Am găsit 13 definiții pentru cuvantul/cuvintele cin:

CIN1, cinuri, s. n. (Înv.) 1. (În societatea medievală) Poziție socială înaltă. ♦ Stare socială. 2. Ordin preoțesc sau călugăresc; tagmă. – Din sl. cinŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a

CIN2, cinuri, s. n. (Înv. și reg.) Luntre mică (pescărească). – Din scr. čun.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a


CIN- Element prim de compunere savantă cu semnificația „câine”, „în legătură cu câinii”. [Var. chino-, cine-, cino-. / < fr. cyno-, cf. gr. kyon, kynos].
Sursa: Dicționar de neologisme

cin (cínuri), s. n. – Luntre, barcă. Sb. čun (Cihac, II, 52). – Der. cinac, s. n. (barcă), din sb. čunak. Cuvinte care se folosesc de-a lungul Dunării.
Sursa: Dicționarul etimologic român

cin (cínuri), s. n.1. Clasă, rang, categorie. – 2. Breaslă, corporație. – 3. Situație, poziție, funcție. Sl. činŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 52); Cf. mag. csin.Der. încinuit, adj. (înv., afiliat unei corporații sau unui ordin); cinovnic, s. m. (funcționar, vînzător), din rus. činovnik (sec. XIX, astăzi rar).
Sursa: Dicționarul etimologic român

1) cin n., pl. urĭ (vsl. činŭ, ordin, rang, činovĭhikŭ, oficial, činiti, a compune, a forma; rus. čin, rang, ung. csin, eleganță. V. cinie 1, cinel 2, cinovnic, cislá, citesc, pricină, cinătuĭesc. Vechĭ. Rang, treaptă, stare socială. Tagmă, teapă.
Sursa: Dicționaru limbii românești

2) cin (sud), cĭun (Ban.) și cim (vechĭ) n., pl. urĭ (sîrb. čun, vsl. člŭnŭ). Luntre dintr´un trunchĭ (monoxil) saŭ din scîndurĭ întrebuințată la pescuit orĭ la vînat. – În nord cĭobacă. V. oraniță.
Sursa: Dicționaru limbii românești

3) cin, a v. intr. V. cinez.
Sursa: Dicționaru limbii românești

cin (înv., reg.) s. n., pl. cínuri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită

cin n. 1. rang: nici lacom de avere, nici de cinuri CR.; 2. ordin, stare socială: cin boieresc, preoțesc [Slav. ČINŬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

cin n. 1. od. luntre dintr’un singur trunchiu scobit; 2. astăzi, cutie de scânduri încleite spre a pluti pe Dunăre. [Slav. ČLŬNŬ].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a

CIN1, cinuri, s. n. (Înv.) 1. (În Evul Mediu) Poziție socială înaltă. ♦ Stare socială. 2. Ordin preoțesc sau călugăresc; tagmă. – Din sl. cinŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)

CIN2, cinuri, s. n. (Înv. și reg.) Luntre mică (pescărească). – Din sb. čun.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)