píntă, pínte, s.f. (înv. și reg.) măsură de capacitate egală cu un litru; cantitatea de lichid pe care o conține.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
píntă (-te), s. f. – Măsură de capacitate de circa un litru. Mag. pint, pol., slov. pinta (Cihac, II, 255), din germ. Pinte. Rar, în Trans.Sursa: Dicționarul etimologic român
PÍNTĂ (‹ engl.) s. f. Unitate de măsură a capacității sau volumului folosit în sistemul anglo-saxon. Echivalent cu 0,568 l.Sursa: Dicționar enciclopedic PÍNȚĂ, pințe, s. f. (Zool.; reg.) Popândău. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a pínță (pínțe), s. f. – Rozător de cîmp (Alactaga saliens). – Var. chință. Origine îndoielnică. În Munt. Trebuie să fie cuvînt expresiv, bazat pe chiț „interjecție emisă de șoarece” cu infix nazal; sau mai sigur, pornind de la *piț- „mic”, cf. piță, pănțăruș.Sursa: Dicționarul etimologic român pință f., pl. e. Munt. vest. Un fel de guzgan de cîmp, probabil, guzganu săritor (alactaga saliens), confundat și cu popondocu. Fig. Fată vioaĭe și cam ștrengăriță. – În Munt. est chință. V. grivan.
Sursa: Dicționaru limbii românești
pínță (reg.) s. f., g.-d. art. pínței; pl. pínțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
PÍNȚĂ, pințe, s. f. (Zool.; reg.) Popândău. – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)