MENSURALÍSM s. n. sistem de notație muzicală inventat de islamici, care permitea să fie definite exact raporturile de valoare (de durată a sunetelor) dintre o notă și alta. (< germ. Mensural/musik/ + -ism)
ISLÁM s. n. Religie monoteistă întemeiată, în sec. VII, de Profetul Mahomed și răspândită în Asia și Africa; mahomedanism, islamism; p. ext. totalitatea mahomedanilor; totalitatea țărilor sau popoarelor de religie mahomedană. – Din fr. islam.
ISLÁMIC, -Ă, islamici, -ce, adj. Care aparține islamului, privitor la islam. – Din fr. islamique.
ISLAMÍSM s. n. Mahomedanism, islam. – Din fr. islamisme.
ISLAMIZÁ, islamizez, vb. I. Tranz. și refl. A trece sau a face să treacă la islamism; a da sau a căpăta caracter islamic. – Din fr. islamiser.
ISLAMIZÁRE, islamizări, s. f. Acțiunea de a (se) islamiza și rezultatul ei. – V. islamiza.
ISLAMIZÁT, -Ă, islamizați, -te, adj. Care a trecut la islamism; care a luat caracter islamic. – V. islamiza.
MAHOMEDANÍSM s. n. islamism. (după fr. mahométisme)
MAHOMEDANÍSM s. n. Religie monoteistă întemeiată în sec. VII de Mahomed; islamism, mahometism, islam. – Din fr. mahométanisme (după mahomedan).
PANISLÁMIC, -Ă, panislamici, -ce, adj. Referitor la panislamism, de panislamism. – Din fr. panislamique.
PANISLAMÍSM s. n. Doctrină politico-religioasă care preconizează reunirea tuturor musulmanilor într-un singur stat. – Din fr. panislamisme.
ISLAMIZÁ vb. tr., refl. a (se) converti la islamism; a da un caracter islamic. (< fr. islamiser)
ISLAMÍST, -Ă s. m. f. adept al islamului; mahomedan. (după engl. islamit)
ISLAMÍSM s. n. religie monoteistă, influențată de creștinism și mozaism, întemeiată de Mahomed în sec. VII și bazată pe perceptele Coranului; islam, mahomedanism. (< fr. islamisme)
ISLÁMIC, -Ă adj. care ține de islamism. (< fr. islamique)
ISLÁM s. n. islamism. (< fr. islam)
ȘIÍSM s. n. Curent islamic care nu recunoaște întregirea și explicarea Coranului din secolul al IX-lea. – Din fr. chiisme.
WAHABÍSM s. n. Mișcare politico-religioasă musulmană din Arabia Saudită, având ca scop restaurarea islamismului în puritatea sa originală. (din fr. wahhabisme, ar. Muhammad Ábd al-Wahhab)
MUFTÍU, muftii, s. m. Căpetenie religioasă a unei comunități musulmane mai mari. ◊ Marele muftiu = conducătorul cultului islamic dintr-o țară, având și atribuții judecătorești. – Din tc. müftí.
AȘARÍT, așaríți, s. m. Aparținător al unei școli teologice islamice care a dezvoltat sistemul de gândire introdus de Al-Așari (teolog medieval islamic, Basra 873 (4?) – Bagdad 935 (6?)) și care se caracteriza prin alăturarea pozițiilor tradiționaliste sunnite celor raționaliste ale mutaziliților. (din n. pr. Al-Așari) [Brockhaus]
KALÁM s.n. 1. (Cult. islam.) Pană ascuțită de scris cu cerneală; calamus3. 2. (Teolog. islam.) Denumire a unei teologii fundate în secolele VIII-IX e.n., influențată, în principal, de către școlile teologice (rivale) ale mutaziliților și așariților și care propovăduiește ideea unității absolute a lui Dumnezeu, excluzând orice reprezentare antropomorfă a calităților sale, liberul-arbitru (de unde rezultă eliminarea responsabilității faptelor săvârșite de orice persoană), orice atomism legat de învățăturile creației precum și, în mod metodic, întâietatea argumentației raționale în fața celei a faptelor. Kalamul a influențat hotărâtor și dezvoltarea filozofiei evreiești, fiind energic combătut de către filozoful evreu M. Maimonides, care totodată, în disputa pe care o susține împotriva kalamului, oferă o prezentare sistematică a sa. (cuv. ar. = conversație, dispută, explicație) [def. Brockhaus]
MUTAZILÍT, mutazilíți, s. m. Aparținător al unei școli teologice islamice (Mutazilia) care a contribuit, în principal, la dezvoltarea sistemului dogmatic al islamului sunnit prin adoptarea sistemului de gândire grecesc și folosirea procedeelor logice de demonstrație. Sub domnia califilor abbasizi și ca rezultat al luptelor politico-dogmatice din prima jumătate a secolului al VIII-lea, mutaziliții au constituit școala teologică conducătoare. Principiile de bază ale dogmaticii lor erau învățătura unității absolute a lui Dumnezeu (care excludea orice antropomorfism) și a dreptății lui Dumnezeu, care condiționa libertatea de voință a oamenilor. Învățătura mutaziliților a creării Coranului a devenit, vremelnic, dogmă de stat. Chiar dacă dogmatica mutaziliților a fost mai târziu abandonată, ea continuă să existe sub diverse forme modificate până în prezent. (din n. pr. Al-Mutazim) [Brockhaus]
SUNNÍSM s.n. a. Curent majoritar al islamismului, bazat pe recunoașterea sunnei. b. Curent în islamism care consideră drept izvor al credinței atât Coranul, cât și preceptele sunnei. (din fr. sunnisme) [def. a. MDN, b. NODEX]
KÍSMET s.n. (În islamism) Destin, fatalitate, soartă, voința lui Alah. (cf. germ. Kismet)
SEMILÚNĂ, semiluni, s. f. 1. Parte a discului Lunii, în formă de semicerc, luminată de Soare în timpul uneia dintre fazele astrului; Luna privită în faza primului și a ultimului pătrar. 2. Semn simbolic al islamismului reprezentând forma pe care o are Luna în faza primului pătrar. ♦ Fig. Imperiul Otoman; turcii; mahomedanismul. – Semi- + lună.
SÚNNA s. f. Tradiție sfântă a islamismului ortodox, care explică și completează Coranul și care se compune din povestiri și aforisme atribuite profetului Mahomed. – Din fr. sunna.
SUNNÍSM s. n. Curent ortodox al islamismului care se bazează pe recunoașterea obligatorie a sunnei ca întregire a Coranului. – Din fr. sunnisme.
ISLAMIZÁRE s.f. Acțiunea de a islamiza; convertire la islamism; islamizație. [< islamiza].
ISLAMIZÁȚIE s.f. Islamizare. [Gen. -iei. / cf. fr. islamisation].
MAHOMEDÁN, -Ă adj. Referitor la mahomedanism, propriu mahomedanismului. // s.m. și f. Adept al mahomedanismului; musulman. [Var. mahamedan, -ă, mahometan, -ă, mohamedan, -ă adj., s.m. și f. / cf. fr. mahométan < Mahomed, întemeietorul islamismului].
MAHOMEDANÍSM s.n. Cult religios monoteist întemeiat în sec. VII de Mahomed, considerat ca profetul divinității supreme, Alah; mahometism, islamism. [Cf. it. maomettismo, fr. mahométisme].
MOZARÁBĂ adj.f. Arta mozarabă = arta creștină dezvoltată în Spania în sec. X-XI sub influența artei islamice, care se caracterizează prin arcul în formă de potcoavă, ornamentarea fațadei edificiilor cu plăci multicolore de ceramică, precum și prin grija pentru împodobirea manuscriselor cu miniaturi pline de vervă cromatică și preferința pentru prelucrarea metalelor prețioase și a fildeșului. [Cf. fr. mozarabe, sp. mozárabo < ar. musta'rib – arabizat].
MUDEJÁR adj.n. Artă ~ = artă dezvoltată în sec. XII-XV în Spania în teritoriul aflat sub stăpânirea feudalității catolice, care se caracterizează prin motive, forme și structuri islamice pătrunse în arta medievală spaniolă (arcul în formă de potcoavă, decorul în care împletitura și motivele sunt stilizate până la arabesc, policromia exterioară a edificiilor, preferința pentru lemnul sculptat în casetoane sau pentru ceramica cu reflexe metalice etc.). [Pron. mu-de-har. / < fr., sp. mudéjar, cf. ar. mudaggin – practicant].
PANISLAMÍSM s.n. Concepție politică-religioasă, larg răspândită la sfârșitul sec. XIX, care propovăduia unirea tuturor popoarelor de religie musulmană. [< fr. panislamisme].
BABÍSM s. n. curent desprins din islamismul șiit, cu caracter antifeudal și anticolonial. ◊ doctrina acestui curent. (<fr. babisme)
ANTEISLÁMIC, -Ă adj. preislamic. (< fr. antéislamique)
cheafír s.n., adj. (înv.) necredincios (față de islam); ghiaur.
ISLÁM s.n. Islamism; (p. ext.) totalitatea țărilor, a popoarelor mahomedane. [< fr., tc. islam].
ISLÁMIC, -Ă adj. Care ține de islamism. [< fr. islamique].
ISLAMÍSM s.n. Religia musulmanilor, întemeiată de Mahomed în sec. VII; mahomedanism. [< fr. islamisme].
ISLAMIZÁ vb. I. tr., refl. A (se) converti la islamism; a trece la islamism; a da un caracter islamic. [< fr. islamiser].
salavát, salaváturi, s.n. (înv.) 1. rugăciune canonică la musulmani. 2. obiect pe care era gravată formula religioasă a islamului și care era folosit ca talisman. 3. (reg.) taifas.
PANISLÁMIC, -Ă adj. Referitor la panislamism. [< fr. panislamique].
SEMILÚNĂ s.f. 1. Jumătatea luminată a discului Lunii. 2. Semn simbolic al islamismului. ♦ (Fig.) Imperiul otoman; mahomedanismul. [< semi- + lună, după fr. demi-lune].
SUNNÍSM s.n. Curent al islamului bazat pe recunoașterea sunnei. [Cf. fr. sunnisme].
BEM, Jósef (1794-1850), general polonez. A luat parte la revoluția poloneză din 1830-1831. Unul dintre conducătorii armatei revoluționare ungare în timpul Revoluției din 1848-1849. După cîteva succese împotriva armatei austriece, a fost învins de armata țaristă la Albești (iul. 1849); s-a refugiat în Imp. Otoman unde a adoptat islamul.
MOZARÁB, -Ă I. adj., s. m. f. (creștin) care și-a păstrat religia în timpul ocupației arabe în Spania. II. adj. arta ~ă = arta creștină dezvoltată în Spania în sec. X-XI sub influența artei islamice, caracterizată prin arcul în potcoavă, ornamentarea fațadei edificiilor cu plăci multicolore de ceramică, precum și prin grija pentru împodobirea manuscriselor cu miniaturi pline de vervă cromatică și preferința pentru prelucrarea metalelor prețioase și a fildeșului. (< fr. mozarabe, sp. moz' arabe)
MUDEJÁR [-HAR] I. adj., s. m. (musulman) rămas în Castilia după recucerirea creștină. II. adj. artă ~ = artă dezvoltată în sec. XII-XV în Spania în teritoriul aflat sub stăpânirea feudalității catolice, cu motive, forme și structuri islamice (arcul în formă de potcoavă, decorul în care împletitura și motivele sunt stilizate până la arabesc, policromia exterioară a edificiilor, preferința pentru lemnul sculptat în casetoane sau pentru ceramica cu reflexe metalice etc.). (< fr. mudéjar, sp. mudejar)
PANISLÁMIC, -Ă adj. referitor la panislamism. (< fr. panislamique)
PANISLAMÍSM s. n. doctrină politico-religioasă care preconizează unirea tuturor popoarelor de religie islamică. (< fr. panislamisme)
PREISLÁMIC, -Ă adj. anterior islamului; anteislamic. (< fr. préislamique)
SEMILÚNĂ s. f. 1. jumătatea luminată a discului Lunii. 2. (parte a unui) obiect în formă de semilună (1). ◊ (mar.) piesă semicirculară care se fixează pe coloana bompresului. 3. semn simbolic al islamismului. ◊ (fig.) Imperiul Otoman; mahomedanismul. (după fr. demi-lune)
SIKHÍSM s. n. sectă hinduistă, influențată de islamism, cu caracter antifeudal (în sec. XV). (< fr. sikhisme)
SUFÍSM s. n. curent principal al misticii musulmane, apărut în sec. VIII în Arabia și Persia ca reacție împotriva islamismului, cu caracter anticlerical și ascetic. (< fr. soufisme)
SUNNÍSM s. n. curent majoritar al islamismului, bazat pe recunoașterea sunnei. (< fr. sunnisme)
turc (-ci), – Otoman. – Mr. turcu, megl. turc. Tc. turk (Șeineanu, II, 369; Lokotsch 2114), cf. ngr. τοῦρϰος, sl. turύkύ. – Der. turcoaică, s. f. (femeie din Turcia); turcaleț, s. m. (varietate de zmeu; varietate de patlagină); turcesc, adj. (turc); turcește, adv. (în limba turcă; ca turcii); turci, vb. (a converti la islamism); turcie, s. f. (înv., limba turcă); turcime, s. f. (mulțime de turci); turcism, s. n. (cuvînt turcesc); turculeț, s. m. (copil turc; Banat, sticlete, Carduelis elegans; anemonă, Anemone nemorosa); turcoază, s. f., din fr. turquoise; turchiaz (var. Olt. turchez), adj. (albastru-verzui), unul din puținele cuvinte fr. care au uz popular.
AFGHANISTAN, Republica ~, stat în partea central-sudică a Asiei: 652,2 mii km2; 15,81 mil. loc. (1989; 52,3 la sută pastuni, 20,3 la sută tadjici, 8,7 la sută uzbeci, 8,7 la sută harazani etc.). Limbi de stat: pasthu și persana. Cap.: Kabul. Orașe pr.: Kandahar, Herat, Mazar-i-Sharif, Jalalabad. Este împărțit în 30 prov. Relief predominant muntos, mai înalt în partea centrală (M-ții Hindukush) și mai coborît în N (spre valea fl. Amu-Daria) și în S (vastă zonă endoreică străbătută de rîul Helmand). Climă temperat-continentală, cu influențe musonice în SE. Expl. de gaze naturale, huilă, sare, min. neferose și pietre semiprețioase (lapislazuli). Se cultivă 12,4 la sută din terit. țării (2,66 mii ha sînt irigate) cu grîu (2,9 mil. t. 1988), orez (490 mii t. 1988), secară, porumb (839 mii t. 1988), bumbac ș.a. Legumicultură, pomicultură (781 mii t. fructe 1988) și viticultură (450 mii t. struguri 1988). Se cresc seminomad ovine (17 mil. capete 1988), bovine (3,6 mil. capete 1988) și caprine (2,8 mil. capete 1988). Industria produce țesături, ciment, îngrășăminte chimice, covoare, produse alim., încălț. ș.a. C. f.: 7 km. Căi rutiere: 18,8 mii km. Moneda: 1 afghani = 100 puls. Exportă gaze naturale (c. 40 la sută), fructe (c. 30 la sută), covoare, lînă, bumbac ș.a. și importă autovehicule, produse petroliere, alim., textile, cereale ș.a. – Istoric: În antic. și ev. mediu, terit. A. a fost stăpînit succesiv de perși, greci, parți, sasanizi, arabi, mongoli ș.a. Constituit în 1747 sub conducerea lui Ahmad Șah Durrani, statul afgan a fost supus de Marea Britanie în urma a două războaie (1839-1842 și 1878-1880). După cel de-al treilea război anglo-afgan (mai-iunie 1919), Marea Britanie a recunoscut independența A., proclamată la 28 febr. 1919. În perioada 1919-1929 au fost înfăptuite o serie de reforme din inițiativa emirului Amanullah. În timpul celui de-al doilea război mondial, A. își menține neutralitatea declarată în 1939. La 17 iul. 1973 regele Muhammad Zahir Șah (1933-1973) este înlăturat, monarhia este abolită, iar A. se proclamă republică. La 27 apr. 1978, în urma unei lovituri de stat, puterea este preluată de Partidul Democratic al Poporului (comuniștii), divizat în două facțiuni aflate în conflict. În ultimele zile ale anului 1979, U.R.S.S. invadează A.; președintele Hafiz Ullah Amin este ucis, iar puterea este încredințată lui Babrak Karmal. Invazia declanșează un lung și sîngeros război civil (1979-1990), în cursul căruia aproape 6 mil. de afgani s-au refugiat în Pakistan și Iran. La 4 mai 1986, Babrak Karmal este înlăturat, puterea fiind preluată de Muhammad Najibullah; guvernul sovietic, apreciind ca o greșeală invazia, semnează cu S.U.A. la 14 apr. 1988, un acord, mediat de O.N.U., privind retragerea trupelor sovietice din A., operațiune încheiată la 15 febr. 1989. Forțele mujahedinilor alcătuiesc un guvern în exil (23 febr. 1989), care continuă lupta. Najibullah încearcă o serie de tratative cu rebelii, dar ele eșuează, ceea ce duce la continuarea războiului civil. În urma presiunilor interne și externe președintele Mohammad Najibullah a demisionat (16 apr. 1992), punîndu-se astfel capăt regimului comunist din A. Cele mai mari grupări rivale ale rezistenței (Hezb-i-Islami condusă de Gulbuddin Hekmatyar și Jamiat-i-Islami condusă de Ahmed Shah Massud) au hotărît (24 apr. 1992) crearea unui consiliu interimar pentru guvernarea țării pînă la alegerile legislative. Neînțelegerile dintre cele două grupări s-au amplificat, provocînd numeroase victime și distrugeri materiale.
ALGERIA, Republica Algeriană Democratică și Populară ~, stat situat în NV Africii, cu largă ieșire (1.200 km) la Marea Mediterană; 2,38 mil. km2; 23,84 mil. loc. (1988; 82,6 la sută arabi, 17 la sută berberi, 0,1 la sută francezi etc.). Limba oficială: araba. Cap.: Alger. Orașe pr.: Oran, Constantine, Annaba, Ech Cheliff. Este împărțit în 31 villayate. Relief muntos în partea nordică – lanțurile muntoase Atlas Saharien și Tell Atlas – fragmentat de văi transversale și depresiuni de alt. Sahara, principala reg. a țării, cu alt. variabile (36 m în Chott Melrhir, 2.918 m în m-ții vulcanici Ahaggar) ocupă peste 4/5 din terit. A. Climă mediteraneană în N, tropical-deșertică în S. Expl. de petrol (32,4 mil. t. 1989), gaze naturale (39,4 miliarde m3, 1988), min. de fier (3,38 mil. t., 1987), de plumb, zinc, mercur (locul 3 pe glob), fosfați, sare ș.a. Numai 3,2 la sută din supr. țării este cultivată cu cereale (1,77 mil. t, 1988 din care 1,15 mil. t. grîu), cartofi (0,95 mil. t, 1988), sfeclă de zahăr, legume ș.a.; viticultură (132 mii ha, 1 mil. hl. vin, 1988), plantații de măslini (170 mii t măsline, 1988), curmali (182 mii t, 1988), și citrice (283 mii t, 1988 din care 190 mii t portocale). Întreprinderile ind. produc: produse petroliere, gaze naturale lichefiate, îngrășăminte chimice, ciment, produse textile și alim. ș.a. C. f.: 4.074 km. Căi rutiere: 80,5 mii km. Moneda: 1 dinar = 100 centimes. Exportă petrol și produse petroliere (aproape 2/3), gaze naturale (c. 1/3), produse siderurgice, fosfați, vin ș.a. și importă utilaje înd. și mijloace de transport, materii prime industriale, semifabricate, produse alim., cereale, bunuri de larg consum ș.a. – Istoric. Locuit în antic. de triburi numide, terit. A. este transformat în sec. 1 î. Hr. – 1 d. Hr. în posesiune romană (prov. Numidia și Mauretania) pînă în sec. 5. Ocupată de vandali (sec. 5-6) și bizantini (sec. 6-7). A. este cucerită de arabi (sec. 7-8) și înglobată în Califatul omeiad. Majoritatea pop. autohtone adoptă, în sec. următoare, araba ca limbă și islamismul ca religie. În sec. 11-12, sub dinastia Hammanizilor, își cucerește independența. Procesul de fărîmițare feudală din sec. 14-15 sfîrșește prin recunoașterea, la 1518, a suzeranității Imp. Otoman. A. se bucură din 1711 de o independență de facto. Cucerirea colonială franceză, începută la 5 iul. 1830 prin ocuparea orașului Alger, a întîmpinat o dîrză rezistență a populației condusă de emirul Abd el-Kader (1832-1847). După al doilea război mondial, lupta pentru independență ia forma luptei armate prin declanșarea, la 1 nov. 1954, a revoluției antiimperialiste conduse de Frontul de Eliberare Națională (FLN). Crearea Guvernului Provizoriu al Republicii A. (19 sept. 1958), încetarea focului în urma acordului franco-algerian de la Evians-les-Bains (18 mart. 1962), referendul privind independența (1 iul. 1962) duc la proclamarea independenței de stat a A. la 3 iul. 1962. Adunarea Națională și Constituantă proclamă Republica ALgeriană Democratică și Populară. La 19 iun. 1965, puterea este preluată de Consiliul Revoluției în frunte cu Houari Boumedienne. În 1976 un referendum popular adoptă noua constituție a țării, care proclamă A „republică democratică și populară, stat socialist, avînd ca religie de stat islamismul”. Deși, la 16 ian. 1986, Carta Națională elaborată de Frontul de Eliberare Națională a fost aprobată cu o zdrobitoare majoritate, în 1988 au izbucnit manifestații de protest, generate de dificultăți economice, care au determinat o revizuire fundamentală a politicii interne. Constituția adoptată în 1989 preconizează abolirea monopolului puterii în beneficiul Frontului de Eliberare Națională și introducerea unui sistem cu mai multe partide A. este republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de președinte și de Adunarea Populară Națională, iar cea executivă de președinte și de Consiliul de Miniștri. Alegerile din febr. 1992 au fost cîștigate de Frontul Islamic al Salvării (F.I.S.). După evenimentele legate de întreruperea procesului electoral și scoaterea în afara legii a F.I.S. (4 mart.), A. este condusă de Înaltul Comitet de Stat (președinția colegială). Instabilitatea politică a culminat cu asasinarea la 29 iun. a președintelui Mohammed Boudiaf.
ALLAH (în arabă al Illah), numele Dumnezeului unic în monoteismul islamic.
ARÁB, -Ă (‹ fr., lat.) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (la pl.) Popoare din grupa limbilor semitice care locuiesc în țările din Orientul Apropiat și în N Africii. A. sînt de religie musulmană (majoritatea sunniți, iar o parte însemnată, în Siria, Liban, Iraq și Yemen, șiiți) și creștină (copții din Egipt, maroniții din Siria, Liban și Iordania etc.). A. au avut un rol important în istoria și cultura evului mediu. În sec. 7-8 au cucerit un teritoriu vast, de la M-ții Pirinei pînă la hotarele Indiei, influențînd modul de viață, cultura, arta, știința popoarelor supuse și a celor învecinate. După primul și mai ales după al doilea război mondial, s-au constituit ca state independente: Maroc, Algeria, Tunisia, Libia, Egipt, Sudan, Siria, Liban, Iraq, Iordania, Arabia Saudită, Yemen, Mauritania, Kuwait, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Oman, Bahrain, Somalia, Djibouti. ♦ Persoană aparținînd unuia dintre aceste popoare. 2. Adj. Care aparține arabilor sau țărilor arabe, privitor la arabi sau la țările arabe; arabic, arabesc. ♦ Artă a. = artă la baza căreia se află sinteza originală dintre elementele bizantine, mesopotamiene și iraniene la care s-au adăugat influențele tradiției locale. Principale construcții (moschei, palate, mausolee, fortărețe) au trăsături caracteristice proprii, printre care curtea interioară încadrată de porticuri. S-au dezvoltat artele decorative (mozaicul, ceramica, prelucrarea metalelor, covoarelor etc.), cultivînd cu precădere ornamentul pur geometric și floral. O deosebită înflorire au cunoscut miniatura și caligrafia. Centre renumite: Bagdad, Cairo, Granada, Córdoba. Sin. artă musulmană sau islamică. ♦ Cifră a. = simbol grafic, reprezentînd unul din elementele sistemului de numerație cel mai utilizat (zecimal). Alfabet a. = alfabet propriu limbii arabe, alcătuit din 28 de litere care notează consoanele; pentru vocale se folosesc accente deasupra sau dedesubtul consoanelor. Cuvintele sînt scrise cursiv de la dreapta la stînga. ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia afro-asiatică, ramura semitică (cu scrie proprie) vorbită de arabi. Ca limbă de cult este răspîndită îndeosebi în Asia și în unele țări africane. ♦ (Despre cai) Care aparține unei rase pentru călărie și tracțiune ușoară, originară din Pen. Arabia.
ARAF (AL ARAF), echivalentul islamic al Purgatoriului, situat între Rai și Iad.
ARABIA SAUDITĂ, Regatul Arab Saudit, stat în SV Asiei, în Pen. Arabia; 2,1 mil. km2; 14,43 mil. loc. (1989). Limba oficială: araba. Cap. Riyadh. Orașe pr.: Jeddah, Mecca (Makkah), Medina (Al Madinah), Ta’if. Este împărțit în 17 provincii. Podiș slab ondulat, deșertic (Nefud, Rub’ și Al Khali), presărat cu oaze și înconjurat de munți nu prea înalți (alt. max.: în SV, 2.565 m); cîmpii litorale (Tihama în V, El Hasa în E). Climă tropicală deșertică, mai umedă pe coasta Mării Roșii (în SV, 500 mm/an). Mari exploatări de petrol (peste 23 miliarde t rezerve, locul 1 pe glob) și gaze naturale; resurse de min. de fier, cupru, sulf, sare (practic neexploatate). Culturi de cereale (c. 800 mii ha, 3,25 mil. t, 1988, din care grîu 3 mil. t), viță de vie (100 mii t de struguri, 1988), curmali (495 mii t curmale, 1988), legume și pepeni (1,2 mil. t, 1988) ș.a. Creșterea în parte nomadă, a animalelor: ovine (7,5 mil. capete, 1988), caprine (3,6 mil. capete, 1988), cămile (417 mii capete, 1988), bovine (325 mii capete, 1988). Rafinării de petrol (c. 80 mil. t capacitate, 1988). Întreprinderile ind. produc îngrășăminte chimice, mase plastice, produse metalice de larg consum, echipament electric, ciment (c. 9 mil. t), marochinărie, produse petroliere: gaze lichefiate. C. f.: 1.251 km. Căi rutiere: c. 46 mii km. Moneda: 1 riyal = 100 halalah. Exportă petrol (c. 3/4), produse petroliere (c. 1/10); gaze naturale, produse chimice ș.a. și importă autovehicule, produse chimice, echipament electric, produse siderurgice, alim., textile, cereale ș.a. – Istoric. Terit. A.S. a fost locuit din timpuri străvechi de triburi arabe. După constituirea statului musulman arab (Califatul) și apariția religiei islamice (sec. 7, la Medina, în V Pen. Arabia), terit. actualului stat al A.S. s-a aflat sub autoritatea nominală a califatelor Omeiazilor, Abbasizilor, Fatimizilor, precum și a statului mamelucilor. În sec. 16 o parte a terit. țării (Hijaz) a fost cucerită de turcii otomani. După cîteva încercări de unificare a terit. A.S. (sec. 18-20), în care un rol important l-a avut secta islamică a wahhabiților, Abd-al-Aziz II ibn Saud, emirul Nejdului, ca urmare a războaielor purtate, reușește să realizeze unificarea terit. din aproape întreaga Pen. Arabia, proclamîndu-se rege al A.S. la 23 sept. 1932. După al doilea război mondial începe exploatarea marilor zăcăminte petroliere. Veniturile obținute din exportul țițeiului au permis crearea unor ramuri industriale, modernizarea țării și au conferit A.S. un rol important în viața politică a Asiei de Sud-Vest. În 1990, în urma invadării Kuweitului de către Iraq, A.S. s-a alăturat coaliției antiiraqiene, pe terit. său fiind organizate majoritatea acțiunilor militare împotriva invadatorilor. A.S. este monarhie absolută. Activitatea legislativă și cea executivă sînt exercitate de către rege care conduce Consiliul de Miniștri. După Războiului din Golf, în A.S. a fost înființat Consiliul Consultativ (Majless al-choura) și s-a adoptat o lege fundamentală de tipul unei constituții, inspirată din Charia (legea islamică).
BABÍSM (‹ Bab) s. n. Doctrină religioasă vizînd reformarea islamismului într-un sens liberal, întemeiată de Mirza Ali Muhammad (1820-1850), care s-a proclamat Bab, adică „Poartă” conducînd la cunoașterea adevărului divin. Guvernul persan a interzis b., Bab însuși fiind arestat și executat.
BARTOLD, Vasili Vladimirovici (1869-1930), orientalist rus. Specialist în istoria islamului („Lumea musulmană”, „Istoria cercetării Orientului în Europa și în Rusia”).
