TÍNĂR, -Ă adj. v. tânăr.Sursa: Dicționarul limbii române moderne tínăr, V. tînăr.
Sursa: Dicționaru limbii românești
tînăr (-ră), adj. – 1. June. – 2. Fraged. – Var. tiner. Mr., megl. tinir. istr. tiner. Lat. tĕnĕr, prin intermediul formei populare *tĕnĕrus (Pușcariu 1734; REW 8645), cf. it. tenero, prov. tenre, fr., cat. tendre, sp. tierno, port. terno. Despre fonetism (tinăr › tînăr prin influența lui ă), cf. Rosetti, BL, V, 35; Rosetti, Mélanges, 173. Uz general (ALR, I, 179); sensul al doilea este un galicism din epoca romantică, azi în desuetudine. Der. tineret (var. Mold. tinerit), s. n. (tinerime, animale tinere); tînără, s. f. (fată, adolescentă); tinerețe (mr. tinireață), s. f. (junețe, adolescență), cu suf. -ețe, cf. bătrînețe (după REW 8647, din lat. *tĕnĕritĭa, cf. it. tenerezza, v. sicil. tinirizza, fr. tendresse, sp., port. terneza; sensul de „duioșie” pe care îl dă Negruzzi cuvîntului rom. este o improprietate care se explică prin fr.); tinerime, s. f. (tineret, mulțime de tineri); întineri, vb. (a deveni tînăr). – Din rom. provine țig. terne „tînăr”, cf. Claveria, NRFE, VII, 127.Sursa: Dicționarul etimologic român tî́năr și (vest) tínăr, -ă adj., pl. tinerĭ, tinere (lat. tĕnĕr, vgr. térên, fraged; it. ténero, pv. tenro. Forma rom. presupune un latin *tênĕr, poate, pin [!] met. cantitățiĭ d. vgr. térên, că, alt-fel, s´ar fi prefăcut în ținăr, ca tĕnet în ține. Cp. cu pers. avestic tauruna-, tînăr. V. tinereță). Care a trecut de copilărie, dar nu e bătrîn: om, cal, copac tinăr [!]. Care a ajuns la un rang înalt maĭ devreme de cît [!] de obiceĭ: general tînăr. Care datează de puținĭ anĭ: regat tinăr [!]. S. m. Adolescent, flăcăŭ (om cam între 16-28 de anĭ): ĭa stăĭ, tinere !
Sursa: Dicționaru limbii românești