TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a trădá (-éz, -át), vb. – A vinde pe cineva. Din lat. tradere (sec. XIX), după conjug. lui a da (cf. Pușcariu 1751; REW 8828). – Der. trădător, s. m., după it. traditore.Sursa: Dicționarul etimologic român
trădá (a ~) vb., ind. prez. 3 trădeázăSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită trădà v. 1. a înșela credința cuiva, a comite o perfidie: a trăda pe un amic; 2. a descoperi un secret; 3. a nu ascunde, a amăgi: forțele sale l’au trădat; 4. a descoperi din imprudență ceea ce trebuia sa rămâie ascuns: s’a trădat. [Formațiune literară după lat. TRADERE].
Sursa: Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a
TRĂDÁ, trădez, vb. I. 1. Tranz. A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc. ♦ A fi neloial față de cineva sau de ceva. ♦ A se abate de la o linie de conduită, a dovedi inconsecvență față de o acțiune, de o idee etc. ♦ A comite o infidelitate în dragoste sau în căsnicie; a înșela. 2. Tranz. (Despre facultăți fizice sau psihice) A nu mai funcționa (bine), cauzând dificultăți. Memoria îl trădează. 3. Tranz. și refl. A (se) da pe față; a (se) da de gol. – Din lat. tradere (după da).Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)