HĂRĂU, hărăi, s. m. V. hârău.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a HĂRĂU, com. în jud. Hunedoara, pe dr. Văii Mureșului; 2.059 loc. (1998). Expl. de travertin (Banpotoc). În satul Bârsău, menționat documentar îb 1440, se află biserica Sf. Nicolae (1563).Sursa: Dicționar enciclopedic
hărắŭ, V. erete.
Sursa: Dicționaru limbii românești
hărău m. Zool. Mold. Tr. erete. [Origină necunoscută].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
HĂRẮU s. m. v. hârău.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) HÂRẮU, hârăi, s. m. (Reg.) Specie de uliu. [Var.: hărắu s. m.] – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a hârắu (reg.) s. m., art. hârắul; pl. hârắi, art. hârắiiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită
HÂRẮU, hârăi, s. m. (Reg.) Specie de uliu. [Var.: hărắu s. m.] – Et. nec.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)