TAL, taluri, s. n. Organ vegetativ lipsit de vase conducătoare, monocelular la bacterii și la unele alge, pluricelular la ciuperci, etc. – Din fr. thalleSursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a TAL s.n. Organ vegetativ rudimentar al unor plante criptogame (alge, ciuperci etc.). // (Și în forma talo-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „ramură”. [< fr. thalle, cf. gr. thalos].
Sursa: Dicționar de neologisme
TAL s. n. organ vegetativ rudimentar al unor criptogame (alge, ciuperci, licheni), nediferențiat în rădăcină, tulpină și frunze. (< fr. thalle)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
tal s. n., pl. táluriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită TAL, taluri, s. n. Organ vegetativ lipsit de vase conducătoare, monocelular la bacterii și la unele alge, pluricelular la ciuperci etc. – Din fr. thalle.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) ȚAL, țali, s. m. (Ieșit din uz) Chelner care încasa costul consumației într-un local public. – Din germ. Zahl [kellner].Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a țal s.m. (înv.) 1. (interj.) plata!; achitarea. 2. chelner care încasa plata consumației.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
țal interj. – Nota de plată: servește pentru a solicita plata într-un local de consumație. Germ. zahlen (Borcea 216). – Der. țal, s. m. (șeful ospătarilor).Sursa: Dicționarul etimologic român țal (înv.) s. m., (chelner) pl. țali Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită țal ! int. să plătesc, să plătim: un rom și țal CAR. [Nemț. ZAHLEN, a plăti: termen introdus de berari și chelneri nemți] ║ m. chelnerul care primește plata consumației: am chemat țal, am plătit CAR.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ȚAL, țali, s. m. (înv.) Chelner care încasa costul consumației într-un local public. – Din germ. Zahl [kellner].Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) țăl, -uri, s.n. – (înv.) Țintă, punct. “Locul unde trebuie să se ajungă la jocul cu mingea (Calendar 2007). – Din germ. Ziel „punctul care trebuie nimerit când se trage cu o armă; cătarea puștii„, cf. rus. țel, magh. cel.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș