Am găsit 66 de definiții pentru cuvantul/cuvintele lin:

LIN1, lini, s. m. Pește cu solzi mărunți, cu corpul gros, acoperit de mucus, care trăiește prin bălți cu apă limpede și nu prea adâncă (Tinca tinca). – Din bg. lin.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a



LIN2, linuri, s. n. 1. Vas de lemn, de tablă sau de beton în formă de jgheab, în care se adună și se storc strugurii. 2. Vas de lemn, de tablă sau de beton în care se pune la fermentat materia primă folosită la fabricarea berii, a spirtului etc.; vas, cadă de doage unde se pun la fermentat prunele din care se face țuică. – Din ngr. linós.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LIN3, -Ă, lini, -e, adj. 1. Care se mișcă sau se desfășoară în mod egal, fără salturi și treceri bruște (și în ritm moderat); domol, liniștit, potolit. 2. (Despre drumuri, pante etc.) Cu înclinație mică, ușor de urcat sau de străbătut. ♦ (Rar; despre suprafețe) Neted. 3. (Despre sunete) Lipsit de intensitate; blând, potolit. ♦ (Poetic; despre lumină) Cu o strălucire domoală, blândă, odihnitoare. 4. Calm, liniștit. – Lat. lenus, -a (= lenis).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LIN- v. lino-.
Sursa: Dicționar de neologisme

lin (línă), adj. – Liniștit, senin, pașnic. Lat. lĕnis (Pușcariu 973; Candrea-Dens., 988; REW 4977; Iordan, Dift., 169; Rosetti, I, 107), poate prin intermediul unei var. populare *lĕnus, cf. it. lene, leno (Battisti, III, 2201), prov. le, sp. len. Der. liniște, s. f. (calm, pace, tăcere), cu suf. sl. -iște (probabil der. cult, nu este cuvînt pur popular); liniști, vb. (a potoli, a calma); liniștitor, adj. (care liniștește); neliniștit, adj. (fără liniște); neliniști, vb. (a îngrijora, a conturba); neliniște, s. f. (îngrijorare, alarmă, lipsă de calm); neliniștitor, adj. (îngrijorător, alarmant).
Sursa: Dicționarul etimologic român

lin (líni), s. m. – Pește (Tinca vulgaris). – Mr. (inar). Sl. linĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 337; Cihac, II, 171; Conev 63), cf. sb. linj, ceh. lin, pol. lin, rus. lini.
Sursa: Dicționarul etimologic român

lin (-nuri), s. n. – Teasc, călcătoare. Ngr. ληνός (Tiktin; Conev 38; Candrea; Gáldi 206), cf. bg. lin. Der. directă din gr. (Roesler 571; Diculescu, Elementele, 460) nu este posibilă.
Sursa: Dicționarul etimologic român

Lin = Linus.
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman

1) lin m. (vsl. linŭ, rus. bg. lin). Un pește cu solzĭ micĭ (cyprinus tinca saŭ tinca vulgáris) care trăĭește pin [!] nomolu [!] rîurilor și bălților.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) lin n., pl. urĭ (ngr. linós, id., de unde și bg. lin; vgr. lenós, de unde și lat. lênis, id.). Călcător, jgheabu în care se calcă (se storc) struguriĭ (azĭ înlocuit pin [!] teasc). V. corită.
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) lin n. fără pl. (d. lin 4). Vechĭ. Rar. Liniște.
Sursa: Dicționaru limbii românești

4) lin, -ă adj., pl. f. e (lat. lenis. V. alin). Neturburat [!], neagitat: mare lină. Încet, puțin aplecat: inclinațiune [!] lină. Adv. Încet, liniștit.
Sursa: Dicționaru limbii românești

LIN1 (‹ bg.) s. m. Pește teleostean dulcicol, din familia ciprinidelor, cu corpul gros, brun-roșcat, de 20-60 cm lungime, ajungând până la 7,5 kg, cu solzi mici, învelit într-un strat de mucus (Tinca tinca). Trăiește în ape stătătoare din Europa și Asia.
Sursa: Dicționar enciclopedic

lin1 adj. m., pl. lini; f. línă, pl. líne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lin2 (pește) s. m., pl. lini
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lin3 (vas) s. n., pl. línuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lin m. pește de apă dulce din genul crapului (Cyprinus tinea). [Slav. LINĬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

lin n. teasc de vie pentru storsul strugurilor. [Gr. mod. LINÓS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

lin a. și adv. 1. neturburat: mare lină; 2. încet și fără sgomot: apa curge lin. [Lat. LENIS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

