coácă (cóci), s. f. – 1. Manivelă. – 2. Cobiliță. Sb. kvaka „cîrlig” (DAR). Cuvînt rar, în Banat și Olt. – Der. cocaie, s. f. (cîrlig, cange; cobiliță; băț, par) cu suf. -aie (după DAR, din mag. kakó; după Scriban, din bg., sb. kuka).Sursa: Dicționarul etimologic român coácă (oa dift.) f., pl. e (bg. sîrb. kuka, cîrlig. V. cocaĭe, cocîrlă). Vest. Numele a diferite unelte curbe, precum: cobilița, cujba, scoaba ș. a. Dun. (după forma gîtuluĭ curb). Un fel de bîtlan mult maĭ mic de cît cel obișnuit (árdea nycticorax).
Sursa: Dicționaru limbii românești
coacă f. scoabă de fier, la ferestrăul de munte, ce transmite mișcarea roții. [Slav. KUKA, cârlig].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
Forme flexionare:
coacă - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a III-a, plural - pentru cuvantul coace
coacă - Verb, Conjunctiv, prezent, persoana a III-a, singular - pentru cuvantul coace