túsă, V. tuse.
Sursa: Dicționaru limbii românești
TUȘÁ, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Franțuzism) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
TUȘÁ vb. I. tr. 1. (Franțuzism) A impresiona, a mișca; a interesa. 2. A controla planeitatea suprafețelor unei piese metalice prin contactul dintre aceasta și un instrument pe care s-a aplicat un strat de vopsea. [P.i., 3,6 -șează. / < fr. toucher].
Sursa: Dicționar de neologisme
TUȘÁ vb. tr. 1. a emoționa, a impresiona, a mișca; a interesa. 2. a controla planeitatea suprafețelor unei piese metalice prin contactul dintre aceasta și un instrument pe care s-a aplicat un strat de vopsea. 3. a atinge. (< fr. toucher)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
tușá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 tușeáză, 1 pl. tușắm; ger. tușấndSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită TUȘÁ, tușez, vb. I. Tranz. 1. (Livr.) A emoționa. 2. A verifica netezimea suprafețelor metalice de contact sau de sprijin ale unui element de mașină. – Din fr. toucher.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) TÚȘĂ1, tușe, s. f. I. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii articulate a mașinii de scris, de calculat, de cules. 2. Clapă la orgă sau la pian. II. Limită regulamentară a unor terenuri sportive (trasată cu o linie vizibilă). ♦ Scoatere a mingii dincolo de tușă1 (II 1) și repunerea ei în joc. III. Lovitură care atinge pe adversar, la jocul de scrimă. IV. Felul de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care definește stilul unui pictor. – Din fr. touche.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
TUȘĂ2, tuși, s. f. (Pop. și fam.) Mătușă. – Din [mă]tușă.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a TÚȘĂ s.f. I. 1. (Pict.) Fel de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care definește stilul unui pictor; urmă de pensulă în pasta unui tablou. 2. (Sport) Linie care delimitează un teren de joc. ♦ Ieșirea mingii peste această linie și repunerea ei în joc. 3. Lovitură care atinge pe adversar la jocul de scrimă. II. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii a mașinii de scris, de calculat sau de cules. 2. Placă la claviatura unui pian, a unei orgi etc. [< fr. touche].
Sursa: Dicționar de neologisme
TÚȘĂ s. f. I. 1. manieră de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care devinește stilul unui pictor; urmă de pensulă în pasta unui tablou. 2. (fotbal, rugbi) linie care delimitează un teren de joc. ◊ ieșirea mingii peste această linie și repunerea ei în joc. 3. lovitură care atinge pe adversar, la scrimă. II. 1. mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii a mașinii de scris, de calculat sau de cules. 2. placă la claviatura unui pian, a unei orgi etc. (< fr. touche)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
túșă (-e), s. f. – 1. Clapă. – 2. (Fam.) Cucerire. Fr. touche.Sursa: Dicționarul etimologic român tușă, tuși s. f. mătușăSursa: Dicționar de argou al limbii române túșă1 (piesă, clapă, limită, mod de a aplica culoarea, lovitură la scrimă) s. f., art. túșa, g.-d. art. túșei; pl. túșeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită túșă2 (mătușă) (pop.) s. f., art. túșa, g.-d. art. túșiiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
túșă, V. mătușă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
tușă f. prescurtare familiară din mătușă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TÚȘĂ1, tușe, s. f. I. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii articulate a mașinii de scris, de calculat, de cules. 2. Clapă la orgă sau la pian. II. Limită regulamentară a unor terenuri sportive (trasată cu o linie vizibilă). ♦ Scoatere a mingii dincolo de tușă1 (II 1) și repunerea ei în joc. III. Lovitură care atinge pe adversar, la jocul de scrimă. IV. Felul de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care definește stilul unui pictor. – Din fr. touche.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) TÚȘĂ2, s. f. (Pop. și fam.) Mătușă. – Din [mă]tușă.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) TUȘĂ2, tuși, s. f. (Pop. și fam.) Mătușă. – Din [mă]tușă.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a TÚȘĂ s.f. I. 1. (Pict.) Fel de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care definește stilul unui pictor; urmă de pensulă în pasta unui tablou. 2. (Sport) Linie care delimitează un teren de joc. ♦ Ieșirea mingii peste această linie și repunerea ei în joc. 3. Lovitură care atinge pe adversar la jocul de scrimă. II. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii a mașinii de scris, de calculat sau de cules. 2. Placă la claviatura unui pian, a unei orgi etc. [< fr. touche].
Sursa: Dicționar de neologisme
TÚȘĂ s. f. I. 1. manieră de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care devinește stilul unui pictor; urmă de pensulă în pasta unui tablou. 2. (fotbal, rugbi) linie care delimitează un teren de joc. ◊ ieșirea mingii peste această linie și repunerea ei în joc. 3. lovitură care atinge pe adversar, la scrimă. II. 1. mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii a mașinii de scris, de calculat sau de cules. 2. placă la claviatura unui pian, a unei orgi etc. (< fr. touche)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
túșă (-e), s. f. – 1. Clapă. – 2. (Fam.) Cucerire. Fr. touche.Sursa: Dicționarul etimologic român TÚȘĂ1, tușe, s. f. I. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii articulate a mașinii de scris, de calculat, de cules. 2. Clapă la orgă sau la pian. II. Limită regulamentară a unor terenuri sportive (trasată cu o linie vizibilă). ♦ Scoatere a mingii dincolo de tușă1 (II 1) și repunerea ei în joc. III. Lovitură care atinge pe adversar, la jocul de scrimă. IV. Felul de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care definește stilul unui pictor. – Din fr. touche.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a tușă, tuși s. f. mătușăSursa: Dicționar de argou al limbii române túșă1 (piesă, clapă, limită, mod de a aplica culoarea, lovitură la scrimă) s. f., art. túșa, g.-d. art. túșei; pl. túșeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită túșă2 (mătușă) (pop.) s. f., art. túșa, g.-d. art. túșiiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită túșă, V. mătușă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
tușă f. prescurtare familiară din mătușă.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TÚȘĂ1, tușe, s. f. I. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii articulate a mașinii de scris, de calculat, de cules. 2. Clapă la orgă sau la pian. II. Limită regulamentară a unor terenuri sportive (trasată cu o linie vizibilă). ♦ Scoatere a mingii dincolo de tușă1 (II 1) și repunerea ei în joc. III. Lovitură care atinge pe adversar, la jocul de scrimă. IV. Felul de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care definește stilul unui pictor. – Din fr. touche.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) TÚȘĂ2, s. f. (Pop. și fam.) Mătușă. – Din [mă]tușă.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)