Am găsit 21 de definiții pentru cuvantul/cuvintele lumina:

LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-l face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau drumul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. A răspândi știința și cultura în mase; a educa, a cultiva, a instrui. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



LUMINA 1. Lac în Delta Dunării, între brațele Sulina și Sfântu Gheorghe; 13,68 km2; vol.: 20,5 mil. m3. Împreună cu lacurile Roșu, Vătafu, Iacob, Puiuleț și Puiu, cu care este legat prin canale, formează un complex lacustru. Piscicultură. 2. Com. în jud. Constanța, situată în partea de E a Pod. Carasu, pe țărmul de NV al L. Siutghiol; 6.662 loc. (2000). Fabrică de nutrețuri concentrate. Creșterea porcinelor. Avicultură. Până în 1990, satul L. a fost în subordinea ad-tivă a orașului Ovidiu, iar din 1990, împreună cu satele Oituz și Sibioara, a fost trecut în categoria comunelor. Până la 1 ian. 1965, satul L. s-a numit Valea Neagră.
Sursa: Dicționar enciclopedic

luminá (a ~) vb., ind. prez. 3 lumineáză
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

luminà v. 1. a răspândi lumină: soarele luminează pământul; 2. a ținea cuiva lumina: luminează-mi pe scară; 3. fig. a deschide mintea, a face să priceapă: studiul luminează spiritul; 4. a călăuzi: mă duc unde m’o lumina D-zeu; 5. a distribui luminile și umbrele, într’un tablou; 6. a se însenina: se luminează vremea; 7. a se revărsa de ziuă. [Lat. LUMINARE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

LUMINÁ, luminez, vb. I. I. 1. Intranz. (Despre aștri sau despre alte surse de lumină) A produce, a emite, a răspândi lumină; a fi luminos, a străluci. 2. Tranz. A revărsa, a arunca lumină asupra unui lucru (pentru a fi văzut mai bine). ♦ (Despre oameni) A însoți pe cineva cu o sursă de lumină spre a-1 face să vadă în întuneric, a face cuiva lumină. ◊ Expr. A lumina (cuiva) calea (sau dramul) = a călăuzi, a conduce spre țintă. 3. Refl. (Despre obiectele pe care cade lumina) A deveni luminos, a se umple de lumină, a căpăta mai multă lumină. ◊ Expr. A se lumina de ziuă = a se face ziuă. ♦ A se însenina. ◊ Expr. A se lumina a ploaie = (despre cer, văzduh) a căpăta o lumină difuză care anunță venirea ploii. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A învăța foarte, a (se) instrui), a (se) informa; a (se) educa, a (se) cultiva. ♦ Tranz. și refl. A (se) lămuri, a (se) clarifica. 2. Tranz. A călăuzi, a îndrepta, a conduce. 3. Tranz. A răspândi mulțumire, bucurie; a înveseli, a însenina. ♦ Refl. (Despre față, ochi etc.) A căpăta o expresie de mulțumire, de bucurie. 4. Intranz. (Despre o idee, o imagine etc.) A apărea, a se ivi, a se înfiripa; a se contura. – Din lumină.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LUMÍNĂ, lumini, s. f. I. 1. Radiație sau complex de radiații electromagnetice emise de corpuri incandescente (cu sau fără flacără) sau luminescente și care impresionează ochiul omenesc; efectul acestei radiații. ◊ Lumină albă = lumină mijlocie a zilei, care conține toate radiațiile spectrului vizibil. Lumină rece = lumină care conține un număr foarte mic de radiații infraroșii și care are un efect termic redus. Lumină monocromatică = lumină formată din radiații de o singură culoare spectrală. Lumină compusă = lumină care conține radiații de mai multe lungimi de undă. Lumină naturală = lumină complet nepolarizată, caracterizată prin diversitatea direcțiilor de oscilație ale radiațiilor electromagnetice care o compun, distribuite uniform în jurul direcției de propagare. Lumină polarizată = lumină alcătuită din radiații electromagnetice ale căror direcții de oscilație nu sunt uniform distribuite în jurul direcției de propagare. (Astron.) Lumină antisolară = pată foarte slab luminoasă care se vede noaptea pe cer în locul opus soarelui. Lumină zodiacală = pată luminoasă care, la latitudinea noastră, se vede toamna spre est, înainte de răsăritul soarelui, și primăvara spre vest, după apusul soarelui. (Fiziol.) Lumină animală = lumină produsă de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substanțe. ◊ Loc. adv. La lumina mare = fățiș, în văzul tuturor. Pe lumină = în timpul zilei, de la răsăritul până la apusul soarelui, până nu se înserează. ◊ Loc. prep. În lumina... = prin prisma (unei anumite concepții), din punctul de vedere al..., potrivit cu... (Rar) La lumina... = cu puterea..., cu ajutorul... ◊ Loc. vb. A da lumină = a lumina. ◊ Expr. A vedea lumina zilei = a) a fi înzestrat cu simțul văzului; b) a se naște. A răsări (sau a se arăta) la lumină (sau la lumina zilei) = a apărea (dintr-o ascunzătoare), a ieși la vedere, a se arăta. A ieși la lumină = a) a scăpa de primejdie, a ieși dintr-o situație grea; b) a ieși la iveală, a deveni evident, a se dezvălui. A scoate (pe cineva) la lumină = a) a scoate (pe cineva) dintr-o încurcătură; b) a ajuta (pe cineva) să dobândească o situație, a emancipa (pe cineva). A pune (ceva) în lumină = a scoate (ceva) în evidență; a sublinia. A pune într-o lumină bună (sau rea, urâtă etc.) = a scoate în evidență aspectele pozitive (sau negative) din viața sau din activitatea cuiva. A prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-o lumină oarecare = a prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-un anumit fel sau dintr-un anumit punct de vedere ori prin prisma unei anumite concepții. A vedea lumina tiparului sau (înv.) a ieși la lumină = a fi publicat, tipărit. (Limpede) ca lumina zilei = de netăgăduit, clar, evident. ♦ Fig. Strălucire; înseninare. 2. Izvor, sursă de lumină (I 1). ◊ Lumină electrică = iluminare pe bază de energie electrică. Lumină de control = indicație luminoasă care servește la controlul stării și al modului de funcționare a unei instalații de telecomandă, a macazurilor, a semnalelor de cale ferată etc. ♦ Spec. Sursă luminoasă (de obicei colorată) situată pe o navă, aeronavă etc., folosită la indicarea poziției sau la semnalizare. ♦ Flacără, flăcăruie. ♦ (Pop.) Lumânare. ♦ Unitate de măsură pentru fluxul luminos. 3. (Și în sintagma lumina ochiului) Pupilă; p. ext. ochi, privire. ♦ (Ca termen de comparație) Ființă, lucru, obiect etc. mai drag, mai de preț, mai scump. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) drag ca lumina ochilor = a-i fi (cuiva) foarte drag. A îngriji (sau a păzi) ca (pe) lumina ochilor = a îngriji, a feri cu cea mai mare atenție. II. Fig. Ceea ce aduce claritate în mintea omenească; învățătură, cultură, educație. ◊ Expr. A arunca (o) lumină (asupra unei chestiuni) sau a aduce (o) lumină (într-o chestiune) = a lămuri, a clarifica (o problemă). A se face lumină în capul (sau în mintea) cuiva = a pricepe, a înțelege. III. 1. Distanța liberă dintre fețele interioare a două piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre fețele interioare opuse ale unui gol. 2. (Înv.; urmat de determinări) Suprafață. 3. Stăvilarul morii. [Pl. și: (înv.) lumine] – Probabil din lume (înv.) „lumină”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