LIN1, lini, s. m. Pește cu solzi mărunți, cu corpul gros, acoperit de mucus, care trăiește prin bălți cu apă limpede și nu prea adâncă (Tinca tinca). – Din bg. lin.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LIN2, linuri, s. n. 1. Vas de lemn, de tablă sau de beton în formă de jgheab, în care se adună și se storc strugurii. 2. Vas de lemn, de tablă sau de beton în care se pune la fermentat materia primă folosită la fabricarea berii, a spirtului etc.; vas, cadă de doage unde se pun la fermentat prunele din care se face țuică. – Din ngr. linós.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LIN3, -Ă, lini, -e, adj. 1. Care se mișcă sau se desfășoară în mod egal, fără salturi și treceri bruște (și în ritm moderat); domol, liniștit, potolit. 2. (Despre drumuri, pante etc.) Cu înclinație mică, ușor de urcat sau de străbătut. ♦ (Rar; despre suprafețe) Neted. 3. (Despre sunete) Lipsit de intensitate; blând, potolit. ♦ (Poetic; despre lumină) Cu o strălucire domoală, blândă, odihnitoare. 4. Calm, liniștit. – Lat. lenus, -a (= lenis).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LIN1, lini, s. m. Pește cu solzi mărunți, cu corpul gros, acoperit de mucus, care trăiește prin bălți cu apă limpede și nu prea adâncă (Tinca tinca). – Din bg. lin.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LIN2, linuri, s. n. 1. Vas de lemn, de tablă sau de beton în formă de jgheab, în care se adună și se storc strugurii. 2. Vas de lemn, de tablă sau de beton în care se pune la fermentat materia primă folosită la fabricarea berii, a spirtului etc.; vas, cadă de doage unde se pun la fermentat prunele din care se face țuică. – Din ngr. linós.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LIN3, -Ă, lini, -e, adj. 1. Care se mișcă sau se desfășoară în mod egal, fără salturi și treceri bruște (și în ritm moderat); domol, liniștit, potolit. 2. (Despre drumuri, pante etc.) Cu înclinație mică, ușor de urcat sau de străbătut. ♦ (Rar; despre suprafețe) Neted. 3. (Despre sunete) Lipsit de intensitate; blând, potolit. ♦ (Poetic; despre lumină) Cu o strălucire domoală, blândă, odihnitoare. 4. Calm, liniștit. – Lat. lenus, -a (= lenis).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LIN- v. lino-.
Sursa: Dicționar de neologisme

lin (línă), adj. – Liniștit, senin, pașnic. Lat. lĕnis (Pușcariu 973; Candrea-Dens., 988; REW 4977; Iordan, Dift., 169; Rosetti, I, 107), poate prin intermediul unei var. populare *lĕnus, cf. it. lene, leno (Battisti, III, 2201), prov. le, sp. len. Der. liniște, s. f. (calm, pace, tăcere), cu suf. sl. -iște (probabil der. cult, nu este cuvînt pur popular); liniști, vb. (a potoli, a calma); liniștitor, adj. (care liniștește); neliniștit, adj. (fără liniște); neliniști, vb. (a îngrijora, a conturba); neliniște, s. f. (îngrijorare, alarmă, lipsă de calm); neliniștitor, adj. (îngrijorător, alarmant).
Sursa: Dicționarul etimologic român

lin (líni), s. m. – Pește (Tinca vulgaris). – Mr. (inar). Sl. linĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 337; Cihac, II, 171; Conev 63), cf. sb. linj, ceh. lin, pol. lin, rus. lini.
Sursa: Dicționarul etimologic român

lin (-nuri), s. n. – Teasc, călcătoare. Ngr. ληνός (Tiktin; Conev 38; Candrea; Gáldi 206), cf. bg. lin. Der. directă din gr. (Roesler 571; Diculescu, Elementele, 460) nu este posibilă.
Sursa: Dicționarul etimologic român

