SON, (1) soni, s. m., (2) sonuri, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a tăriei sunetelor. 2. S. n. (Rar) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SON- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sunet”, „sonor”. [Var. sona-, sono-. / < fr. son, lat. sonus].
Sursa: Dicționar de neologisme
SON s.n. Sunet, ton. [Pl. -nuri. / cf. fr. son, lat. sonus].
Sursa: Dicționar de neologisme
SON s.m. (Fiz.) Unitate de măsură a intensității sunetelor, egală cu intensitatea unui sunet cu frecvența de 1000 de hertzi și cu nivelul de intensitate de 40 de foni. [< fr. son].
Sursa: Dicționar de neologisme
SON1 s. n. sunet, ton. (< fr. son, lat. sonus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
SON2 s. m. unitate de măsură a intensității sunetelor, egală cu intensitatea unui sunet cu frecvența de 1000 de hertzi și intensitatea auditivă de 40 de foni. (< fr. son)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
SON3(O)-/SONA- elem. „sunet, zgomot”. (< fr. son/o/-, sona-, cf. lat. sonus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
son1 (unitate de măsură) s. m., pl. soniSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită son2 (sunet, ton) (livr., înv.) s. n., pl. sónuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită *son n., pl. urĭ (lat. sonus, rudă cu ngr. tónos, ton. V. sonic). Sunet (în gram. și muz.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
son n. sunet: sonurile limbei, sonurile muzicei.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SON, (1) soni, s. m., (2) sonuri, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a tăriei sunetelor. 2. S. n. (Livr., înv.) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) SON, (1) soni, s. m., (2) sonuri, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a tăriei sunetelor. 2. S. n. (Rar) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SON- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sunet”, „sonor”. [Var. sona-, sono-. / < fr. son, lat. sonus].
Sursa: Dicționar de neologisme
SON s.n. Sunet, ton. [Pl. -nuri. / cf. fr. son, lat. sonus].
Sursa: Dicționar de neologisme
SON s.m. (Fiz.) Unitate de măsură a intensității sunetelor, egală cu intensitatea unui sunet cu frecvența de 1000 de hertzi și cu nivelul de intensitate de 40 de foni. [< fr. son].
Sursa: Dicționar de neologisme
SON1 s. n. sunet, ton. (< fr. son, lat. sonus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
SON2 s. m. unitate de măsură a intensității sunetelor, egală cu intensitatea unui sunet cu frecvența de 1000 de hertzi și intensitatea auditivă de 40 de foni. (< fr. son)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
SON3(O)-/SONA- elem. „sunet, zgomot”. (< fr. son/o/-, sona-, cf. lat. sonus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
son1 (unitate de măsură) s. m., pl. soniSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită son2 (sunet, ton) (livr., înv.) s. n., pl. sónuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
*son n., pl. urĭ (lat. sonus, rudă cu ngr. tónos, ton. V. sonic). Sunet (în gram. și muz.).
Sursa: Dicționaru limbii românești
son n. sunet: sonurile limbei, sonurile muzicei.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
SON, (1) soni, s. m., (2) sonuri, s. n. 1. S. m. Unitate de măsură a tăriei sunetelor. 2. S. n. (Livr., înv.) Sunet; ton. – Din fr. son, lat. sonus.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)