CĂÍȚĂ, căițe, s. f. (Reg.) 1. Bonetă, scufie, căciuliță. 2. (Pop.) Membrană care învelește capul unor copii nou-născuți, tichie. ◊ Expr. Născut cu căiță (pe cap) = se spune despre un om norocos. 3. (Reg.) Placentă (1). – Din scr. kaica.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a căíță (căíțe), s. f. – 1. Scufie sau bonetă cu formă tipică, purtată de femeile din Banat și Trans. – 2. (Trans.) Pălărie bărbătească. – 3. Placentă. – 4. Breloc. Sb., cr. kaica „scufie tipică, împodobită cu monede de aur” (Cihac, III, 38), cf. bg. kaica (Conev 85).Sursa: Dicționarul etimologic român
CĂÍȚĂ, căițe, s. f. (Reg.) Bonetă, scufie, căciulă. – Sb. kaica.Sursa: Dicționarul limbii române moderne căíță f., pl. e (sîrb. kaíca, salbă purtată la cap). Vest. Scufie de copil. Trans. Căcĭulă neagră a țăranilor de la Jiŭ. Fes acoperit c´o cîrpă albă purtat de țărancele bătrîne. Moț la păsărĭ. Placentă, scufia cu care se naște copilu. V. ceapsă, căcĭulă.
Sursa: Dicționaru limbii românești
căíță (pop.) s. f., g.-d. art. căíței; pl. căíțeSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită căiță f. 1. scufie de copil, legată pe sub bărbie; 2. Tr. căciula Jienilor. [Șerb. KAITA, scufie împodobita cu monede].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CĂÍȚĂ, căițe, s. f. 1. (Reg.) Bonetă, scufie, căciuliță. 2. (Pop.) Membrană care învelește capul unor copii nou-născuți, tichie. ◊ Expr. Născut cu căiță (pe cap) = se spune despre un om norocos. 3. (Reg.) Placentă (1). – Din sb. kaica.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
Forme flexionare:
căita - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, articulat - pentru cuvantul căit
căită - Adjectiv, feminin, Nominativ-Acuzativ, singular, nearticulat - pentru cuvantul căit