Lin = Linus.
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman

1) lin m. (vsl. linŭ, rus. bg. lin). Un pește cu solzĭ micĭ (cyprinus tinca saŭ tinca vulgáris) care trăĭește pin [!] nomolu [!] rîurilor și bălților.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) lin n., pl. urĭ (ngr. linós, id., de unde și bg. lin; vgr. lenós, de unde și lat. lênis, id.). Călcător, jgheabu în care se calcă (se storc) struguriĭ (azĭ înlocuit pin [!] teasc). V. corită.
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) lin n. fără pl. (d. lin 4). Vechĭ. Rar. Liniște.
Sursa: Dicționaru limbii românești

4) lin, -ă adj., pl. f. e (lat. lenis. V. alin). Neturburat [!], neagitat: mare lină. Încet, puțin aplecat: inclinațiune [!] lină. Adv. Încet, liniștit.
Sursa: Dicționaru limbii românești

LIN1 (‹ bg.) s. m. Pește teleostean dulcicol, din familia ciprinidelor, cu corpul gros, brun-roșcat, de 20-60 cm lungime, ajungând până la 7,5 kg, cu solzi mici, învelit într-un strat de mucus (Tinca tinca). Trăiește în ape stătătoare din Europa și Asia.
Sursa: Dicționar enciclopedic

lin1 adj. m., pl. lini; f. línă, pl. líne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lin2 (pește) s. m., pl. lini
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lin3 (vas) s. n., pl. línuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lin m. pește de apă dulce din genul crapului (Cyprinus tinea). [Slav. LINĬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

lin n. teasc de vie pentru storsul strugurilor. [Gr. mod. LINÓS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

lin a. și adv. 1. neturburat: mare lină; 2. încet și fără sgomot: apa curge lin. [Lat. LENIS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

LIN1, lini, s. m. Pește cu solzi mărunți, cu corpul gros, acoperit de mucus, care trăiește prin bălți cu apă limpede și nu prea adâncă (Tinca tinca). – Din bg. lin.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LIN2, linuri, s. n. 1. Vas de lemn, de tablă sau de beton în formă de jgheab, în care se adună și se storc strugurii. 2. Vas de lemn, de tablă sau de beton în care se pune la fermentat materia primă folosită la fabricarea berii, a spirtului etc.; vas, cadă de doage unde se pun la fermentat prunele din care se face țuică. – Din ngr. linós.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LIN3, -Ă, lini, -e, adj. 1. Care se mișcă sau se desfășoară în mod egal, fără salturi și treceri bruște (și în ritm moderat); domol, liniștit, potolit. 2. (Despre drumuri, pante etc.) Cu înclinație mică, ușor de urcat sau de străbătut. ♦ (Rar; despre suprafețe) Neted. 3. (Despre sunete) Lipsit de intensitate; blând, potolit. ♦ (Poetic; despre lumină) Cu o strălucire domoală, blândă, odihnitoare. 4. Calm, liniștit. – Lat. lenus, -a (= lenis).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LIN1, lini, s. m. Pește cu solzi mărunți, cu corpul gros, acoperit de mucus, care trăiește prin bălți cu apă limpede și nu prea adâncă (Tinca tinca). – Din bg. lin.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LIN2, linuri, s. n. 1. Vas de lemn, de tablă sau de beton în formă de jgheab, în care se adună și se storc strugurii. 2. Vas de lemn, de tablă sau de beton în care se pune la fermentat materia primă folosită la fabricarea berii, a spirtului etc.; vas, cadă de doage unde se pun la fermentat prunele din care se face țuică. – Din ngr. linós.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LIN3, -Ă, lini, -e, adj. 1. Care se mișcă sau se desfășoară în mod egal, fără salturi și treceri bruște (și în ritm moderat); domol, liniștit, potolit. 2. (Despre drumuri, pante etc.) Cu înclinație mică, ușor de urcat sau de străbătut. ♦ (Rar; despre suprafețe) Neted. 3. (Despre sunete) Lipsit de intensitate; blând, potolit. ♦ (Poetic; despre lumină) Cu o strălucire domoală, blândă, odihnitoare. 4. Calm, liniștit. – Lat. lenus, -a (= lenis).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