lumínă (lumíni), s. f.1. Claritate, transparență. – 2. Strălucire, splendoare. – 3. Știință, cunoaștere. – 4. Făclie, corp luminos. – 5. Lumînare. – 6. Vedere. – Mr. lumină, lunină. Lat. lumina, pl. lui lūmen (Pușcariu 994; REW 5161; Tiktin). Schimbarea de accent se aplică poate prin confuzia terminației, cu suf. -ină, ca în albină, sulfină, tulpină etc. Candrea-Dens., 1016 și Candrea propune un intermediar lat. *luminina, care nu pare convingător. Sensul de lumină „pupilă”, este aproape general (ALR, I, 19). Der. lumina, vb. (a da lumină; a străluci; a clarifica; a ghida, a sfătui), din sec. XVII, și forma de conjug. pare der. din rom. (după Tiktin și Candrea, din lat. lumināre; după Candrea-Dens., 1017. din lat. *allumināre; conservarea lui i arată și o dependență directă de lumină); luminăciune, s. f. (înv., iluminare; înv., titlu de demnitate; înălțime, alteță); luminat, adj. (iluminat; cult; strălucitor; înv., înalt, calificativ oficial, în sec. XVII-XIX, cînd e vorba de voievod); luminăție, s. f. (înv., înălțime, titlu de demnitate); luminător, adj.(care lucește, care luminează; care iradiază; care clarifică); luminător, s. n. (ferăstruică, lucarnă); luminiș, s. n. (rariște, poiană; spațiu descoperit într-o pădure); luminiță, s. f. (lumină mică; plantă, Oenothera biennis); luminos, adj. (strălucitor, splendid, cult, instruit); luminoasă, s. f. (plantă, Clematis erecta), pe care Scriban îl derivă din rus. lomonos încrucișat cu luminos; strălumina, vb. (a ilumina); străluminat, adj. (mărit, slăvit). Cf. lume, lumînare. Der. neol. ilumina, vb., din fr. iluminer; iluminați(un)e (var. pop. luminație), s. f. (iluminație; sărbătoare nocturnă); înlumina, vb. (a ilumina; a prinde culoare), din fr. enluminer; luminozitate, s. f., din fr. luminosité. – Din rom. provine ngr. λουμίνι „candelă, lumînărică”.
Sursa: Dicționarul etimologic român

lumină s. f. sg. art. hot. (pop.) curent electric; lumină electrică
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

lumină f., pl. ĭ (lat. *lumina îld. lúmina, pl. d. lúmen, lúminis. V. lume). Raze pe care le răspîndește soarele orĭ focu și care fac ca ochiu să vadă ceĭa ce e înaintea luĭ. Lumînare, lampă, candelă aprinsă: aducețĭ o lumină. Mică deschizătură pin [!] care te uĭțĭ pin vre-un instrument. Efecte de lumină imitate într´un tabloŭ: opozițiunea umbrelor și a luminilor produc clar-obscuru. Cantitatea de lumină la o lampă: această lampă are 14 luminĭ (luminează cît 14 lumînărĭ). Un pește numit și luminiță. Fig. Tot ceĭa ce luminează sufletu, știință: lumina filosofiiĭ [!], luminile științeĭ, a recurge la luminile cuĭva. Persoană foarte erudită: filosofiĭ îs niște luminĭ. Lumina ochĭuluĭ, pupila ochĭuluĭ. A ĭeși la lumină, a apărea, a se ivi. A scoate la lumină, a arăta, a face să apară. E lumină, soarele saŭ lampa luminează. Pe lumină, în timpu zileĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

lumínă, -i, (lumnină, lumninea), s.f. – 1. Lumânare: „Când e aproape de sfârșit, omului de regulă i se dă să țină o lumină în mână, ce reprezintă curățenia sufletească” (Bârlea 1924 II: 472). Conform obiceiului, la capul mortului trebuie să ardă o lumânare pe toată perioada priveghiului (timp de trei zile), având credința că astfel sufletul acestuia va găsi drumul spre Lumea Cealaltă. „În locuț de lumninele / Îmi puneți patru nuiele” (Lenghel 1962). Creștinismul a preluat lumânarea ca element de cult din Antichitatea greacă și romană. 2. Lumina ochiului, pupila (ALR 1964: 39). – Lat. lux „lumină„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

lumínă s. f., g.-d. art. lumínii; pl. lumíni
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lumină f. 1. ceea ce luminează și face obiectele vizibile: lumina de la soare până la pământ ajunge în 8 1/4 minute; lumina ochiului, pupilă; 2. (poetic) ochiu: îngerași cu dulci lumini AL.; 3. lumânare, candelă, lampă aprinsă: aduceți o lumină; 4. părțile luminate într’un tablou; 5. gaură prin care se dă foc: lumina puștii; 6. fig. tot ce luminează spiritul: lumina filozofiei; 7. pl. cunoștințe: a recurge la luminile cuiva; 8. vileag, publicitate: a ieși, a scoate la lumină. [Vechiu-rom. lumină = lat. LUMINA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

LUMÍNĂ, lumini, s. f. I. 1. Radiație sau complex de radiații electromagnetice emise de corpuri incandescente (cu sau fără flacără) sau luminescente și care impresionează ochiul omenesc; efectul acestei radiații. ◊ Lumină albă = lumină mijlocie a zilei, care conține toate radiațiile spectrului vizibil. Lumină rece = lumină care conține un număr foarte mic de radiații infraroșii și care are un efect termic redus. Lumină monocromatică = lumină formată din radiații de o singură culoare spectrală. Lumină compusă = lumină care conține radiații de mai multe lungimi de undă. Lumină naturală = lumină complet nepolarizată, caracterizată prin diversitatea direcțiilor de oscilație ale radiațiilor electromagnetice care o compun, distribuite uniform în jurul direcției de propagare. Lumină polarizată = lumină alcătuită din radiații electromagnetice ale căror direcții de oscilație nu sunt uniform distribuite în jurul direcției de propagare. (Astron.) Lumină antisolară = pată foarte slab luminoasă care se vede noaptea pe cer în locul opus Soarelui. Lumină zodiacală = pată luminoasă care, la latitudinea noastră, se vede toamna spre est, înainte de răsăritul Soarelui, și primăvara spre vest, după apusul Soarelui. (Fiziol.) Lumină animală = lumină produsă de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substanțe. ◊ Loc. adv. La lumina mare = fățiș, în văzul tuturor. Pe lumină = în timpul zilei, de la răsăritul până la apusul Soarelui, până na se înserează. ◊ Loc. prep. În lumina... = prin prisma (unei anumite concepții), din punctul de vedere al..., potrivit cu... (Rar) La lumina... = cu puterea..., cu ajutorul... ◊ Loc. vb. A da lumină = a lumina. Expr. A vedea lumina zilei = a) a fi înzestrat cu simțul văzului; b) a se naște. A răsări (sau a se arăta) la lumină (sau la lumina zilei) = a apărea (dintr-o ascunzătoare), a ieși la vedere, a se arăta. A ieși la lumină = a) a scăpa de primejdie, a ieși dintr-o situație grea; b) a ieși la iveală, a deveni evident, a se dezvălui. A scoate (pe cineva) la lumină = a) a scoate (pe cineva) dintr-o încurcătură; b) a ajuta (pe cineva) să dobândească o situație, a emanicipa (pe cineva). A pune (ceva) în lumină = a scoate (ceva) în evidență; a sublinia. A pune într-o lumină bună (sau rea, urâtă, etc.) = a scoate în evidență aspectele pozitive (sau negative) din viața sau din activitatea cuiva. A prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva. într-o lumină oarecare = a prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-un anumit fel sau dintr-un anumit punct de vedere ori prin prisma unei anumite concepții. A vedea lumina tiparului sau (înv.) a ieși la lumină = a fi publicat, tipărit. (Limpede) ca lumina zilei = de netăgăduit, clar, evident. ♦ Fig. Strălucire; înseninare. 2. Izvor, sursă de lumină (I 1). ◊ Lumină electrică = iluminare pe bază de energie electrică. Lumină de control = indicație luminoasă care servește la controlul stării și al modului de funcționare a unei instalații de telecomandă, a macazurilor, a semnalelor de cale ferată etc. ♦ Spec. Sursă luminoasă (de obicei colorată) situată pe o navă, aeronavă etc., folosită la indicarea poziției sau la semnalizare. ♦ Flacără, flăcăruie. ♦ (Pop.) Lumânare. ♦ Unitate de măsură pentru fluxul luminos. 3. (Și în sintagma lumina ochiului) Pupilă; p. ext. ochi, privire. ♦ (Ca termen de comparație) Ființă, lucru, obiect etc. mai drag, mai de preț, mai scump. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) drag ca lumina ochilor = a-i fi (cuiva) foarte drag. A îngiiji (sau a păzi) ca (pe) lumina ochilor = a îngriji, a feri cu cea mai mare atenție. II. Fig. Ceea ce aduce claritate în mintea omenească; învățătură, cultură, educație. ◊ Expr. A arunca (o) lumină (asupra unei chestiuni) sau a aduce (o) lumină (într-o chestiune) = a lămuri, a clarifica (o problemă). A se face lumină în capul ( sau în mintea) cuiva = a pricepe, a înțelege. III. 1. Distanța liberă dintre fețele interioare a două piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre fețele interioare opuse ale unui gol. 2. (înv.; urmat de determinări) Suprafață.Stăvilarul morii. [Pl. și; (înv.) lumine] – Lat. lumina (< lumen, -inis).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LUMÍNĂ, lumini, s. f. I. 1. Radiație sau complex de radiații electromagnetice emise de corpuri incandescente (cu sau fără flacără) sau luminescente și care impresionează ochiul omenesc; efectul acestei radiații. ◊ Lumină albă = lumină mijlocie a zilei, care conține toate radiațiile spectrului vizibil. Lumină rece = lumină care conține un număr foarte mic de radiații infraroșii și care are un efect termic redus. Lumină monocromatică = lumină formată din radiații de o singură culoare spectrală. Lumină compusă = lumină care conține radiații de mai multe lungimi de undă. Lumină naturală = lumină complet nepolarizată, caracterizată prin diversitatea direcțiilor de oscilație ale radiațiilor electromagnetice care o compun, distribuite uniform în jurul direcției de propagare. Lumină polarizată = lumină alcătuită din radiații electromagnetice ale căror direcții de oscilație nu sunt uniform distribuite în jurul direcției de propagare. (Astron.) Lumină antisolară = pată foarte slab luminoasă care se vede noaptea pe cer în locul opus soarelui. Lumină zodiacală = pată luminoasă care, la latitudinea noastră, se vede toamna spre est, înainte de răsăritul soarelui, și primăvara spre vest, după apusul soarelui. (Fiziol.) Lumină animală = lumină produsă de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substanțe. ◊ Loc. adv. La lumina mare = fățiș, în văzul tuturor. Pe lumină = în timpul zilei, de la răsăritul până la apusul soarelui, până nu se înserează. ◊ Loc. prep. În lumina... = prin prisma (unei anumite concepții), din punctul de vedere al..., potrivit cu... (Rar) La lumina... = cu puterea..., cu ajutorul... ◊ Loc. vb. A da lumină = a lumina. ◊ Expr. A vedea lumina zilei = a) a fi înzestrat cu simțul văzului; b) a se naște. A răsări (sau a se arăta) la lumină (sau la lumina zilei) = a apărea (dintr-o ascunzătoare), a ieși la vedere, a se arăta. A ieși la lumină = a) a scăpa de primejdie, a ieși dintr-o situație grea; b) a ieși la iveală, a deveni evident, a se dezvălui. A scoate (pe cineva) la lumină = a) a scoate (pe cineva) dintr-o încurcătură; b) a ajuta (pe cineva) să dobândească o situație, a emancipa (pe cineva). A pune (ceva) în lumină = a scoate (ceva) în evidență; a sublinia. A pune într-o lumină bună (sau rea, urâtă etc.) = a scoate în evidență aspectele pozitive (sau negative) din viața sau din activitatea cuiva. A prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-o lumină oarecare = a prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-un anumit fel sau dintr-un anumit punct de vedere ori prin prisma unei anumite concepții. A vedea lumina tiparului sau (înv.) a ieși la lumină = a fi publicat, tipărit. (Limpede) ca lumina zilei = de netăgăduit, clar, evident. ♦ Fig. Strălucire; înseninare. 2. Izvor, sursă de lumină (I 1). ◊ Lumină electrică = iluminare pe bază de energie electrică. Lumină de control = indicație luminoasă care servește la controlul stării și al modului de funcționare a unei instalații de telecomandă, a macazurilor, a semnalelor de cale ferată etc. ♦ Spec. Sursă luminoasă (de obicei colorată) situată pe o navă, aeronavă etc., folosită la indicarea poziției sau la semnalizare. ♦ Flacără, flăcăruie. ♦ (Pop.) Lumânare. ♦ Unitate de măsură pentru fluxul luminos. 3. (Și în sintagma lumina ochiului) Pupilă; p. ext. ochi, privire. ♦ (Ca termen de comparație) Ființă, lucru, obiect etc. mai drag, mai de preț, mai scump. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) drag ca lumina ochilor = a-i fi (cuiva) foarte drag. A îngriji (sau a păzi) ca (pe) lumina ochilor = a îngriji, a feri cu cea mai mare atenție. II. Fig. Ceea ce aduce claritate în mintea omenească; învățătură, cultură, educație. ◊ Expr. A arunca (o) lumină (asupra unei chestiuni) sau a aduce (o) lumină (într-o chestiune) = a lămuri, a clarifica (o problemă). A se face lumină în capul (sau în mintea) cuiva = a pricepe, a înțelege. III. 1. Distanța liberă dintre fețele interioare a două piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre fețele interioare opuse ale unui gol. 2. (Înv.; urmat de determinări) Suprafață. 3. Stăvilarul morii. [Pl. și: (înv.) lumine] – Probabil din lume (înv.) „lumină”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

lumínă (lumíni), s. f.1. Claritate, transparență. – 2. Strălucire, splendoare. – 3. Știință, cunoaștere. – 4. Făclie, corp luminos. – 5. Lumînare. – 6. Vedere. – Mr. lumină, lunină. Lat. lumina, pl. lui lūmen (Pușcariu 994; REW 5161; Tiktin). Schimbarea de accent se aplică poate prin confuzia terminației, cu suf. -ină, ca în albină, sulfină, tulpină etc. Candrea-Dens., 1016 și Candrea propune un intermediar lat. *luminina, care nu pare convingător. Sensul de lumină „pupilă”, este aproape general (ALR, I, 19). Der. lumina, vb. (a da lumină; a străluci; a clarifica; a ghida, a sfătui), din sec. XVII, și forma de conjug. pare der. din rom. (după Tiktin și Candrea, din lat. lumināre; după Candrea-Dens., 1017. din lat. *allumināre; conservarea lui i arată și o dependență directă de lumină); luminăciune, s. f. (înv., iluminare; înv., titlu de demnitate; înălțime, alteță); luminat, adj. (iluminat; cult; strălucitor; înv., înalt, calificativ oficial, în sec. XVII-XIX, cînd e vorba de voievod); luminăție, s. f. (înv., înălțime, titlu de demnitate); luminător, adj.(care lucește, care luminează; care iradiază; care clarifică); luminător, s. n. (ferăstruică, lucarnă); luminiș, s. n. (rariște, poiană; spațiu descoperit într-o pădure); luminiță, s. f. (lumină mică; plantă, Oenothera biennis); luminos, adj. (strălucitor, splendid, cult, instruit); luminoasă, s. f. (plantă, Clematis erecta), pe care Scriban îl derivă din rus. lomonos încrucișat cu luminos; strălumina, vb. (a ilumina); străluminat, adj. (mărit, slăvit). Cf. lume, lumînare. Der. neol. ilumina, vb., din fr. iluminer; iluminați(un)e (var. pop. luminație), s. f. (iluminație; sărbătoare nocturnă); înlumina, vb. (a ilumina; a prinde culoare), din fr. enluminer; luminozitate, s. f., din fr. luminosité. – Din rom. provine ngr. λουμίνι „candelă, lumînărică”.
Sursa: Dicționarul etimologic român

