cinste). Vechĭ. Munt. Comandant de dorobanțĭ, supt ascultarea ispravniculuĭ și a mareluĭ vornic în Țara Românească, în timpu Regulamentuluĭ Organic. Azĭ. Pop. Ofițer de gardiștĭ, comandir. – Pl. și tisturĭ, ca și plantoane, considerînd funcțiunea saŭ gradu.
Sursa: Dicționaru limbii românești
tist (înv., reg.) s. m./s. n., pl. tiști/tísturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită tist m. ofițer de gardiști (CAR.). [Ung. TISZT, ofițer].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TIST, (1) tiști, s. m., (2) tisturi, s. n. (înv. și reg.) 1. S. m. înalt funcționar de stat. 2. S. n. Ofițer; comandant, căpetenie. – Din magh. tiszt.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
ȚIST interj. Exclamație cu ajutorul căreia se impune cuiva tăcere; st! – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a țist (-turi), s. n. – Funcționar, slujbaș, ofițer. Mag. tiszt (Cihac, II, 533; Gáldi, Dict., 163). – Der. tistie, s. f. (Trans., înv., slujbă, funcție înaltă).Sursa: Dicționarul etimologic român țist/țst interj.Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită țist! int. spre a face să tacă: țist! că mă bagi în ipohondrie AL. [Onomatopee].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ȚIST interj. Exclamație cu ajutorul căreia se impune cuiva tăcere; st! – Onomatopee.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) țîst orĭ țst interj. de impus tăcere fără să strigĭ (tot așa rut. šústĭ). V. st, șt, pst.
Sursa: Dicționaru limbii românești