SONÁR, sonare, s. n. 1. Principiu natural și tehnic de detectare a unui obiect în spațiu, bazat pe emisia și reflectarea undelor. 2. Detector sonic pentru telecomunicații subacvatice, folosit pentru reperarea unor obiecte submarine. – Din fr. sonar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a SONÁR s.n. Detector sonic pentru obiecte subacvatice, analog cu radarul, care în locul undelor electromagnetice folosește unde elastice. V. asdic. [< engl. sonar < so(und) na(vigation and) r(anging) – navigare și localizare prin sunet].
Sursa: Dicționar de neologisme
SONÁR s. n. detector sonic pentru obiecte subacvatice, analog cu radarul, care în locul undelor electromagnetice folosește unde elastice. (< fr., engl. sonar)
Sursa: Marele dicționar de neologisme
sonár s. n., pl. sonáreSursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită SONÁR, sonare, s. n. Echipament pentru telecomunicații subacvatice, conținând elemente pentru emisia și recepția undelor sonore și folosit pentru reperarea unor obiecte submarine. – Din fr. sonar.Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită)