TÚTĂ1, tute, s. f. (Reg.) Persoană care vorbește vrute și nevrute; p. ext. prostănac, tont. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a TÚTĂ2, tute, s. f. Instrument în formă de cilindru, folosit pentru a prinde și scoate țevile rămase accidental în gaura unei sonde. – Din fr. tute.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
TÚTĂ s.f. 1. Instrument în formă de cilindru, folosit pentru prinderea țevilor rămase în gaura sondei. 2. Vas din material refractar în care se topesc minereurile pentru analiza pe cale uscată. [< germ. (Fang)-tute].
Sursa: Dicționar de neologisme
TÚTĂ s. f. 1. instrument în formă de cilindru, pentru prinderea țevilor rămase în gaura sondei. 2. vas din material refractar în care se topesc minereurile pentru analiza pe cale uscată. (< fr. tute)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
tută, tute s. f. (reg.) femeie proastăSursa: Dicționar de argou al limbii române tútă (pop.) s. f., g.-d. art. tútei; pl. túteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită tútă f., pl. e (V. tut). Tel. Tureatcă, om prost orĭ ignorant: ce tută !
Sursa: Dicționaru limbii românești
TÚTĂ1, tute, s. f. (Pop.) Persoană care vorbește vrute și nevrute; p. ext. prostănac, tont. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) TÚTĂ2, tute, s. f. Instrument în formă de cilindru, folosit pentru a prinde și scoate țevile rămase accidental în gaura unei sonde. – Din fr. tute.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)