LIN- v. lino-.
Sursa: Dicționar de neologisme

lin (línă), adj. – Liniștit, senin, pașnic. Lat. lĕnis (Pușcariu 973; Candrea-Dens., 988; REW 4977; Iordan, Dift., 169; Rosetti, I, 107), poate prin intermediul unei var. populare *lĕnus, cf. it. lene, leno (Battisti, III, 2201), prov. le, sp. len. Der. liniște, s. f. (calm, pace, tăcere), cu suf. sl. -iște (probabil der. cult, nu este cuvînt pur popular); liniști, vb. (a potoli, a calma); liniștitor, adj. (care liniștește); neliniștit, adj. (fără liniște); neliniști, vb. (a îngrijora, a conturba); neliniște, s. f. (îngrijorare, alarmă, lipsă de calm); neliniștitor, adj. (îngrijorător, alarmant).
Sursa: Dicționarul etimologic român

lin (líni), s. m. – Pește (Tinca vulgaris). – Mr. (inar). Sl. linĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Miklosich, Lexicon, 337; Cihac, II, 171; Conev 63), cf. sb. linj, ceh. lin, pol. lin, rus. lini.
Sursa: Dicționarul etimologic român

lin (-nuri), s. n. – Teasc, călcătoare. Ngr. ληνός (Tiktin; Conev 38; Candrea; Gáldi 206), cf. bg. lin. Der. directă din gr. (Roesler 571; Diculescu, Elementele, 460) nu este posibilă.
Sursa: Dicționarul etimologic român

Lin = Linus.
Sursa: Mic dicționar mitologic greco-roman

1) lin m. (vsl. linŭ, rus. bg. lin). Un pește cu solzĭ micĭ (cyprinus tinca saŭ tinca vulgáris) care trăĭește pin [!] nomolu [!] rîurilor și bălților.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) lin n., pl. urĭ (ngr. linós, id., de unde și bg. lin; vgr. lenós, de unde și lat. lênis, id.). Călcător, jgheabu în care se calcă (se storc) struguriĭ (azĭ înlocuit pin [!] teasc). V. corită.
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) lin n. fără pl. (d. lin 4). Vechĭ. Rar. Liniște.
Sursa: Dicționaru limbii românești

4) lin, -ă adj., pl. f. e (lat. lenis. V. alin). Neturburat [!], neagitat: mare lină. Încet, puțin aplecat: inclinațiune [!] lină. Adv. Încet, liniștit.
Sursa: Dicționaru limbii românești

LIN1 (‹ bg.) s. m. Pește teleostean dulcicol, din familia ciprinidelor, cu corpul gros, brun-roșcat, de 20-60 cm lungime, ajungând până la 7,5 kg, cu solzi mici, învelit într-un strat de mucus (Tinca tinca). Trăiește în ape stătătoare din Europa și Asia.
Sursa: Dicționar enciclopedic

lin1 adj. m., pl. lini; f. línă, pl. líne
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lin2 (pește) s. m., pl. lini
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lin3 (vas) s. n., pl. línuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

lin m. pește de apă dulce din genul crapului (Cyprinus tinea). [Slav. LINĬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

lin n. teasc de vie pentru storsul strugurilor. [Gr. mod. LINÓS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

lin a. și adv. 1. neturburat: mare lină; 2. încet și fără sgomot: apa curge lin. [Lat. LENIS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

LIN1, lini, s. m. Pește cu solzi mărunți, cu corpul gros, acoperit de mucus, care trăiește prin bălți cu apă limpede și nu prea adâncă (Tinca tinca). – Din bg. lin.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LIN2, linuri, s. n. 1. Vas de lemn, de tablă sau de beton în formă de jgheab, în care se adună și se storc strugurii. 2. Vas de lemn, de tablă sau de beton în care se pune la fermentat materia primă folosită la fabricarea berii, a spirtului etc.; vas, cadă de doage unde se pun la fermentat prunele din care se face țuică. – Din ngr. linós.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

LIN3, -Ă, lini, -e, adj. 1. Care se mișcă sau se desfășoară în mod egal, fără salturi și treceri bruște (și în ritm moderat); domol, liniștit, potolit. 2. (Despre drumuri, pante etc.) Cu înclinație mică, ușor de urcat sau de străbătut. ♦ (Rar; despre suprafețe) Neted. 3. (Despre sunete) Lipsit de intensitate; blând, potolit. ♦ (Poetic; despre lumină) Cu o strălucire domoală, blândă, odihnitoare. 4. Calm, liniștit. – Lat. lenus, -a (= lenis).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)