ORT1, orți, s. m. (Înv. și pop.) Monedă de valoare mică, reprezentând a patra parte dintr-un leu vechi (sau dintr-un taler). ◊ Ortul starostesc (sau vătășesc) = taxă specială în Moldova (sau, respectiv, în Țara Românească) plătită unui staroste pentru vinul adus la vânzare în târguri. ◊ Expr. (Fam.) A(-și) da ortul popii = a muri. Tot doi bani (sau lei) și un ort = totuna, la fel de neînsemnat. – Din pol. ort, germ. Ort.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ORT2, orturi, s. n. (Reg.) Locul de muncă al minerilor într-o mină; abataj. – Din germ. Ort.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a
ort (órți), s. m. – Ban, mai ales cu privire la monede vechi. Germ. Ort (Tiktin; Borcea 200), cf. mag., pol. ort (Gáldi, Dict., 180).Sursa: Dicționarul etimologic român ort m. (sas. ort, sfert de monetă [!]; ung. pol. rut. ort). Vechĭ. Un sfert de leŭ, adică zece parale (ceĭa ce diferea după cum eraŭ leiĭ turceștĭ orĭ nemțeștĭ): la 1715 un ort valora în Moldova o vadră de vin (Ĭorga, Negoț. 221). Azĭ. Fam. A da ortu popiĭ, a muri. Trans. Arg. Legătură de 25 de fuĭoare (un sfert de sută) orĭ de 25 de păstrăvĭ. V. mangîr.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ort, orturi, s.n. – Loc de muncă în subteran; abataj (Gh. Pop 1971: 98). – Din germ. Ort „loc„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
ort1 (monedă) (înv., pop.) s. m., pl. orțiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ort2 (abataj) (reg.) s. n., pl. órturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
ort m. a patra parte dintr’un leu vechiu, adică zece parale: a da ortul popii, a muri (aluziune la paraua de argint ce se pune mortului în degetul cel mic dela mâna dreaptă, ca s´aibă cu ce plăti spre a trece vămile văzduhului). [Sas. ORT].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
ORT1, orți, s. m. (Înv. și pop.) Monedă de valoare mică, reprezentând a patra parte dintr-un leu vechi (sau dintr-un taler). ◊ Ortul starostesc (sau vătășesc) = taxă specială în Moldova (sau, respectiv, în Țara Românească) plătită unui staroste pentru vinul adus la vânzare în târguri. ◊ Expr. (Fam.) A(-și) da ortul popii = a muri. Tot doi bani (sau lei) și un ort = totuna, la fel de neînsemnat. – Din pol. ort, germ. Ort.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ORT2, orturi, s. n. (Reg.) Locul de muncă al minerilor într-o mină; abataj. – Din germ. Ort.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a ort (órți), s. m. – Ban, mai ales cu privire la monede vechi. Germ. Ort (Tiktin; Borcea 200), cf. mag., pol. ort (Gáldi, Dict., 180).Sursa: Dicționarul etimologic român ort m. (sas. ort, sfert de monetă [!]; ung. pol. rut. ort). Vechĭ. Un sfert de leŭ, adică zece parale (ceĭa ce diferea după cum eraŭ leiĭ turceștĭ orĭ nemțeștĭ): la 1715 un ort valora în Moldova o vadră de vin (Ĭorga, Negoț. 221). Azĭ. Fam. A da ortu popiĭ, a muri. Trans. Arg. Legătură de 25 de fuĭoare (un sfert de sută) orĭ de 25 de păstrăvĭ. V. mangîr.
Sursa: Dicționaru limbii românești
ort, orturi, s.n. – Loc de muncă în subteran; abataj (Gh. Pop 1971: 98). – Din germ. Ort „loc„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
ort1 (monedă) (înv., pop.) s. m., pl. orțiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
ort2 (abataj) (reg.) s. n., pl. órturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită ort m. a patra parte dintr’un leu vechiu, adică zece parale: a da ortul popii, a muri (aluziune la paraua de argint ce se pune mortului în degetul cel mic dela mâna dreaptă, ca s´aibă cu ce plăti spre a trece vămile văzduhului). [Sas. ORT].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a