HÁITĂ, haite, s. f. 1. Grup de câini, de lupi etc. care umblă împreună (după pradă). ♦ Fig. Bandă (de răufăcători). 2. (Înv.) Vânătoare (cu gonaci și câini); goană. 3. (Reg.) Cățea (rea); p. ext. câine (rău). ♦ Epitet dat unei femei rele sau desfrânate. – Din magh. hajtó.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a háită (háite), s. f. – 1. Grup de vînători cu cîini și gonaci. – 2. Grup de cîini de vînătoare. – 3. Cățea. – 4. Femeie stricată. Mag. hajta „hăituire, gonire” (Cihac, II, 505; DAR; Gáldi, Dict., 92), din mag. hajtani „a împinge, a hăitui” (Scriban). – Der. haitău (var. haiteu, hăitău, haidau), s. m. (gonaci, hăitaș; văcar; pungaș), a cărui ultimă var. specializată la ultimele sensuri, pare a indica o încrucișare cu haiduc (după DAR, mai curînd cu huidui și haidamac); hăitaș, s. m. (gonaci); hăitaș, s. m. (hăituire; amendă pentru vitele găsite pe terenuri interzise), din mag. hajtás „hăituire”; hăitui, vb. (a stîrni, a goni vînatul spre vînători; a speria, a urmări, a încolți; a străbate), din mag. hajtani (după Skok 73, din rut. hajtuvaty); hăituială, s. f. (goană după vînat); hăituitor, s. m. (gonaci, hăitaș); hăitic, s. n. (ceată de lupi); hăitiș, adj. (cu picioarele strîmbe) din același mag. hajtani, cu sensul special de „a îndoi” (după Löwe 60, din v. mag. hajtás „cotitură”); înhăita, vb. refl. (a intra într-o bandă, a se însoți, a se asocia; a se golăni). – Din rom. provine rut. hajdej (Candrea, Elemente, 404).Sursa: Dicționarul etimologic român
haită, haite s. f. 1. bandă de răufăcători. 2. femeie rea sau desfrânată.Sursa: Dicționar de argou al limbii române háĭtă f., pl. e (ung. hajta, care scornește vînatu, d. hajtani, a împinge; sîrb. hojka, turc. haĭta, tîlhar, rebel; ngr. háĭta). Ceată de hăĭtașĭ și de cînĭ [!] orĭ de lupĭ, noajă. Cîne răŭ, cățea rea: nea, haĭtă! Fig. Iron. Femeĭe necinstită. V. potaĭe.
Sursa: Dicționaru limbii românești
háită s. f., g.-d. art. háitei; pl. háiteSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită haită f. 1. cârd de câini de vânat; fig. haită de hoți PANN; 2. Mold. cățea: Dolca, haita cea bătrână POP.; 3. femeie necinstită. [Ung. HAJTA].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
HÁITĂ, haite, s. f. 1. Grup de câini, de lupi etc. care umblă împreună (după pradă). ♦ Fig. Bandă (de răufăcători). 2. (Înv.) Vânătoare (cu gonaci și câini); goană. 3. (Reg.) Cățea (rea); p. ext. câine (rău). ♦ Epitet dat unei femei rele sau desfrânate. – Din magh. hajtó.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
hăíță (-țe), s. f. – (Arg.) Turtă de porumb. Țig. hăvitz.Sursa: Dicționarul etimologic român Forme flexionare:
hâita - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul hâit
hâită - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul hâit