LUMINÍȘ, luminișuri, s. n. 1. Suprafață fără arbori în cuprinsul unei păduri; poiană, colnic. 2. Porțiune de cer senin. ♦ Pata de lumină. 3. (Rar) Lumină (I 1). – Lumină + suf. -iș.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a luminíș n., pl. urĭ. Poĭană, loc luminos într´o pădure. V. lucină.
Sursa: Dicționaru limbii românești
luminíș s. n., pl. luminíșuriSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită luminiș n. 1. lumină slabă: din oglindă luminiș pe trupu-i se revarsă EM.; 2. poiană mică: se plimbau prin vreun luminiș de pădure ISP.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
LUMINÍȘ, luminișuri, s. n. 1. Suprafață fără arbori în cuprinsul unei păduri; poiană, colnic. 2. Porțiune de cer senin. ♦ Pată de lumină. 3. (Rar) Lumină (I 1). – Lumină + suf. -iș.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)