Am găsit 13 definiții pentru cuvantul/cuvintele tipar:

TIPÁR, tipare, s. n. 1. Ansamblul operațiilor de tipărire a unui text; tehnica, meșteșugul de a tipări; ansamblul mijloacelor tehnice prin care se imprimă un text. ◊ Tipar adânc = calcografie (1). Tipar înalt = metodă de tipărire cu forme de tipar în relief. ◊ Expr. A da (ceva) la tipar = a preda (o lucrare) spre publicare. (A fi sau a se afla) sub tipar = (a fi sau a se afla) în pregătire la tipografie pentru a apărea, (a fi sau a se afla) în curs de tipărire. 2. Model, prototip după care se confecționează sau se toarnă diferite obiecte. ♦ Fig. Clișeu, șablon. ♦ Ștanță pentru baterea monedelor. ♦ Cofraj. 3. (Înv.) Urmă, întipărire. – Din sl. tiparŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



tipár (-re), s. n.1. Formă, matrice. – 2. Etalon, șablon. – 3. Model, formă. – 4. Urmă, amprentă. – 5. Tipografie, presă tipografică. – 6. Imprimare, publicație. Mgr. τυπάριον (Cihac, II, 707; Murnu 56), cf. sl. tiparŭ (Conev 114). – Der. tipări, vb. (a reproduce, a imprima, a publica, a da formă, a modela); tipăreală, s. f. (imprimare, munca de tipar); tipăritură, s. f. (publicație); tiparnă, s. f. (înv., tipografie), din sl. tiparĭnŭ, cultism; tiparnic, adj. (tipărit; de tipar, tipografic), înv.; tiparniță, s. f. (tipar, tipografie), înv.; întipări, vb. (a imprima); retipări, vb. (a reimprima).
Sursa: Dicționarul etimologic român

tipár n., pl. e (mgr. typárion, d. týpos, tip; vsl. tiparŭ). Formă, model, tip după care se reproduc altele. (De ex.: un desemn [!], o croĭală făcută din hîrtie, o întipărire în gips orĭ în metal ca să tornĭ acolo alt material și să ĭasă tot obĭecte de aceĭașĭ formă: tipar de fabricat banĭ, de turnat gloanțe, litere tipografice ș. a.). Arta de a tipări, de a reproduce paginĭ scrise: invențiunea tiparuluĭ se datorește luĭ Gutenberg. Presa (ziarele, revistele și cărțile): se abuzează de libertatea tiparuluĭ. Bun de tipar, bun de tipărit, de dat la mașina tipografică. A da la tipar, a tipări (V. stambă [!]). Greșelĭ de tipar, greșelĭ de tipărire. Fig. Formă, tip: urît tipar de om !
Sursa: Dicționaru limbii românești

tipár s. n., pl. tipáre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

tipar n. 1. obiect găunos în care se introduce materii lichide sau moi spre a le da o formă determinată: tipar de turnat gloanțe; 2. ciubucul zidarului; 3. model de hârtie pentru croitori; 4. formă în care se toarnă caracterele tipografice, etc.; 5. arta de a tipări și producțiunea acestei arte: invențiunea tiparului; 6. tipografie: greșeli de tipar; 7. presă: libertatea tiparului. [Gr. bizantin TYPÁRION, întipărire].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

TIPÁR, tipare, s. n. 1. Ansamblul operațiilor de tipărire a unui text; tehnica, meșteșugul de a tipări; ansamblul mijloacelor tehnice prin care se imprimă un text.Tipar adânc = calcografie (1). Tipar înalt = metodă de tipărire cu forme de tipar în relief, ◊ Expr. A da (ceva) la tipar = a preda (o lucrare) spre publicare. (A fi sau a se afla) sub tipar = (a fi sau a se afla) în pregătire la tipografie pentru a apărea, (a fi sau a se afla) în curs de tipărire. 2. Model, prototip după care se confecționează sau se toarnă diferite obiecte. ♦ Fig. Clișeu, șablon. ♦ Ștanță pentru baterea monedelor. ♦ Cofraj. 3. (înv.) Urmă, întipărire. – Din sl. tiparŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

ȚIPÁR, țipari, s. m. Pește de apă dulce stătătoare, cu corpul lung și subțire, aproape cilindric, acoperit cu solzi mărunți și cu un strat de mucus, cu mustăți la gură, întrebuințat mai mult ca nadă; chișcar (Misgurnus fossilis). – Et. nec. Cf. țipa2.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

țipár, țipári, s.m. (reg.) ardei iute; țipoi.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme

țipar, țipari s. m. penis.
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

țipár s. m., pl. țipári
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

țipár m. (cp. cu țip). Anghilă, un pește care seamănă a șarpe și care chear [!] se maĭ numește și șerpar (cobítis fóssilis). V. vîrlan.
Sursa: Dicționaru limbii românești

țipar m. pește fără solzi ce seamănă cu șarpele (Anguilla). [Cf. țipă, prin analogie cu forma-i oblongă (v. fusar)].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

ȚIPÁR, țipari, s. m. Pește de apă dulce stătătoare, cu corpul lung și subțire, aproape cilindric, acoperit cu solzi mărunți și cu un strat de mucus, cu mustăți la gură, folosit mai mult ca nadă; chișcar (Misgurnus fossilis). – Et. nec. Cf. țipa2.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)