BANGLADESH [baŋglədéș], Republica Populară ~, stat în Asia central-sudică, pe cursul inferior al fl. Gange; 144 mii km2; 106,5 mil. loc. (1989). Limba de stat: bengali. Cap.: Dhaka. Orașe pr.: Chittagong, Khulna. Este împărțit în patru prov. Peste 85 la sută din supr. B. este reprezentată de o cîmpie plană (alt. sub 10 m), traversată de Gange (Padma), Brahmaputra (Jamuna) și Meghna, delta comună a acestora măsurînd c. 100 mii km2. Climă tropicală musonică; cicloane cu efecte catastrofale în zona litorală. Resurse de gaze naturale, petrol (în cantități mici), cărbune, sare ș.a. Întreprinderi de prelucr. a iutei, de ciment, îngrășăminte chim., hîrtie, sticlărie, produse alim. ș.a. Șantiere navale. Se cultivă iută (c. 0.9 mil. t, 26,9 la sută din prod. mondială, 1988), orez (21,9 mil t, 1988), trestie de zahăr (7,2 mil t, 1988), ceai (41 mii t, 1988), grîu (1 mil. t, 1988), legume, bumbac ș.a.; se cresc bovine (22,8 mil. capete, 1988), caprine (10,7 mil. capete, 1988), ovine, cabaline (c. 2 mil. capete, 1988). Pescuit: c. 800 mii t (1986). Cf.: 2,9 mii km. Căi rutiere: 24 mii km. Moneda: 1 taka = 100 paisa. Exportă conf., iută și țesături din iută (c. 2/3), crustacee, piei, articole din piele, ceai ș.a. și importă materii prime și semifabricate, produse alim., utilaje ind. și mijloace de transport, combustibili, produce chim. s.a. – Istoric. Terit. de azi al B. a făcut parte, succesiv, din Imp. Gupta (sec. 5-4 î. Hr.) și Maurya (sec. 4-3 î. Hr.), din Imp. Marilor Moguli (sec. 17-18) și din colonia britanică India (sec. 18-20). În aug. 1947 a fost proclamată independența statului Pakistan, format din două prov., aflate la 1.700 km distanță una de alta, ambele avînd o populație preponderent musulmană: Pakistanul de V și Pakistanul de E (actualul B). Contradicțiile economice, politice, etnice, culturale și religioase despart cele două provincii. În 1949, șeicul Mujibur Rahman formează Liga Awami care se pronunță pentru autonomia Pakistanului de E. După Victoria în alegeri (1970) a partidului Liga Awami în Pakistanul de E, acesta își proclamă independența (mart. 1971). Trupele pakistaneze încearcă să înăbușe mișcarea de independență, în condițiile războiului civil și, apoi, ale războiului indo-pakistanez. Pakistanul de E devine stat independent (16 dec. 1972) luînd numele de B. (recunoscut de Pakistan în 1974). În febr. 1975, constituția este modificată; partidele politice sînt desființate, constituindu-se partidul unic, de guvernămînt al cărui conducător, Mujibur Rahman, devine președintele țării. În aug. 1975, o lovitură de stat îl înlătură pe Mujibur Rahman (care este asasinat) și inaugurează o perioadă de instabilitate politică internă. La 24 mart. 1982, puterea este preluată de generalul H.M. Ershad, administrator-șef al legii marțiale și apoi președinte al statului (1988-1990). De la 23 apr. 1982 activitatea legislativă și cea executivă sînt deținute de președinte, asistat de un consiliu consultativ și de un cabinet. Activitatea partidelor politice este interzisă (din 1984, este parțial admisă). B. este republică islamică.
BRUNEI DARUSSALAM, stat în SE Asiei, în N ins. Kalimantan; 5.765 km2; 249 mii loc. (1989). Limba oficială: malaeza. Cap.: Bandar Seri Begawan. Orașe pr.: Kuala Belait, Seria. Relief colinar și muntos (alt. max.: 1.850 m, vf. Pagon Priok) cu frecvente mlaștini în zona litorală. Climă ecuatorială cu precipitații bogate (2.500-5.000 mm/an). Pădurea cu esențe prețioase ocupă 44,2% din supr. țării. Terenurile arabile și culturile de bază sînt: orezul, maniocul, legumele, cocotierii. Creșterea animalelor: porcine, bubaline, bovine. Baza economiei o constituie expl. petrolului (1,25 mil. t, 1986) și a gazelor naturale. Alte activități ind.: expl. lemnului, valorificarea produselor agricole. C. f.: 19,3 km; căi rutiere: 1,3 mii km. Moneda: 1 dollar Brunei = 100 sen (cents). Exportă petrol (cca. 1/2), gaze naturale (cca. 2/5), produse petroliere ș.a. și importă mașini, utilaje și mijloace de transport (aproape 1/2), produse alim., bunuri de larg consum ș.a. – Istoric. Prima atestare a regatului B. datează din sec. 9; în sec. 14 este subordonat statului indonezian Madjapahit; la începutul sec. 15 adoptă islamismul. În 1888 devine protectorat britanic, obține în 1971 autonomia internă și își proclamă la 1 ian. 1984 deplina independență de stat. Veniturile asigurate de petrol fac din sultanul B. unul dintre cei mai bogați oameni din lume (în 1990, averea era evaluată la 25 miliarde de dolari). B. este monarhie constituțională. Activitatea legislativă și executivă este exercitată de sultan și de Consiliul de Miniștri.
SABBATHAI ZWI (1626-1676), mistic evreu. Inspirat de cabală, se considera Mesia și voia să-l înlăture pe sultanul otoman din Instanbul; sub amenințări, a trecut la islam. Adepții săi au format secte iudeo-musulmane.
RUSHDIE [rúʃdi], Salman (Ahmed) (n. 1947), scriitor englez de origine indiană. Magician al cuvântului, romanele sale sunt o vastă frescă a culturii indiene („Copiii de la miezul nopții”, „Rușinea”, „Ultimul suspin al maurului”). Apariția (1988) „Versetelor satanice”, socotite drept o blasfemie față de islam și o insultă la adresa ayatollahului Khomeini, a declanșat un mare scandal, acesta dând un decret (1989) de condamnare a sa la moarte.
RUÍZ [ruíθ], Juan (c. 1283-c. 1350), poet spaniol. Arhiepiscop de Hita. Inspirat deopotrivă din islam și neoplatonism, cultivă misterul religios, inovând stilistic în cadrul tradiției. Autor al poemului „Cartea dreptei iubiri”, operă singulară cu fond autobiografic, amestec de legende și alegorii, care anticipează, prin observația moravurilor, romanul picaresc.
SUNNA (cuv. arab „cutumă”) subst. Tradiția sacră a islamului „ortodox” (sunnit) care desemnează faptele și cuvintele atribuite Profetului Mahomed.
SUNNISM (< sunna) s. n. Curent „ortodox”, majoritar, al islamului (c. 90% din credincioși), bazat pe recunoașterea „Sunnei”. Consideră izvor al credinței nu numai „Coranul”, dar și „Sunna” ‒ culegere de povestiri, conținând fapte și cuvinte atribuite Profetului Mahomed. Adepții s. constituie majoritatea credincioșilor musulmani din Orientul Apropiat, Africa de N, Pakistan și Indonezia.
CORAN, cartea sacră a religiei islamice cuprinzînd cuvîntul lui Allah transmis, prin revelație și numai în limba arabă, lui Mahomed. Fixat în scris între anii 632 (moartea Profetului) și 655 (moartea califului Usman), C. este alcătuit din 114 diviziuni, numite sure, dispuse de la cele mai lungi către cele mai scurte. Surele conțin norme morale și juridice, concepții metafizice, o cosmologie, o escatologie etc. C. este baza întregii civilizații islamice.
MAHOMED (în arabă Mohammed „cel lăudat”) (c. 570-632), reformator religios arab. Fondatorul islamismului (mahomedanismului). Propagator și autor parțial al textelor coranice; considerat ultimul dintre profeții care încheie revelația inițiată de „Vechiul Testament” și completată de Evenghelii. Probabil, personaj istoric, n. la Mecca (Arabia), predicator din 610 la Mecca, refugiat (hegira) la Medina 622, dată considerată ca începutul erei musulmane; a provocat un „război sfânt” (jihad) de convertire a întregii Arabii, neapucând să vadă însă izbânda totală. Potrivit tradiției, M. ar fi scris „Coranul” dictat de Allah sau l-ar fi primit gata scris pentru el și transmis prin îngerul Gabriel, originalul păstrându-se în cer. Mormântul lui M. de la Medina este loc de pelerinaj pentru musulmanii din întreaga lume.
DOCENTÍȘTI ({s} gr. dokeo „a părea, a da impresia”) s. m. pl. Grupare eretică creștină primară, constituită pe baza credinței că Iisus a avut doar un trup aparent, negându-i astfel suferința pe cruce, dar recunoscându-i divinitatea. Erezia se regăsește și în islam.
DUMNEZEU (lat. dom(i)ne deus) s. m. (cu regim de nume propriu) 1. (În religiile monoteiste) Ființă supremă personală, cauză transcendentă primordială, principiu fundamental al existenței și ordinii universale, creator, proniator și judecător al lumii. Monoteismul iudaic și cel islamic îl separă pe D. de lume (deism), pe când cel creștin îmbină prezența și activitatea lui D. în lume prin energiile sale divine necreate (imanența), cu realitatea Sa infinită și veșnică de dincolo de lumea timpului și spațiului (transcendența). Creștinismul mai afirmă că D., unu în ființă, este întreit în persoane (ipostasuri): Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. 2. Divinitate, zeu. ◊ Expr. A nu avea (sau a fi fără) nici un Dumnezeu = a nu avea (sau a fi fără) niciun sens, valoare, gust.
skanderbeg s.n. – Întrecere sportivă în care doi adversari își măsoară forța brațelor. Cuvântul derivă de la Skanderbeg – porecla lui George Castriota sau Kastrioti (1405-1468), patriot albanez. Luat de otomani de la vârsta de 7 ani, a fost crescut ca musulman și a devenit comandantul favorit al sultanului Murad II (a domnit între 1421-1451), care i-a dat porecla, o combinație între Iskander (Alexandru) și funcția de bei. În 1443 a trecut de partea opusă, a renunțat la islamism și i-a îndepărtat pe turci din Albania. A menținut independența Albaniei timp de douăzeci de ani, dar după moartea sa opoziția față de turci s-a destrămat. Skanderbeg a fost contemporan cu Mircea cel Bătrân și era supranumit în epocă „Braț de Fier”. De aici și denumirea sportului. [după Dicționar de eponime – O. Laiu-Despău, ed. Saeculum I.O. 2006]
IBLIS, denumire a diavolului în islam.
ISLÁM (‹ fr.; din arabă „supunere față de Dumnezeu”) s. n. 1. Religie monoteistă fondată în V Arabiei, la începutul sec. 7 (anul 622 fiind considerat începutul erei musulmane). I. se bazează pe Coran, ale cărui capitole (sure) au fost revelate Profetului Mahomed, prin mijlocirea arhanghelului. Coranul și tradiția alcătuită din spusele și faptele Profetului (hadit) prescriu credincioșilor cinci obligații rituale fundamentale (așa-zișii „stâlpi ai islamului”): „mărturia de credință” („Nu există al Dumnezeu decât Allah, Mahomed este trimisul lui Dumnezeu”); rugăciunea (făcută de cinci ori pe zi); dania; postul (cel mai de seamă este al Ramadanului); și pelerinajul la Mecca (cel puțin o dată în viață). Cele două curente principale ale i. sunt: sunnismul și șiismul. Cei peste 1 miliard de musulmani, înregistrați în toată lumea la mijlocul anilor ’90, se împart în sunniți (85%), șiiți, kharigiți și alte secte minoritare. Sin. islamism, mahomedanism. 2. Totalitatea popoarelor care practică religia islamică.
IRAQ (IRAK), Republica ~ (al-Jumhūriyah al-’Irāqῑyah), stat în SV Asiei, în Orientul Mijlociu, suprapunându-se în mare parte Mesopotamiei antice; 434,1 mii km2; 19,9 mil. loc. (1994). Limba oficială: araba. Religia: islamică (șiiți – 62,5% și sunniți – 34,5%) c. 95%, catolică. Cap.: Bagdad (Baghdād). Or. pr.: Basra (Al-Bașrah), Mosul (Al-Mawșil), Kirkūh, Al-Hillah etc. Este împărțit în 15 guvernorate și 3 reg. autonome. Relieful prezintă 4 reg. naturale: în centru câmpia drenată de fl. Tigru și Eufrat, care se unesc și formează fl. Shatt al-Arab ce se varsă în G. Persic (câmpia concentrează 75% din terenurile cultivate ale țării); în N, o unitate colinară piemontană (vechea Asirie), cu precipitații mai bogate; în V, câmpii deșertice, sectoare ale deșertului sirian; în NE M-ții Kurdistanului, prelungire nord-vestică a M-ților Zagros din Iran. Climă subtropicală, cu ariditate accentuată, cu veri toride, fără precipitații și ierni mai blânde. Vegetație de stepă cu tufișuri (în N și E) și plante xerofite și halofite (în S și V). I. dispune de mari rezerve de petrol (13,4 miliarde t, locul 3 pe glob), atât în N, cât și în S țării. Expl. de petrol (36,7 mil. t, 1994), gaze naturale (124 miliarde m3), sulf, fosfați (1.000 mil. t), sare și zăcăminte de cupru, crom și gips. Ind. produce: energie electrică (27,1 miliarde kWh, 1994), gaze lichefiate, derivate petroliere, oțel, autovehicule, tractoare, aparate radio, televizoare, calculatoare, frigidere, acid sulfuric, îngrășăminte azotoase și fosfatice, ciment (2,5 mil. t, 1992), țesături de bumbac, lână, mătase, in, textile și conf., covoare, produse alim. (lactate, zahăr, carne, bere, țigarete etc.). Circa 75% din supr. țării este neproductivă. Terenurile agricole reprezintă 21,7% din terit. țării. Agricultura antrenează 40% din populația activă și asigură 15% din PIB. Se cultivă grâu, orz, porumb, mei, orez, bumbac, tutun, susan, in, sfeclă de zahăr, fasole, linte; plantații de curmali, citrice, viță de vie, măslini, trestie de zahăr. Mari cantități de legume (tomate 800 mii t, 1994, ceapă, cartofi, castraveți, vinete) și fructe (mere, piersici, prune). Se cresc ovine (6,3 mil. capete, 1994), caprine (1,1 mil. capete, 1994), asini, cămile, bovine și bubaline (1,2 mil. capete, 1994), cabaline. Pescuit de pește și perle în G. Persic. C. f.: 2,0 mii km. Căi rutiere: 25,5 mii km; pipe-line-uri: peste 3 mii km. Flota comercială: 1,6 mil. t. r. b. (tone-registru-brut) (1995). Moneda: 1 dinar = 1000 fils. Turism cu mari obiective antice: în N, vestigii ale civilizației asiriene (Ninive, Nimrud, Assour, Khorsābād), zona Babylon-Bagdad-Samarra (ultimele două capitale ale Califatului Arab) cu minaretul elicoidal Malwiya din Samarra (sec. 9), în SE ruinele orașelor-state antice Ur, Lagash, Eridu ș.a. Export: petrol și produse petroliere, curmale, ciment, țesături, îngrășăminte chimice, lână, piei, orz ș.a. Import: utilaje ind. și mijloace de transport, produse alim., textile, chimice, cherestea, hârtie, medicamente ș.a. – Istoric. Sub numele de Mesopotamia, regiunea dintre Tigru și Eufrat, teritoriul I. a fost leagănul unor mari civilizații ale Orientului Antic, precum cea akkadiană, asiriană, babiloniană și caldeeană. Cucerit succesiv de perși (539 î. Hr.), de Alexandru cel Mare (331 î. Hr.), parți (sec. 2 î.Hr.- 3 d. Hr.), Sasanizi (sec. 3-7) și arabi care, după victoria repurtată la al-Qadisiyya (637) asupra oștilor sasanide, au întemeiat aici importante orașe (Basra, 638 și al-Kŭfa, 639). În timpul Abbasizilor (750-1258), I. a devenit provincia centrală a Imperiului Arab, califul al-Mansur fundând, în 762, orașul Bagdad, devenit noua capitală (de aceea statul s-a numit și Califatul de Bagdad). În ciuda unei dezvoltări economice și intelectuale remarcabile, I. a avut de suferit din cauza numeroaselor tulburări și revolte, precum și a dominației străine care a urmat: a Buizilor (din 945), a turcilor selgiucizi (din 1056), a mongolilor (din 1258), a Sefevizilor (din 1508) și a turcilor otomani (din 1534). În sec. 16-17, în cadrul războaielor turco-persane, I. a fost obiect de dispută până în 1639, când Sefevizii au recunoscut adversarilor lor stăpânirea asupra I., care s-a menținut până în 1917. Descoperirea unor zăcăminte petrolifere (sf. sec. 19) la Mossul impulsionează dezvoltarea țării. Ocupat de trupe britanice în timpul primului război mondial, este încredințat (1920) de Societatea Națiunilor, sub mandat, Marii Britanii. În 1921, I. este proclamat regat, având ca suveran pe Faysāl ibn Hussain, din familia Hașemiților. Cu toate că își proclamă independența la 3 oct. 1932, I. rămâne sub o puternică influență politică britanică și semnează, în 1955, Pactul de la Bagdad (I., Arabia Saudită, Iordania) de orientare prooccidentală. În urma loviturii de stat din 14 iul. 1958 se instaurează un regim militar (condus până în 1963, de generalul Abd al-Karim Kassem), care abolește monarhia, scoate I. din Pactul de la Bagdad și, prin partidul Baas, aflat la putere, adoptă o linie politică radicală, panislamică. Are loc naționalizarea băncilor și a societăților de asigurare, precum și distanțarea de politica externă filooccidentală. Din 1979, puterea este preluată de vicepreședintele Consiliului Comandamentului Revoluției, Saddam Hussein. Disputa teritorială cu Iranul provoacă un îndelungat și costisitor război iraniano-irakian (1980-1988), soldat cu distrugeri și numeroase victime. La 2 aug. 1990, I. invadează emiratul Kuweit, pe care îl anexează (28 aug.), proclamându-l a 19-a provincie. Condamnat de O.N.U. (care-i cere printr-o rezoluție ultimativă retragerea trupelor din emirat până la 15 ian. 1991), I. este confruntat cu acțiunea forței multinaționale, condusă de S.U.A., operațiunea „Furtună în deșert” (16 ian.-28 febr. 1991), care se încheie cu totala înfrângere a I., obligat să abandoneze Kuweitul (28 febr. 1991). Sancțiunile impuse de O.N.U. I. au generat mari dificultăți economice, cărora Saddam Hussein le-a făcut față prin consolidarea controlului personal asupra regimului și prin hărțuielile asupra corpului de inspectori O.N.U., în încercarea de a obține ridicarea sancțiunilor (1997), Acțiunile separatiștilor kurzi au agravat tensiunile interne și au atras incursiuni ale trupelor turce și crearea unei zone de excludere aeriană a trupelor irakiene în nordul I., locuit de kurzi și în sud, unde populația șiită este majoritară. Anii 1997-1998 au dus la o creștere a tensiunilor și la repetarea unor momente de criză, capabile să ducă la declanșarea unui nou conflict militar în zonă provocat de refuzul autorităților irakiene de a accepta controlul neîngrădit al inspectorilor O.N.U. la toate obiectivele presupuse de aceștia a fi baze de fabricare a armelor de distrugere în masă (nucleare, bacteriologice etc.). Plecarea inspectorilor O.N.U., ca urmare a continuelor neînțelegeri, a determinat reacția forțelor militare anglo-americane, care, începând din noaptea de 16-17 dec. 1998, au bombardat, timp de patru nopți, anumite obiective din I. (operațiunea „Vulpea Deșertului”). Republică prezidențială, potrivit constituției din 22 sept. 1968. Activitatea legislativă este exercitată de președinte, de Consiliul Comandamentului Revoluției și de Adunarea Națională, iar cea executivă, de Consiliul Comandamentului Revoluției și un Consiliu de miniștri, care are doar funcții administrative.
KAABA (cuv. arab. „cub”), vechi templu, de formă paralelipipedică (având laturile de 12 m și, respectiv, 10 m, iar înălțimea de 15 m), aflat în centrul marii moschei din Mecca și acoperit cu un văl negru, ornat cu citate din Coran (reînnnoit în fiecare an). Zidit, potrivit tradiției arabe, de Adam și reconstruit de Avraam și fiul acestuia, Ismael. Aici, în colțul dinspre răsărit, se păstrează „piatra neagră”, care, potrivit legendei, a fost adusă din cer chiar de Adam sau de arhanghelul Gabriel. Edificiul actual înlocuiește, de la sfârșitul sec. 7, pe cel distrus în timpul asediului din 683. K. a devenit, încă din epoca preislamică, principalul loc de pelerinaj al arabilor. Considerată centrul lumii, către K. se îndreaptă în fiecare zi cele cinci rugăciuni canonice ale musulmanilor. K. marchează, pentru islam, traiectul sacru dintre Cer și Pământ, direcția osiei Universului și Poarta Cerului.
KANEM-BORNU, vechi regat african, situat într-o regiune sub-sahariană; îngloba teritorii din actualele state Ciad, Camerun, Niger, Nigeria. Întemeiat, probabil, de cavalerii berbero-saharieni, împinși spre sud (sec. 9) de expansiunea arabă. Dubla denumire provine din faptul că, inițial, nucleul statului s-a aflat în reg. Kanem, de unde populația a fost nevoită să se strămute, la sfârșitul sec. 14, în V L. Ciad, unde a pus bazele unui nou stat – Bornu. În sec. 11 a adoptat islamul. A cunoscut o primă perioadă de înflorire (până la sfârșitul sec. 14), bazată pe comerțul de sclavi, și apoi, mai târziu, sub Idris Aloma (c. 1580-c. 1617), după reorganizarea sa în V regiunii Bornu. Amenințat de creșterea influenței populațiilor hausa (sec. 18) și fulbe (sec. 19), a fost cucerit și împărțit între Africa Ecuatorială Franceză și colonia britanică Nigeria.
HEZBOLLAH („Partidul lui Allah”), mișcare șiită libaneză, proiraniană, fundată după ocuparea de către trupele israeliene a unui important teritoriu în S Libanului (1982). Organizată potrivit modelului fundamentalist iranian, constituie principalul adversar al Israelului în S Libanului, urmărind crearea unui stat libanez care să fie guvernat după principiile stricte ale islamului.
TALIBÁN, talibani, s. m. (Și adjectival) membru al unei grupări fundamentaliste din Afganistan, care promovează principiile fundamentalismului islamic în viața politică, socială etc. – Din fr., engl. Taliban
KHARIGÍSM (‹ fr.) s. n. (REL.) Cel mai vechi curent schismatic al islamului, apărut în 657, care își are originea în controversa politico-religioasă privind desemnarea califului. Kharagiții au alcătuit aripa dură a armatei lui Ali, ginerele și vărul Profetului, pe care l-au părăsit, refuzând pacea cu Muawiyya, s-au dizolvat în trei secte: azragită, ibadită și sufrită, dintre care astăzi mai supraviețuiește doar cea ibadită (3-4% dintre musulmani).
ORGANIZAȚIA CONFERINȚEI ISLAMICE (O.C.I; în engl.: Organization of the Islamic Conference – O.I.C.), organizație guvernamentală regională, cu sediul la Jeddah (Arabia Saudită), creată în 1969 (își începe activitatea în 1971), cu scopul promovării solidarității islamice a țărilor membre, a cooperării dintre statele membre în domeniile economic, social, cultural și științific, eliminării segregației, discriminării rasiale și a oricărei forme de colonialism, asigurării măsurilor necesare pentru pace și securitate internațională, a consolidării luptei tuturor musulmanilor pentru apărarea demnității, independenței și drepturilor naționale, a creării unui climat potrivit pentru cooperare și înțelegere între țările membre și alte țări, a protecției locurilor sfinte ale islamului și promovării cauzei palestiniene. Are 57 de state membre suverane care au populație islamică din Africa, Asia, Europa și America, două state au statut de observator, iar Organizația pentru Eliberarea Palestinei (O.E.P.) este membru cu drepturi depline. Principalele sale organe sunt: Conferința șefilor de state (care se reunește la fiecare 3 ani), Conferința Miniștrilor Afacerilor Externe (care se reunește în fiecare an) și Secretariatul general. În cadrul organizației funcționează Banca de Dezvoltare Islamică, Agenția de Știri Internațională și Fondul de Solidaritate Islamic.
COMORE, Republica Federală Islamică a Comorelor, stat în V Oc. Indian, în arh. cu același nume, la NV de ins. Madagascar; 2,2 mii km2; 448 mii loc. (1989). Cap.: Moroni. Limbi oficiale: araba și franceza. Ins. pr.: Grande C., Anjouan, Mohéli. Insulele au aspectul unor platouri vulcanice alt. 300-600 m), ușor fragmentate și dominate de numeroase conuri vulcanice (alt. max. Mt. Karthala, vulcan activ, 2.361 m). Climă tropical-oceanică. Supr. cultivată (44,9%) este ocupată de plantații de bananieri, arbori de cafea, cacao, vanilie; pentru consumul intern se cultivă orez, bumbac, batate, manioc. Fabrici de ciment, uleiuri aromate vegetale, rom. Creșterea ovinelor, bovinelor și caprinelor. Pescuit: 5,5 mii t (1988). Nu are căi ferate. Căi rutiere: 765 km. Moneda: 1 franc C. f. a. = 100 centimes. Exportă scorțișoară și vanilie (80%), uleiuri vegetale aromate, cuișoare, copra ș.a. și importă produse petroliere, orez, carne și produse din carne, zahăr ș.a. – Istoric. Posesiune franceză din 1886. În 1968 obține o largă autonomie internă. În urma unui referendum se proclamă la 6 iul. 1975 republică independentă. În 1976, Franța a organizat un referendum în ins. Mayotte, parte integrantă a C., majoritatea populației pronunțîndu-se pentru menținerea statutului de „colectivitate teritorială”. Referendumul a fost condamnat de O.N.U. Adunarea Generală a organizației cerînd stabilirea suveranității C. asupra insulei. Potrivit constituției din 1978, puterea executivă este deținută de președinte, care este și prim-min., iar cea legislativă de Adunarea Legislativă.
RUS, Remus (n. 1942, Brașov), teolog român. Prof. la Institutul Teologic și Universitatea din București. Specialist în istoria religiilor („Concepția despre om în marile religii”, „Istoria religiilor. Manual pentru seminariile teologice”, în colab., „Istoria filozofiei islamice”, „Dicționar enciclopedic de literatură creștină în primul mileniu”).
CONSTANTINE [cõstãtín] (KOUSTANTINA, KSONTINA, QACENTINA), oraș în NE Algeriei, în apropierea M. Mediterane; 449,6 mii loc. (1987, cu suburbiile). Aeroport internațional. Centru comercial și ind. (ciment, tractoare, țesături, piel., produse alim.). Universitate islamică. Cap. a regilor Numidiei. Refăcut de împăratul Constantin (313). Ruine romane.
HĀFIZ-I ABRÜ (?-1430), istoric persan. L-a însoțit pe Timur Lenk în campaniile sale (1370-1405). Autor al unui „Compendiu de istorie” privind perioada preislamică, până la 1258.
HᾹJJ ’Umar, al- (’Umar ibn Sa’id Tal) (1797-1864), conducător militar arab. Desemnat de viceregele Egiptului, Ibrahim Pașa, calif al Africii Negre. A convertit, cu forța, la islamism mari regiuni din centrul Africii. Imperiul creat de el a fost anexat de francezi (1897).
HAKIM, Tawfig al- (1989-1987), scriitor egiptean. Proză a realității cotidiene („Lurnalul unui judecător de țară”). Piesele sale, inspirate din mitologia antică („Oedip rege”, după Sofocle) sau din patrimoniul religios și tradițional islamic („Muhammad”, „Shahrāzād”), dezbat, în manieră simbolică, probleme ale individului și, mai ales, ale intelectualului sfâșiat între diverse lumi sau aspirații („Între război și pace”, „Călătorie spre mâine”). Eseuri („Arta literaturii”).
COPT2, -Ă (‹ fr. {i}) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume dat, după creștinare, populației indigene a Egiptului, care, neacceptînd dogma Conciliului de la Calcedon (451) de condamnare a monofizitismului, s-a separat de Biserica oficială formînd Biserica c., azi cea mai importantă comunitate creștină din interiorul lumii islamice, numărînd în prezent c. 4 mil. de membri. 2 Adj. Care aparține copților2 (1), care se referă la copți. ◊ Crucea c. = cruce adoptată și folosită în Biserica c., compusă din litera grecească T(tau) și o buclă așezată peste aceasta; reprezintă vechiul simbol hieroglific egiptean al vieții (ankh). ♦ (Substantivat, f.) Limbă din familia afro-asiatică, ramura egipteană, folosită de copți ca limbă de cult și vorbită pînă în sec. 17. Scrierea coptă a folosit alfabetul grec și unele semne (șapte) din demotică (scriere egipteană populară).
KURD, -Ă s. m. și f. (La pl.) Populație care trăiește în zonele muntoase din E și SV Asiei Mici și în regiunile limitrofe (Kurdistan). De religie musulmani șiiți. Un număr important de k. sunt adepți ai unor secte: yezid („adoratori ai diavolului”) în Iraq, ahl Al-Haqq („oamenii adevărului divin”) în V Iranului și aleviți în Turcia. Populația, în principal rurală (în proporție de 80% dintre care în jur de 10% nomadă), este structurată în comunități tribale sătești sau familiale (lărgite); se ocupă cu creșterea animalelor și cu agricultura; în orașele principale meșteșugurile cunosc o mare înflorire. Limba k. face parte din ramura indo-iraniană, grupul iranian de vest, fiind constituită din numeroase dialecte, Literatura, folclorul, muzica, cultura materială a k., deși insuficient studiate, se caracterizează prin trăsături distincte față de cele ale culturii popoarelor vecine. Primele mărturii despre strămoșii k. datează aproximativ din milen. 2 î. Hr. Poporul k. s-a format în N Mesopotamiei (sec. 3-4), ca urmare a amestecului și conviețuirii dintre vechile populații locale cu triburile iraniene venite în acest spațiu geografic. În timpul Califatului arab, triburile k. au adoptat islamul și, asimilând populația locală, s-au înstăpânit pe cea mai mare parte a Kurdistanului, proces care a continuat și în timpul Selgiucizilor (sec. 11-13).
TABARῙ AT (pe numele complet ABŪ JA’FAR MUHAMMAD IBN JARIR ~) (c. 839-923). jurist, istoric și cleric musulman. A trăit mai ales la Baghdad. Contribuții privind istoria islamului („Istoria profeților și a regilor”, „Comentarii asupra Coranului”).
TABRῙZ, oraș în NV Iranului, situat pe pantele m-ților Sahand, la 1.348-1.367 m alt., pe râul Aji, într-o zonă seismică; 1,3 mil. loc. (2006). Aeroport. Stațiune climaterică de vară. Centru comercial. Ind. Constr. de mașini (tractoare, motociclete), petrochimică, textilă, de prelucr. a lemnului, cimentului, piel. și alim. Covoare manuale celebre din sec. 16. Artizanat (articole din piele și argint). Bazaruri. Universitate (1946). Moscheea albastră sau Masjed-e Kabūd (1465-1466), cu frumoase mozaicuri; Moscheea Alo Shah (sec. 14). Citadela (sau Ark) construită ca moschee înainte de 1322. În sec. 14-16, la T. a funcționat o școală de miniaturiști fondată și sprijinită de cârmuitorii Ilhanizi. Distrus de cutremurele din 791, 858, 1041, 1721, 1780, 1927 și reconstruit de atâtea ori. Denumirea antică Tauris. Cucerit de Timur Lenk în 1392 care și-a stabilit aici capitala. Disputat între Iran și Imp. Otoman, și din sec. 19 de Rusia. Aici a fost executat, în 1850, reformatorul islamic Mîrza Ali Muhammad, fondatorul babismului, împreună cu c. 40.000 dintre adepții săi. A suferit mari distrugeri în Războiul iraniano-iraqian (1980).
RAFSANDJANI, ’Ali Akbar Hāchemi (pe numele adevărat ’Ali Akbar Bahremani) (n. 1934), om politic iranian. Președinte al Parlamentului (1980-1989). După moartea ayatollahului Khomeini, a devenit șef al Republicii Islamice Iran (1989-1997). Împreună cu liderul religios Ali Khamenei a dus o politică antioccidentală și antiamericană.
HALEVI YEHUDAN (IUDA) (c. 1075-1141), poet și filozof evreu spaniol. Autor a peste 800 de poeme dedicate poporului evreu. Susține superioritatea iudaismului față de filozofia aristotelică, de creștinism și de islamism („Cartea de argumente și dovezi în apărarea credinței disprețuite”) și relatează convertirea la iudaism a kazarilor din Crimeea („Cartea kazarilor”).
RIBᾹT (cuv. arab), tabără (mănăstire fortificată) construită la frontiere în primele sec. ale islamului; constituiau veritabile puncte strategice.
IRAN Republica islamică ~ (al-Jomhūrῑ-ye Eslamῑ Irān), stat în SV Asiei, în Orientul Mijlociu, cu ieșire la M. Caspică, G. Persic și G. Oman; 1,6 mil. km2; 65,8 mil. loc. (1994). Limba oficială: persana (farsi). Religia: islamică (șiiți) 99%. Cap.: Teheran (Tehrān). Orașe pr.: Mashhad, Esfahān, Tabrῑz, Shῑrāz, Akwāz, Bākhtārān, Qom, Rasht, Hamadān. Este împărțit în 24 provincii. Relieful este reprezentat printr-un podiș central (pod. Iranului) cu alt. între 300 m și 1.800 m, ocupat de două deșerturi întinse (Dasht-e-Kavῑr și Dasht-e-Lūt) și înconjurat de munți înalți: în N, lanțul M-ților Elburz (alt. max.: 5.604 m, vf. Demavend sau Damāvand), în NE Khurasan și în V și SV lanțul M-ților Zagros, continuat cu M-ții Zaristan și Fars. În NV se află un sector al Pod. Armeniei. Climat subtropical continental excesiv, cu precipitații reduse. Stre M. Caspică și G. Persic clima este mai umedă (500-1.000 mm/an). Rețea hidrografică săracă (râul Karun, lacul Urmia). Vegetație cu caracter stepic și semideșertic, cu excepția reg. țărmurilor (păduri cu aspect tropical) și a versantului nordic al M-ților Elburz (pădure temperată). Economia țării se bazează, în principal, pe exploatarea și prelucr. petrolului, care asigură 20% din PNB și peste 90% din exporturi. Expl. de petrol (171,3 mil. t, 1992, locul 4 în lume; rezerve: 12,6 miliarde t, 1994, locul 5 pe glob), de gaze naturale (54,9 mil. m3, 1995; rezerve: c. 14 miliarde, 14 miliarde m3, locul 2 pe glob), min. de mangan, crom, cupru, plumb, zinc, fier, nichel, antimoniu, argint, bauxită, magnezit, sulf, azbest, sare gemă și huilă. Ind. prelucrătoare, în care este ocupată 1/3 din totalul populației active, produce: energie electrică (68,4 miliarde kwh, 1992), fontă, oțel, aluminiu, cupru și plumb rafinat, autovehicule, tractoare, aparate radio, televizoare, frigidere, derivate din petrol (benzină 5,9 mil. t, 1992), îngrășăminte chimice, acid sulfuric, sodă caustică, anvelope, ciment, țesături de lână și bumbac, sticlărie, piel. și încălț., zahăr (866 mii t., 1992), produse lactate, bere, țigarete. Agricultura concentrează c. 40% din populația activă și asigură 20% din PNB, principalul sector fiind producția vegetală. Peste 50% din supr. țării este neproductivă; 8,6% din supr. țării (între care c. 6 mil. ha irigate) se cultivă cu grâu (11,5 mil. t, 1994), orez (2,7 mil. t, 1994), porumb, orz, mei, sorg, cartofi (2,85 mil. t, 1994), tutun, bumbac, sfeclă de zahăr (4,7 mil. t, 1994), trestie de zahăr, soia, floarea-soarelui, in, susan, ricin, kenaf, legume (tomate 1,94 mil. t, 1994, fasole, mazăre, ceapă, năut, linte), pepeni, fructe (mere 1,69 mil. t, 1994, locul 7 pe glob, pere, caise, migdale, alune, struguri, 1,88 mil. t, 1994, locul 7 pe glob); plantații de citrice (lămâi 640 mii t, 1994, locul 5 pe glob), curmali, ceai (75 mii t, 1994), smochini, măslini, fistic (locul 1 pe glob). Se cresc ovine (45,4 mil. capete, 1994, locul 4 pe glob), caprine (23,5 mil. capete, 1994), bovine (7,1 mil. capete, 1994), bubaline, asini și catâri (2 mil. capete, 1994), cămile. Pescuit: 344 mii t (1993). Veche tradiție meșteșugărească (covoare persane, piel., ceramică). C. f.: 5,1 mii km. Căi rutiere: 151,1 mii km. Pipe-line-uri: 3,5 mii km. Flota comercială: 6,7 mii t. r. b. (1995). Moneda: 1 rial = 100 dinari. Turism slab dezvoltat, dar cu obiective de importanță mondială: locurile istorice au vestigii antice (îndeosebi persane) cum sunt Persepolis cu împrejurimile, Susa, Pasargada, Damghan, Bam sau din perioada postsasanidă (mai ales din sec. 11-18), Esfahān, Hamadān (ambele și cu vestigii persane), Shῑrāz, Tabrῑz, Bākhtārān, Mashhad, Yazd, apoi capitala Teheran (cu monumente vechi și moderne), țărmul M. Caspice cu stațiuni balneoclimaterice (Ramsar, Babolsar) și de sporturi de iarnă, lanțul muntor Elburz etc. Export: petrol și produse petroliere, gaze naturale, bumbac, fructe, țesături (covoare), lână și piei, autovehicule. Import: mașini, utilaje echipament ind., bunuri de lard consum, produse chimice și alim., animale vii etc. – Istoric. În mil. 3 î. Hr., în partea de SV a teritoriului I., s-a constituit statul Elam (cu capitala la Susa), legat și influențat de civilizația mesopotamiană. După stabilirea, în milen. 2 î. Hr., a indo-europenilor (mezii și perșii), se constituie regatul mezilor (sec. 8 î. Hr.), supus de regele perșilor, Cyrus II, care cucerește Media (550 î. Hr.), Lidia (547 î. Hr.) și Babilonul (539 î. Hr.) și pune bazele Imp. Persan, condus de dinastia Ahemenizilor. Sub Darius I, imperiul atinge maxima întindere teritorială: din Tracia și Egipt până la Ind, dar eșuează în încercarea de a supune Grecia (Războaiele medice). Imp. Persan este cucerit (334-330 î. Hr.) de Alexandru Macedon, iar, după moartea acestuia, teritoriul devine o parte a Regatului Seleucid. În sec. 3 î. Hr., se constituie Regatul Parților (240 î.Hr.-226 d. Hr.), care rivalizează cu Im p. Roman, apoi cu Imp. Bizantin. În urma cuceririi arabe (635-651), pe teritoriul persan se răspândește religia islamică. Inclus în Califatul de Bagdad, a fost cucerit (1258) de către mongoli. În perioada 1502-1736, sub dinastia Sefevizilor, se consolidează pe teritoriul I. un stat care atinge apogeul sub Abbas cel Mare, iar șiismul devine religie de stat. Sub dinastia Kajarā (1775-1925), ca urmare a declinului, Persia pierde întinse teritorii din N, ocupate de Rusia, și face obiectul Tratatului anglo-rus (1907), care delimitează zonele de influență ale celor două mari puteri. În 1908, au fost descoperite primele zăcăminte petrolifere, făcând din I. unul dintre cei mari exportatori de țiței din lume. Un puternic curent novator și de emancipare națională, culminând cu instituirea (1906) parlamentului (Mejlis), împiedică, după primul război mondial, transformarea țării într-un protectorat de facto britanic și al aduce pe tron pe Reza Khan (1925). Fondator al dinastiei Pahlavi, el schimbă denumirea țării în Iran (1935). Simpatizant al Germaniei naziste, Reza fost constrâns să abdice în favoarea fiului său, Mohammad Reza, după ocuparea I. (1941) de trupe britanice și sovietice (evacuate în 1945-1946). Încercarea primului ministru M. Mossadegh de a elimina (1951-1953) capitalul străin din industria petrolieră eșuează. În perioada 1965-1977, șahul lansează o amplă politică de modernizare (laicizarea sistemului de învățământ, drepturi egale pentru femei ș.a.) și occidentalizare a I., ceea ce provoacă via nemulțumire a clerului islamic, al cărui exponentt devine ayatollahul Khomeini. Sub presiunea crescândă a opoziției, care îl acuza pe șah că s-a îndepărtat de valorile tradiționale islamice, acesta este silit să părăsească țara, iar puterea este preluată de Consiliul Revoluționar Islamic, în frunte cu Khomeini (1979). Noua constituție, care intră în vigoare la 3 dec. 1979, proclamă I. republică islamică. Relațiile I. cu S.U.A. cunosc o progresivă deteriorare, care culminează cu luarea ca ostatici a personalului ambasadei americane din Teheran (nov. 1979-ian. 1981). În I. se instaurează un regim islamic fundamentalist, controlat de cler. Disputa teritorială legată de posesia zonei Shatt al-Arab generează un lung și costisitor război cu Iraqul (1980-1988), soldat cu aproximativ un milion de victime. După moartea lui Khomeini (3 iun. 1989), se accentuează divergențele între fundamentaliști și reformatori. Sprijinul acordat I. grupărilor fundamentaliste și antiisreraliene, îndeosebi în Liban, a generat încordări în raporturile cu S.U.A. și Europa Occidentală. Alegerea în funcția de președinte al țării (23 mai 1997) a lui M. Khatami, reprezentant al curentului moderat, a dus la un început de relaxare a relațiilor interne și internaționale. Republică parlamentară, conform Constituției adoptate la 3 dec. 1979. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament unicameral (Adunarea Consultativă Islamică – Mejlis) și de Consiliul pentru protecția Constituției numit de ayatollah, iar cea executivă, de un președinte și un Consiliu de miniștrii.
RAMOS, Fidel (n. 1928), om politic filipinez. Ministrul Armatei în timpul mandatului lui F. Marcos. Președinte al țării (1992-1998); s-a confruntat cu mișcarea de gherilă a minorităților islamice.
SARNATH, sit arheologic și loc de pelerinaj situat în N Indiei (statul Uttar Pradesh), la 6 km de Varansi (Benares). Este considerat unul dintre locurile sacre ale budismului, aici rostind, potrivit tradiției, Buddha prima sa predică. Numeroase mănăstiri și stupa budiste din sec. 3 î. Hr. – sec. 6 d. Hr. adăpostesc statui dintre cele mai reprezentative pentru arta budistă din India. Distrus de cuceritorii islamici în 1194. Capitelul coloanei lui Așoka de la S (sec. 3 î. Hr.) a devenit, după proclamarea independenței Indiei, stema națională a statului.
SASANÍZI, dinastie de șahi persani (224-651), care a condus o formațiune statală ce a cuprins în hotarele sale terit. dinspre Sogdiana și Georgia până în N Pen. Arabia și de la fl. Indus până la Tigru și Eufrat (terit., integral sau parțial, al actualelor state: Iran, Afghanistan, Iraq, Armenia, Georgia ș.a.); capitala la Ctesifon (azi în ruine, pe malul E al Tigrului, în apropiere de Bagdad). Întemeiată în 224 de Ardașir, un dinast local din Persida (era din neamul lui Sasan, de unde și numele dinastiei), care s-a răsculat împotriva arsacidului Artabanos (Artavaste) V, pe care l-a înfrânt decisiv, punând capăt existenței Regatului parților. Imperiul condus de S. a fost, timp de patru sec., prima mare putere militară a Orientului Mijlociu, considerându-se continuatorul veleităților universale ale Persiei ahemenide. De-a lungul istoriei sale statul sasanid s-a confruntat în E cu kușanii și cu heftaliții (hunii albi), iar în V cu Imp. Roman și cu succesorul acestuia – Imp. Bizantin. Respingând elementele civilizației elenistice, S. au restabilit zoroastrismul ca religie de stat. Între cei mai de seamă reprezentanți ai dinastiei – pe lângă întemeietor – sunt: Șapur I (241-272), Șapur II (309-379), Chosroe/Chosroes I (531-579) – în timpul domniei căruia Imp. S. atinge maxima expansiune terit. și apogeul puterii politice și militare, și Chrosroe II (590-628). Yezdegerd (Yezdigird) III, reprezentant al dinastiei (632-651), după ce a suferit o grea înfrângere în lupta de la Kadisyya (31 mai-1 iun. 637) din partea arabilor, abandonează Ctesifonul și se retrage în munți – unde a supraviețuit până în 651. S. a fost ultima dinastie originară din Persia, înainte de cucerirea arabă, iar stăpânirile lor au devenit parte lumii islamice.
SALADIN (SALᾹH ad-DῙN Yūsuf ibn Ayyub) (c. 1138-1193), comandat de oști și diplomat arab de origine kurdă. Întemeietorul dinastiei Aiubizilor. Vizir al califului fatimid al-Adid (1171), s-a proclamat sultan al Egiptului (din 1171), ceea ce a marcat sfârșitul dinastiei Fstimizilor și a Califatului șiit și reîntoarcerea la islamul sunnit, și al Siriei (din 1774), supunând autorității sale Siria, Palestina, Arabia apuseană și Nubia. În 1187-1188, în urma bătăliei de la Hattῑn (5 iul. 1187), a cucerit posesiunile cruciaților (Accra, Ierusalim, Askalon), ceea ce a constituit una dintre cauzele Cruciadei a III-a (1189-1192). A luptat cu Richard I Inimă de Leu, regele Angliei, și Filip II August, regele Franței. În literatura medievală, simbol al principelui înțelept și generos, el este considerat unul dintre cei mai valoroși comandanți musulmani.
SARAJEVO [saraiévo], cap. Bosniei-Herțegovina, situată în centrul țării, pe râul Miljacka, la poalele m-ților Trebevič și Bjelasnica, la 549 m alt.; 380 mii loc. (2003). Aeroport. Nod feroviar. Ind. metalurgică, a constr. de mașini, chimico-farmaceutică, de prelucr. a lemnului (mobilă) și tutunului, textilă, ceramicii, pielăriei și încălțămintei, porțelanului și alim. (bere, zahăr). Artizanat (obiecte din argint, cupru ș.a.). Piață agricolă pentru cereale, fructe, tutun, animale. Izvoare cu ape minerale sulfuroase. Universitate (1949). Muzeul Mlada Bosna; Muzeu al revoluției; Muzeul național (1888); Muzeu al manuscriselor rare; Galeria de artă. Institut de orientalistică. Bibliotecă Națională (1945); biblioteca Gazi Husrev Beg (1537), cu peste 11.000 de manuscrise islamice. Centru turistic și al sporturilor de iarnă. La S. s-au desfășurat Jocurile Olimpice de iarnă în 1984. Important centru religios musulman, cu peste 800 de moschei din sec. 15-16 (Gazi Husrev Beg sau Geamia Begova, cu un turn cu ceas, 1530-1531, și Ali Pasha, 1560-1561); sediul unei arhiepiscopii romano-catolice și al unei mitropolii ortodoxe; catedrala ortodoxă Sf. Mihail (sec. 16), cu un muzeu de manuscrise rare și icoane vechi. Fortăreața Verh Bosna, menționată documentar în 1415. În Antic. aici a existat o așezare militară romană, iar în sec. 15 s-a dezvoltat o altă așezare în jurul fortificației Verh Bosna, ridicată pe ruinele uneia ce data din 1262. În 1429 a fost ocupată de Imp. Otoman, numind-o Bosna-Sarai (de la care derivă numele actual), care a stăpânit-o până în 1878, când a intrat sub controlul Imp. Habsburgic (1878-1918). Jefuit de unguri în 1480 și incendiat de austrieci în 1697. Aici a fost asasinat, la 28 iun. 1914, arhiducele Franz Ferdinand, moștenitorul tronului Austro-Ungariei și soția sa, de către Gavrilo Princip. În 1918, S. a fost inclis în Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, devenind în 1946 capitala Rep. Bosnia și Herțegovina, din cadrul Iugoslaviei federale, iar în 1992 este proclamat capitala republicii independente Bosnia și Herțegovina. Între 1992 și 1995, S. a suferit mari distrugeri și nenumărate victime omenești în urma războiului civil.
SANAA (SAN’Ᾱ) [saná:], cap. Rep. Yemen, situată în V țării, pe versantul E al m-ților Jabal an Nabi Sh’ayb, la 2.210-2.400 m alt.; 1,5 mil. loc. (2001). Aeroportul Ar Rahaba. Nod rutier. Pr. centru politic, economic, cultural, financiar, comercial și religios al țării. Ind. textilă (prelucr. bumbacului) și a tananților. Artizanat (bijuterii, covoare, articole de marochinărie, țesături ș.a.). Piață pentru cafea, fructe și piei. Universitate (1970). Fortăreața Ghundam (25 î. Hr.); 103 moschei, din care se remarcă Marea Moschee al-Jamῑ al-Kabῑr (sec. 8-11) și moscheea Jamῑ Masjid (sec. 7). Poarta Bāb al-Yaman. Partea veche a orașului a fost inclusă (în 1986) în Patrimoniul cultural universal. Fundat în sec. 1 d. Hr. cu numele Azāl. Populația orașului a fost convertită la islam (din 632); mai târziu, în 1516, a intrat sub dominația nominală a Porții Otomane, dar conducerea efectivă a fost exercitată, în sec. 17-1872, de imamii Zaydizi. Ocupat de turci în anii 1872-1918. În 1918, după înfrângerea turcilor otomani în Primul Război Mondial, a devenit cap. imamatului Yemen (sau Yemenului de Nord), în perioada 1962-1990 a fost cap. Rep. Arabe Yemen, iar din 1990 cap. Rep. Yemen (după unirea R.A. Yemen cu R.P.D. Yemen).
OCAZIONALÍSM (‹ fr.) s. n. Doctrină, asociată cu Malenbranche, conform căreia nu există cauză eficientă în afară de Dumnezeu, cauzele naturale fiind doar cauze ocazionale ce acționează prin providența divină. Rolul de cauză eficientă a mai fost acordat lui Dumnezeu în sec. 9 de reprezentanți ai filozofiei islamice, teza fiind transmisă lumii medievale europene de Al-Ghāzali. O. lui Malebranche a fost receptat ca o soluție extremă la probleme carteziană a interacțiunii minte-corp: intervenția divină este adevărata cauză, propria voință a individului nefiind decât ocazia. Alți adepți ai o.: G. de Cordemoy, L. de La Farge, J. Clauberg, A. Geulincx.
QOM (QUM sau KUM), oraș în partea central-nord-vestică a Iranului, pe râul omonim, la marginea de V a deșertului Dasht-e-Kavir, la 147 km SSV de Teheran; 777,7 mii loc. (1996). Nod rutier și feroviar. Expl. de tetrol și gaze naturale. Rafinărie de țiței. Ind. ceramicii, a sticlăriei, textilă și alim. Centru comercial și piață agricolă pentru cereale, bumbac, fructe. Universitatea islamică Howzeh. Moschee, Mausoleul Fatimei. Centrul spiritual al liderilor șiiți (din sec. 8). Loc de pelerinaj. Fundat în sec. 3.
PELERINÁJ (‹ fr.) s. n. 1. Călătorie rituală presupunând existența unor locuri colectoare de forțe sau energii divine care pot fi mai ușor implorate aici decât în alte părți. Această idee contravine credinței în caracterul omniscient al divinității și este o moștenire a cultelor locale. P. cuprinde, în afara călătoriei, a locului sfânt și a rugăciunii, și o anumită asceză, ritualuri, cum ar fi spălarea sau băutul apei sfințite, atingerea unor relicve, luarea unor obiecte sfințite. Cel mai celebru p. este cel de la Mecca; pentru creștinii din Evul Mediu principala țintă erau Locurile Sfinte din Palestina; în prezent, în Europa, cele mai renumite locuri de p. sunt Aachen (Germania), Assisi (Italia), Canterbury (Marea Britanie), Częstochowa (Polonia), Fatima (Poertugalia), Lourdes (Franța), Santiago de Compostela (Spania), Roma ș.a., iar în America: Guadelupe (Mexic) ș.a. Tradiția este specifică și Budismului, astfel că în India sunt cunoscute p. la Bodth Gayā (Bihar) și Varanesi (Uttar Pradesh). Locurile sfinte ale islamului sunt Mecca și Medina. În România, p. cele mai importante sunt la Iași (de Sf. Parascheva), București (de Sf. Dimitrie Basarabov) și în jud. Constanța la grota Sf. Andrei. ♦ P. ext. Vizitare a unui loc renumit din punct de vedere istoric, cultural etc. ♦ P. gener. Călătorie în locuri îndepărtate. 2. Trecere continuă, perindare.
PARADÍS (‹ fr., lat., germ.; {s} gr. parádeisos „grădină”) s. n. 1. (În „Vechiul Testament”) Edenul, grădina fermecătoare unde a început existența umanității, o dată cu Adam și Eva, locul de supremă fericire umană, pierdut, prin izgonirea perechii primordiale, dar promis, ca răsplată, celor fără de păcat. În budism, ideea de p. este dezvoltată pornind de la reprezentarea Nirvanei ca stare finală de liniște eternă și totală. Pentru vechii greci și romani, p. se găsește în Insulele Fericiților, locuite de oameni vii învestiți cu nemurire, și în Câmpiile Elisee. În islam, Firdaws este un p. postul de răsplată concretă, o grădină a plăcerilor strict concrete (munți de pilaf, hurii tinere și binevoitoare). În creștinismul primar, p. este văzut ca o contopire a omului cu Dumnezeu, istoria omenirii, în această concepție, fiind o nostalgie a paradisului pierdut și efort de recuperare. Sin: rai. 2. Peisaj minunat; loc plăcut, încântător care oferă condiții extraordinare de viață și de dezvoltare (spirituală) etc. ♦ Ceea ce încântă privirea și sufletul. 3. S. f. (FILOZ.) Termen introdus în filozofia științei de Th. Kuhn pentru a defini ansamblul regulilor, modelelor și criteriilor care caracterizează o comunitate științifică (eră istorică, loc geografic etc.).
OSMAN (USMAN) dan FODIO (1754-1817), reformator religios musulman și om politic african. Aparținând etniei fulbe, a proclamat războiul sfânt (jihad), revoltându-se împotriva practicilor animiste ale regilor hausa. În fruntea peulilor islamizați, a fondat Imperiul Sokoto (1804).
OSMAN, casa lui Osman, Casa Otomană (Osman-oğullari, Âl-i Osman) – dinastie turcă ce a domnit între anii 1299 (data tradițională) și 1922 în Statul otoman (Devlet-i Osmaniye), căruia i-a dat și denumirea, derivată de la numele întemeietorului familiei, Osman I, din tribul turco-oğuz Kayi, venit în sec. 13 din Asia Centrală, sub presiunea mongolilor. Suveranii otomani, 36 la număr, au purtat cu toții titlul de han, moștenit din tradiția central-asiatică, iar cei de până la 1453 (cucerirea Constantinopolului), și pe cel de beğ (turc.) sau emir (arab) = „principe”. Primul suveran otoman căruia i s-a atribuit, de către califul abbasid de la Cairo, titlul de sultan („deținător de putere”) a fost Baiazid I, după victoria asupra cruciaților de la Nicopole (1396). Tot el a fost primul căruia europenii i-au spus Imperator Turcarum („împărat al turcilor”), după ce acesta a anexat minusculele „împărății” (țarate) bulgare de Târnovo (1393) și de Vidin (1396). Tentativa imperială a lui Baiazid I, anihilată în 1402, de către Timur Lenk, a fost reluată, treptat, după 1413 și a fost încununată cu succes sub Mehmed II, „adevăratul fondator al Imperiului otoman”, căruia după 1453 i se spune padișah („împărat”). Din 1517, o dată cu Selim I, care a cucerit Egiptul, a pus capăt Califatului abbasid și a luat sub protecție centrele sfinte ale islamului, Mecca și Medina, suveranul otoman devine și calif (halife = „locțiitor” al Profetului Mahomed), adică liderul comunității islamice (sunnite). În acest fel, sultanul otoman se transformă într-un triplu suveran: han turco-mongol; Caesar romano-bizantin și calif arabo-musulman, deși de acest ultim titlu s-a făcut uz mai ales în perioada decăderii puterii otomane. Un specific al acestei dinastii a constat în practica legală a suprimării tuturor fraților și rudelor considerate ca reprezentând un pericol potențial pentru unitatea statului. Sultanatul, ca instituție, a fost desființat în 1922, dată ce semnifică și sfârșitul Imperiului Otoman, iar califatul în 1924, după proclamarea Republicii Turcia (1923). Ultimul sultan otoman, al 36-lea, care a deținut și titlul de calif, a fost Mehmed VI (Vahideddin), iar ultimul Osmannoğlu, Abdul-Medjid II, a deținut doar calitatea de calif (1920-1924). Unii suverani otomani, mai ales cei din perioada viguroasei expansiuni otomane, au purtat și titlul de Gazi („luptător în războiul sfânt” = gaza = cihad). Cei mai mari suverani din Casa lui Osman au fost cei din perioada expansiunii și a apogeului: Baiazid I, Mehmed II, Selim I, Sűleiman I Magnificul (pentru turci: Kanunî = Legiuitorul). În perioada declinului s-au distins reformatorii Selim III, Mahmud II, precum și Abdul-Hamid II, acesta din urmă fiind însă cunoscut și ca „sultanul roșu” pentru absolutismul său.
SOMALI, ȚARA SOMALILOR, numele istoric al reg. E Africii situată în Ecuator și G. Aden și care includea terit. statelor actuale Somalia, Djoubuti și SE Ethiopiei (c. 777.000 km2). Probabil această reg. era o parte din enigmatica „Țară Punt” cunoscută a fi în relații cu Egiptul antic. În sec. 7-12 negustorii musulmani din Arabia și Iran au colonizat Coasta Somalia, formând diverse sultanate. Populația nomadă somali care a ocupat în sec. 10-15 partea de N a S., adopt islamul și activează în armatele acestor formații statale musulmane. În mod treptat, sultanatele însele au intrat sub controlul lor. La sfârșitul sec. 19, francezii, italienii și britanicii și-au împărțit reg. În 1960 Somalilandul britanic și Somalilandul italian s-au unit în Republica Somalia. Somalilandul francez a devenit independent ca Republica Djibouti în 1972. V. somalez, Somalia și Djibouti.
*fanatizéz v. tr. (d. fanatic; fr. fanatiser; ngr. fanatizo). Fac fanatic: islamu a fanatizat populațiunile negre din Africa.
MANIHEÍSM (‹ fr. {i}) s. n. Mișcare religioasă al cărei nume provine de la întemeietorul său Mani. Doctrinar. m. încorporează elemente zoroastriste, budiste și creștine și este radical dualist, reprezentând lumea și îndeosebi omul ca o luptă continuă între două principii total independente, al binelui și al răului, (al luminii și al întunericului, al lui Dumnezeu și al diavolului). Mântuirea omului nu este posibilă decât alegând să fie de partea luminii, să practice ascetismul sau cel puțin să respecte o morală strictă și să se pregătească, prin rugăciune și pioșenie, pentru judecata de apoi, când nemaniheii vor cădea definitiv pradă întunericului. M. a atins perioada de maximă înflorire în sec. 3-4, după care a cunoscut prigonirea de către creștini (sec. 5) și islamiști (sec. 8-9).
MAHMUD din Ghazna (lamin ad-Daula abu'l-Kasim Mahmud ibn Sebüktegin), sultan al Ghaznavizilor (998-1030). A extins stăpânirile sale din Afghanistan până în Punjab (pe care l-a anexat), ducând numeroase războaie de cucerire în India (1001-1027). A islamizat regiunea. În timpul său, artele au cunoscut o mare dezvoltare, capitala statului, Ghazna, devenind unul dintre cele mai mari centre ale culturii Orientului islamic.
MADRID 1. Capitala Spaniei și centru ad-tiv al comunității autonome cu același nume, situată în pod. Sierra de Guadarrama, la 640 m alt., pe râul Manzanares; 2,9 mil. loc. (1996). Important nod de comunicații. Aeroport (Barajas). Pr. centru politic, comercial, financiar, cultural și religios al țării. Siderurgie; constr. de automobile, camioane, locomotive, avioane, de aparataj electrotehnic și optic; produse chimice (cauciuc, mase plastice), farmaceutice, textilă și alim.; prelucr. lemnului (mobilă); ind. pielăriei și încălțămintei; tipografii. Producție cinematografică. Universitate (1508). Academie de Științe (1713), Academia Regală de Muzică (1830), institute de cercetări științifice. teatre. Numeroase muzee, printre care Muzeul Prado (1819), în stil neoclasic, celebru datorită galeriilor de artă, Muzeul Real (fondat în 1785), în stil neoclasic, Muzeul de Arheologie ș.a. Monumente: fortăreață (sec. 11), Plaza Mayor, cu statuia ecvestră a regelui Filip III (1617), Plaza de España, cu monumentul lui Cervantes și statuile ecvestre ale lui Don Quijote de la Mancha și Sancho Panza, catedrala iezuită San Isidro (1622-1664), bisericile San Francisco el Grande (1776-1785), în stil neoclasic și San Antonio de la Florida (1792-1798), Palatul Regal, construit în anii 1738-1764, după planurile arhitecților F. Juvara și G.B. Sacchetti, Banca Spaniei (1884-1891). Arcul de Triumf (1778), Templul nubienilor de la Debod (sec. 4 î. Hr.), adus aici ca dar din partea Egiptului, după ce fusese mutat în urma construcției barajului de la Assuan. Aici se află cel mai mare centru cultural islamic al lumii occidentale (deschis în 1990), cu moschee, minaret, sală de conferințe și concerte, bibliotecă, teatru, laborator lingvistic. Turism. Menționat în 932 ca cetate maură, dar având o existență anterioară (sub numele de Matricia). A fost cucerit de la arabi, în 1083, de regele Castiliei, Alfons VI. Reședință a regilor Castiliei (sec. 14-15). În 1561, regele Filip II și-a fixat aici reședința oficială, M. devenind capitala Spaniei. Între 1808 și 1814, a fost ocupată de trupele franceze. În sec. 19, a fost centrul unor importante mișcări populare. În timpul Războiului Civil (1936-1939), M. a fost sediul guvernului republican. Cucerit de armata franchistă (28 mart. 1939). 2. Comunitate autonomă în Spania centrală; 8 mii km2; 5,0 mil. loc. (1996). Centrul ad-tiv: Madrid. Culturi de cereale. Creșterea ovinelor.