lumină s. f. sg. art. hot. (pop.) curent electric; lumină electrică
Sursa: Dicționar de argou al limbii române

lumină f., pl. ĭ (lat. *lumina îld. lúmina, pl. d. lúmen, lúminis. V. lume). Raze pe care le răspîndește soarele orĭ focu și care fac ca ochiu să vadă ceĭa ce e înaintea luĭ. Lumînare, lampă, candelă aprinsă: aducețĭ o lumină. Mică deschizătură pin [!] care te uĭțĭ pin vre-un instrument. Efecte de lumină imitate într´un tabloŭ: opozițiunea umbrelor și a luminilor produc clar-obscuru. Cantitatea de lumină la o lampă: această lampă are 14 luminĭ (luminează cît 14 lumînărĭ). Un pește numit și luminiță. Fig. Tot ceĭa ce luminează sufletu, știință: lumina filosofiiĭ [!], luminile științeĭ, a recurge la luminile cuĭva. Persoană foarte erudită: filosofiĭ îs niște luminĭ. Lumina ochĭuluĭ, pupila ochĭuluĭ. A ĭeși la lumină, a apărea, a se ivi. A scoate la lumină, a arăta, a face să apară. E lumină, soarele saŭ lampa luminează. Pe lumină, în timpu zileĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești

lumínă, -i, (lumnină, lumninea), s.f. – 1. Lumânare: „Când e aproape de sfârșit, omului de regulă i se dă să țină o lumină în mână, ce reprezintă curățenia sufletească” (Bârlea 1924 II: 472). Conform obiceiului, la capul mortului trebuie să ardă o lumânare pe toată perioada priveghiului (timp de trei zile), având credința că astfel sufletul acestuia va găsi drumul spre Lumea Cealaltă. „În locuț de lumninele / Îmi puneți patru nuiele” (Lenghel 1962). Creștinismul a preluat lumânarea ca element de cult din Antichitatea greacă și romană. 2. Lumina ochiului, pupila (ALR 1964: 39). – Lat. lux „lumină„.
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș

lumínă s. f., g.-d. art. lumínii; pl. lumíni
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lumină f. 1. ceea ce luminează și face obiectele vizibile: lumina de la soare până la pământ ajunge în 8 1/4 minute; lumina ochiului, pupilă; 2. (poetic) ochiu: îngerași cu dulci lumini AL.; 3. lumânare, candelă, lampă aprinsă: aduceți o lumină; 4. părțile luminate într’un tablou; 5. gaură prin care se dă foc: lumina puștii; 6. fig. tot ce luminează spiritul: lumina filozofiei; 7. pl. cunoștințe: a recurge la luminile cuiva; 8. vileag, publicitate: a ieși, a scoate la lumină. [Vechiu-rom. lumină = lat. LUMINA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

