Am găsit 6 definiții pentru cuvantul/cuvintele peceneg:
PECENÉG, -EÁGĂ,pecenegi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care a trecut în migrațiune prin estul și sud-estul Europei, între sec. IX și XI; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. – Din germ. Petschenege, fr. Petchenègues, rus. peceneg. Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
pecenég adj. m., s. m., pl. pecenégi; adj. f., s. f. pecenégă, pl. pecenége Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
PECENÉG, -ÉGĂ,pecenegi, -ge, s. m. și f. adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care s-a stabilit în Moldova, apoi în Țara Românească, Dobrogea și Transilvania la sfârșitul sec. IX; (și la sg.) persoană care aparținea acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. ♦ (Substantivat, f.) Limba pecenegă. [Adj. f. și: peceneágă] – Din germ. Petschenege, fr. petchenègue, rus. peceneg. Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
PECENÉG, -EÁGĂ,pecenegi, -ge, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care a trecut în migrațiune prin estul și sud-estul Europei, între sec. IX și XI; (și la sg.) persoană care aparține acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. – Din germ. Petschenege, fr. Petchenègues, rus. peceneg. Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
pecenég adj. m., s. m., pl. pecenégi; adj. f., s. f. pecenégă, pl. pecenége Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
PECENÉG, -ÉGĂ,pecenegi, -ge, s. m. și f. adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație migratoare din familia populațiilor turcice, care s-a stabilit în Moldova, apoi în Țara Românească, Dobrogea și Transilvania la sfârșitul sec. IX; (și la sg.) persoană care aparținea acestui popor. 2. Adj. Care aparține pecenegilor (1), privitor la pecenegi. ♦ (Substantivat, f.) Limba pecenegă. [Adj. f. și: peceneágă] – Din germ. Petschenege, fr. petchenègue, rus. peceneg. Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)