MAHDῙ (‹ fr.; cuv. arab „cel bine condus de Dumnezeu”) s. m. invar. 1. (În islam) Conform unei credințe populare la sunniți, personaj care la sfârșitul lumii va veni pe Pământ pentru a extirpa definitiv răul și a întrona aici pacea și dreptatea lumii islamice. La șiiți este identificat cu cel de-al 12-lea imam, dispărut misterios în c. 874. De-a lungul istoriei, mai mulți șefi musulmani s-au proclamat „Mahdi”. 2. Titlu pe care-l iau unii conducători arabi.
MEJILIS (MADJILIS), denumire a Adunării Consultative Islamice din Iran.
SAINT VINCENT și GRENADINELE (Sfântul Vincențiu și Grenadinele), stat în America Centrală insulară (Arh. Antilele Mici), în SE M. Caraibilor; 389,3 km2; 117.500 loc. (2005). Limba oficială: engleza; uzuală: creola-engleza. Religia: creștină (anglicani 41,6%, protestanți 21,2%, romano-catolici 10,7%) 73,5%, hindusă 3,3%, islamică 1,5% ș.a. Capitala: Kingstown. Orașe pr.: Layou, Chateaubelair, Georgetown. Este format din 32 de ins. și insulițe, mai mare fiind ins. St. Vincent (345 km2); celelalte 7 ins. (în total 44 km2) – între care Bequia, Mustique și Canouan fac parte din miniarhipelagul Grenadinelor de Nord împărțit cu statul vecin Grenada. Ins. principală este dominată de vulcanul activ La Soufrière (1.234 m) cu erupții dezastruoase în 1821, 1902 și 1979. Climă tropical-oceanică, cu două anotimpuri, cel ploios fiind mai-nov., perioadă în care sunt active și cicloanele tropicale care periodic provoacă pagube recoltelor și alte dificultăți ec. Pădurea tropicală ocupă c. 1/4 din terit., pentru prezervarea mediului natural fiind declarate mai multe rezervații naturale (forestiere și de avifaună). Având ca specific agricultura de plantație (mai ales bananieri) economia St. V. și G. și-a modificat serios structura în ultimele decenii. Alături de culturile comerciale: bananieri, cocotieri, citrice, cafea, cacao, mango, arahide, trestie de zahăr, mirodenii (nucșoară), se întâlnesc culturi pentru consumul intern precum batate, manioc, igname, porumb, legume. St. V. și G. sunt primul producător mondial de Maranta arundinacea din rizomii căreia se obține o varietate de amidon (arrowroot). Se cresc: ovine, porcine, caprine, bovine, iar pescuitul și-a pierdut din importanță. Ind. s-a diversificat, și este tot mai mult orientată către export. Ind. prelucrătoare produce: energie electrică, textile și confecții, mobilă, articole de sport, lapte, carne, zahăr, ulei de cocos și de arahide, bere ș.a. În diversificarea surselor de venit, un rol important îl joacă taxele rezultate din înregistrarea și prezența (adesea o simplă adresă poștală) a firmelor străine (off-shore) precum și cele încasate ca urmare a folosirii de către numeroase nave străine (din 54 de țări, inclusiv România) a pavilionului de complezență. Căi rutiere: 830 km (2002). Principalul port și aeroport este Kingstown. Turismul în parte prin intermediul vaselor de croazieră a devenit principala sursă de valută a țării, depășind de peste două ori veniturile obținute din exporturi. Principale zone și obiective: Capitala și împrejurimile, vulcanul La Soufrière, ins. Grenadine unde se află numeroase spații de cazare și agrement. Moneda: 1 Eastern Carribean Dollar = 100 Cents. Export: banane, făină, orez, taro, amidon de arrowroot, rachete de tenis; reexporturi. Pr.v parteneri: Marea Britanie, S.U.A., Trinidad și Tobago. – Istoric. Descoperit de Cristofor Columb în 1498 (în ziua de Sfântul Vicențiu, de unde și numele), St. V. și G. devine colonie engleză în 1783, iar în 1979 își proclamă independența de stat în cadrul Commonwealth-ului. Membru al O.N.U. (16 sept. 1980). Prim-min. Robert Milton Cato (1979-1984). Liderul Noului Partid Democrat, James F. Mitchell, prim-min. (din 30 iul. 1984) cedează puterea (oct. 2000) lui Arnhim Ulrich Eustace, noul lider al Noului Partid Democrat, înlocuit în funcția de prim-min. de Ralph Gonsalves, ca urmare a câștigării alegerilor legislative din 28 mart. 2001. Monarhie constituțională.
SIKHI (SICHI) (cuv. sanscrit „discipol”) s. m. pl. Adepți ai unei secte mistice hinduiste influențată de islam, cu revendicări sociale, întemeiată la sfârșitul sec. 15 de către Guru Nānak. Cu timpul, secta s-a transformat într-o religie monoteistă de sine stătătoare. Marea majoritate a credincioșilor s. (în prezent numărul lor depășește 18 mil.) trăiesc în prov. Punjab și în terit. învecinate (azi în India și Pakistan). În cursul sec. 19 statul s., constituit în sec. 18, a purtat două războaie (1845-1846, 1848-1849) împotriva colonialiștilor britanici, încheiate cu înfrângerea s. și cucerirea statului lor, inclus în India britanică.
MᾹLIK ibn Anas (pe numele întreg Abū ’Abn Allāh Mālik ibn Anas ibn al-Hārith al Asbahῑ) (c. 715-795), teolog musulman. Fondator al școlii malikite. Autor al primului compendiu de legi islamice privind probleme civile și religioase („Drumul netezit”), cel mai vechi tratat de drept musulman.
ENCICPLOPEDÍE (‹ fr. {i}; {s} gr. egkyklia „ansamblul științelor” + paideia „educație, învățătură”) s. f. 1. Ansamblu multilateral de cunoștințe umane. 2. Tip d lucrare lexicografică, de diferite proporții, care tratează sistematic termeni, noțiuni sau nume proprii din toate domeniile de activitate sau dintr-un singur domeniu, fie în ordine alfabetică, fie pe probleme sau pe ramuri (e. tematice). În funcție de concepție și de consemnarea noțiunilor și realităților, e. pot avea un caracter universal, cuprinzând informații generale, sau național, conținând referiri exclusive la cultura și civilizația unei țări sau ale unui popor. Lucrări cu caracter enciclopedic au apărut, încă din cele mai vechi timpuri, la chinezi, egipteni, greci, romani, arabi. Termenul de e. a fost introdus în Evul Mediu. Prima enciclopedie modernă, tratând termenii în ordine alfabetică, a fost cea a lui J.H. Alsted, din 1630 (Encyclopaedia VII tomus). În sec. 18 apare „Enciclopedie sau Dicționar rațional al științelor, artelor și meșteșugurilor”, realizată de savanți francezi, care a avut un mare rol în difuzarea culturii iluministe. Printre cele mai importante e. se numără: „Encyclopaedia Britannica” (30 vol.; 1978; prima ediție în 3 vol., apărută între 1768 și 1771), „Der Grosse Brockhaus” (12 vol., 1977-1981), „Meyers Neues Lexicon” (18 vol., 1972-1978), „Enciclopedia hispano-americană”, editată de Espasa Calpe (80 vol., 1905-1933), „Enciclopedia italiană Treccani” (37 vol., 1929-1939), „Larousse du XXe siècle” (6 vol., 1929-1933), „Grand Larousse Encyclopédique” (10 vol., 1960-1964), „Marea enciclopedie sovietică” (ed. I, 66 vol., 1925-1947), „Encyclopedie de l’islam” (4 vol. + 5 fasc., prima ediție 1913-1936), „Enciclopedia americană” (30 vol., 1962), „Marele dicționar enciclopedic italian” (20 vol., 1966-1973), „Encyclopaedia Universalis” (lucrare franceză în 30 vol., realizată prin colaborarea a c. 4.000 de specialiști din întreaga lume, 1968-1975), „Encyclopaedia Judaica” (16 vol., 1971). Cea mai veche e. românească este „Enciclopedia română”, editată de ASTRA (3 vol., 1898-1904) și coordonată de Corneliu Diaconovici; în 1931, I.A. Candrea și Gh. Adamescu au publicat Dicționarul enciclopedic ilustrat „Cartea românească”; între 1938 și 1943, sub conducerea lui D. Gusti, a fost editată „Enciclopedia României” (4 vol.); în 1940, s-a publicat „Enciclopedia Cugetarea”, elaborată de Lucian Predescu; în 1962-1967 a apărut „Dicționarul enciclopedic român” (4 vol.), „Micul dicționar enciclopedic” (1972 prima ediție), „Dicționar enciclopedic” (vol. I, 1993; vol. II, 1996; vo. III, 1999, vol. IV 2001, vol. V, 2004, vol. VI, 2006, vol. VII, 2009).
ERITREEA, stat în NE Africii, cu ieșire la Marea Roșie (875 km); 117,4 mii km2; 3.67 mil. loc. (1993). Limbi oficiale: tigriga și araba. Religie: creștină (copți 50%), islamică (50%). Cap.: Asmara. Orașe pr.: Massawa, Keren, Aseb, Agordat. Este împărțită în zece prov. Relief accidentat reprezentat de prelungirile nordice ale Masivului Ethiopian (alt. max.: vf. Simba, 3.248 m) și de M-ții Danakil (alt. max.: 2.130 m). O îngustă câmpie însoțește țărmul Mării Roșii, iar în depr. Danakil (SE țării) există sectoare cu alt. sub nivelul mării. Climă tropicală aridă în reg. joase (sub 200 mm/an) și cu precipitații mai bogate (până la 1.000 mm/an) pe versanții răsăriteni ai Masivului Ethiopian. Râurile (multe temporare) sunt scurte, excepție Tekeze și Atbara (la granița cu Ethiopia) și Baraka. Vegetație xerofită în depr. Danakil și în câmpia litorală, savane cu pâlcuri forestiere în reg. înalte. Resurse de subsol variate (min. feroase, crom, nichel, huilă, aur, azbest ș.a.) practic nevalorificate. Se exploatează doar sarea (din apa mării) și sărurile de potasiu. Economia este predominant agrară, în care creșterea animalelor joacă un rolul principal. Pe 5% din terit. se cultivă cereale (orz, porumb, grâu, teff), bumbac, tutun, cafea. Mici supr. ocupate de citrice și bananieri. Ind. slab dezvoltată (prelucrarea produselor agricole, rafinarea petrolului importat, materiale de constr.), concentrată în Asmara, Aseb și Massawa. Infrastructură insuficientă, degradată de îndelungatul conflict militar. C. f.: 310 km. Porturi: Massawa și Aseb, ultimul asigurând accesul Ethiopiei la mare. Moneda: 1 birr = 100 cents. Exportă produse animaliere, cafea și importă combustibili, bunuri manufacturate, produse alimentare. – Istoric. Parte componentă a Regatului Aksum (primele sec. ale milen. 1 d. Hr.), terit. E. a fost ocupat, în sec. 8, de către arabi, iar în perioada următoare a fost disputat de către etiopieni, portughezi, otomani, egipteni și italieni. Colonie a Italiei (din 1890), iar după ocuparea Ethiopiei de către trupele italiene (1935-1936), E. a fost inclusă în Somalia italiană. În 1941 a fost eliberată de trupele anglo-etiopiene. S-a aflat sub administrația Marii Britanii până în 1952, când, în urma unei rezoluții a Adunării Generale a O.N.U., a fost integrată Ethiopiei ca regiune autonomă. În 1962 statul federal al E. a fost lichidat și aceasta a fost transformată în o prov. a Ethiopiei. În aceste condiții s-a declanșat o puternică și îndelungată mișcare de gherilă (soldată cu aproape 100.000 de victime și o jumătate de milion de refugiați), condusă de Frontul de Eliberare a Eritreei (fondat în 1958, din 1970, Frontul Popular de Eliberare a Eritreei – F.P.E.E.). După prăbușirea regimului marxist al lt.-col. Hallé Mariam Mengistu, F.P.E.E. a ocupat la 24 mai 1991 cap. Asmara (ultimul centru de rezistență etiopian); în urma referendumului (23-24 apr. 1993) desfășurat sub egida O.N.U. E. și-a proclamat independența (24 mai 1993). În febr. 1994, F.P.E.E. se transformă în partid politic – Frontul Popular pentru Democrație și Justiție. În E. s-a instituit un regim prezidențial cu parlament interimar (Consiliul Legislativ).
FARABI (al-FᾹRᾹBI), Abū Nasr (c. 870-950), filozof și savant enciclopedist de limbă arabă din Asia Centrală. A încercat o sinteză între islamism, aristotelism și neoplatonism („Cartea concepțiilor locuitorilor orașului ideal”).
FÉS (FEZ, FᾹS), oraș în N Marocului; 1 mil. loc. (1990, cu suburbiile). Nod de comunicații. Aeroport internațional. Ind. textilă, piel., chimică, alim. și a parfumurilor. Produse din metal. Centru religios. Monumente de arhitectură islamică (moscheea Qarawiyin, sec. 9, cea mai veche din Africa, cu universitate musulmană din anul 859). Muzeu. Întemeiat în sec. 8.
FIJI 1. Dominionul F. (Viti /Dominion of Fiji/ Matanitu ko Viti), stat în SV Oc. Pacific, la S de Ecuator, cuprinzând arhipelagul cu același nume, format din c. 300 insule (din care 100 sunt nelocuite), cele mai mari, Viti Levu și Vanua Levu, dețin împreună 87% din terit. țării; 18,3 mii km2; 762 mii loc. (1993). Limba oficială: engleza; limbi uzuale: hindi și fijana. Religia: creștină (metodiști și catolici 52,9%), hindusă (38,1%), islamică (7,8%). Cap.: Suva. Este împărțit în patru diviziuni și 15 prov. Relief cu munți vulcanici (alt. max. 1.323 m, în ins. Viti Levu) și câmpii litorale în insulele mai mari; insulele mici sunt atoli cu întinse plaje nisipoase și pâlcuri de cocotieri. Climat tropical-umed (1.800-3.000 mm/an); cicloni devastatori afectează uneori insulele. Păduri tropicale dense (64,9% din terit. țării). Expl. de min. auro-argentifere (2.810 kg aur, 1991). Se cultivă trestie de zahăr (3,4 mil. t, 1991), orez (33 mii t, 1991), manioc, igname; mici supr. cu bananieri, cocotieri (239 mii t nuci de cocos, 1991), ananas. Pescuit (35 mii t, 1990). Ind. alim. (zahăr 389 mii t, 1991, copra, uleiuri vegetale, lactate ș.a.), ind. lemnului (cherestea). C. f. (1991): 820 km. Căi rutiere (1990): 4.821 km. Flota comercială: 50 mii t. d. w. (1991). Moneda: 1 dollar fijian = 100 cents. Export (1990): zahăr, conserve de pește, copra ș.a. Import (1990): combustibili, produse alim., bunuri de larg consum ș.a. – Istoric. Descoperite, în 1643, de navigatorul olandez A.J. Tasman, ins. F. au devenit, în 1874, colonie britanică; în 1944 obțin statut de autonomie internă. În 1970 se proclamă stat independent. În viața politică a țării, ca urmare a tensiunilor dintre populația melaneziană și cea indiană, intervin militarii, care proclamă F. republică (oct. 1987) și retragerea din Commonwealth. Republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de președinte și de un parlament bicameral, compus din Senat și Camera Reprezentaților, iar cea executivă de președinte și de Consiliul Executiv, condus de liderul partidului majoritar în Camera Reprezentaților. 2. Mare în SV Oc. Pacific între Arh. Fiji, Noua Caledonie, Noua Zeelandă, Norfolk și Kermadec; 2,6 mil. km2. Ad. medie: 3.250 m. Ad. max.: 6.638 m. Temp. apei: 18-28ºC. Salinitate: 34,5-35,5‰.
*islám n. (turc. ar. islam, rezignațiune). Religiunea musulmanilor. Totalitatea țărilor saŭ popoarelor musulmane, mohametanizm [!].
*islámic, -ă adj. (d. islam). De islam, al islamuluĭ, musulman. Adv. În mod islamic.
*islamízm n. Mohametanizm [!], islam.
FUNDAMENTALÍSM (‹ fr.) s. n. 1. (În creștinism) Mișcare în sânul protestantismului american de la începutul sec. 20, ca reacție împotriva secularizării și liberalismului în învățământul teologic. 2. Denumire dată, în general, unui mod conservator de a gândi în opoziție cu tendințele liberale și moderniste. 3. Tendința de a menține nealterată doctrina de bază („fundamentală”) a învățăturii creștine, punând accentul pe interpretarea literală a Bibliei. 4. (În islam) Mișcare religioasă și politică cu scopul de a restabili adevărata comunitate islamică, prin reîntoarcerea la tradiția nealterată a islamului; f. este conceput ca „jihad”, războiul sfânt, și prin urmare nu exclude nici războiul și nici atentatul criminal pentru atingerea scopului.
GAMBIA 1. Republica G. (Republic of the Gambia), stat în Africa de Vest, în lungul fl. omonim; 10,7 mii km2 (11,3 mii km2, cu ape interne); 1 mil. loc. (1993). Limba oficială: engleza. Religia: islamică (95,4%), creștină (3,7%). Cap.: Banjul. Localit. pr.: Brikama, Kuntaur (Georgetown). Împărțit în șase diviziuni. Relief de câmpie joasă (sub 50 m alt.), mlăștinoasă ce însoțește cursul inferior al fluviului. Climă tropicală cu precipitații bogate în zona litorală (1.000 mm/an). Pe 15,7% din terit. țării se cultivă arahide (85 mii t, 1991), mei, orez (21 mii t, 1991), porumb (25 mii t, 1991), sorg, manioc, bumbac. Ind. alim. (ulei de arahide, preparate din carne, lactate ș.a.), expl. lemnului. Creșterea animalelor: bovine (410 mii capete, 1991), caprine (205 mii capete, 1991), ovine. Pescuit (16,8 mii t pește, 1990). Nu are c. f.; căi rutiere (1990): 2,4 mii km. Moneda: 1 dalasi = 100 butut. Export (1990): arahide și ulei de arahide, pește, ulei de palmier ș.a. Import (1990): bunuri de larg consum: produse agro-alim., combustibili, utilaje și mijloace de transport. – Istoric. Terit. G. a făcut parte, în sec. 13-15, din Imp. Mali, apoi din statul Songhai (sec. 15-16). Primii europeni care și-au făcut apariția pe terit. G. au fost portughezii (1455), urmați apoi de englezi (sfârșitul sec. 16) și de francezi (începutul sec. 17), care au înființat pe litoralul G. o serie de factorii. Prin Tratatul de Pace de la Versailles (1783), s-a recunoscut Marii Britanii dreptul asupra celei mai mari părți a G. Din 1843 G. a devenit colonie a Coroanei britanice (în perioada 1821-1843 și 1886-1888, G. s-a aflat în componența coloniei engleze Sierra Leone). G. a obținut, în 1963, autonomie internă. În 1965 a devenit stat independent, iar în apr. 1970 s-a proclamat republică. Între 1982 și 1989, G. a făcut parte, împreună cu Sénégalul, din Confederația Senegambia, cele două state înființând unele instituții comune, păstrându-și însă identitatea națională, guvernul propriu și locul la O.N.U. Republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de președinte și de Camera Reprezentanților, iar cea executivă de un cabinet numit și condus de președinte. 2. Fl. în Africa Occidentală (Guineea, Sénégal și Gambia); 1.200 km. Izv. din masivul Fouta Djallon și se varsă în Oc. Atlantic printr-un estuar larg de 20 km, în care se află orașul Banjul. Navigabil pe 467 km.
GARAUDY [garodí], Roger (n. 1913), filozof, scriitor și publicist francez. Eseurile sale evoluează de la o problematică militantist-marxistă („Libertatea”, „Marxismul secolului 20”, „Dumnezeu a murit”) spre una umanist-creștină („Apel către cei vii”). S-a convertit la islamism.
GAVRIIL (ebr. „omul lui Dumnezeu”), unul dintre cei șapte arhangheli. G. este venerat de mozaici, creștini și musulmani. În „Vechiul Testament” îl ajută pe Daniil, să înțeleagă viziunile avute. În „Noul Testament” este purtătorul Bunei Vestiri. În islam se presupune că ar fi dictat „Coranul” Profetului Mahomed.
GHᾹZALI, Abu Hamid Muhammad al (cunoscut sub numele de Algazel) (1058-1111), teolog și gânditor arab. Lucrarea sa, „Renașterea științelor religioase”, reprezintă un document important pentru cunoașterea științelor și credinței islamice.
GHÉBRI (‹ fr.) s. m. pl. Iranieni, adepți ai zoroastrismului, care au refuzat să treacă la islamism. V. parși.
DJIBOUTI [dʒibúti] 1. Republica ~ (République de ~ / Jumhūriyah Jῑbutῑ), stat în E Africii; 23,2 mii km2; 565 mii loc. (1993). Limba oficială: araba. Religia: islamică (sunniți 96%), creștină (4%). Cap.: Djibouti. Este împărțită în cinci districte (cercles). Relief de platouri vulcanice joase (400-500 m) dominate de culmi ce trec de 1.000-1.500 m (alt. max.: 2.063 m, vf. Mousâ’alli). Partea central-nordică este ocupată de depresiunea tectonică Assal, ce coboară sub nivelul mării (-155 m). Climă tropicală aridă, cu precipitații reduse (180 mm/an). Vegetație de semideșert, cu plante xerofite. Creșterea seminomadă a animalelor: ovine (420 mii capete, 1991), caprine (504 mii capete, 1991), cămile, asini. Legumicultură. Pescuit de bureți și perle. Energie electrică (202 mil. kWh, 1990). Mici întreprinderi ale ind. ușoare și alim.; extracția sării marine. Intens. comerț de tranzit. C. f. (1989): 106 km. Căi rutiere (1989): 3.067 km. Flota comercială: 350 mii t. d. w. (1990). Moneda: 1 Djibouti franc = 100 centimes. Export: cafea, sare, piei, perle. Import: produse alim. și agricole, combustibili, utilaje, lemn, produse chimice ș.a. – Istoric. Populat din Evul Mediu de triburile issa (aparținând populației somaleze) și afar (din etnia etiopiană dankali), terit. D. este transformat, în 1896, în colonie franceză, sub numele de Coasta Franceză a Somalilor. În 1946 primește statut de terit. de peste mări al Franței. În 1967 obține autonomia internă și își schimbă denumirea în Teritoriul Francez al Populațiilor Afar și Issa. La 27 iun. 1977 și-a proclamat independența sub numele actual. Prin referendumul din 1992 este adoptată o nouă Constituție, care instituie un pluripartidism limitat. Republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de președinte și un parlament unicameral (Camera Deputaților), iar cea executivă de președinte și de Consiliul de Miniștri. 2. Cap. Rep. D., port la G. Aden; 329,3 mii loc. (1991). Aeroport internațional. Prelucr. petrolului. Reparații navale. Export de cafea, piei, semințe oleaginoase. Este legată printr-o cale ferată (realizată în 1917) de Addis Abeba (Ethiopia). Port liber.
DOCENTIȘTI ({s} gr. dokeo „a părea, a da impresie”) s. m. pl. Grupare eretică creștină primară, constituită pe baza credinței că Iisus a avut doar un trup aparent, negându-i astfel suferința pe cruce, dar recunoscându-i divinitatea. Erezia se regăsește și în islam.
mohametanízm n. Islamizm, musulmanizm, religiunea luĭ Mohamet. – Și maho-, ceĭa ce nu e maĭ bine.
muftíŭ m. (turc. ar. mufti). Prelat musulman. (Marele muftiŭ se numește șeic-ul-islam). – Vechĭ și muhtiŭ.
*musulmanízm n. Mohametanizm [!], islamizm [!].
MECCA (MEKKA, MAKKAH), oraș în V Arabiei Saudite, în reg. Hijaz, la 72 km E de țărmul Mării Roșii; 630 mii loc. (1991). Nod rutier. Aeroport. Centru comercial (animale, piei, cafea). Cel mai important centru religios și oraș sfânt al islamului; pelerinajul anual (peste 2,5 mil. de pelerini la Kaaba); considerat ca loc de naștere al Profetului Mahomed. Locuit de tribul kureișiților. O dată cu apariția religiei islamice, a devenit principalul centru al cultului musulman. După dezmembrarea Califatului de Bagdad, M. a intrat în stăpânirea dinastiilor Fatimizilor, Aiubizilor și apoi a mamemucilor, iar între 1517 și 1916, a Imp. Otoman. În 1916, devine capitala regatului Hijaz. Cucerit în 1924 de armatele lui Ibn Saud, a fost inclus, în 1932, în Arabia Saudită.
MEDINA (AL-MADῙNAH an-NABῙ = Orașul Profetului), oraș în V Arabiei Saudite, în reg. Hijāz, la 800 m alt.; 400 mii loc. (1991). Nod de comunicații. Aeroport. Ind. alim. și chimică; Piață agricolă (fructe, cereale). Universitate (1962). Al doilea oraș sfânt al islamului, cu numeroase moschei, între care se remarcă Marea moschee fundată în sec. 7, reconstruită succesiv și extinsă în sec. 20; adăpostește mormântul profetului Mahomed, care, potrivit hegirei, s-a adăpostit aici, fiind alungat din Mecca (622), precum și mormântul Fatimei, fiica sa. Centru turistic și de pelerinaj.
MESIANÍSM (‹ fr.) s. n. 1. Credință mozaică și creștină într-un mântuitor divin al lumii (Mesia). Se întâlnește sub diferite forme și în budism (Maitreya), hinduism (încarnări succesive ale lui Vișnu), precum și la unele secte islamice (Mahdi). 2. P. ext. Termen desemnând orice doctrină sau atitudine caracterizată prin așteptarea unui regim nou, a unei perioade noi care ar bulversa în întregime relațiile stabilite pentru a instaura o ordine a dreptății, păcii și fericirii, întemeiată pe alte principii decât cele actuale.
MOHAMMED I TURE (supranumit Askia „Uzurpatorul”), împărat songhai (1493-1528). A cucerit tronul în urma bătăliei de la Angoo (12 apr. 1493), înfrângându-l pe Baru (Bokar Dao) și întemeind o nouă dinastie care a purtat numele de Askia. A promovat islamul ca religie de stat, a realizat o reformă în administrație și a mărit imperiul prin cuceriri succesive. Înlăturat în 1528 de fiul său Musa. Mormântul lui a devenit loc de pelerinaj.
MONOTEÍSM (‹ fr. {i}; {s} mono- + gr. theos „zeu”) s. n. (REL.) Credința într-o divinitate unică, excluzând, în opoziție cu politeismul, existența altor divinități și, distinctă de lume, în opoziție cu panteismul. Din iudaism, m. a fost preluat de creștinism, iar de la acestea două, de islamism.
MUJAHEDÍN (în arabă „luptător în războiul sfânt”) s. m. Denumire dată combatanților încadrați în unități paramilitare care luptă împotriva dușmanilor islamului. Au luptat în Afghanistan împotriva trupelor sovietice.
MÚLLAH (MÓLLAH) (‹ fr.; {s} arab mawlā „stăpân”) s. m. Titlu sacerdotal; doctor în drept religios în islamul șiit. Prerogativele m. sunt legate de educația religioasă și de practicile rituale (rugăciune, căsătorie, înmormântare etc.).
NᾹNAK (numit și Guru N.) (1469-1539), reformator religios și mentor spiritual indian. Fondator și guru al comunității religioase sikh. Doctrina sa monoteistă încearcă să îmbine hinduismul cu islamismul. A scris imnurile devoționale din „Ᾱdi Granth” și culegerea de rugăciuni „Japji”.
NEJD [nædʒd] sau NAJD, regiune geografică (podiș cu structură cristalină) și istorică în partea centrală a Pen. Arabia, în Arabia Saudită, cu alt. max. de 1.800 m, presărată cu ueduri, înconjurată de munți scunzi (Schammar, Hima Dariyah, Al Armah, Tuwayq ș.a.); c. 1,4 mil. km2. Creșterea ovinelor, caprinelor. În oaze, culturi de grâu, porumb, orez, plantații de curmali și bananieri. Centru al mișcării islamice wahhābῑte (sec. 18). Cucerită (din 1905) de saudiți, care au acceptat protectoratul britanic (1915), s-a unit cu Hijazul, formând un regat (1926), a cărui independență sub numele de Arabia Saudită, a fost recunoscută de Marea Britanie în 1932.
NÖLDEKE, Theodor (1836-1930), orientalist german. Prof. univ. la Kiel și Strasbourg. Studii privind limbile semitice și istoria islamului („Istoria Coranului”, „Istoria perșilor și arabilor în epoca sasanidă”, „Viața lui Mahomed”, „Gramatica limbii neosiriene”).
NOUAKCHOTT [nuakʃót], capitala Mauritaniei, situată la 8 km de țărmul Oc. Atlantic; 735 mii loc. (1995). Nod rutier. Aeroport (1963). Pr. centru politic, financiar și cultural al țării. Ind. de prelucr. a metalelor, lemnului, chimică (insecticide) și alim. Uzine de desalinizare a apei de mare (1969). Piață agricolă. Întemeiată în 1903 de un grup de coloniști francezi, pe o rută caravanieră, care au construit aici o așezare fortificată. Distrus complet de inundații în 1950, orașul a fost reconstruit în perioada 1957-1960. Palat prezidențial. Centrul ad-tiv al coloniei franceze Mauritania (din 1957), N. a devenit capitala Rep. Islamice Mauritania (din 1960).
OMDURMAN [umdurmán] (UMM DURMᾹN), oraș în partea de ENE a Sudanului, pe stg. Nilului Alb, în aval de confl. acestuia cu Nilul Albastru, vizavi de Khartoum, de care este legat printr-un pod de 1.060 m lungime; 1,27 mil. loc. (1993). Ind. aluminiului, a mobilei, porțelanului, sticlăriei, pielăriei și încălțămintei, textilă și alim. Produse meșteșugărești (obiecte din metal, lemn, piele, fildeș, ceramică). Centru comercial pentru produse agricole, gumă arabică, animale, textile etc. Teatru. Muzeu de istorie. Mausoleu. Universități islamice (1912, 1965). Aici, armata anglo-egipteană, comandată de generalul H. Kitchener, a înfrânt pe mahdiștii conduși de Muhammad Ahmed (al-Mahdi) la 2 sept. 1898.
OMER PAȘA (pe numele adevărat Mihail Lattas) (1806-1871), general turc de origine croată. A dezertat din armata austriacă trecând la islamism. Participant la înăbușirea Revoluției de la 1848 din Țara Românească, a comandat armata de ocupație din Principate. Comandant al armatei turce de pe frontul european în timpul Războiului Crimeii (1853-1856), a participat la lupta cu rușii de la Oltenița (1853). Guvernator de Bagdad (1857-1859). A înăbușit răscoalele din Muntenegru (1862) și Creta (1867).
PAHLAVI, dinastie de suverani ai Iranului: 1. Mohammad Reza Khan P., șah al Persiei (1925-1941), fondatorul dinastiei Pahlavi. Prim-min. (1923-1925). În fruntea Brigăzii căzăcești pe care o comanda, a dat o lovitură de stat (febr. 1921), răsturnând dinastia Kajarilor. Între 1921 și 1925 a oscilat între republică și monarhie, optând pentru ultima soluție sub influența directă a clerului. Printr-o conducere energică, a pus bazele statului modern, promovând, cu sprijin german, o serie de reforme în economie, învățământ și în organizarea armatei. A schimbat numele țării din Persia în Iran (1935). Silit să abdice, în urma intrării trupelor anglo-sovietice, datorită orientării sale progermane, a emigrat în Africa de Sud. Mohammad Reza Aryamehr P., sahinșah al Iranului (1941-1979), încoronat în 1967. Fiul lui P. (1). Între 1951 și 1953 a intrat în divergență cu politica primului ministru M. Mosaddeq. Grație resurselor petroliere și a unei politici reformatoare (industrializare forțată, reformă agrară, modernizarea și înzestrarea armatei, laicizarea sistemului de învățământ, drepturi egale pentru femei etc.), bazată pe sprijinul S.U.A., țara cunoaște un avânt economic și o apropiere de valorile civilizației occidentale. Nehotărâtă în fața reacției adverse a clerului tradiționalist șiit, condus de ayatollahul Rūhollāh Khomeini, și în urma onor mari mișcări populare de protest. este constrâns să părăsească (ian. 1979) Iranul (proclamat republică islamică în apr. 1979). A murit (1980) în exil.
PARȘI (‹ fr.; cuv. persan) s. m. pl. Adepți ai zoroastrismului, care, după cucerirea Persiei (sec. 7), au refuzat să treacă la islamism și s-au refugiat în India. Azi mai trăiesc în Bombay, Bangalore (India) și în Karachi (Pakistan). V. și ghebri.
PAȘTUNI (PAKHTUNI, PASHTUNI) s. m. pl. 1. Denumire dată locuitorilor din Afghanistan și din NV Pakistanului care vorbesc limba paștu. De religie islamică. Persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține paștunilor (1), privitor la paștuni.
PETRU VENERABILUL (PETRU DE MONTBOISSIER) (c. 1092-1156), călugăr francez. Abate al mănăstirii Cluny (din 1122) pe care a reformat-o. Om de vastă cultură, profund cunoscător al islamului și ebraismului („Adversus iudaeorum inveteratam buritiem”, „Liber contra sectam saracenorum”).
PREDESTINÁRE (‹ predestina) s. f. 1. Acțiunea de a predestina. 2. (În creștinism) Planul divin prin care oamenii sunt conduși, încă din clipa nașterii, unii spre mântuire, alții spre damnare, ceea ce este stabilit de Dumnezeu neputând fi în nici un fel schimbat sau evitat. Cel mai adesea, ideea de p. este asociată cu tradiția reformatoare calvinistă; deși ea a fost teoretizată anterior de apostolul Pavel, Augustin sau Toma d’Aquino, este prezentă și în alte religii, cel mai notabil în islam. Principalii susținători ai doctrinei teologice sunt Wycliff și Calvin.
PREEXISTÉNȚĂ (‹ preexista) s. f. Credința într-o existență anterioară, precum cauza față față de rezultatul ei, sau într-o existență care precede, ca în concepția despre transmigrarea sufletelor, sufletul nemuritor existând, la Platon, în lumea ideilor, înainte de a se întrupa. P. caracterizează concepțiile dualiste (lume și supralume, timp și eternitate). În islam, „Coranul” a existat înaintea lumii; la fel, pentru indieni, „Vedele”.
1) raĭá f., pl. ĭele și (vechĭ) ĭale, turc. raia, d. ar. re´aĭa, pl. d. ra´ĭet, turmă, supus; ngr. raĭás, alb. raĭè, bg. sîrb. raĭa). Supus otoman (musulman orĭ creștin) agricultor orĭ negustor, care nu putea să fie funcționar saŭ militar. Poporu țărilor româneștĭ, supus haracĭuluĭ. Om din popor, în opoz. cu boĭer. Cetate (serhat) cu regiunea eĭ în care Turciĭ aveaŭ voĭe să facă geamiĭ și care eraŭ comandate de nazirĭ, cadiĭ și voĭevozĭ. – Raĭelele eraŭ puncte strategice și centre comerciale. În Țara Românească eraŭ: Brăila (cu Odaĭa Viziruluĭ), Gĭurgĭu (Vlașca) și Turnu Măgurele (Teleormanu); în Moldova: Cetatea Albă, Ismailu, Chilia, Carlalu și Timarova (Reniĭ), Tighina, Soroca și Hotinu; pe malu drept al Dunăriĭ: Cladova (Fet-islam), Vidinu, Nicopole, Șiștovu, Ruscĭucu, Turtucaĭa, Silistra și Hîrșova; în Banat: Orșova (Rușava). – Ca adj. raelicesc (1822).
PROFÉT (‹ lat., fr.) s. m. Persoană socotită ca fiind înzestrată cu însușirea de a prezice, fie prin revelație, fie prin interpretarea vedeniilor și oracolelor, de obicei aleasă pentru a îndeplini această misiune. În „Biblie”, p. (prorocul) este purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, ales de acesta ca să perceapă cuvântul divin și să primească viziuni pe care le va interpreta. „Biblia” distinge patru mari p., Isaia, Ieremia, Ezechiel și Daniel, la care se adaugă 12 p. mai mici (Zaharia, Amos ș.a.); fiecare dintre ei a dat numele unei cărți a „Bibliei”. Moise este considerat cel mai mare dintre p., singurul care a vorbit cu Dumnezeu față-n față. În islam, este acceptat titlul de p. pentru marile figuri biblice, dar ca p. absolut nu este recunoscut decât Mahomed, interpretul direct și mijlocitorul între Allah și oameni. ♦ Prin extrapolare, în limbaj modern, este numit p. orice vizionar ale cărui presupuneri sunt susceptibile de a se împlini ori s-au împlinit deja.
IENICÉR (‹ tc.) s. m. (În Imp. Otoman, din sec. 14 până în 1826) Soldat din corpul de elită al infanteriei otomane (înființat de sultanul Orhan); de obicei, i. au fost recurtați din copiii unor popoare creștine supuse, fiind obligați să îmbrățișeze islamismul.
ICONOCLÁSM (‹ fr. {i}) s. n. 1. (În sec. 8-9, în Imp. Bizantin) Curent religios apărut sub influența islamului, dar și a iudaismului, care interzicea reprezentarea lui Hristos și a sfinților în icoane sau fresce și adorarea lor, sub motiv că în acest fel se revenea la forme de idolatrie. I. a fost îmbrățișat de unii împărați bizantini (criza s-a declanșat în timpul lui Leon III Isaurianul), care i-au persecutat pe partizanii cultului icoanelor (iconoduli). Cultul icoanelor a fost definitiv restabilit în 843. 2. (În 1566, în Țările de Jos) Mișcare populară protestatară împotriva unor ritualuri ale Bisericii catolice; a marcat începutul Revoluției din Țările de Jos.
IBRAHIM MÜTEFERRIKA (c. 1670-1745, n. Cluj), diplomat otoman. Convertit la islam, a intrat în serviciul diplomatic al Imp. Otoman. Promotor al alianței franco-otomane împotriva Austriei și Rusiei (1737-1739). A introdus tiparul (1727), publicând lucrări de teorie militară și administrație.
IBN QUTAYBAH (Abū Muhammad ’Abd Allāh ibn Muslim al-Dῑnawarῑ ibn Qutaybah) (828-889), filolog și teolog arab. Autor al unei antologii critice de lirică preislamică („Cartea poeziei și a poeților”), al unor scrieri teologice („Cartea cunoștințelor”) privind filozofia religioasă arabă. „Manualul secretarului” reprezintă, într-o formă abreviată, un îndreptar privind vocabularul și regulile limbii arabe.
IBN AL-’ARABῙ (Muhyi ad-Dîn Abū ’Abd Allah Muhammad ibn ’Ali ibn Muhammad ibn al-’Arabῑ al-Hātimῑ-at-Ta’ῑ ibn al-’Arabῑ, cunoscut în lumea islamică sub numele de ash-Shaykh al-Akbar) (1165-1240), filozof și mistic arab. Originar din Pen. Iberică, a vizitat Mecca, Bagdad, Alep și s-a stabilit la Damasc (1223). Cel mai de seamă reprezentant al sufismului. A teoretizat conceptul unității existenței, al iubirii divine, al contemplației și al extazului, ca trepte spre conștientizarea lui Dumnezeu („Revelațiile de la Mecca”, „Interpretul arzătoarelor dorințe”).
HUSSEIN, Taha (1889-1973), scriitor egiptean. Unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai literaturii arabe contemporane. Orb din copilărie (romanul autobiografic „Cartea zilelor”). Studii de istorie literară („Poezia preislamică”); critică, eseuri, note de călătorie.
*șeic m. (fr. cheik, d. ar. šeih, bătrîn). Șef de trib saŭ predicator la Arabĭ. Șeih-ul-islam, capul religiuniĭ musulmane.
HITTI [híti], Philip Khurl (1886-1978), istoric american de origine libaneză. Lucrări de orientalistică („Originea statelor islamice”, „Orientul Apropiat în istorie”).
HISHᾹM ibn al-KALBῙ (ABŪ al-MUNDHIR) (înainte de 747-819/821), învățat arab. A trăit cea mai mare parte a vieții la Bagdad. Autor a peste 140 de lucrări consacrate cu precădere studierii literaturii și politicii islamice și musulmane timpurii, precum și a datinilor străvechi, bătăliilor, tradițiilor orale ș.a.
HAUSA (‹ fr.) s. f. Populație care s-a format în Sudanul Occidental. Constituie majoritatea în Nigeria de N; mai trăiește, de asemenea, în Niger, Camerun, Republica Central-Africană ș.a. De religie islamică; în așezările sătești s-a menținut cultul naturii și al strămoșilor. În Evul Mediu, în regiunea populată de h., au existat câteva orașe-state. La sfârșitul sec. 19, pe terit. denumit mai târziu Nigeria de Nord, și-au făcut apariția englezii, care, la începutul sec. 20, au ocupat această țară. Alte zone populate de h. au fost cucerite de Franța. ◊ (Limba) h. = una dintre cele mai răspândite limbi din Africa (locul trei după arabă și swahili), de origine negro-africană sau afro-asiatică. Atestată încă din sec. 14, are o bogată literatură, deocamdată doar parțial notată. Împrumuturi din arabă, din limbile negro-africane și, mai recent, din engleză. Alfabetul arab, folosit inițial, a fost înlocuit cu cel latin. Limbă oficială în Nigeria și în Togo. Servește ca limbă comercială în toată Africa de Vest.
*religiúne f. (lat. relígio, -ónis, scrupul, conștiință; religiune, d. re- și légere, a aduna, a alege, a citi. V. a- și cu-leg). Respect față de Dumnezeŭ, credință în Dumnezeŭ: religiunea e sentimentu dependențeĭ omuluĭ de Dumnezeŭ. Doctrină religioasă, felu de a te închina: religiunea creștinească. – Ob. relígie (rus. pol. religia). – Principalele religiunĭ sînt: budizmu [!] (500.000.000 de oamenĭ în India și China), catolicizmu [!] (300.000.000 în Eŭropa și America de Sud, Centrală și Mexic), fetișizmu [!] (250.000.000 la sălbaticĭ), ortodoxizmu [!] (150.000.000, la Rușĭ, Bulgarĭ, Sîrbĭ, Românĭ, Grecĭ și alțiĭ), brahmanizmu [!] (140.000.000, în India și China), protestantizmu [!] (120.000.000, în nord-vestu Eŭropeĭ și America de Nord), islamizmu [!] (120.000.000, în Turcia, vestu Asiiĭ și nordu Africiĭ) și judaizmu [!] (12.000.000 în anu 1910, răspîndițĭ pin [!] toată lumea).
QATAR sau KATAR [cɔtɔr] 1. Peninsulă în SV G. Persic, în E Pen. Arabia; 11,4 mii km2. Lungime: 225 km; lățime max.: 85 km. 2. Statul ~ (Dawlat al-Qatar), stat în Asia de Sud-Vest, învecinat cu Arabia Saudită, Emiratele Arabe și Bahrain, cu largă ieșire la G. Persic; 11.437 km2; 596 mii loc. (2001). Limba oficială: araba. Religia: islamism 82,7%, creștinism 10,4%, hinduism 2,5, alte religii 4,4%. Capitala: Doha (Ad-Dowhah). Orașe pr.: Ar-Rayyān, Al-Wakrah, Umm Salal, Dukhān. Este împărțit în 9 municipalități. Teritoriul este o peninsulă cu un relief monoton dat de o câmpie deșertică ușor vălurită (alt. max. 103 m). Climă subtropicală (caldă și secetoasă) care nu permite culturi agricole, cu excepția micilor oaze, de-a lungul coastelor, în care apare apa subterană. Singura vegetație arborescentă o reprezintă curmalii din oaze. Faună săracă cu gazele pitice. Stat cu o economie bazată exclusiv pe petrol și prelucrarea acestuia. Această ramură participă cu 38,1% la P.I.B. și, deși concentrează doar 2,6% din pop. activă, contribuie cu peste 80% la exportul țării și cu c. 2/3 la bugetul statului. Rezervele sigure de petrol sunt de peste 500 mil. 4, iar cele de gaze naturale 11.145 md. m3 (2001), locul 3 pe glob, atât terestre cât și submarine (câmpul North Field, unul dintre cele mai mari din lume). Ind. prelucrătoare dă 7,5% din P.I.B., folosește 3,6% din pop. activă a țării și produce: energie electrică, uleiuri ușoare și grele, gaze lichefiate (uzina Ras Laffan, 1997, una dintre cele mai mari din lume), îngrășăminte azotoase (1,4 mil. t, 1997), laminate din oțel, ciment, ceramică fină, carne, lapte. Activitățile tradiționale: pescuitul de pește și creveți și agricultura practicată în oaze (curmali, legume – tomate, varză, dovlecei, ceapă, pepeni -, citrice, orz), joacă în prezent un rol secundar (0,9% din P.I.B.). Se cresc ovine, caprine și cămile. dar și bovine și cabaline. Nu există căi ferate. Căi rutiere: 1.230 km (1996). Autovehicule: 277 mii buc. (1999). Porturi pr.: Doha, Umm Sa’id. Aeroport pr.: Doha. Aparate TV în funcțiune: 832/1.000 loc. (1999). Turism în dezvoltare: 451 mii turiști străini (2000). Pr. obiective turistice: capitala Doha cu câteva moschei renumite, Palatul at-Thani, edificii noi (ministere, bănci, hoteluri), muzeul, universitatea; orașele Al-Wakrah, Umm Sa’id, Dukhān, toate stațiunile balneoclimaterice cu edificii moderne; crescătoria, unică în lume, de gazele oryx. Balanță comercială excedentară. Export (1998): combustibili și uleiuri minerale (81,2%), produse chimice (10,4%), produse manufacturate (5,9%). Pr. parteneri: Japonia (51.6%), Rep. Coreea (10%), Singapore (8,9%), Thailanda (4,1%). Import (1998): mașini și echipamente de transport (39,7%), bunuri manufacturate (21,8%), alimente și animale vii (13,2%), produse chimice (7%). Pr. parteneri: Marea Britanie (11,9%), S.U.A. (11,1%), Italia (10,8%), Japonia (9,3%), Franța (8,2%), Germania (7,6%), Arabia Saudită (6%) etc. – Istoric. Menționat pentru prima oară în izvoarele istorice ale lui Pliniu cel Bătrân (sec. 1 d. Hr.), terit Q., slab populat, este înglobat în sec. 7 în Califatul Arab, în sec. 13-14 în Emiratul Bahrain, fiind ocupat apoi, la începutul sec. 16, de portughezi. Șeicatul de sine stătător (cu capitala la Subara) întemeiat în 1766, de către beduinii originari din interiorul Pen. Arabia, conduși de familia at-Thani, este ocupat de statul Wahhabiților (1803), apoi de Sultanatul Omab (1810-11). Emirul Muhammad ibn Thani reconstituie în 1868, cu sprijin britanic, statul Q. Aflat, din 1871, sub suzeranitate otomană, la începutul Primului Război Mondial Q. este ocupat de trupele britanice și devine, la 3 nov. 1916, de jure, protectorat britanic. Zăcămintele petrolifere descoperite în 1937 încep să fie exploatate industrial în 1949, transformând în câteva decenii Q. într-un stat modern (din 1961, Q. este membru al O.P.E.C.). Între 1968 și 1971, Q. face parte din Federația Emiratelor de la Golful Persic, iar la 3 sept. 1971, șeicul Ahmad II ibn Ali at-Thani proclamă independența de stat a Q., care devine în același an membru al O.N.U. și al Ligii Arabe. La 22 febr. 1972, primul ministru Khalifa ibn Hamad at-Thani îl detronează pe vărul său, șeicul Ahmad II ibn Ali at-Thani și se proclamă emir. La 22 dec. 1974, guvernul Q. își anunță hotărârea de a prelua controlul asupra societăților petroliere ce operează pe terit. său (măsură intrată în vigoare în 1977). Paralele cu creșterea prod. de petrol, Q. inițiază o serie de proiecte de diversificare a economiei, de modernizare a infrastructurii și de dezvoltare a serviciilor sociale. Delimitarea frontierei terestre cu Arabia Saudită, dar îndeosebi a platoului maritim cu Bahrain și Emiratele Arabe Unite, zonă în care se află majoritatea exploatărilor de gaze naturale și țiței, tensionează în ultimele decenii relațiile cu statele vecine. La 27 iun. 1995, emirul Khalifa at- Thani este înlăturat de la putere de către fiul său, Hamad inb Khalifa at-Thani, care preia și funcția de prim-ministru și de ministru al apărării (11 iul. 1995), Q. rămânând mai departe o monarhie absolută. În 1999, emirul Q. a desemnat un comitet de 32 de persoane pentru a redacta proiectul unei constituții care intră în vigoare în 2002.
babísm s.n. Curent (religios) desprins din islamismul șiit, având caracter antifeudal și anticolonial, fondat în sec. 19 de persanul Mirza Ali Muhammad din Shiraz, supranumit Bab. ♦ Doctrină a acestui curent. • /<fr. babisme, it. babismo; cf. nm. pr. Bab, în arabă „poartă”. („DEXI – Dicționar explicativ ilustrat al limbii române”, Ed. ARC & GUNIVAS, 2007)
INDONEZIA, Republica ~ (Republik Indonesia), stat insular în SE Asiei, ocupând o parte a Arh. Malaez, ce face legătura între Asia și Australia și separă Oc. Indian (la V) de Oc. Pacific (la E); 1,9 mil. km2; 194,4 mil. loc. (1996). Limba oficială: bahasa indonezia (indoneziana). Religia: islamică 87%, creștină 10%, hindusă 2%, budistă 1%. Cap.: Jakarta. Orașe pr.: Surabaja, Medan, Bandung, Semarang, Palembang, Ujung Pandang (fost Makasar) ș.a. Este împărțit în 24 de prov., un district urban (capitala) și două districte autonome. Cu cele 13.677 insule, I. reprezintă cel mai mare arhipelag de pe glob, desfășurat de la V la E pe c. 5.500 km lungime. Cuprinde arh. Moluce, Sondele Mari și Sondele Mici și partea vestică a ins. Noua Guinee (Irian Jaya). Cele mai mari insule sunt Borneo (în care I. ocupă c. 2/3 din supr. sa, respectiv cele patru provincii: Kalimantan Barat, Kalimantan Selatan, Kalimantan Tengah și Kalimantan Timur), Sumatera, Sulawesi, Java, Sunbawa, Flores, Sumba, Seram, Halmahera, Timor ș.a. Relieful este în general muntos, cu peste 100 de vulcani activi (Krakatau, Semeru) și alt. ce trec de 3.500 m în Sumatera și Java și de 5.000 m în Noua Guinee (vf. Jaya, 5.030 m alt. max. din țară). Înguste câmpii litorale. Puternică zonă de fracturi tectonice, cu seisme frecvente. Climă ecuatorială, cu temp. ridicate (26-27ºC) și precipitații bogate (2.500-4.000 mm/an) ce cad tot timpul anului. Râuri în general scurte (Indragiri, Kapuas, Hari, Musi ș.a.). Vegetație luxuriantă de pădure umedă ecuatorială, ce ocupă 64% din terit., cu arbori de lemn prețios (teck, santal), palmieri, bambuși; vegetație de mangrove și savane. Numeroase parcuri naționale și rezervații naturale ocrotesc o faună cu multe endemisme (rinoceul javanez, varanul uriaș din ins. Komodo, porcul javanez, urangutanul, șoarecele uriaș ș.a.). Însemnate resurse minerale: petrol (73,7 mil. t. 1992; rezerve 0,8 miliarde t, 1994), gaze naturale (51,8 miliarde m3, 1992, locul 6 pe glob), huilă (31 mil. t, 1994), min. de mangan, nichel (2,3 mil. t, 1994), cupru (1,1 mil. t, 1994), bauxită (1,3 mil. t, 1994), staniu (30 mii t, 1994, locul 3 pe glob), aur, argint, diamante, sulf, fosfați, sare, cuarț ș.a. Mari expl. forestiere (mahon, santal, teck, bambus), 188,1 mil. m3, 1993. Agricultura, diversificată, cuprinde c. 50% din populația activă și contribuie cu 25% la realizarea PNB. Se cultivă 10% din supr. țării, în special cereale (53,81 mil. t, 1994, locul 5 pe glob), mai ales orez (46,86 mil. t, 50% din suprafața cultivată), dar și porumb (6,95 mil. t), sorg, apoi batate, manioc, soia, susan, tutun (85 mii t), ricin, legume. Există întinse plantații de arbori de cauciuc (1,3 mil. t cauciuc natural, 1994, locul 2 pe glob), cocotieri (14,8 mil. t nuci de cocos, locul 2 pe glob), copra (1,4 mil. t, 1994, locul 2 pe glob), arbori de cafea (400 mii t, 1994, locul 3 pe glob) și cacao, ceai (174 mii t, 1994, locul 5 pe glob), bananieri (2,3 mil. t banane, 1994), trestie de zahăr (31,5 mil. t, 1994), papaya, mango, Persea americana (fructul avocado), citrice, abaca, sisal, chenaf, arahide. Se cresc (mil. capete, 1994): bovine (11,6), porcine (8,72), ovine (6,4), caprine (12,3), bubaline (3,5), cabaline (0,7). Pescuit (3,2 mil t, 1994). Vânătoare. Ind. prelucrătoare antrenează 9% din populația activă și contribuie cu 15% la PNB. Se produc (1992): energie electrică (45,8 miliarde kWh), staniu (locul 3 pe glob), nichel, aluminiu, oțel, produse petroliere, gaze naturale lichefiate, autoturisme asamblate, motociclete și scutere, nave, aparate radio și televizoare, becuri, acumulatoare auto, fire sintetice, îngrășăminte chimice (2,7 mil. t), sodă caustică, anvelope (8,4 mil. buc.), ciment (15 mil. t), cherestea, celuloză și hârtie, sticlă, fire și țesături din bumbac, încălț., produse alim. (zahăr 2,55 mi. t, 1994, conserve de fructe, ulei de palmier, locul 3 pe glob, ulei de palmist, margarină, țigarete, lapte și produse lactate, carne, bere), chinină, piei brute. Transporturi maritime dezvoltate (peste 300 de porturi). Flota comercială maritimă: 4,1 mil. t. r. b. C. f.: 6,5 mii km. Căi rutiere: 143 mii km. Turism cu un potențial remarcabil: 3,9 mil. turiști străini (1994). Principalele obiective: ins. Java, cu vulcanii Merapi, Semeru, cu temple budiste și hinduse, între care renumitul templu budist de la Borobudur (sec. 7 d. Hr.), cel mai mare monument arhitectonic din emisfera sudică, complexul hindus de la Prambanam (sec. 10), ins. Bali, cu folclor renumit și templele Pejeng, Tanahlot, Tampaksiring, parcurile naționale din ins. Java și Borneo. Moneda: 1 rupiah = 100 sen. Export: petrol și derivate petroliere, gaze naturale lichefiate, lemn și produse din lemn, cauciuc natural, bauxită, cositor, mirodenii, pește, produse alim. (copra, cafea, ceia, zahăr, ulei de palmier, tutun ș.a.). Import: utilaje ind. și mijloace de transport, materii prime și semifabricate ind., combustibili, produse chimice și alim., bunuri de larg consum ș.a. – Istoric. Pe actualul terit. al I. s-au găsit resturi osteologice din Paleoliticul Inferior (Java). În Java, Sumatera și Borneo (Kalimantan) iau ființă o serie de mici principate, influențate de civilizațiile indiană și chineză (c. 500 d. Hr.). Concomitent, se răspândesc brahmanismul și budismul. În sec. 6-7, s-a format în S ins. Sumatera prima mare formațiune statală din I., Srῑvijaya. Statului Mataram din ins. Java îi aparține o civilizație (sec. 8-10) remarcabil ilustrată de celebrele monumente religioase de la Borobudur (budist) și Prambaran (hinduist). Un nou stat, Majapahit, cu centrul în Java, și-a afirmat (sec. 13-16) hegemonia asupra spațiului indonezian și malaeizian. O dată cu dispariția acestuia, are loc o largă răspândire a islamului, care elimină în mare parte vechile culte. Datorită creșterii schimburilor comerciale (sec. 15-17), unele orașe-state (Aceh, Bantem, Demak, Makassoi etc.) se dezvoltă ca sultanate prospere. Al doilea regat Mataram, islamic de data asta, a fost acum fundat în Java. După primele apariții ale portughezilor (1511, în Malacca), I. a intrat (din 1595) sub stăpânirea, de lungă durată, a olandezilor (în 1602 a luat ființă Compania olandeză a Indiilor Orientale) care și-au fixat centrul (1619) la Batavia (azi Jakarta). În 1799, I. a devenit colonie a statului olandez. Dominația colonială, care s-a extins în sec. 19, a provocat o puternică reacție a autohtonilor, ce s-a manifestat prin apariția unor mișcări naționaliste (Budi Utomo și Sarekat islam). În 1920 a fost creat Partidul Comunist, cel dintâi partid comunist din Asia, iar apoi Partidul Naționalist Indonezian, fundat în 1927. Ocupația japoneză (1942-1945) a încurajat, prin dispariția structurilor coloniale, curentul de emancipare antiolandez, astfel că, la 17 aug. 1945, liderii Partidului Naționalist, Ahmed Sukarno și M. Hata, au proclamat independența țării. Încercările Olandei de a-și restabili controlul au eșuat, ea fiind constrânsă (27 dec. 1949) să recunoască independența I., devenită, la 17 aug. 1950, republică unitară (în locul structurii federale). I. a ocupat Irianul de Vest (1963) și Timorul Oriental (1976) și s-a afirmat ca una dintre principalele puteri ale mișcării țărilor nealiniate (Conferința de la Bandung, 1955). O încercare a comuniștilor de a-și asigura controlul puterii (30 sept. 1965) a generat o sângeroasă ripostă a armatei, în cursul căreia au fost ucise circa 300.000 de persoane, între care și lideri ai Partidului Comunist. Cu simpatii de stânga, A. Sukarno a fost înlăturat progresiv de la conducerea I și, în final, înlocuit cu generalul Suharto, învestit cu puteri depline (1966) și ales președinte al statului (1968). Acesta a introdus un regim autoritar, bazat pe ideologia Pancasila și sprijinit de armată (care a devenit principala putere în stat, controlând activitatea administrativă și guvernamentală). Confruntat cu mișcări studențești, sociale, de emancipare și separatiste, Suharto a promis o mai mare transparență (Keterbukaan), dar tensiunile interne provocate de creșterea corupției și a privilegiilor acordate unor apropiați ai președintelui s-au menținut, provocând înlăturarea sa de la putere (mai 1998), în urma unor mari manifestații populare, uneori și cu o tentă etnică și religioasă. Nerezolvarea, în fapt, a problemelor a determinat o nouă escaladare a violențelor de stradă (nov. 1998), soldată cu promisiunea noului președinte, Habibi, de a efectua alegeri în 1999 și de a-l deferi justiției pe fostul președinte. Republică prezidențială, conform Constituției din 7 aug. 1945. Activitatea legislativă este exercitată de președinte, Adunarea Consultativă a Poporului și Camera Reprezentanților, iar cea executivă de un guvern, numit și condus de președinte.
INDIA 1. Uniunea Indiană (Bhārat Juktarashtra), stat federal în S Asiei, cuprinzând cea mai mare parte a pen. Hindustan și o serie de ins. grupate în arh. Andaman, Nicobar și Laccadive; 3,3 mil. km2; 913, 2 mil. loc. (1996), locul 2 pe glob după China. Limba oficială: hindi (uzuală engleza). Religia: hinduism (80%), islamism (11%), creștinism (catolici 2%), budism, sikh. Cap.: New Delhi. Orașe pr.: Bombay/Munbay, Calcutta, Delhi, Madras, Hyderābād, Bangalore, Ahmedabad, Kānpur, Nāgpur, Lucknow, Poona/Pune ș.a. Este împărțit în 25 de state federale și 7 teritorii autonome. Relieful acestei țări (care formează practic un subcontinent) are o deosebită varietate morfologică (lanțuri montane cu extindere și înălțimi mari, vaste câmpii, podișuri, coline și deșerturi), hidrografică, climatică, floristică și faunistică. În parte de NV, N și NE a I., în zonele de frontieră, se desfășoară, pe c. 2.400 km lungime, M-ții Himalaya, fiind formați din trei șiruri paralele, separate prin podișuri și văi, iar în cea de NV se află prelungirile M-ților Karakorum, cu alt. max. de 8.611 m (vf. K2, cel mai înalt de pe terit. I.). M-ții Himalaya culminează pe terit. I., în vf. Kanchenjunga (8.598 m), situat la granița cu Nepalul. La poalele M-ților Himalaya se află colinele prehimalayene Siwalik. Sectorul peninsular al I. este dominat de Pod. Deccan (c. 1 mil. km2), cu aspect de platformă, compus din platourile joase (400-500 m alt.) ce se întind la S de M-ții Vindhya și râul Narmada. Podișul urcă spre margini în sisteme muntoase: Vindhya în N, M-ții Gații de Est și, respectiv, Gații de Vest, ce se unesc în S și domină câmpiile litorale Malabar (de-a lungul țărmului M. Arabiei) și Coromandel (spre țărmul G. Bengal). În NE țării se desfășoară Pod. Shillong, iar în NV, Deșertul Thar. În arealul de NNE al I., între M-ții Himalaya la N și Pod. Deccan la S, se desfășoară o parte din C. Indo-Gangetică, deosebit de netedă, una dintre cele mai mari din lume, Clima este tropical-musonică, cu un anotimp secetos (nov.-mai) și altul ploios (iun.-oct.). Precipitații bogate (până la 12.000 mm/an în NE), cu excepția Pod. Deccan (din cauza barierei muntoase) și a Deșertului Thar. Rețeaua hidrografică este dominată de fl. Gange și Brahmaputra, navigabile pe mari distanțe; în Pod. Deccan, mai importante sunt fl. Narmada, Godavari, Krishna și Mahanadi. Vegetație diversificată: pădure deasă pe coasta Malabar și în Assam (NE), junglă în piemontul himalayan, savană în C. Bengal, stepe cu plante xerofite, deșert (în NV). Faună deosebit de bogată, ocrotită într-o importantă rețea de zone. Variate resurse minerale. În 1994, pe terit. I. se exploatau: huilă (254,4 mil. t, locul 4 pe glob; c. 100 miliarde t rezerve), lignit și cărbune brun (19,3 mil. t), min. de fier (60,7 mil. t, locul 5 pe glob; peste 20 miliarde t rezerve), mangan (1,8 mil. t), cupru, plumb, zinc, magneziu, tungsten, uraniu (200 t), bauxită (5 mil. t), cromite (1,1 mil. t), sare (11 mil. t), fosfați naturali, ilmenit, cianit, grafit, azbest, dolomită, mică, gips (1,9 mil. t) ș.a. Expl. forestiere (bambus, teck, santal – 282,4 mil. m3 lemn). Ind. prelucrătoare, foarte diversificată (împreună cu ind. minieră realizează aproape 1/3 din PNB), plasează I. între primele 10-12 state ale lumii (1994): energie electrică (350.5 miliarde kWh, locul 9 pe glob), cocs metalurgic (10,74 mil. t), fontă și feroaliaje (13 mil. t, locul 8 pe glob), oțel (13,9 mil. t), plumb, cupru rafinat, zinc, cadmiu, cositor, aluminiu (480,8 mii t), locomotive și vagoane, utilaj energetic (motoare electrice, transformatoare), nave, avioane, biciclete (8,9 mil. buc.) și motociclete (2,2 mil. buc.), autoturisme (238,2 mii buc., 1994) și vehicule utilitare (141,6 mii buc, 1992), aparate radio, televizoare (1,19 mil. buc., 1992), mașini de scris și de cusut, tractoare, îngrășăminte chimice (114 mil. 4), derivate petroliere, coloranți, mase plastice și rășini sintetice, acid azotic, clorhidric și sulfuric, amoniac și sulfat de amoniu, sodă caustică, cauciuc sintetic, anvelope, hârtie (2,7 mil. t) și celuloză, fire și fibre artificiale și sintetice, ciment (63 mil. t, locul 5 pe glob), fire și țesături de bumbac și lână, țesături de iută și mătase, confecții, cherestea, pielărie și încălț., produse alim. (zahăr 10 mil. t, locul 2 pe glob, ulei, ceai, conserve, produse lactate, unt, locul 2 pe glob, carne 4,12 mil. t, locul 7 pe glob, bere, țigarete); ind. cinematografică (910 filme de lung metraj, 1991, locul 2 în lume); artizanat. Terenurile agricole ocupă 55,1% din supr. țării (cele arabile c. 50%); irigații pe 43 mil. ha teren. Agricultura concentrează peste 60% din populația activă și contribuie cu c. 1/3 la PNB. I. este al treilea mare producător de cereale din lume (211,52 mil. t 1992; c. 10% din producția mondială). În 1994, se cultivau grâu (65,2 mil. t, locul 3 pe glob), porumb (10,5 mil. t, locul 7 pe glob), orez (117,6 mil t., locul 2 pe glob), mie (11,7 mil t, locul 1 pe glob, peste 1/3 din producția mondială), sorg (12,5 mil. t, locul 2 pe glob), orz, precum și cartofi (16,32 mil. t, locul 6 pe glob), semințe de in (locul 2 pe glob), fibre de cânepă (locul 1 pe glob), rapiță (5,4 mil t, locul 2 pe glob), ricin (locul 1 pe glob), soia, floarea-soarelui ș.a. În același an, dintre culturile tropicale se cultivau: trestie de zahăr (260 mil. t, locul 2 pe glob), semințe și fibre de bumbac (2,26 mil. t, locul 3 pe glob), ceai (737 mii t, locul 1 pe glob), cafea (170 mii t, locul 7 pe glob), manioc, batate, arbori pentru cauciuc natural (locul 4 pe glob), arahide (7,9 mil. t, locul 1 pe glob), iută (1,62 mil. t, locul 1 pe glob), chenaf, tutun (580 mii t, locul 3 pe glob), susan (locul 1 pe glob), năut (4,23 mil. t, locul 1 pe glob), nuci de cocos (6,3 mil. t, locul 3 pe glob), copra (410 mii t, locul 3 pe glob), copra (410 mii t, locul 3 pe glob). Mare producătoare de legume: fasole uscată (4 mil. t, locul 2 pe glob) și verde, linte (locul 1 pe glob), tomate (5 mil. t, locul 5 pe glob), usturoi (locul 2 pe glob), ceapă (3,35 mil. t), conopidă (locul 2 pe glob), varză. Unul dintre marii producători mondiali de fructe: mere (1,24 mil. t), nuci de acaju, papaya (locul 3 pe glob), banane (locul 2 pe glob), citrice, în special portocale și lămâi (602 mii t, locul 6 pe glob), ananas, mango (9,5 mil t, locul 1 pe glob), viță de vie (750 mii t struguri), castane. Se cresc (mil. capete, 1994): bovine (192,9, locul 1 pe glob), bubaline (78,8, locul 1 pe glob), caprine (44,8, locul 5 pe glob), cabaline (0,99), asini (1,6), cămile (1,5, locul 3 pe glob), porcine. Sericicultură. Apicultură (51 mii t miere, 1994, locul 6 pe glob). Vânătoare. Pescuit intens (c. 2,5 mil. t pește/an). C. f. (1990): 62 mii km (din care 8,2 mii km linii electrificate). Căi navigabile interne: 3,7 mil. km. Flota comercială: 6,62 mil. t. r. b. (1994). Turism dezvoltat: 2,2 mil. turiști străini (1995). Principalele obiective: orașe bogate în monumente (palate, temple, moschei, cetăți și alte construcții vechi, iar în unele și edificii coloniale și moderne), între care Delhi, Bombay, Agra (renumitul Taj-Mahal), Madras, Jaipur, Hyderābād, Ahmedabad, Varanasi ș.a. Stațiuni climaterice (Simla și Darjeeling, ambele în Himalaya, Mount Abu în M-ții Arravalli) și balneoclimaterice (pe țărmul G. Bengal – Puri și ale Arabiei – în apropiere de Bombay); parcurile naționale și rezervațiile naturale, unele renumite pentru vânătoare și pescuit. Moneda: 1 rupee (rupie) = 100 paisas. Export: produse textile din bumbac și iută, conf., produse agricole (ceai, cafea, fructe, tutun), pește și produse din pește, diamante, perle, pietre prețioase și semiprețioase, produse chimice, mașini și utilaje ind., min. de fier, oțel, piei, covoare, furaje ș.a. Import: utilaje ind. și mijloace de transport, petrol și derivate petroliere, fontă și oțel, produse alim. și chimice, hârtie, min. de cupru, produse semifabricate ș.a. – Istoric. Locuit încă din Paleolitic pe valea fluviului Ind – de la care derivă denumirea țării (mărturie stau culturile Mohenjo-Daro și Harappa), parte de N a I. a fost invadată, spre mijlocul milen. 2 î. Hr., de arieni, populație indo-europeană care a introdus sistemul celor patru caste, limba vedică și brahmanismul. Tot în această perioadă a fost elaborat cel mai vechi monument de literatură „Rig-Veda”. Pe măsura declinului castei brahmanilor (clerul), s-a afirmat o nouă religie, întemeiată de Buddha Sakya Muni (560-480 î. Hr.). În sec. 6 î. Hr., NV peninsulei s-a aflat sub dominație persană. Alexandru cel Mare a efectuat o expediție în valea Indului (327-326 î. Hr.). Spre sfârșitul sec. 4 î. Hr. s-a constituit în aria dintre Ind și Gange, un mare stat, condus de dinastia Maurya, al cărui fondator a fost Chandragupta, și a ajuns la apogeu sub Ašoka (c. 273-232 î. Hr.), zelos propagator al budismului, care a devenit cea mai importantă religie în I. (sec. 3 î.Hr.-6 d. Hr.). Implantările grecești în zona de NV a I. au fost spulberate de invazia sciților, originari din Asia Centrală. În sec. 1 d. Hr., Imperiul Kușanilor, cu centrul în Afghanistan, ocupă Punjabul, apoi, sub Kanișka, întreaga Indie septentrională. De la începutul sec. 4, statul Magadha (bazinul Gangelui) cunoaște o perioadă de expansiune și mare progres cultural sub dinastia Gupta, întemeiată de Chandragupta I (c. 320-335). Invazia hunilor heftaliți (sec. 6) a pus capăt acestei perioade de avânt cultural. La începutul sec. 7, regele Harșa din Kanuaj și-a extins stăpânirea asupra N Indiei, punând bazele unui imperiu în care artele și literele au cunoscut din nou o mare înflorire. După moartea sa, imperiul s-a dezmembrat. Fărâmițarea politică din sec. 10-15 a concis cu pătrunderea și răspândirea islamului. Perioada 1206-1526 este dominată pe plan politic, în N, de Sultanatul din Delhi, în S, de statul Uijayanagar, iar pe plan artistic de debutul artei indo-musulmane (sinteză a tradițiilor indiană și iraniană). În anii 1398-1399, Timur Lenk a invadat Punjabul. În 1498, navigatorul portughez Vasco da Gama atinge coasta Malabar, portughezii punând stăpânire pe o mare parte a coastei de V. Sub conducerea lui Babur, un mongol descendent al lui Timur Lenk, s-au pus bazele Imperiului Marilor Moghuli (1526-1858), cu capitala la Agra și, ulterior, la Delhi, consolidat sub domnia lui Akbar (1556-1605), susținător al hinduismului. Perioada este caracterizată de o înflorire fără precedent a artelor. În 1600 este înființată Compania britanică a Indiilor Orientale, iar în 1664, Compania franceză a Indiilor Orientale. După încercările de implantare și expansiune ale portughezilor (Goa, Damān și Diu) și olandezilor (Kochi), care au creat mici colonii. I. a fost disputată între Franța (Pondichéry, Chandernagor) și Marea Britanie (Bombay, Calcutta, Madras), care reușește, în cele din urmă, începând din 1763, în urma Războiului de 7 Ani, să-și extindă stăpânirea asupra întregii I. Dominația britanică a contribuit la progresul și occidentalizarea I., dar, prin caracterul ei brutal, a provocat proteste și răscoale, dintre care cea mai importantă a fost Răscoala șipailor (1857-1859), reprimată sângeros. Pentru a face față nemulțumirilor, autoritățile britanice au declarat I. colonie a Coroanei (1858), condusă de un vicerege. Mișcarea de emancipare națională a înregistrat însemnate progrese, grație constituirii partidelor: Congresul Național Indian (1885) și Liga Musulmană (1906). După Primul Război Mondial, sub conducerea liderilor Congresului Național Indian, Mahatma Gandhi și Jawaharlal Nehru, mișcarea anticolonialistă s-a intensificat și diversificat (rezistență pasivă, boicotul produselor britanice etc.). Sub presiunea acestei mișcări, în 1935, britanicii au promulgat o Constituție (India Act) care acorda o oarecare autonomie; ulterior, Marea Britanie a fost constrânsă să admită independența I. (15 aug. 1947), pe care a divizat-o, însă, pe criterii confesionale, în dominioanele: Uniunea indiană, locuită de hinduși, și Pakistan, locuită de musulmani (Kashmirul devenind o sursă de tensiuni continue între cele două state). La 26 ian. 1950, I. s-a proclamat republică federală, rămânând membră a Commonwealth-ului. În anii confruntării dintre cele două blocuri militare (N.A.T.O.și Tratatul de la Varșovia), I. a fost unul dintre principalii reprezentanți ai mișcării de nealiniere. În 1961 au fost incluse în statul indian coloniile portugheze Goa, Damān și Diu, iar în 1975 a fost inclus și fostul regat Sikkim. Aflat timp îndelungat la putere (din 1947, cu întreruperi, 1977-1980, 1989-1991), Congresul Național Indian, prin liderii săi, J. Nehru și fiica acestuia, Indira Gandhi, a reușit să facă din I. o țară democratică, datorită bunei funcționări a instituțiilor statului, în ciud existenței unui mozaic de limbi și dialecte (peste 200) și a rivalității dintre confesiunea hindusă (majoritară) și cea musulmană, și a decalajelor economice dintre reg. Deși potențialul economic al țării a progresat masiv, un mare număr de locuitori trăiesc în condiții materiale precare. Situația I. a fost agravată în interior de acțiunile separatiștilor sikh (care au asasinat-o pe Indira Gandhi), iar în exterior de conflictul cu China (1956, 1959, 1962), care a îmbrăcat forma unor războaie de frontieră, și cu Pakistanul (1947-1948, 1965, 1971), pentru stăpânirea Kashmir-ului. Asasinarea fiului Indirei, Rajiv Gandhi (1991), prim-min. (1984-1989), dr către separatiștii tamili, a relevat amploarea mișcărilor subversive, dar nu a destabilizat regimul democratic, care nu a putut eradica însă corupția. Anii '80-'90 au fost marcați de tensionarea treptată a vieții interne. Mișcări insurecționale, teroriste locale, cu tendințe secesioniste, s-au manifestat în Punjab, Assam, Jammu și Kashmir. În urma alegerilor parlamentare din 1993, 1996 și 1998, partidul Congresul Național Indian și-a pierdut supremația în defavoarea partidului de dreapta, Bharatiya Janata. În 1998, I. a realizat mai multe experiențe nucleare prin care și-a confirmat statutul de țară deținătoare a armei nucleare. Acțiunea a provocat repica imediată a Pakistanului și dezaprobarea din partea opiniei publice internaționale. Republică prezidențială potrivit Constituției din 26 ian. 1950. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral compus din Consiliul Statelor și Camera Poporului, iar cea executivă, de președinte și un guvern condus de liderul partidului majoritar în Cameră. 2. V. Hindustan.
IORDANIA, Regatul Hașemit al Iordaniei (al-Mamlakah al-Urdunnῑyah al-Hashimῑyah), stat în SV Asiei, în Orientul Apropiat, cu o mică ieșire la Marea Roșie (G. ’Aqaba); 97,74 mii km2; 5,4 mil. loc. (1995). Limba oficială: araba. Religia: islamică (90% musulmani sunniți), creștină. Cap.: Ammān. Orașe pr.: Az-Zarqā’, Irbid, Aș-Șalt, ’Aqaba. Este împărțit în 8 guvernorate. Cea mai mare parte a țării este ocupată de spațiile aride ale unui vast podiș, dominat de culmi izolate, nu prea înalte (alt. max.: 1.734 m, vf. Jabal Ramm), separate prin depresiuni largi, cu văi seci și dune de nisip. În V se află depr. tectonică El Ghor, drenată de râul Iordan (265 km), aflată, în parte, sub nivelul Oc. Planetar, dominată de o reg. colinară, dens populată, și de M-ții Iudeii (alt. max. 1.004 m), lipsiți de vegetație forestieră. Climă subtropicală uscată (mediteraneană), cu ariditate excesivă (98% din terit. primește sub 200 mm/an precipitații). În V se află Marea Moartă (un lac cu salinitate ridicată, 260‰), din apele căreia se extrag importante cantități de săruri de sodiu și potasiu. Vegetație sărăcăcioasă (ierburi xerofite, pâlcuri de stejar și pin de Alep). Expl. de petrol, cupru (55 mil. t rezerve), fosfați (4,2 mil. t, 1994, al 3-lea exportator mondial), săruri de potasiu (1,5 mil. t, 1994), sare gemă, min. de fier și mangan. Ind. prelucrătoare, concentrată în zona Ammān-Az-Zarqā’-’Aqaba, produse energie electrică (5,1 miliarde kWh, 1994), oțel și laminate, acumulatori, produse petroliere, îngrășăminte chimice, detergenți, acizi, ciment (3,4 mil. t, 1993), țesături de bumbac și lână, piei brute și prelucrate, produse alim. (ulei de măsline, carne, lactate, țigarete, bere și băuturi alcoolice). Terenurile agricole ocupă 13,1% (arabil 4,2%) din supr. țării (irigații în zona El Ghor), pe care se cultivă cereale (grâu, orz, porumb, mei), cartofi, tutun, legume (tomate 550 mii t, 1994), fructe; plantații de măslini çitrice, viță de vie, curmali. 86% din supr. țării este neproductivă (deșert). Se cresc ovine și caprine (2,6 mil. capete, 1994), păsări etc. C. f.: 619 km. Căi rutiere: 6,9 mii km. Turism (3,1 mil. turiști străini, 1993). Principalele obiective: malul estic al Iordanului, cu Jerash (vechea Gesara), unul dintre cele mai bine păstrate orașe antice din lume, Ammān, Madaba (biserică din timpul lui Iustinian), Petra (sec. 8 î.Hr.-13 d. Hr.), ’Aqaba (port fondat de regele Solomon, turism subacvatic). Moneda: 1 dinar iordanian = 1.000 fils. Export: fosfați, săruri de potasiu, citrice, ciment, îngrășăminte chimice, ulei de măsline, piei, legume, etc. Import: utilaje ind. și mijloace de transport, combustibili, produse alim. (carne tăiată), bunuri de larg consum etc. – Istoric. Istoria antică a I. este strâns legată de istoria biblică. Locuit de triburi semitice și arabe, teritoriul I. a fost succesiv ocupat de asirieni, babilonieni, greci, de imperiile Roman (106 d. Hr.) și Bizantin (395), de califatul arab (636, în urma bătăliei de la Yarmuk), care impune islamul ca nouă religie, și, parțial, de cruciați (Regatul Latin de Ierusalim, 1118-1187). Terit. I. a fost cucerit în 1187 de Saladin, el rămânând în stăpânirea sultanilor mameluci din Egipt. O dată cu marea campanie de cuCerire a lui Selim I, DIN 1516-1517, terit. I. a fost cucerit și inclus în Imp. Otoman, rămânând în componența acestuia până la primul război mondial. În urma revoltei arabilor împotriva Imp. Otoman, sprijinită de englezi, după primul război mondial teritoriul I. trece în regim de mandat, încredințat de Societatea Națiunilor, spre administrare, Marii Britanii (1920). Cu sprijin britanic se constituie (1921) emiratul numit Transiordania, condus de Abdullah ibn Hussein din familia Hașemiților, beneficiind de o largă autonomie, supravegheată însă de Legiunea arabă, creată în 1928 și condusă de Glubb-pașa (generalul britanic Sir John Bagot Glubb). Sigură de fidelitatea emirului Abdullah, Marea Britanie renunță la mandat (22 mart. 1946) și Transiordania este proclamată regat independent (25 mai 1946). În urma primului război arabo-israelian (1948-1949), regatul Transiordaniei ocupă partea de E a Palestinei (Cisiordania) și vechiul Ierusalim. În 1950, Transiordania ia denumirea de Regatul hașemit al Iordaniei. În 1956, regele Hussein II (din 1952) a denunțat tratatul anglo-iordanian (1948) și l-a expulzat pe Glubb-pașa. Participantă la războiul iaraelo-arab din 1967, I. a pierdut vechiul Ierusalim și Cisiordania. În sept. 1970, în urma încercării gherilelor palestiniene de a răsturna guvernul, s-a trecut la reprimarea sângeroasă a acestora (c. 3.000 de victime) și la expulzarea lor de pe terit. I. În iul. 1988, regele Hussein a renunțat la responsabilitățile sale asupra Cisiordaniei și a recunoscut suveranitatea Organizației pentru Eliberarea Palestinei pe care o recunoscuse în 1974 ca reprezentant legitim al palestinienilor) asupra acestui teritoriu. În conflictul irakiano-iranian (1980-1988), I. a sprijinit Iraqul. Dependentă de livrările de petrol irakian, I. a avut o atitudine critică față de operațiunea militară împotriva Iraqului, condusă de S.U.A. (1991), fapt ce a provocat o oarecare izolare a țării în cadrul lumii arabe. La 25 iun. 1994, regele Hussein și primul ministru al Israelului, Yitzhak Rabin, au semnat la Washington o declarație prin care se punea capăt stării de război dintre cele două țări, care dura din 1948, urmată de un tratat de pace (26 oct.). Poziția constructivă a I. în conflictul israelo-arab, a atras ameliorarea raporturilor cu S.U.A., deteriorate în timpul Războiului din Golf. În ian. 1999, regele Hussein l-a desemnat succesor pe fiul său Abdullah, care a devenit rege în 8 febr. 1999. Monarhie constituțională, ereditară, conform Constituției din 1952. Activitatea legislativă este exercitată de rege și de un parlament bicameral (Senat și Camera Reprezentanților), iar cea executivă, de un guvern desemnat de rege.
ISLAMÍSM (‹ fr.) s.n.. islam (1). 2. Mișcare politico-religioasă apărută în anii '70 (inspirată de mișcarea Frații musulmani, Egipt, 1928) care preconizează islamizarea completă, radicală a dreptului, a instituțiilor, a guvernării.
ISMAEL (ISMAIL) (în „Vechiul Testament”), primul fiu al Lui Avraam pe care l-a avut cu Agar, slujnica soției sale Sara, alungat în pustie, împreună cu mama lui, după ce Sara l-a născut pe Isaac. Cei 12 fii ai lui I. sunt considerați întemeietorii celor 12 triburi arabe. Tradiția islamică recunoaște în I. pe strămoșul arabilor.
ISRAEL 1. Stat sclavagist antic, constituit în N Palestinei (c. 926 î. Hr.) în urma dezmembrării statului iudeo-israelian. A dăinuit până în 722 î. Hr., când a fost cucerit de asirieni. V. Palestina. 2. Statul ~ (Medinat Yisrael), stat în Asia de Sud-Vest, în Orientul Apropiat, cu ieșire la M. Mediterană (188 km) și Marea Roșie (G. ’Aqaba/Elat, 10,5 km); 20,8 mii km2; 5,5 mil. loc. (1994). Limbi oficiale: ivrit (neo-ebraică) și arabă. Religia: mozaică 82%, islamică 4%, creștină. Cap.: Ierusalim (Yerushalayim /Al-Quds). Orașe pr.: Tel Aviv-Yafo, Haifa, Holon, Petah Tikva, Bat Yam, Rishon Lezion, Netanya, Beersheba (Be’er Sheva) ș.a. Este împărțit în 6 districte. Relief variat, care cuprinde o câmpie litorală îngustă, în V, M-ții Galileii (alt. max.: 1.208 m, vf. Meron), în N, ce domină spre E Valea Iordanului (265 km) și lacul Tiberiada (Yam Kinneret), și deșertul Negev (50% din terit.) în S. În centrul țării se află piemontul Shefala, traversat de râuri temporare. Climă mediteraneană, cu ierni blânde, ploioase, și veri uscate, toride (în Negev precipitațiile scad sun 100 mm/an). Vegetație de arbuști, specifici zonei mediteraneene (maquis, garriga) și de tufișuri xerofite (Negev). Parcuri naționale și rezervații naturale. Economie dezvoltată, bazată pe o ind. modernă, diversificată, pe o agricultură de mare randament și pe turism. Expl. de săruri de potasiu (2,1 mil. t, 1993), fosfați naturali (2,7 mil. t), petrol, gaze naturale, sare, min. de fier, cupru, magneziu, brom. Ind. (în care lucrează 25% din populația activă a țării și realizează 35% din venitul național) și produce energie electrică (26 miliarde kWh, 1993), oțel, diamante șlefuite (c. 30% din export), utilaje ind. diverse, motoare electrice, montaj de autovehicule, avioane, produse electronice (aparate radio), derivate petroliere, acid sulfuric și azotic, îngrășăminte chimice, anvelope, mase plastice și rășini sintetice, ciment, hârtie, țesături de lână și bumbac, articole de marochinărie, ceramică, vinuri (12,7 mil. hl, 1993), bere, conserve și sucuri de fructe, carne, produse lactate, ulei de măsline, țigarete (5,5 mii t, 1993). Agricultură (6,2% din populația activă și 5% din venitul național) se practică pe 15,6% din terit. țării (supr. arabilă) cu întinse zone irigate (42%) și este specializată în cultura citricelor (portocale 475 mii t, 1994, grepfruturi 370 mii t, 1994, locul 5 pe glob, lămâi, mandarine), a cerealelor (grâu, porumb, sorg, orz, ovăz, ce acoperă 50% din consumul intern de grâu) și a legumelor. Se mai cultivă bumbac, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, cartofi, tutun, arahide, fructe (mere, piersici, caise etc.). Plantații de măslini, de Persea americana (fructul avocado), curmali, bananieri și viță de vie. Se cresc bovine, ovine, caprine, porcine și păsări de curte. C. f. (1994): 596 km. Căi rutiere: 14,2 mii km. Flotă comercială: 1,5 mil. t. r. b. (1994). Moneda: 1 shekel = 100 agorot. Turism dezvoltat: c. 1,7 mil. turiști străini (1993). Principalele obiective: Ierusalim, cu obiective de mare interes pentru credincioșii creștini (Biserica Sf. Mormânt, Biserica Ghetsimani etc.), pentru evrei (Zidul de Vest sau Zidul plângerii, mormintele lui David, Absalom, Rachela, Zaharia) și musulmani (Moscheea Al Aksa), Tel Aviv și împrejurimile, stațiunile balneare Netanya, Herzliya, apoi Ramla, cu un minaret din 1268 și moschee – fostă catedrală a cruciaților, NV țării (Haifa, Akko – cu vestigii romane, cruciate și turce), zona Mării Moarte (peșterile Qumrān, stânca Masada, stațiunea balneară ’En Gedi etc.). Export: diamante prelucrate, echipament electric, citrice, utilaje ind. și mijloace de transport, oțel și fontă, cupru, produse chimice (îngrășăminte, mase plastice), textile, legume, confecții, produse alim., băuturi și tutun etc. Import: utilaje ind. și mijloace de transport, produse chimice, diamante brute, combustibili, ciment, cherestea, bunuri de larg consum etc. – Istoric. Locuit încă din timpuri preistorice, terit. actual al I. (numit Palestina), reprezenta o cale de trecere privilegiată între Asia și Africa de Est. Civilizația canaaneană, care s-a dezvoltat aici, din milen. 3 î. Hr. a fost influențată, rând pe rând, de mesopotamieni (veniți din Caldeea, sec. 18 î. Hr.), de egipteni (sec. 16-13 î. Hr.) și ocupată de filisteni (sec. 12 î. Hr.) și de evreii veniți din Egipt sun conducerea lui Moise și apoi a lui Iosua (sec. 12 î. Hr.), care, în vremea lui Saul (1029-1004 î. Hr.), au întemeiat regatul Israel, care va ajunge la apogeul expansiunii sale sub David și Solomon. „Biblia” reprezintă principalul izvor de informație privind perioada de instalare și organizare teologico-politică a evreilor în Canaan și a luptelor cu principalii dușmani: filistenii, arameii, amoniții, edomiții, moabiții etc. La moartea lui Salomon regatul a fost divizat în Iudeea (la S) și regatul Israel (la N), cucerit de Alexandru cel Mare (333 î. Hr.), de lagizi (325 î. Hr.), Seleucizi (197 î. Hr.), împotriva cărora s-au răsculat sub conducerea lui Iuda Macabeul (164 î. Hr.), și de romani (64 î. Hr.), în timpul cărora s-au răsculat sub conducerea lui Iuda Macabeul (164 î. Hr.), și de romani (64 î. Hr.), în timpul cărora a apărut creștinismul. Evreii s-au răsculat împotriva romanilor (66-70), revoltă reprimată de împăratul Titus și în 132-135, sub conducerea lui Bar-Kochba, înfrântă și ea. În urma acestor mișcări, evreii au început să părăsească Palestina, răspândindu-se în Imp. Roman. După ce creștinismul a devenit religie de stat în Imp. Roman, persecuțiile repetate împotriva evreilor au accelerat emigrația lor din Palestina. Inclusă în Imp. Bizantin (395), Palestina a fost ocupată de perși (614), de arabi (din 634; a făcut parte din statele conduse de califii Omeiazi, Abbasizi și Fatimizi), de cruciați (sec. 11 – Regatul latin de Ierusalim). În Evul Mediu, Palestina devine „Țara Sfântă”, iar Ierusalimul oraș sfânt, atât pentru evrei și creștini (țința cruciaților), cât și pentru musulmani. Recucerit de Saladin (1187), a trecut sub tutela mamelucilor, (1250), apoi a fost inclus în Imp. Otoman (1517). În urma congresului sionist de la Basel (1897), care prevedea crearea unui stat al evreilor din Palestina, începe o imigrare sistematică. În 1917 Palestina a fost ocupată de Marea Britanie. Acțiunile organizațiilor teroriste evreiești (Haganah, Irgun, Stern) au constrâns Marea Britanie să renunțe la mandatul asupra Palestinei, care a fOst divizată de O.N.U. în două zone, destinate a deveni una stat al evreilor și alta stat al arabilor palestinieni. Refuzul statelor arabe de a recunoaște noul stat Israel, proclamat la 14 mai 1848, a dus la patru războaie israelo-arabe (1948-1949, 1956, 1967, 1973), încheiate cu victoria I. Cu concursul S.U.A., în 1977, s-au semnat la Camp David (S.U.A.) două acorduri israelo-egiptene (Egiptul a fost prima țară arabă care a recunoscut I.). În iun. 1982, I. a invadat Libanul pentru a pune capăt prezenței combatanților Organizației pentru Eliberarea Palestinei (O.E.P.), care atacau I. la frontiera cu Libanul, I. a instituit o zonă de siguranță (10-20 km), ocupată de „Armata Libanului de Sud”, formațiune militară arabă controlată de I. În urma Conferinței de la Madrid (aug. 1991), I. a recunoscut entitatea palestiniană și reprezentativitatea O.E.P. Negocierile israelo-palestiniene au fost perturbate de ciocnirile în teritoriile ocupate (Infatida), problema așezărilor evreiești din Cisiordania și, în cele din urmă, de asasinarea primului-ministru al I., Yitzhak Rabin (4 nov. 1995). Guvernul lui Benyamin Netanyahu, câștigătorul alegerilor din 1996, a adoptat o poziție dură în negocierile cu palestinienii. Republică parlamentară, I. nu are o constituție propriu-zisă, ci o culegere de legi. Activitatea legislativă este exercitată de Knesseth, iar cea executivă, de un guvern numit de președinte.
semilúnă s. f., g.-d. art. semilúnii; (simboluri islamice) pl. semilúni
IUGOSLAVIA, Republica Federativă ~ (Federativna Republika Jugoslavija), stat în SE Europei, situat în partea de NNV a Pen. Balcanice; 102,2 mii km2 (din care 88,4 mii km2 Serbia și 13,8 mii km2 Muntenegru); 10,6 mil. loc. (1996). Limba oficială: sârba. Religia: creștină (ortodocși 65%, catolici 4%, protestanți ș.a.), islamică (19%) etc. Cap.: Belgrad (Beograd). Orașe pr.: Novi Sad, Niš, Kragujevac, Priština, Subotica, Podgorica (cap. Republicii Muntenegru) ș.a. Este împărțit în două republici (Serbia și Muntenegru) și două provincii autonome (Kosovo și Metohia și Vojvodina) incluse în Serbia. Relieful urcă în trepte de la N spre S. În N se află C. Vojvodinei (sector al C. Panonice), traversată de Dunăre și dominată de vechi masive muntoase joase (ex. Fruška Gora), în centru C. Moravei și o reg. colinară puțin înaltă, în E, la granița cu România și Bulgaria, M-ții Serbiei, cu defileul Dunării, valea râului Timok, și Pod. Miroč, iar în S și SV se desfășoară un sector al Alpilor Dinarici, cu masivele Prokletije (2.656 m, alt. max. din I.), Durmitor, care culminează în vf. Bobotov Kuk (2.522 m alt.). Pe terit. rep. Muntenegru, I. are ieșire la M. Adriatică (277 km). Climă temperat-continentală, cu veri călduroase și ierni relativ aspre, cu precipitații reduse în E și NE și mai bogate (1.000 mm) în S și SV și climă mediteraneană pe coasta adriatică muntenegreană. Vegetație variată, de la pădurile temperate de conifere și foioase, la maquisul mediteranean. Întinse pajiști naturale. Cele două republici au niveluri diferite de dezvoltare economică, Serbia fiind cea mai întinsă și cea mai populată dintre fostele republici iugoslave, iar Muntenegru cea mai puțin dezvoltată dintre ele. Rxpl. de lignit și cărbune brun (40,6 mil. t, 1995, locul 8 în lume), petrol (1,1 mil. t, 1995), gaze naturale, min. de cupru, de fier, mangan, plumb (unul dintre principalii producători europeni), zinc, argint, magneziu, crom, antimoniu, mercur, bauxită. Ind. prelucrătoare produce: energie electrică (34,2 miliarde kWh, 1995), oțel, metale neferoase (cupru, plumb, aluminiu), autovehicule, nave maritime și fluviale, tractoare și mașini agricole, motociclete, turbine, electromotoare, aparataj electrotehnic și electronic, hârtie și celuloză, anvelope, coloranți, îngrășăminte chimice. produse și derivate petroliere, mase plastice, mobilă și cherestea, sticlă, ciment (1,7 mil. t, 1995), textile și conf., încălț., articole de piele și blănărie, produse alim. (conserve de legume, fructe, carne și pește, zahăr, bere, vinuri, uleiuri vegetale, ulei de măsline, țigarete). Pe terenurile agricole din C. Vojvodinei și Moravei se cultivă porumb (4,86 mil. t, 1994), grâu (3,5 mil. t, 1994), secară, orz, ovăz, orez, sfeclă de zahăr (2,2 mil. t, 1994), in, cânepă (locul 1 în Europa), bumbac, tutun, floarea-soarelui, rapiță, susan, soia, cartofi (0,7 mil. t, 1994), legume (usturoi, 35 mii t, 1994, locul 2 în Europa), fructe (prune, 495 mii t, 1994, locul 1 pe glob), citrice, viță de vie. Creșterea animalelor (mil. capete, 1994): bovine (1,8), porcine (4), ovine (2,8), cabaline, asini, caprine, păsări. Pescuit. C. f.: 3.960 km (din care 1.341 km electrificați). Căi rutiere: 48.961 km. Turism dezvoltat: 3 mil. turiști străini (1995). Principalele obiective: capitala, Belgrad, S Serbiei cu mănăstiri și biserici renumite (Studenica, sec. 12-14, Zica, sec. 13, Novi Pazar, sec. 8, Gračanica, sec. 14), monumente istorice și de arhitectură din Podgorica, Cetinje (fosta capitală a Muntenegrului), Priština (moschee din 1471), Novi Sad (fortăreața Petrovara din sec. 15), Niš monumente bizantine din sec. 4-5) etc., numeroase stațiuni balneoclimaterice (Vrnjacka Banja, Niška Banja etc.) și maritime (Heceg Novi, Tivat, Kotor, Budva, Sveti Stefan), parcurile naționale din Muntenegru (Durmitor, Lovčen). Moneda: 1 dinar iugoslav = 100 para. Export: semifabricate și materii prime, bunuri de larg consum, produse chimice și alim. Import: mașini și utilaje, combustibili, mijloace de transport, produse de larg consum etc. – Istoric. Terit. actualei I. era locuit în Antichitate de triburi traco-ilire, fiind cucerit de romani în sec. 2-1 î. Hr. și inclus în provincia Moesia. Triburile slavilor meridionali ale sârbilor, stabilite aici în sec. 6-7, constituie primele formațiuni statale în reg. Rascia (sec. 8-9) și în S Muntenegrului, în reg. Zeta (sec. 10-11). La mijlocul sec. 9, sub influență bizantină, este adoptat ca religie creștinismul. Cuceriți succesiv de bizantini și bulgari, sârbii și-au câștigat independența sub marele principe Ștefan Nemanja, care întemeiază dinastia ce-i poartă numele și pune bazele unui stat care atinge, în timpul domniei lui Ștefan (Uroš IV) Dušan, maxima sa importanță. După moartea lui Ștefan Dušan (încoronat în 1346 ca „împărat al sârbilor și grecilor”), statul întemeiat de el se destramă. Armatele sârbe sunt înfrânte de turci în bătăliile de la Cirmen, pe Marița (1371) și Kossovopolje (1389), dar Serbia este transformată abia în 1459, iar Muntenegru în 1499 în prov. ale Imp. Otoman, ce și-a exercitat dominația până în sec. 19, în perioada în care Bisericii ortodoxe i-a revenit rolul esențial în păstrarea tradițiilor creștinești și culturale. Începutul sec. 19 marchează redeșteptarea conștiinței naționale, sârbii declanșând, în 1804, sub conducerea lui Karagheorghe, lupta pentru eliberare de sub stăpânirea otomană. În 1812, Serbia obține autonomia internă, iar, în 1878, împreună cu Muntenegru, își dobândește, în urma Războiului ruso-româno-turc, deplina independență (recunoscută prin Tratatul de pace de la San Stafano și Congresul de la Berlin). În 1912-1913, Serbia și Muntenegru participă la cele două războaie balcanice. Atentatul de la Sarajevo, al lui Gavrilo Princip, asupra moștenitorului tronului austro-ungar, Franz Ferdinand, constituie pretextul declanșării primului război mondial, soldat cu ocuparea Serbiei de Puterile Centrale (1915-1918). După terminarea războiului, la 1 dec. 1918 este proclamat Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, care include Serbia, Muntenegru, Macedonia, Slovenia, Croația, Dalmația, Vojvodina și Bosnia-Herțegovina (la 3 oct. 1929, statul adoptă denumirea de Regatul Iugoslaviei). Prin Tratatele de pace din 1919-1920, de la Neuilly-sur-Seine, Saint-Germain-en-Lay, Trianon și Rapallo, sunt fixate granițele noului stat. Domnia regelui Aleksandru I (1921-1934) se caracterizează printr-un regim autoritar și centralist. În 1921, I. încheie cu România și Cehoslovacia Mica Antantă, iar în 1934, împreună cu Grecia, România și Turcia, Înțelegerea Balcanică. În 1934, Alexandru I și L. Barthou sunt asasinați la Marsilia. Atacată, la 6 apr. 1941, de Germania și, la 10 iun., de Italia, la care se raliază Ungaria (11 apr. 1941) și Bulgaria (19 apr. 1941), I. este ocupată și dezmembrată ca stat în cursul lunii următoare. Mișcarea de partizani, declanșată în iul. 1941, condusă de Iosip Broz Tito, s-a opus cu succes ofensivelor declanșate de armata germană, tetir I. nefiind niciodată ocupat în întregime de germani, și a eliberat, în 1944-1945, întreaga I. Constituția din 31 ian. 1946 proclamă Republica Populară Federativă Iugoslavia (din 1963, Republica Socialistă Federativă Iugoslavă) stat federal alcătuit din republicile Serbia, Muntenegru, Croația, Slovenia, Macedonia și Bosnia și Herțegovina. I.B. Tito a condus cu istețime I., din 1944 până la moartea sa, în 1980, și a respins încercarea U.R.S.S. de a subordona politic și economic țara, I. devenind unul dintre promotorii mișcării statelor nealiniate. După moartea lui I.B. Tito, tensiunile și conflictele latențe dintre naționalități s-au adâncit treptat, provocând o adevărată criză politică. În fața tendințelor centrifuge, manifestate inițial de Croația și Slovenia, comunitățile sârbe de pe terit. celorlalte republici urmăresc să obțină deplina lor autonomie, cu intenția de a se lipi ulterior la Serbia. În urma alegerilor parlamentare, Slovenia și Croația se pronunță pentru o confederația de state suverane, în timp de Serbia, sprijinită de Muntenegru, dorește menținerea vechilor structuri federale. La 25 iun. 1991, Croația și Slovenia își proclamă independența de stat, fiind urmate de Macedonia (15 set. 1991) și de Bosnia și Herțegovina (3 mart. 1992). Ca urmare a conflictelor interne, care se transformă (în Croația și în Bosnia și Herțegovina) în adevărate războaie civile, soldate cu masacre și distrugeri de neimaginat, deplasări și deportări de populații pe criteriul „purificării” etnice, Consiliul de Securitate al O.N.U. a hotărât un embargo la livrările de arme către I. (25 sept. 1991), iar Uniunea Europeană, adoptarea de sancțiuni economice (8 nov. 1991). În urma acordului semnat la 12 febr. 1992, Serbia și Muntenegru proclamă, la 27 apr. 1992, noua republică federală iugoslavă, care cuprinde Serbia (cu prov. autonome Vojvodina, Kosovo și Metohia) și Muntenegru. În urma tratativelor de pace de la Dayton, mediate de S.U.A., între șefii de stat ai I., Croației și Bosniei și Herțegovinei, la 21 nov. 1995 au fost semnate documentele ce reglementează conflictul iugoslav. După acordurile de la Dayton, I. trece la normalizarea relațiilor cu statele vest-europene și la reglementarea statutului țării în organismele internaționale, precum și la stabilizarea situației economice interne, afectată de destrămarea statului, de război și de izolarea provocată de embargo. Slobodan Milošević, personalitatea cea mai influentă a vieții politice iugoslave, președinte al Serbiei (1989-1997) și lider al Partidului Socialist, este ales de către camerele reunite ale Parlamentului ca președinte al I., la 15 iul. 1997. În primăvara anului 1998, separatiștii albanezi din provincia Kosovo au început o serie de mișcări politice, urmate de conflicte armate, urmărind desprinderea din cadrul federației. Republică parlamentară, potrivit Constituției din 27 apr. 1992. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral (Camera Cetățenilor și Camera Republicilor), iar cea executivă, de un Consiliu de miniștri numit de Parlament. Atât Serbia cât și de Muntenegru au organe legislative și executive proprii.
JAMAICA [dʒəméikə], stat în America Centrală insulară, ocupând insula cu același nume (a treia insulă ca mărime după Cuba și Hispaniola) din Arh. Antilele Mari, în centrul M. Caraibilor; 10,2 mii km2; 2,73 mil. loc. (1994). Limba oficială: engleza (se vorbește și spaniola). Religia: protestanți (anglicani, baptiști, metodiști) 75%, catolici 5%, hinduși, islamici. Cap.: Kingston. Orașe pr.: Montego Bay, Spanish Town, May Pen. Este împărțit în 14 parohii (parishes). Insula, alungită pe direcție E-V, are un relief de coline calcaroase, puțin înalte, cu aspect de podiș (2/3 din supr. sa), care coboară spre țărmuri în câmpii litorale înguste. În N și E există culmi muntoase alcătuite din roci vechi (Blue Mountains) care culminează în vf. Blue Mountain (2.256 m). Climă tropical-oceanică în reg. joase (27-30ºC, temp. medii anuale) și aproape temperată în în reg. înalte. Precipitații bogate în partea orientală (c. 5.000 mm anual) și reduse în cea occidentală (c. 1.000 mm). Numeroase cicloane tropicale. Pădurile tropicale, cu esențe valoroase (îndeosebi în N), ocupă 27,8% din terit. țării, mangrovele se extind de-a lungul țărmurilor, iar vegetația semiaridă (cactuși), în S. Faună săracă în mamifere, dar bogată în amfibieni și moluște (500 specii). Economie bazată pe minerit, agricultură și turism. Mari expl. de bauxită (11,8 mil. t, 1994, locul 3 pe glob, 10% din totalul mondial și cel mai mare exportator mondial), care contribuie cu peste 20% din PNB (împreună cu alumina). Expl. de gips și calcare. Agricultura (20% din populația ocupată, dar mai puțin de 10% din PNB) este dominată de cultura trestiei de zahăr (2,8 mil. t, 1994), arbori de cafea și cacao, bananieri, citrice, papaya, Persea americana (fructul avocado), mango, tutun, batate, igname, manioc, cereale și legume (toate cultivate pe 24,1% din supr. țării). Pășunile dețin 18,6% din terit. țării; se cresc bovine, porcine, caprine, păsări. Pescuit intens. Ind. prelucrătoare (peste 10% din populația activă și 14% din PNB) produce: energie electrică, alumină (3,3 mil. t, 1994, locul 3 pe glob), produse petroliere, ciment, anvelope, țesături de bumbac, încălț., produse alimentare (zahăr 219 mii t, 1993, țigarete, conserve, rom., produse lactate). C. f. (1993): 401 km. Căi rutiere: 16,6 mii km (din care 5 mii km asfaltați). Moneda: 1 jamaican dollar = 100 cents. Turism în plină dezvoltare (1,6 mil. vizitatori, 1993, 20% din venitul național, locul 2 în privința devizelor): capitala cu monumentele sale istorice (cetatea Rockford, King's House, biserica St. Thomas), țărmul nordic cu stațiunile balneoclimaterice Montego Bay, Ocho Rios, Port Antonio, zona montană din jurul vf. Blue Mountain. Balanța economică dezechilibrată în principal din cauza importului de combustibili. Export (1994): bauxită și alumină (c. 75%), zahăr, rom, banane, cafea, legume și fructe. Import (1994): combustibili (c. 33%), mașini, utilaje și echipament ind., materii prime ș.a. – Istoric. Locuită de indienii arawak, care îi spuneau Xayamaca, ins. a fost descoperită de Columb în 1494, care a denumit-o Sfântul Iago. Colonizată de Spania începând cu sec. 16, a trecut, de la mijlocul sec. 17, în stăpânirea Marii Britanii. După exterminarea, încă din sec. 16, a populației băștinașe, pe plantațiile de trestie de zahăr, indigo și cafea sunt aduși sclavi din Africa, J. devenind, supă 1713, marea piață de sclavi negri a Americii de Sud. În 1866, Parlamentul englez emite pentru colonia J. un act constituțional. La sfârșitul sec. 19, a început pătrunderea capitalului american, care s-a intensificat mai ales după primul război mondial. Ca urmare a creșterii mișcării de eliberare națională, J. obține (1944) o nouă constituție, iar în 1953, autonomie internă. Membră (1958-1962) a Federației Indiilor de Vest, J. are, din 1959, drept de autoguvernare. În 1962 se retrage din federație, provocând destrămarea acesteia, și se proclamă stat independent în cadrul Commonwealth-ului. Scena politică este dominată de două partide – unul socialist (Partidul Laburist, lideri: Michael Manley, prim-min. 1972-1980 și 1989-1992 și Percival J. Patterson, din 1992) și unul conservator (Partidul Național aș Poporului). J. este monarhie constituțională; șeful statului este, de iure, suveranul Marii Britaii, reprezentat de un guvernator general. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral condus de liderul partidului majoritar în Cameră.
JAMᾹL AD-DῙN AL-AFGHᾹNI [dʒəmál addin al-afgani] (Jamal ad-Din al Afghani as-Sayyid Muhammad ibn; afdar al-Husayn) (1838-1897), filozof și om politic afgan. Fondator al unei mișcări naționaliste islamice care viza eliberarea țărilor musulmane de sub dominația europeană și unirea lor într-un singur stat. Ideile sale au exercitat o puternică influență asupra mișcării politice panislamice din sec. 20.
JIHÁD (cuv. arab „efort”, „luptă”; „război sfânt”) s. n. Îndatorire religioasă, comunitară prin excelență, impusă musulmanilor, de a răspândi islamul pe cale pașnică sau prin război și care pune un accent deosebit pe lupta individului cu sine însuși. După unii învățați, j. prezintă două aspecte: j. mare (lupta spirituală) și j. mic (acțiunea militară). Conform doctrinei islamice, există mai multe căi de îndeplinire a acestei obligații: cu inima (propria purificare spirituală), cu vorba (susținând cea ce e drept și corectând răul) li cu sabia (purtând război cu „necredincioșii” și cu dușmanii credinței islamice). J. trebuie purtat de către bărbați, celor uciși, declarați, martiri, fiindu-lu promis Paradisul.
*panislámic (pa-nis-/pan-is-) adj. m., pl. panislámici; f. panislámică, pl. panislámice
!panislamísm (pa-nis-/pan-is-) s. n.
KAIROUAN [keruã] (QAYRAWᾹN [kairuán]), oraș în NNE Tunisiei, la 130 km S de Tunis; 102,6 mii loc. (1994). Nod de comunicații. Artizanat (covoare și obiecte din piele). Moscheea Sidi Uqbah ibn Nāfi (sec. 7-9), cu o lungime de 135 m și un minaret înalt de 35 m; Moscheea celor Trei Porți (restaurată în 866). Fundat în anul 670, a cunoscut o maximă dezvoltare în sec. 9, când a fot capitala Aghlabizilor. Oraș sfânt islamic și centru de pelerinaj.
KALÁM (expresie arabă, Kalam Allah „cuvântul Domnului”) subst. Sistem teologic al islamului sunnit, întemeiat în sec. 8 și dezvoltat în mai multe școli, cea mai importantă fiind Mutazilah. Reprezentanții ei credeau în supremația credinței naționale.
KAZAHSTAN, Republica ~ (Kazak Respublikasy), stat în partea central-vestică a Asiei; 2.717,7 mii km2; 17,03 mil. loc. (1994). Limba oficială: kazaha. Religia: islamică (sunniți), creștin-ortodoxă. Cap.: Akmola (din 1997). Orașe pr.: Almatî (Alma-Ata), Karaganda, Cimkent, Semipalatinsk, Pavlodar, Ust-Kamenogorsk, Dkambul (fost Aulie-Ata), Aktiubinsk, Petropavlovsk. Este împărțit în 19 reg. Relief variat, reprezentat prin câmpii, podișuri și reg. colinare. În V se întinde C. Pericaspică, dominată spre NE de prelungirile M-ților Ural și colinele Mugodjarî, la E de care se află Pod. Turgai, cu alt. reduse (250-300 m) ce desparte C. Siberiei Occidentale (N) de depr. Turanului (S). În depr. Turan sunt reg. aride Kîzîlkum și Ustiurt, partea mai coborâtă fiind ocupată de M. Aral. În E Pod. Turan se află pod. colinar al K., cu munți izolați, în sudul căruia se desfășoară reg. aride nisipoase Mujunkum, Betpak-Dala, Taukum și depr. L. Balhaș. În ENE se află M-ții Altai (4506 m alt., vf. Beluha), iar în E și SE, M-ții Tarbagatai, Djungarskii Alatau, Kunghei-Alatau, Zailiinskii Alatau (4.973 m, vf. Talgar, alt. max. din K.) și Kirghizkii Alatau. Climă temperat continentală cu ariditate excesivă în depr. Turan (precipitații sub 100 mm/an); în munți precipitațiile ajung până la 1.000 mm/an. Principalele cursuri de apă sunt Irtîș (în E), Sîrdaria (în S), Ișim (în N) și Ural (în V). Numeroase lacuri (Balhaș, Zaisan, Tenghiz). Vegetație dominantă de stepă și xerofită de pustiu și semipustiu (pădurile ocupă sub 10% din terit.). K. dispune de importante și variate resurse de subsol: huilă în bazinele Karaganda și Ekibastuz (104,4 mil. t, 1994, locul 9 pe glob), lignit și cărbune brun (4,7 mil. t, 1993), petrol (reg. Emba-Guriev, 19,3 mil. t, 1994), gaze naturale (3,3 miliarde m3, 1994), min. de fier, fosfați, bauxită, min. polimetalice, crom, cobalt, nichel, mangan. Ind. produce: energie electrică (66,7 miliarde kWh, 1995), fontă și feroaliaje, oțel, metale neferoase, utilaj minier, ciment (4 mil. t, 1993), îngrășăminte chimice, țesături de bumbac și lână, produse alim. Principalele concentrări ind. sunt în reg. Altai în lungul Transsiberianului, în bazinul carbonifer Karaganda, în reg. premontană din S, în reg. Ural-Mugodjarî. Agricultura se practică în reg. de stepă din N și NE (pe pământuri desțelenite, în perioada 1954-1960 fiind redate agriculturii 25,5 mil. ha) și în reg. premontane din S (pe terenuri irigate), K. devenind unul dintre marii producători de cereale. Se cultivă (1994) grâu (10 mil. t.), secară (5,5 mil. t), orz, ovăz, orez, porumb, bumbac, legume, fructe, sfeclă de zahăr, floarea-soarelui, cartofi (1,95 mil. t). Creșterea animalelor pentru carne și lână se practică pe pajiști de munte, de stepă sau semipustiu. Se cresc (1994) ovine (33,5 mil. capete, locul 8 în lume), caprine, bovine (9,3 mil. capete), cămile. Pescuit în M. Caspică și Aral. C. f.: 13,9 mii km (Transsiberianul și ramura sa, Turksib). Căi rutiere: 164,9 mii km. Moneda: 1 tanga = 100 tein. Comerțul de realizează cu țările membre ale C.S.I. (90% din export și 80% din import). – Istoric. Locuit încă din Antichitate de triburi de păstori nomazi, pe terit. K. au apărut în sec. 3-1 î. Hr. formațiunea statală Kanghioi, iar în sec. 6-8 Kaganatul turcic, statul Karlucilor, în sec.9-12, statele Oguzilor și Karahanizilor, ultimul cucerind întinse teritorii în Asia Centrală și Turkestanul de Răsărit. În sec. 11-13, pe terit. K. are loc invazia selgiucizilor, kidanilor și mongolo-tătarilor. În perioada stăpânirii mongolo-tătare, terit. K. a fost încorporat la Hoarda de Aur, iar după dezmembrarea acesteia la Hoarda Albă; în sec. 15, a intrat în componența Hoardei Nogailor și a Hanatului Uzbek. La mijlocul sec. 15 s-a constituit Hanatul Kazah, care, în sec. 16, s-a consolidat, atingând apogeul expansiunii sale teritoriale; în același timp, s-a desăvârșit îndelungatul proces de formare a poporului kazah. Ulterior, terit. Hanatului Kazah s-a divizat în trei zone distincte, în cuprinsul cărora, în sec. 17, s-au constituit hanate de sine stătătoare. În sec. 18-19, întreg terit. K. a intrat în componența Rusiei. În 1917, K. este atras în războiul civil; împotriva puterii bolșevice luptă trupe ale albilor conduse de Denikin, forțe naționale și trupe intervenționiste străine. La 26 aug. 1920 pe terit. K. este creată Republica Sovietică Socialistă Autonomă Kirghiză (până în anii '20, kazahii erau desemnați eronat sub numele de kirghizi, spre a-i deosebi de cazacii ruși), inclusă în R.S.F.S.R., iar în mart. 1925 R.S.S.A. Kirghiză își schimbă numele în R.S.S.A. Kazahă, devenind, la 5 dec. 1936, sub numele de R.S.S. Kazahă, republică unională în componența U.R.S.S. În epoca sovietică, este o reg. puternic industrializată (ind. grea, poligonul nuclear de la Semipalatinsk, centrul spațial de la Baikonur ș.a.). După 1940, în epoca lui Stalin, în K. sunt deportați germanii de pe Volga, tătarii din Crimeea, meșcheții caucazieni și alte etnii care nu se bucurau de încrederea autorităților sovietice. În sept. 1989, kazaha este proclamată limba oficială a republicii, iar rusa, limbă de comunicare interetnică. În iun. 1989, Nursultan Nazarbaiev este numit prim-secretar al Partidului Comunist, fiind ales în 1990 președinte al Sovietului Suprem, apoi, în 1991, președinte al Republicii. La 25 oct. 1990, Sovietul Suprem de la Alma-Ata adoptă declarația de suveranitate a K., iar la 16 dec. 1991, proclamă independența Republicii Kazahstan, care semnează, la 21 dec. 1991, actul de constituire a Comunității Statelor Independente (C.S.I.). Din 10 dec. 1997, capitala a fost mutată de la Alma-Ata la Akmola. În ian. 1999, N. Nazarbaiev a obținut un nou mandat prezidențial. Republică prezidențială, potrivit Constituției din 30 aug. 1995. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament bicameral, format din Senat și Camera Inferioară, iar cea executivă, de președinte și un guvern condus de un prim-ministru, care răspunde în fața președintelui.
KENYA, Republica ~ (Jamhuri ya Kenya, Republic of Kenya) 1. Stat în partea de E a Africii ecuatoriale, cu ieșire la Oc. Indian; 582.65 mii km2; 30,5 mil. loc. (1995). Limbi oficiale: swahili și engleza. Religia: creștină (protestanți, catolici) c 80%, islamică ș.a. Cap.: Nairobi. Orașe pr.: Mombasa, Garissa, Kisumu, Nakuru. Este împărțit în opt provincii. Relief predominat de podiș, mai înalt în V, dominând L. Victoria care coboară spre E, trecând într-o îngustă câmpie litorală de-a lungul Oc. Indian. Podișurile din V sunt străbătute de la N la S de Rift Valley, cu numeroase lacuri (Victoria, cel mai mare din Africa, Turkana, Nakuru) și jalonate de masive muntoase vulcanice (Aberdare, Mount K., 5.199 m alt. max. din țară și a doua din Africa). Climat tropical cu variații determinate de altitudine sau de vecinătatea oceanului Vegetație predominantă de savană; pădurea ecuatorială ocupă supr. restrânse. Faună bogată, ocrotită în numeroase parcuri naționale. Expl. de aur, argint, cupru, plumb, magnetit, magnezit, fluorit, diatomit, grafit, azbest și sare. Economia este centrată pe agricultură, care concentrează peste 70% din populația activă și asigură 30% din PNB și 70% din valoarea exporturilor. Pe 4% din supr. țării (terenuri arabile) se cultivă porumb (2,9 mil. t, 1994), sorg și mei (1/3 din supr. cultivată), grâu, orz, orez, floarea-soarelui, ricin, cartofi și batate, manioc, susan, tutun, legume. Există plantații de ceai (209 mii t, 1994, locul 4 pe glob și locul 2 pe glob la prod./loc.), arbori de cafea (74 mii t, 1994), bumbac, nuci de cocos, mahon, trestie de zahăr, ananas, citrice, mango, banane, sisal (34 mii t, 1994, locul 3 pe glob), piretru (c. 80% din necesarul mondial). Se cresc (mil. capete, 1994): bovine (11), ovine (5,5), caprine (7,4), cămile (0,8), porcine, cabaline. Pescuit; vânătoare. Ind. prelucrătoare (c. 15% din populația ocupată), produce (1994): energie electrică (3,2 miliarde kWh), derivate petroliere, televizoare (4,19 mil., 1990), sodă calcinată, îngrășăminte chimice, ciment (1,5 mil. t), cherestea, hârtie, fire și țesături din bumbac și lână, produse alim. (lapte și produse lactate, zahăr, carne, bere, țigarete, miere – 19 mii t, 1992). K. dispune de una dintre cele mai dezvoltate rețele de transport din Africa. C. f.: 2,6 mii km. Căi rutiere: 55 mii km. Turism dezvoltat: 680 mii turiști străini (1994). Principalele obiective: capitala, țărmul Oc. Indian, orașul Mombasa, Mount Kenya și Aberdare Range, L. Victoria, parcurile naționale Nairobi, Tsavo, Aberdare, Nakuru și rezervațiile de vânătoare (safari) Rift Valley, cu lacurile Naivasha, Nakuru, Turkana, Victoria. Moneda: 1 Kenya shilling = 100 cents. Export: cafea și ceai (peste 40% din exporturi), fructe, produse petroliere, ciment, sisal, carne, bumbac, aur. Import: combustibili, mașini și echipament de transport, produse chimice și agro-alimentare, produse manufacturate de bază. – Istoric. Terit K. a fost locuit din timpuri străvechi. Importante descoperiri de hominizi de acum 2-3 mil. ani au fost făcute aici, în reg. Rift Valley, de o echipă de arheologi condusă de prof. L.S. Leakey. În sec. 1 d. Hr. regiunea de coastă este amintită, sub denumirea de Azania, de Pliniu cel Bătrân, care menționează aici existența comercianților arabi și indieni. Expansiunea islamului, care începe în sec. 7, e marcată de înființarea comptoarelor comerciale de la Lamu, Mombasa și Malindi, care au dezvoltat importante relații comerciale cu populația autohtonă. Vizitat de Vasco de Gama în 1498, devine în sec. 16-18 obiectul luptei dintre arabi și portughezi, așezările ocupate de portughezi fiind abandonate sub presiunea Sultanatului de Oman și Zanzibar, care, în 1729, încheie ocuparea întregii regiuni de coastă. În 1890, după o îndelungată luptă între Marea Britanie și Germania, K. a trecut sub control britanic, devenind, din 1895, posesiune a Coroanei, iar din 1920, colonie. În condițiile accentuării nemulțumirilor populației, administrația colonială a permis apariția unor organizații naționaliste. În 1952 a izbucnit revolta anticolonială a organizației „Mau-Mau”, violent reprimată și în urma căreia a fost instaurată starea excepțională (până în 1960). În vara anului 1960, autoritățile coloniale au autorizat apariția partidelor politice (Uniunea Națională Africană din Kenya – K.A.N.U., condusă de J. Kenyatta și Uniunea Democratică Africană din Kenya – K.A.D.U., condusă de R. Ngala). Ca urmare a intensificării mișcării naționale, britanicii acordă K. autonomia internă (1961) și apoi independența (1963) cu statut de dominion în cadrul Commonwealth-ului. În 12 dec. 1964, devine republică, iar. J. Kenyatta, primul președinte al țării (1964-1978), asigurând stabilitatea politică a țării. Moartea președintelui declanșează noi tulburări etnice, soldate cu venirea la putere a lui Daniel arap Moi. Deteriorarea vieții politice prin asasinarea opozanților politici, intensificarea mișcărilor interetnice și creșterea corupției atrag nemulțumirile opiniei publice, care impune reintroducerea pluripartidismului, punând capăt monopolului exercitat de K.A.N.U. (1991). În fața unei opoziții dezbinate, președintele Moi câștigă (1993) un nou mandat și introduce o serie de măsuri în scopul democratizării vieții politice și al creșterii nivelului de trai. Republică prezidențială potrivit Constituției din 12 dec. 1963. Activitatea legislativă este exercitată de președinte de Adunarea Națională, iar cea executivă, de președinte și de un guvern numit și condus de președinte. 2. Vulcan stins, al doilea vârf ca înălțime din Africa (după Kibo), situat la E de Marele Galben Est African, în statul cu același nume la S de Ecuator. Alt.: 5.199 m. Până la 1.200 m acoperit de păduri umede ecuatoriale, între 2.000 și 3.000 plantații de cafea, banane, de la 3.000 până la 4.500 m păduri umede montane și pajiști alpine; la peste 4.800 m, zăpezi perene și ghețari (c. 15 cu lungimi până la 1,5 km). Face parte din Parcul Național Mount K. (716 km2, înființat în 1949).
KHAMENEI [kameneí], Mohammed Seyed Ali (n. 1940), ayatollah (lider religios) și om politic iranian. Îndrumător spiritual. Secretar general al Partidului Revoluției Islamice (1980-1987). Președinte al Republicii Islamice Iran (1981-1989). După moartea ayatollahului Khomeini, al cărui discipol al fost, a preluat atribuțiile sale religioase.
KHAZARI (KAZARI) (‹ fr.) s. m. pl. Popor de limbă turcică, apărtu în Europa Răsăriteană, venind din zona de dincolo de Urali, după invazia hunilor (sec. 4). Duceau o viață nomadă în regiunea de stepă cuprinsă între râul Sulak din N Daghestanului și cursul inferior al Volgăi. De-a lungul vremii au adoptat, rând pe rând, iudaismul, islamismul și apoi creștinismul. Au întemeiat (sec. 7-10) Hanatul K., care a atins în sec. 8 maxima expansiune teritorială (între Nipru, la V, și Volga inferioară și Marea Caspică la E), întreținând relații de schimb cu popoarele din Europa Răsăriteană, Asia Meridională și Transcaucazia. Înfrânți, în 964-1965, de marele cneaz al Kievului, Sviatoslav I, k. au fost asimilați de popoarele nomade cu care au venit în contact.
KHOMEINI [komeiní], Rūhollāh (1900-1989), ayatollah (lider religios) și om politic iranian. În exil, între 1964 și 1979. Conducător al Consiliului Revoluției (1979-1980), care a proclamat, în 1979, Republica Islamică Iran. Potrivit Constituției din 1980, a reprezentat autoritatea supremă în stat („ghidul revoluției”).
KISMET (cuv. arab) subst. (În islamism) Destin, fatalitate, soartă, voința lui Allah.
KÎRGÎZSTAN, Republica ~ (Kyrgyz Respublikasy), stat în centrul Asiei, fără ieșire la mare; 198,5 mii km2; 4,5 mil. loc. (1995). Limbi oficiale: kirghiză și rusă. Religia: islamică (sunniți), creștină, budistă. Cap.: Bișkek (fost Frunze). Orașe pr.: Oș, Djalal-Abad, Prjevalsk, Narîn. Este împărțit în șapte regiuni. Relieful este dominat de munți înalți ce aparțin în majoritate sistemului muntos Tian-Shan (alt. max. pe terit. K.: 7.439 m, Pik Pobedî). În SV se află M-ții Transalai, ce aparțin sistemului muntos Pamiro-Alai. Există depresiuni intramontane înalte (cea a L. Issîk-Kul) sau premontane (Ciuisk și Fergana) în SV. Climă temperat-continentală, aspră în reg. înalte (ghețarii Inîlcek, Kainda). Precipitații reduse în depr. intramontane (200-300 mm/an) și mai bogate în V și N (peste 800 mm/an). Râuri cu bogat potențial hidroenergetic: Narîn și Ciatkal (afl. Sîrdariei) sau Ciu ce se pierde în deșerturile din Kazahstan. Vegetație predominant ierboasă (în reg. aride, xerofită), iar pădurile ocupă supr. reduse. Variate resurse de subsol (expl. de petrol și gaze naturale, huilă, min. de cupru, plumb și zinc, rutiliu). Ind. diversificată ce antrenează 1/3 din populația activă și este concentrată în marile orașe (Bișkek, Oș, Prjevalsk) la care se adaugă marea hidrocentrală Toktogul de pe râul Narîn. Ind. produce: energie electrică (12,9 miliarde kWh, 1994), fontă și feroaliaje, mașini agricole, mașini-unelte, utilaj ind. divers, aparataj electric, ciment, produse chimice, textile din bumbac și lână, încălț., produse alim. (zahăr, băuturi, bere, țigarete, produse lactate). Agricultura concentrează 1/3 din populația activă și este specializată în creșterea animalelor și în culturi irigate în depr. Fergana. Se cultivă cereale (grâu, porumb), sfeclă de zahăr, bumbac, tutun, legume, fructe, plante aromate pentru parfumuri. Se cresc ovine și caprine (7,3 mil. capete, 1994), bovine și porcine. C. f.: 376 km. Căi rutiere: 28,4 mii km. Moneda: 1 som = 100 tîiîni. 80% din importuri și 95% din exporturi se realizează cu țările membre ale C.S.I.Export: bumbac, tutun, fructe carne etc. Import: Utilaje și echipament ind., bunuri de larg consum, produse chimice și alim. – Istoric. Locuit încă din Antichitate de triburi nomade, în sec. 6-12 a intrat în Kaganatul turcic, al Karlucilor și Karahanizilor. Triburile mongole ale kirkizilor, care populau în sec. 10 cursul superior al fl. Enisei, au migrat spre S, în reg. Tian-Shan, fiind înglobate (sec. 13-16), în Imp. Molgol. Din sec. 17, K. a intrat sub stăpânirea oiraților, iar în prima jumătate a sec. 19, a Hanatului Kokand, fiind apoi inclus, în dec. 6-7, în Imp. Rus. Între 1918 și 1924, K. este inclus în Republica Sovietică Socialistă Turkestan din componența R.S.F.S. Ruse; la 14 oct. 1924 este reorganizat ca Regiune autonomă Kara-kirghiză (din 1 febr. 1926 Republica Autonomă Sovietică Socialistă Kirghiză), pentru a deveni, la 5 dec. 1936, R.S.S. Kirghiză, republică unională a U.R.S.S. În oct. 1990, este ales ca președinte Askar Akaiev, iar în dec. 1990 a fost adoptată nouă denumire, de Republica Kîrgîzstan, limba oficială a noului stat devenind kirkiza. În febr. 1991, orașul Frunze și-a reluat vechea denumire de Bîșkek. Sovietul Suprem al republicii votează proclamarea independenței K. la 31 aug. 1991. La 21 dec. 1991, K. se numără printre cele 11 republici care semnează actul constitutiv al Comunității Statelor Independente (C.S.I.). Republică prezidențială, potrivit Constituției din 1993. Activitatea legislativă este exercitată de un Parlament bicameral, format din Adunarea legislativă și Adunarea Poporului, iar cea executivă, de președinte și de guvern.
Islám (lumea musulmană) s. propriu n.
islámic adj. m., pl. islámici; f. islámică, pl. islámice
*islamizá (a ~) vb., ind. prez. 3 islamizeáză
abjuráre s.f. (relig.; în creștinism și islamism) Renunțare solemnă și definitivă la o altă religie sau doctrină practicată până atunci, considerată falsă sau greșită; abjurație. ♦ Formulă scrisă sau orală prin care se exprimă această renunțare. ♦ Gener. Renegare publică a unei credințe, a unei doctrine, a unei opinii etc. • pl. -ări. /v. abjura. (DEXI – „Dicționar explicativ ilustrat al limbii române“, Ed. Arc & Gunivas, 2007)
KUWAIT [ku:wéit] 1. Statul K. (Dawlat al-Kuwait), stat în Asia de SV (Pen. Arabia), în extremitatea de NV a G. Persic; 17,82 mii km2; 1,6 mil. loc. (1995). Limba oficială: araba. Religia: islamică (sunniți și șiiți) 95%. Cap.: Al-Kuwait (Kuwait City). Orașe pr.: Mῑnā' al-Ahmadā, Al-Farwānῑyah, Al-Jahrah, Hawallῑ, Abraq, Al-Bāhrah. Este împărțit în cinci guvernorate. Relieful este constituit dintr-un platou deșertic, nisipos, de mică alt., întrerupt de coline puțin înalte, și dintr-o îngustă câmpie litorală de-a lungul G. Persic. Țărmul este însoțit de mici insulițe (Faylakah, Būbῑyān). Climat tropical-deșertic, cu temp. medii anuale de peste 24ºC, precipitații scăzute (sub 100 mm/an) și umiditate relativ scăzută. Vegetație naturală absentă sau foarte săracă. Economie bazată pe expl. de hidrocarburi, puternic afectată de invazia irakiană. K. dispune de bogate rezerve de petrol (14 miliarde t, 1994, locul 2 în lume) și de gaze naturale (c. o mie de miliarde m3). Expl. de petrol (53,7 mil. t, 1992) și gaze naturale (5,2 miliarde m3, 1993), sare. Înainte de Războiul Golfului hidrocarburile și produsele petroliere (37,5 mil. t/an capacitate de rafinare), gazele naturale lichefiate (cea mai mare uzină din lume) asigurau 75% din PNB și 80% din exporturi. Ind. produce: energie electrică (20 miliarde de kWh, 1993), produse petrochimice, amoniac, sulf, acid clorhidric, îngrășăminte azotoase, ciment, sodă caustică, lână brută, carne, lapte, desalinizarea apei de mare (cea mai mare uzină din lume). Agricultura produce tomate și alte legume (în sere, cele mai mari din Orientul Mijlociu), curmale, pepeni galbeni, orez. Se cresc ovine și caprine (165 mii capete), bovine și cămile. Pescuit de pește și creveți. Nu are c. f. Căi rutiere: 4,7 mii km. Flota comercială: 7,7 mil. t. r. b. (1993). Moneda: 1 Kuwait dollar = 10 dirham = 1000 fils. Turism: capitala, suveniruri (perle naturale, filatelie), muzeu al civilizației babiloniene, ins. Faylakah cu vestigii antice. Export: petrol, și produse petroliere, gaze naturale, îngrășăminte chimice, creveți. Import: mașini, utilaje și echipament ind., produse de bază (fontă și oțel, textile), produse agro-alim. și animale vii, conf. ș.a. – Istoric. În sec. 7, K. a fost inclus în Califatul arab, iar din sec. 16 a intrat în stăpânirea Imp. Otoman. În sec. 18, șeicul As Sabbah habu Abdullah (întemeietorul actualei dinastii – 1756) a pus bazele unui emirat, vasal Imp. Otoman. La sfârșitul sec. 19, K. a intrat în atenția marilor puteri. În 1899, Marea Britanie și-a asumat controlul afacerilor externe ale K., iar din 1914, a devenit oficial protectorat britanic. După înfrângerea Imp. Otoman, în timpul primului război mondial, frontierele K, Iraq-ului și Arabiei Saudite nu au fost definitiv stabilite, provocând încercarea celei din urmă de a anexa K. (1919-1920), dejucată însă de intervenția militară britanică. Chiar după stabilirea definitivă (1922) a frontierelor, cei doi vecini au căutat să ocupe părți din terit. K., intrat, după 1930, în circuitul mondial al industriei petroliere, K. concesionează (în 1934 și 1951) prospectarea și exploatarea teritoriului său (pe 75 de ani) societății anglo-americane Kuwait Oil Company (K.O.C.), naționalizată în 1975. În 1961, K. se proclamă emirat independent cunoscând, datorită bogăției resurselor petroliere, o rapidă dezvoltare economică. K. a fost primul stat din reg. Golfului în care s-a instaurat un regim democratic, bazat pe o viață parlamentară. În războiul irano-irakian (1980-1988), K., amenințat de fundamentalismul promovat de Khomeini, s-a situat de partea Iraq-ului, acordându-i sprijin financiar și logistic. La 2 aug. 1990, K. a fost invadat și ocupat de trupele irakiene. Emirul și membrii marcanți ai familie domnitoare s-au refugiat în Arabia Saudită, unde s-a format un guvern în Exil (la Taief). La 28 aug. 1990, Irak-ul a proclamat K. cea de-a 19-a provincie a sa. Ca urmare a nerespectării datei stabilite de O.N.U. pentru retragerea forțelor irakiene (15 ian. 1991), la 23-24 febr. 1991, coaliția de state, condusă de S.U.A., a lansat masive atacuri aeriene (începând din 19 ian. 1991), combinate uc o ofensivă terestră (din 24 febr. 1991), operațiunea „Furtună în deșert”, care au dus la înfrângerea forțelor armate irakiene, obligate să se retragă în totalitate de pe teritoriul K. până la 7 mart. 1991. Din nov. 1991 a început reconstrucția țării și au fost reluate exporturile de țiței; în sept. 1991 s-a semnat un tratat de colaborare cu S.U.A., pe zece ani, având drept scop asigurarea securității naționale. K. este o monarhie constituțională ereditară, conform Constituției din 1962. Activitatea legislativă este exercitată de un parlament unicameral, iar cea executivă este deținută de emir și executată prin Consiliul de Miniștri, condus de un prim-min., numit de emir. 2. Al-Kuwait (sau Kuwait City), capitala statului Kuwait, port de tranzit la G. Persic; 28,9 mii loc. (1995). Aeroport. Pr. centru politic, cultural și economic al țării. Fabrică de desalinizare a apei marine. Pescuit de perle. Universitate.
RAMADÁN (în islam), a noua lună a anului musulman, considerată sfântă, în care lui Mahomed i s-a relevat „Coranul”. În această perioadă, de la răsăritul Soarelui până la apus se practică o abstinență totală; postul ramadanului constituie unul dintre cei cinci stâlpi ai islamului. Fam. Ramazan.
RAWALPINDI [ravəlpíndi], oraș în NE Pakistanului (Punjab), situat pe platoul Potwar, la poalele SV ale m-ților Himalaya, pe râul Leh, la 15 km SV de Islāmābād; 1,4 mil. loc. (1998). Aeroport. Nod de comunicații. Centru comercial. Rafinărie de petrol. Ind. metalurgică, a constr. de mașini (locomotive), chimică (prelucr. gazului metan), de prelucr. a lemnului (mobilă), textilă, pielăriei și încălțămintei, ceramicii și alim. Târg anual de cabaline. Universitate. Așezare antică a triburilor rāwāl (de la care derivă numele actual = „satul rawalilor”), în Antic. a fost inclusă în Imp. Ahemenizilor persani; a deținut o importantă poziție strategică, controlând drumurile către Kashmir; ocupată de arabi (sec. 8-11) și de britanici (1849-1947). Capitala interimară a Pakistanului (1959-1969), perioadă în care s-a construit actuala capitală, Islāmābād. Vestigii budiste (sec. 3 î. Hr.).
RELÍGIE (‹ lar., fr., germ.) s. f. Ansamblu de idei, sentimente și acțiuni împărtășite de un grup și care oferă membrilor săi un obiect de venerare, un cod de comportament, un cadru de referință pentru a intra în relație cu grupul și universul. De obicei, r. distinge între real și supranatural, vizează ceva ce transcende cunoscutul sau naturalul, este o recunoaștere a misteriosului și a supranaturalului; r. include un concept sau o divinitate care implică omul într-o experiență dincolo de nevoile lui personale sau sociale imediate, recunoscută ca „sacră” sau „sfântă”. R. revelată = r. al cărei corp de cunoștințe este de natură revelată: iudaism (Dumnezeu a revelat poruncile lui Moise); creștinism (Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a revelat Cuvântul Tatălui); islam (arhanghelul Gabriel a revelat lui Mahomed voința lui Dumnezeu). R. culturală = stadiu superior al religiozității corespunzând unei culturi și organizări social-politice avansate. R. universală = r. care depășește granițele unui popor, cu mesaj universal (budismul, creștinismul, islamul). ♦ Fig. Crez, cult.
RIYᾹDH (AR RIAD sau RIAD), capitala Arabiei Saudite, situată în centrul pen. Arabia, într-o oază din pod. Nejd, pe valea Wādῑ Hanῑfa, la poalele m-ților Tuwayq, la 590 m alt., la 380 km de G. Persic și 773 km NE de Mecca; 4,7 mil. loc. (2001, cu suburbiile). Aeroportul Khalid, situat la 35 km de oraș. Rafinărie de petrol. Ind. chimică (mase plastice), a cimentului, textilă și alim. Legat prin pipe-line cu Al Jubayl de la G. Persic (467 km) și cu o conductă de apă potabilă rezultată din desalinizarea apei mării în instalații speciale. Muzeu de arheologie și etnologie (1978). Biblioteca Universității (1957), cu 1,1 mil. vol. Universitatea Riyādh (1957); Universitatea islamică Muhammad ibn Saud (1974). Moscheea Jami'da. Palat regal. Punct de popas pe drumurile caravaniere și pentru pelerini în drum spre Mecca, devine la începutul sec. 19, o dată cu mutarea aici, în nov. 1824, a centrului puterii imamului wahhabit Turki ibn Abdallah (1823-1834), capitala cârmuirii saudite, până în 1885, când reg. Nejd, inclusiv R., a fost cucerită de emirul rival, rașididul Muhammad (1872-1897), care a numit aici guvernatori. În 1902, Abd al-Aziz Il ibn Abd ar-Rahman ibn Saud, emir de Nejd și imam al wahhabiților, a recucerit R., făcând din el baza cuceririlor sale din Pen. Arabia. O dată cu proclamarea Regatului Arabiei Saudite (sept. 1932), R. devine capitala noii creații statale. Orașul a beneficiat de pe urma imenselor zăcăminte de petrol, cunoscând o expansiune a construcțiilor în afara vechilor ziduri de incintă.
*semilúnă f. pl. ĭ. Jumătate de lună (din cer), craĭ noŭ, luna luminată pe jumătate. Emblema islamizmuluĭ (în vîrfu minaretelor și steagurilor). Fig. Turcia saŭ altă putere musulmană: semiluna fu învinsă de cruce.
islam n. religiunea lui Mahomed.
islamism n. 1. islamul: islamismul numără vr’o 218 milioane de sectatori; din Arabia el s’a răspândit în Persia, India, Africa de N. și Turcia; 2. totalitatea țărilor musulmane.
muftiu m. interpretul legii, cea mai înaltă autoritate religioasă la Mahomedani, numit și Șeik-ul-islam sau Capul adevăratei religiuni, reprezentantul religios al Profetului: Vizirul și Muftiul, topuzul și Coranul AL. [Turc. MUFTI].
Arabi m. pl. popor semitic care, după ce a îmbrățișat islamul, cuceri repede Egiptul, Siria, Berberia, Sicilia și Spania. Arabii cultivară literele și științele, devenind națiunea cea mai civilizată a evului-mediu. De atunci ei au decăzut, reluând vieața nomadă și trăind în triburi. Civilizațiunea le datorește algebra, cifrele zise arabice, jocul de șah, almanahul, introducerea dudului, bumbacului, șofranului, zahărului, etc.
Caaba f. faimos templu la Meca în Arabia; Principalul sanctuar al islamului.
Feth-islam n. („Tezaurul islamului”). V. Cladova.
salavat n. talisman pe care se scriea formula religioasă a islamului: că inelul de-mi privia, salavatul cunoștea POP. [Turc. SALAVAT, rugăciune canonică].
Mahomed m. fundator al islamului, născut la Meca (570); alungat din orașul său natal în 625 (hegira sau era Mahomedanilor), reveni în triumf și muri la Medina (632).
Megleniți m. pl. populațiune în Macedonia meridională de vr’o 23.000 de Români mahomedani (singurii Români cari au trecut la islamism); ei ocupă vr’o 11 sate, se numesc înșiși Vlasi și graiul lor diferă de cel macedo-român.
șeik m. căpetenie de trib la Arabi; șeik-ul islam, capul religiunii muzulmane.
ȘIÍSM, s. n. Curent apărut în islam în a doua jumătate a sec. VIII, care nu recunoaște sunna, principalul motiv al separării de sunniți fiind acceptarea lui Ali, ginerele lui Mahomed, ca urmaș legitim al acestuia. – Din fr. chiisme.
SÉCTĂ, secte, s. f. Comunitate religioasă desprinsă dintr-o religie mare (creștinism, islam, budism etc.), în vederea practicării unui cult independent, bazat pe o doctrină proprie; p. ext. grup (închis) alcătuit din adepții unei doctrine (filosofice sau politice). – Din fr. secte, lat. secta.
SÚNNA s. f. Tradiție sacră a islamului ortodox, care consemnează faptele și cuvintele atribuite profetului Mahomed. – Din fr. sunna.
SUNNÍSM s. n. Curent ortodox al islamismului care se bazează pe recunoașterea obligatorie a sunnei ca întregire a Coranului. – Din fr. sunnisme.
ISLAMIZÁRE, islamizări, s. f. Acțiunea de a (se) islamiza și rezultatul ei. – V. islamiza.
ISLAMIZÁT, -Ă, islamizați, -te, adj. Care a trecut la islamism; care a luat caracter islamic. – V. islamiza.
ISLAMIZÁ, islamizez, vb. I. Tranz. și refl. A trece sau a face să treacă la islamism; a da sau a căpăta caracter islamic. – Din fr. islamiser.
ISLAMÍSM s. n. Mahomedanism, islam. – Din fr. islamisme.
ISLÁMIC, -Ă, islamici, -ce, adj. Care aparține islamului, privitor la islam. – Din fr. islamique.
ISLÁM s. n. Religie monoteistă întemeiată, în sec. VII, de Profetul Mahomed și răspândită în Asia și Africa; mahomedanism, islamism; p. ext. totalitatea mahomedanilor; totalitatea țărilor sau popoarelor de religie mahomedană. – Din fr. islam.
CORÁN s. n. Carte sacră a religiei islamice cuprinzând cuvântul lui Alah transmis prin revelație, și numai în limba arabă, lui Mahomed, alcătuită din diviziuni care conțin precepte religioase, etice și juridice, legende și mituri. – Din fr. coran, germ. Koran.
CULTÚRĂ, culturi, s. f. 1. Totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori. ♦ Faptul de a poseda cunoștințe variate în diverse domenii; totalitatea acestor cunoștințe; nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva. ◊ Om de cultură = persoană cu un nivel intelectual ridicat, care posedă cunoștințe universale temeinice. ♦ (Arheol.) Totalitatea vestigiilor vieții materiale și spirituale prin intermediul cărora se reconstituie imaginea unei comunități omenești din trecut. ♦ Ansamblu de activități și modele de comportament proprii unui grup social dat, transmisibile prin educație. Cultura islamică în Spania. 2. Totalitatea lucrărilor agrotehnice necesare plantelor agricole pentru a se realiza producții mari și constante; știința, priceperea de a lucra pământul, de a îngriji plantele. ◊ Cultura plantelor = ramură a agriculturii care are ca obiect cultivarea plantelor în vederea obținerii de alimente, furaje sau materii prime. Plante de cultură = plante cultivate de om pentru folosul pe care îl aduc. ♦ Teren cultivat cu un anumit fel de plante. ♦ Creștere, prăsire a unor animale, a unor insecte etc. Cultura viermilor de mătase. 3. Creștere, în laborator, a bacteriilor pentru diverse utilizări; colonie de bacterii obținută pe această cale. 4. (În sintagma) Cultură fizică = dezvoltare armonioasă a corpului prin sport și gimnastică, atât pentru întărirea și menținerea sănătății, cât și pentru formarea calităților fizice necesare în muncă, sport etc., la care se adaugă baza materială, cercetarea științifică, procesul de formare a specialiștilor; disciplină care se ocupă cu această dezvoltare; educație fizică. – Din fr. culture, lat. cultura.
PANISLÁMIC, -Ă, panislamici, -ce, adj. Referitor la panislamism, de panislamism. – Din fr. panislamique.
PANISLAMÍSM s. n. Mișcare politică având ca scop unirea tuturor popoarelor islamice, pentru apărarea credinței și consolidarea opoziției față de expansiunea culturală și politică occidentală. – Din fr. panislamisme.
ICONOCLÁSM s. n. Curent religios apărut sub influența islamului, dar și a iudaismului, care interzicea reprezentarea lui Hristos și a sfinților în icoane sau fresce și adorarea lor, motivând că în acest fel se revenea la idolatrie. – Din fr. iconoclasme.
IMÁM, imami, s.m 1. (În islamul sunnit) Recitator în cadrul rugăciunii colective. ♦ Conducător spiritual al unei școli. 2. (În islamul șiit) Căpetenia comunității, fiind moștenitor al substanței divine, care-l face infailibil. [Var.: imán s. m.] – Din tc. imam.
FUNDAMENTALÍSM s. n. 1. Mișcare protestantă exclusivistă, fondată la începutul sec. XX în America, militând împotriva secularizării și liberalismului în învățământul teologic. 2. Tendința de a menține nealterată doctrina de bază a învățăturii creștine, punând accentul pe interpretarea literală a Bibliei. 3. (În islam) Mișcare religioasă și politică cu scopul de a restabili adevărata comunitate islamică, prin întoarcerea la tradiția nealterată a islamului și neexcluzând nici războiul, nici atentatul criminal pentru atingerea scopului. 4. Mod conservator de a gândi în opoziție cu tendințele liberale și moderniste. – Din fr. fondamentalisme.
MAHDÍU s. m. (În islam; la sunniți) Personaj care va veni la sfârșitul lumii pe Pământ și va întrona pacea și dreptatea, înlăturând răul; (la șiiți) cel de-al 12-lea imam. – Din fr. mahdī.
MAHOMEDANÍSM s. n. islam. – Din fr. mahométanisme (după mahomedan).
Î́NGER, îngeri, s. m. (În creștinism, mozaism și islam) Ființă spirituală creată de Dumnezeu, înzestrată cu calități excepționale (de bunătate, de frumusețe), considerată ca slujitor și mesager al divinității, mediator între acesta și oameni. ◊ Înger păzitor = persoană care veghează asupra cuiva, care are grijă de sănătatea cuiva. ♦ Expr. Tare de înger = care nu se lasă ușor intimidat sau înduioșat; curajos, rezistent. Slab de înger = care cedează, se descurajează ușor, lipsit de voință; fricos, timid. ♦ Epitet dezmierdător dat unei persoane. – Lat. angelus.