CANT, canturi, s. n. 1. Muchie, latură a unor obiecte. 2. Parte a copertei de carton care depășește dimensiunile filelor unei cărți legate, ale unui caiet sau ale unui registru. 3. Margine, muchie a suprafeței de alunecare a schiurilor. – Din germ. Kante.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CANT s. n. 1. margine, muchie. 2. parte a copertei care depășește dimensiunile filelor unei cărți legate, ale unui registru. (< germ. Kante)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
CANT s.n. Margine, muchie, dungă. ♦ (Poligr.) Parte a copertei care depășește dimensiunile filelor unei cărți legate, ale unui registru etc. [Pl. -turi. / < germ. Kante].
Sursa: Dicționar de neologisme
cant, -ă, adj. (înv., pop.) ușor la minte, nerod, prost, zăpăcit.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme
cant (cánturi), s. n. – 1. Margine, muchie. – 2. La legătura de carte, partea opusă cotorului. Germ. Kante (DAR).Sursa: Dicționarul etimologic român CANT, canturi, s. n. Muchie; latură îngustă a unor obiecte. ♦ Partea copertei de carton care depășește dimensiunile filelor unei cărți legate, ale unui caiet sau ale unui registru. – Germ. Kante.Sursa: Dicționarul limbii române moderne cant n., pl. urĭ (rut. kant, germ. kante, d. it. canto, lature). Muche [!], laturea [!] cea maĭ îngustă a uneĭ grinzĭ cioplite, a unuĭ dulap ș. a.: a așeza o grindă pe cant.
Sursa: Dicționaru limbii românești
cant, -uri, s.n. – Muchie. – Din germ. Kante (Țurcanu 2005).
Sursa: Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș
cant s. n., pl. cánturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită CANT, canturi, s. n. 1. Fața îngustă a unui obiect plat de formă paralelipipedică; muchie, latură a unor obiecte. 2. Parte a coperții de carton care depășește dimensiunile filelor unei cărți legate. 3. Margine, muchie a suprafeței de alunecare a schiurilor. – Din germ. Kante.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită) CÂNT, cânturi, s. n. 1. Cântare, cântec; ciripit de păsări. 2. Poezie (însoțită uneori de melodie). 3. Parte, diviziune a unui poem epic. – Din cânta (derivat regresiv).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a cânt s. n., pl. cấnturiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită cânt n. cântec (poetic): un cânt frumos și dulce adormitor sunând EM. [Lat. CANTUS].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CÂNT, cânturi, s. n. 1. Cântare, cântec; ciripit de păsări. 2. Poezie (însoțită uneori de melodie). 3. Parte, diviziune a unei epopei sau a unui poem epic. – Din cânta (derivat regresiv).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)
Forme flexionare:
cânt - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul cânta
cânt - Verb, Indicativ, prezent, persoana I, singular - pentru cuvantul cânta