CÓNCĂ s. f. (Arhit.) Acoperământ în forma unei jumătăți de cupolă. – Din fr. conque.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a CÓNCĂ s.f. 1. Mare cochilie concavă. ♦ (Anat.) Excavație profundă a pavilionului urechii. 2. (Arhit.) Acoperământ în forma unei jumătăți de cupolă. [< lat., it. conca].
Sursa: Dicționar de neologisme
CÓNCĂ s. f. 1. mare cochilie concavă. 2. (anat.) excavație profundă a pavilionului urechii sau nasului. 3. boltă în sfert de sferă pentru acoperirea absidelor. (<fr. conque)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
*cóncă f., pl. e și ĭ (lat. concha, d. vgr. kónhe, scoĭcă). Anat. Cavitatea urechiĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești
cóncă s. f., g.-d. art. cónciiSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită concă f. 1. mare scoică concavă; 2. Anat. cavitatea urechii.
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
CÓNCĂ s. f. (Arhit.) Acoperământ în forma unei jumătăți de cupolă deasupra absidei altarului. – Din fr. conque.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)