LUMÍNĂ, lumini, s. f. I. 1. Radiație sau complex de radiații electromagnetice emise de corpuri incandescente (cu sau fără flacără) sau luminescente și care impresionează ochiul omenesc; efectul acestei radiații. ◊ Lumină albă = lumină mijlocie a zilei, care conține toate radiațiile spectrului vizibil. Lumină rece = lumină care conține un număr foarte mic de radiații infraroșii și care are un efect termic redus. Lumină monocromatică = lumină formată din radiații de o singură culoare spectrală. Lumină compusă = lumină care conține radiații de mai multe lungimi de undă. Lumină naturală = lumină complet nepolarizată, caracterizată prin diversitatea direcțiilor de oscilație ale radiațiilor electromagnetice care o compun, distribuite uniform în jurul direcției de propagare. Lumină polarizată = lumină alcătuită din radiații electromagnetice ale căror direcții de oscilație nu sunt uniform distribuite în jurul direcției de propagare. (Astron.) Lumină antisolară = pată foarte slab luminoasă care se vede noaptea pe cer în locul opus Soarelui. Lumină zodiacală = pată luminoasă care, la latitudinea noastră, se vede toamna spre est, înainte de răsăritul Soarelui, și primăvara spre vest, după apusul Soarelui. (Fiziol.) Lumină animală = lumină produsă de unele organisme animale pe baza energiei chimice a unor substanțe. ◊ Loc. adv. La lumina mare = fățiș, în văzul tuturor. Pe lumină = în timpul zilei, de la răsăritul până la apusul Soarelui, până na se înserează. ◊ Loc. prep. În lumina... = prin prisma (unei anumite concepții), din punctul de vedere al..., potrivit cu... (Rar) La lumina... = cu puterea..., cu ajutorul... ◊ Loc. vb. A da lumină = a lumina. Expr. A vedea lumina zilei = a) a fi înzestrat cu simțul văzului; b) a se naște. A răsări (sau a se arăta) la lumină (sau la lumina zilei) = a apărea (dintr-o ascunzătoare), a ieși la vedere, a se arăta. A ieși la lumină = a) a scăpa de primejdie, a ieși dintr-o situație grea; b) a ieși la iveală, a deveni evident, a se dezvălui. A scoate (pe cineva) la lumină = a) a scoate (pe cineva) dintr-o încurcătură; b) a ajuta (pe cineva) să dobândească o situație, a emanicipa (pe cineva). A pune (ceva) în lumină = a scoate (ceva) în evidență; a sublinia. A pune într-o lumină bună (sau rea, urâtă, etc.) = a scoate în evidență aspectele pozitive (sau negative) din viața sau din activitatea cuiva. A prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva. într-o lumină oarecare = a prezenta (sau a privi, a aprecia) ceva sau pe cineva într-un anumit fel sau dintr-un anumit punct de vedere ori prin prisma unei anumite concepții. A vedea lumina tiparului sau (înv.) a ieși la lumină = a fi publicat, tipărit. (Limpede) ca lumina zilei = de netăgăduit, clar, evident. ♦ Fig. Strălucire; înseninare. 2. Izvor, sursă de lumină (I 1). ◊ Lumină electrică = iluminare pe bază de energie electrică. Lumină de control = indicație luminoasă care servește la controlul stării și al modului de funcționare a unei instalații de telecomandă, a macazurilor, a semnalelor de cale ferată etc. ♦ Spec. Sursă luminoasă (de obicei colorată) situată pe o navă, aeronavă etc., folosită la indicarea poziției sau la semnalizare. ♦ Flacără, flăcăruie. ♦ (Pop.) Lumânare. ♦ Unitate de măsură pentru fluxul luminos. 3. (Și în sintagma lumina ochiului) Pupilă; p. ext. ochi, privire. ♦ (Ca termen de comparație) Ființă, lucru, obiect etc. mai drag, mai de preț, mai scump. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) drag ca lumina ochilor = a-i fi (cuiva) foarte drag. A îngiiji (sau a păzi) ca (pe) lumina ochilor = a îngriji, a feri cu cea mai mare atenție. II. Fig. Ceea ce aduce claritate în mintea omenească; învățătură, cultură, educație. ◊ Expr. A arunca (o) lumină (asupra unei chestiuni) sau a aduce (o) lumină (într-o chestiune) = a lămuri, a clarifica (o problemă). A se face lumină în capul ( sau în mintea) cuiva = a pricepe, a înțelege. III. 1. Distanța liberă dintre fețele interioare a două piese vecine ale unui sistem tehnic sau dintre fețele interioare opuse ale unui gol. 2. (înv.; urmat de determinări) Suprafață.Stăvilarul morii. [Pl. și; (înv.) lumine] – Lat. lumina (< lumen, -inis).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)